Somaţie de plată. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 20520/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-ACIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 55
Ședința publică din data de 20.02.2014
PREȘEDINTE: D.-M. O.
JUDECĂTOR: S. L.
JUDECĂTOR: C. S.
GREFIER - A. I.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului ce are ca obiect „somație de plată” declarat de recurenta ., cu sediul în București, .. 6, . 12, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 9050/07.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în G., ., ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2014, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 20.02.2014 și a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând, în condițiile art. 256 C.p.civ. asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin hotărârea nr.9050 pronunțată la data de 07.10.2013 de Judecătoriei G. în dosarul cu nr._, instanța a dispus:
„Admiterea în parte a acțiunii formulată de creditoarea S.C. C. D. S.R.L. împotriva debitoarei S.C. R. F. S.A. și în consecință a dispus:
Somarea debitoarei să achite creditoarei suma de 10.783,92 lei reprezentând contravaloare facturi privind utilitățile pentru perioada ianuarie-mai 2011 și contravaloare chirie pentru anul 2011, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Obligarea debitoarea la plata către creditoare a sumei de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă pentru creditoare și cu drept de acțiune în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.”
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 22.10.2012 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._ creditoarea S.C. C. D. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. F. S.A. emiterea unei ordonanțe care să conțină:
- somarea acesteia la plata sumei de 10.783,92 lei reprezentând factura fiscală nr. 86/15.03.2011- 1.969,41 lei - utilități; factură fiscală nr. 90/04.04.2011-5.129,51 lei – chirie; factură fiscală nr. 91/13.04.2011-1.074,91 lei - utilități; factură fiscală nr. 95/05.05.2011- 1.614,28 lei - utilități și chirie; 793, 82 lei - dobândă legală; 198,99 lei taxă judiciară; timbru judiciar - 3 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului nr. 125/11._, încheiat între societatea creditoare și debitoare, a închiriat acesteia suprafața de 94 mp din imobilul (spațiu comercial) situat în mun. G., ., .. G., acordându-i un drept de folosință pentru activitatea de farmacie. Conform art 3 alin. C din contract, plata urma să se efectueze lunar, în termen de 15 zile de la data emiterii facturii, atât pentru chirie, cât și pentru utilități (așa cum este stipulat la art. 5, alin. e).
A mai arătat creditoarea faptul că facturile fiscale sus menționate au fost transmise pârâtei prin intermediul personalului angajat al farmaciei, sumele de plată fiind confirmate la momentul în care s-au făcut demersurile de reziliere a contractului, atât prin adresa transmisă către societatea creditoare în data de 05.05.2011, cât și prin procesul verbal de predare-primire a spațiului de la aceeași dată, în care pârâta se angaja să achite integral, până la data de 10.06.2011 sumele datorate și facturate de către creditoare.
Creditoarea a precizat că, în opinia sa, creanța este certă, lichidă și exigibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 5/2001, art. 969 C.civ. și art. 43 Cod Comercial.
În dovedirea cererii, creditoarea a atașat la dosar, în copie, contract și acte adiționale, facturi fiscale, anexă calcul dobândă legală, adresă de la debitoare de angajare la plată a datoriei, proces-verbal de predare-primire întocmit cu ocazia rezilierii contractului de închiriere, conciliere, confirmare de primire (filele 5--23).
Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților potrivit art.242 alin.2 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit art. 3 lit. o 1) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. 2 teza a II-a din O.G. nr. 32/1995.
Deși legal citată, partea debitoare nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
La termenul de judecată din data de 19.04.2013 instanța de fond a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, precum și înscrisurile solicitate de către instanță, constând în facturile emise de furnizorii de servicii privind utilitățile și dovada achitării acestora (f.33-63 dosar fond).
În motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C. C. D. S.R.L. și debitoarea S.C. R. F. S.A. s-a încheiat contractul de închiriere nr.125/11.09.2007, având ca obiect închirierea spațiului comercial situat în mun. G., ., . G., în suprafață de 94 mp(conform schiței anexă 1), acordându-i debitoarei un drept de folosință (filele 5-11 dosar fond). În temeiul acestui contract s-au emis mai multe facturi fiscale (f.12-16 dosar fond), din contravaloarea cărora debitoarea a achitat numai o parte, rămânând un sold de 9.788,11 lei.
Potrivit clauzei prevăzute de art. 5, lit. e din contractul anterior menționat, plata contravalorii utilităților consumate (apă, energie, telefon, gaze etc.), precum și plata chiriei conform art. 3 lit. c se efectuează de către debitoare în termen de 15 zile de la data emiterii facturii. De asemenea, potrivit facturilor emise de furnizorii de utilități, precum și a extraselor de cont (f.38-63 dosar fond), creditoarea a achitat contravaloarea utilităților consumate pentru spațiul comercial închiriat.
