Procedura insolvenţei. Sentința nr. 503/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 503/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 7938/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)

SECȚIA A II-ACIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.503

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.04.2013

JUDECĂTOR SINDIC: D.-M. O.

GREFIER: V. B.

La ordine fiind soluționarea cererii de insolvență formulată de debitoarea . cu sediul în T., ..17, ..45, jud.G. prin lichidator CI A. M., cu sediul în G., ., ., jud.G., temeiul Legii nr.85/2006.

La apelul nominal a răspuns lichidatorul judiciar al debitoarei prin reprezentant legal, lipsă fiind ceilalți participanți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că la 31.03.2014 a fost afișat raportul final.

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune dovada de publicare în BPI a raportului cauzelor, cererii de inchidere a procedurii, dovada de comunicare către creditoNu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, judecătorul sindic acordă cuvântul în susținerea raportului final.

Reprezentantul lichidatorului judiciar având cuvântul, solicită aprobarea raportului final, închiderea procedurii în temeiul art.131 din lege cu toate consecințele ce decurg și aprobarea decontului de cheltuieli din fondul special de lichidare.

Judecătorul sindic reține cauza pentru pronunțare pe cererea de inchidere a procedurii în temeiul art.131 din lege.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constatând că la data de 28.03.2014 lichidatorul judiciar CII A. M. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a solicitat prin raportul final să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin INCHEIEREA nr.1222 din data de 02.12.2013,

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 și art.107 din Legea privind procedura insolvenței,

In ceea ce privește decontul de cheltuieli, instanța îl va admite având în vedere dispozițiile art.89 al.1 din Statutul UNPIR, disp.art.4 din Legea nr.85/2006 și va dispune plata din fondul de lichidare .

In temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comercianților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite raportul întocmit de lichidatorul judiciar CI A. M., în calitate de lichidator al debitoarei . cu sediul în T., ..17, ..45, jud.G., aflată în procedură de faliment și în consecință:

In temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei . cu sediul în T., ..17, ..45, jud.G..

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

In temeiul art.136 din Legea nr.85/2006 descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri si responsabilități.

In temeiul disp.art.135 din legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorului, lichidatorului judiciar, D. G. și ORC de pe lângă Tribunalul G. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Aprobă decontul de cheltuieli.

Dispune plata către lichidator a sumei de 1211,90lei reprezentând onorariu (1000lei) și cheltuieli de procedură (211,90lei) din fondul de lichidare.

Cu apel în termen de 30zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul G..

Pronunțata în ședința publică din 07.04.2014.

JUDECĂTOR SINDIC,GREFIER,

D.-M. OANCEAVALERICA B.

Red.VB/10.04.2014

Tehnored.VB/10.04.2014

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 503/2014. Tribunalul GALAŢI