Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 304/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 304/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4908/95/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SentințaNr. 304/2015

Ședința publică de la 04 Mai 2015

Completul compus din:

Judecător – sindic - M. E. Lungănoiu

Grefier C. G.

Pe rol fiind examinarea cererii de intrare în procedura falimentului formulată de administratorul judiciar F. SPRL Tg.J., privind pe debitoarea . aflată în procedura generală a insolvenței, în contradictoriu cu creditorii A. G., C. L. Tg.J. I. G., C. B. SA, ., ., P. M. SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat: consilier jr. R. G. din partea administratorului judiciar, consilie jr. M. A. pentru creditorul C. L. Tg.J., consilier jr. P. M. pentru creditorul A. G. ,lipsă celelalte părți .

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, reprezentantul administratorului judiciar a depus la dosar dovada publicării în BPI a cererii de intrare a debitoarei în procedura falimentului ,, hotărârea adunării generale a asociaților prin care s-a hotărât . falimentului și numirea în calitate de lichidator judiciar a F. I. Tg.J. cu un onorariu de 1000 lei ce va fi suportat din averea debitoarei, după care se constată dosarul în stare de judecată și se acordă cuvântul .

Consilier jr. R. G. a solicitat admiterea cererii și . generală a falimentului .

Reprezentanții creditorilor prezenți au fost de acord cu . generală a falimentului .

JUDECĂTORUL – SINDIC

La data de 30 aprilie 2015,administratorul judiciar F. I. Tg.J., desemnat să administreze procedura generală a insolvenței privind pe debitoarea . solicitat . falimentului fiind îndeplinite condițiile prev. de art.107 lit.C C.pr.civil întrucât planul de reorganizare nu a fost votat de adunarea creditorilor, numirea în calitate de lichidator judiciar cu un onorariu de 1000 lei /lună.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul – sindic reține următoarele:

Prin încheierea ne. 239 din 30 iunie 2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței privind pe debitoarea . și numirea în calitate de administrator judiciar a F. IPUIRL Tg.J., cu o retribuție lunară de 500 lei, fără TVA din total încasărilor din averea debitorului .

În baza atribuțiunilor prev. de art. 20 din L. 85/2006, administratorul judiciar a procedat la măsuri corespunzătoare :a notificat deschiderea procedurii, a publicat-o în BPI, a întocmit tabelele de creanță preliminar și definitiv .

Urmare notificărilor, C. L. Tg.J. a comunicat că debitoarea figurează cu bunuri în averea sa înregistrate si anume: construcții având o valoare de impozitare 75.897 lei, terenuri intravilan – zona A - cu suprafața de 383 mp situat în ., nr. 32.

La data de 12 ian. 2015, administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei raportul cauzal nr. 532 din 5 dec. 2014 care a fost aprobat de judecătorul – sindic prin încheierea nr. 43 din 26 ian. 2015 din analiza căruia s-a reține că starea de insolvență a debitoarei s-a datorat accentuării concurenței pe plan locaș, schimbării radicale a clienților în ce privește piața de desfacere, apariției companiilor naționale .

Din verificarea documentelor contabile puse la dispoziție ,administratorul judiciar nu a identificat elemente de transferuri patrimoniale frauduloase care să intre sub incidența art. 77-85 și nici elemente de antrenare a răspunderii materiale prev. de art. 138 din L. 85/2006 .

Judecătorul – sindic reține că debitoarea și-a exprimat intenția de reorganizare .

La data de 4 martie 2015 debitoarea a depus la dosarul cauzei planul de reorganizare nr. 1 din 2 martie 2013 și la data de 17 aprilie 2015 a fost convocată adunarea creditorilor având pe ordinea de zi votarea planului, dar conform procesului verbal depus la dosarul cauzei planul nu a fost aprobat creditorul C. B. SA - 73,04% din total de 94,19% nefiind de acord cu planul și propunând . .

D. urmare, administratorul judiciar a formulat cerere de intrare a debitoarei în procedura generală a falimentului, cerere care a fost notificată și publicată în BPI .

Judecătorul – sindic față de cele arătate, constată că în cauză sunt îndeplinite disp. art. 145 lit. B rap. la art. 38 al.1 din L. 85/2014, motiv pentru care se va admite cererea și se va dispune trecerea debitoarei la procedura generală a falimentului și numirea în calitate de lichidator judiciar a FEACONSUL I. cu un onorariu de 1000 lei ce va fi suportat din averea debitoarei, așa cum a hotărât Adunarea generală a asociaților din 4 mai 2015 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Aprobă raportul administratorului judiciar.

În temeiul art. 145 alin.1lit. B, raportat la art. 38 alin.1 din Legea nr.85/2014,

Dispune trecerea la procedura generală de faliment împotriva debitorului . cu sediul social în Tg.J., ., nr. 32, jud. G., CUI_, J_ .

În temeiul art. 73 din Legea privind procedura insolvenței,

Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe F. I., cu un onorariu lunar de 1000 lei ce va fi suportat din averea debitoarei,lichidator care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.64 din lege.

În temeiul art.147, cu aplicarea art.99 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2014,

Dispune notificarea deschiderii procedurii creditorilor, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și publicarea, pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolvență .

În temeiul art.39 alin.2 din lege, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar, iar în lipsa disponibilităților în cont se va utiliza fondul de lichidare.

În baza art.145 alin.2 dispune dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanță născute după data deschiderii procedurii în vederea întocmirii tabelului suplimentar 24.06.2015

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, și publicarea în BPI tabelului suplimentar al creanțelor la 08.07.2015.

Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la 29.07.2015

Termenul de contestații este de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar, conform art.111 alin.2 din lege.

Fixează data primei ședințe a adunării creditorilor la 13.07.2015.

Termen de fond, 09.09.2015

Definitivă. Cu apel în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2015 la Tribunalul G. .

Judecătort - sindic,

M. E. Lungănoiu

Grefier,

C. G.

M.L./, ex. 5,. 08 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 304/2015. Tribunalul GORJ