În drept, având în vedere înscrisurile depuse, instanța urmează să admită în parte cererea creditoarei pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori prin alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații. În lumina acestor dispoziții legale, procedura somației de plată presupune, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea anumitor cerințe speciale.
Aceste cerințe sunt, conform art. 1 OG nr. 5/2001, următoarele: să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă; creanța să rezulte dintr-un înscris; creanța să fie bănească.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.
Analizând prezenta cerere de emitere a somației de plată în raport de cerințe enunțate anterior, instanța de fond a constatat că între creditoare și debitor s-au născut raporturi juridice obligaționale în baza contractului încheiat între S.C. C. D. S.R.L. și partea debitoare, având ca obiect închirierea spațiului comercial mai sus menționat.
De asemenea, Instanța de fond a constatat că obiectul creanței invocate de către partea creditoare este reprezentat de o sumă de bani.
În ceea ce privește certitudinea creanței, aceasta rezultă atât din contractul încheiat, cât și din facturile fiscale emise de partea creditoare S.C. C. D. S.R.L.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, instanța de fond a apreciat că și aceasta este îndeplinită, întrucât cuantumul creanțelor bănești pretinse de creditoare este determinat prin însăși facturile fiscale mai sus menționate.
Potrivit facturilor atașate de către creditoare la cererea de chemare în judecată, creanța pretinsă se ridică la suma 9.788,11 lei, reprezentând contravaloarea utilități consumate, precum și contravaloare chirie.
În privința exigibilității creanței, instanța de fond a apreciat că, din analiza clauzelor contractuale cuprinse în art. 3 lit. c, reiese obligația de plată a contravalorii chiriei, precum și a utilităților trebuia executată în termen de 15 zile de la data emiterii facturii.
Față de considerentele expuse anterior, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu art. 1169 C.civ., creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe lichide și exigibile pe care o are împotriva debitoarei, în cuantumul solicitat în cererea de chemare în judecată și în condițiile impuse de art. 1 din O.G. nr. 5/2001, astfel încât instanța de fond a apreciat că pretenția principală dedusă judecății este în mod evident întemeiată, motiv pentru care a admis capătul principal de cerere și a obligat debitoarea să plătească creditoarei suma de 9.788,11 lei, sumă reprezentând contravaloare facturi privind utilitățile pentru perioada ianuarie-mai 2011 și contravaloare chirie pentru anul 2011.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1088 din Codul Civil de la 1864, „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală afară de regulile speciale în materie de comerț (…)” iar potrivit art. 43 din C. . momentul desfășurării raporturilor comerciale, „datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile.”
Totodată, prevederile art. 3 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești prevăd că „dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.”
În acest sens sunt și prevederile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, unde la art. 2 se arată că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea” iar la art. 3, alin. 1 se prevede că „rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.”
În consecință, având în vedere că obligația de plată a pârâtei a devenit scadentă și că sunt aplicabile cele două acte normative față de momentul nașterii obligației de plată, instanța de fond a obligat pârâta și la plata dobânzii legale în cuantum de 793,82 lei, astfel cum reiese aceasta din tabelul de calcul atașat la dosarul cauzei de către reclamanta-creditoare (f.16), apreciind că și această creanță îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. nr. 5/2001, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
Față de cele de mai sus, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ., creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile pe care o are împotriva debitoarei, în cuantumul solicitat în cererea de chemare în judecată și în condițiile impuse de art. 1 din O.G. nr. 5/2001, astfel încât instanța de fond a apreciat că pretenția dedusă judecății este în mod evident întemeiată, motiv pentru care a admis-o.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 969 C.civ., coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 5/2001 modificată, instanța de fond a admis cererea și a somat debitoarea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să achite creditoarei suma de 10.783,92 lei, sumă reprezentând contravaloare facturi privind utilitățile pentru perioada ianuarie-mai 2011 și contravaloare chirie pentru anul 2011, precum și dobânda legală.
Potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Văzând aceste dispoziții legale, instanța de fond a admis acest capăt de cerere și a obligat debitoarea, ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 42 lei, reprezentând 39 lei taxa de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Împotriva hotărârii mai sus arătate a fost declarat recurs de către recurenta-debitoarea S.C. R. F. S.A., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
Recurenta a susținut faptul că hotărârea atacată este netemeinică.
În apărare recurenta a arătat că în contabilitatea sa nu figurează cu debit față de creditoarea S.C. C. D. S.R.L.
Totodată a fost obligată debitoarea la plata unei dobânzi pentru care apreciază că nu este stabilită corect valoarea, cât timp nu se indică pentru ce facturi fiscale sunt calculate aceste dobânzi. De asemenea Ordonanța nr.13/2011 privind calculul dobânzii legale era valabilă până la . Noului Cod de procedură civilă. Creditoarea a stabilit o dobândă lunară de 5,25% fără a menționa cum s-a ajuns la această valoare.
Recurenta a considerat că hotărârea de la fond trebuie atacată cu recurs, deoarece creditoarea a efectuat procedura prealabilă și a achitat taxa de timbru în sumă de 198,99lei, adică la valoare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art.312 al.3 C.p.civ..
Legal citată intimata – creditoarea S.C. C. D. S.R.L cu motivele de recurs, s-a prezentat în instanță, dar nu a formulat întâmpinare. A invocat însă la primul termen de judecată excepția inadmisibilității recursului.
Nici una dintre părți nu a solicitat probe noi în recurs.
Instanța a solicitat debitoarei să precizeze calea de atac ca fiind recurs sau cerere în anulare sub sancțiunea discutării excepției inadmisibilității cererii sau a necompetenței materiale a Tribunalului G. și să timbreze calea de atac cu 75 lei sub sancțiunea anulării.
La ultimul termen de judecată instanța a rămas în pronunțare pe calificarea căii de atac, excepția netimbrării recursului, a inadmisibilității și a necompetenței materiale a Tribunalului G..
Recursul nu a fost timbrat cu 75 lei taxă de timbru.
Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probatoriile existente la dosar, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 și 304 1C.p.civ., Tribunalul constată că recursul este netimbrat pentru considerentele ce se succed:
Prin acțiunea introdusă la fond creditoarea S.C. C. D. S.R.L a formulat o acțiune în pretenții față de debitoarea S.C. R. F. S.A., dar pe calea somației de plată, procedură prevăzută de Ordonanța 5/2001. Reclamanta-creditoare a fost cea care a stabilit cadrul procesual, respectiv procedura impusă de Ordonanța 5/2001, instanța de fond neluând act că reclamanta ar fi renunțat la această procedură și ar fi derulat procesul pe calea dreptului comun.
Prin hotărârea atacată instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii creditoarei, având în vedere tot procedura prevăzută de Ordonanța 5/2001, aspect ce rezultă atât din considerentele hotărârii „Analizând prezenta cerere de emitere a somației de plată…”, etc., cât și din dispozitivul sentinței „Somează debitoarea să achite…”.
Potrivit art.8 al.1 din Ordonanța 5/2001 prevăd că: (1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Prin urmare, debitorul avea deschisă numai calea de atac a cererii în anulare împotriva hotărârea nr.9050 pronunțată la data de 07.10.2013 de Judecătoriei G..
Pentru a putea califica însă această cerere, funcție de care instanța se putea pronunța asupra excepția inadmisibilității căii de atac a recursului și a necompetenței materiale a Tribunalului G., cererea trebuia mai întâi timbrată. Timbrajul trebuia făcut la valoarea de 50% din cel achitat la fond, având în vedere calificarea dată de debitoare acestei căi de atac, ca fiind calea recursului. La fond timbrajul corect era de 150 lei–potrivit art. 2 al.1 ind.3 din Legea 146/1997, iar în recurs valoarea timbrajului era de 50% -75 lei potrivit art.24 din OUG 80/2013.
Potrivit art. 33 al.1 din OUG 80/2013 taxa de timbru se plătește anticipat. Recurenta nu a făcut dovada achitării acestei taxe de timbru, deși a fost citată cu această mențiune pentru primul termen de judecată.
În aceste condiții instanța apreciază că cererea recurentei-debitoarea S.C. R. F. S.A. este netimbrată, motiv pentru care va anula recursul ca netimbrat.
Restul aspectelor privind calificarea căii de atac și a excepțiilor inadmisibilității și a necompetenței materiale a Tribunalului G. rămân fără obiect, și sunt inutil de analizat, cât timp recursul (așa cum l-a definit recurentul ca și cale de atac) nu a fost legal timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul ce are ca obiect „somație de plată” declarat de recurenta ., cu sediul în București, .. 6, . 12, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 9050/07.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în G., ., ., ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D.-M. O. S. L. C. S. A. I.
Red .D.M.O./Tehnored.A.I.
2 ex/05.03.2014
Fond:A. Z.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1605/2014. Tribunalul... | Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr.... → |
|---|
