Procedura insolvenţei – persoane fizice. Sentința nr. 81/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 81/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 5094/95/2014/a1
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 81/2015
Ședința publică de la 03 Februarie 2015
Completul compus din:
Judecător sindic M. C. V.
Grefier I. S. M.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul-creditor A. G., la tabelul preliminar al creanțelor debitorului C. P Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, întocmit de lichidatorul judiciar S. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic L. I. pentru contestator și practician în insolvență M. L. pentru lichidatorul judiciar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Consilier juridic L. I. pentru contestator a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Practician în insolvență M. L. pentru lichidatorul judiciar, având în vedere motivele expuse prin întâmpinarea depusă la dosar, a lăsat soluția la aprecierea judecătorului sindic.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra contestației de față ;
Prin cererea depusă la data de 4.12.2014 și înregistrată în dosar asociat nr._, contestatorul-creditor A. G., a contestat creanța înscrisă de lichidatorul judiciar S. S., în sumă de 49.780 lei în tabelul preliminar al creanțelor debitorului C. P. Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, solicitând modificarea tabelului preliminar al creanțelor în sensul de a se înscrie creditoarea A. G. cu o creanță totală de 89.576 lei, din care 49.780 lei ca și creanță garantată, cu rangul de preferință în conformitate cu disp. art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea 85/2006.
În motivarea contestației a arătat că deși prin cererea de înscriere a creanței în tabelul preliminar, nr. GJ_/30.10.2014 a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 89.576 lei, lichidatorul judiciar a trecut doar suma de 49.780 lei, cu motivarea că pentru suma de 39.796 lei nu au fost depuse titlurile de creanță.
Că, în mod greșit lichidatorul judiciar a apreciat că nu au fost depuse titlurile executorii pentru întreaga sumă întrucât, odată cu cererea de înscriere a creanței în tabelul preliminar depusă la instanță, creditorul a depus în dublu exemplar, în copie certificată conform cu originalul titlurile de creanță pentru întreaga sumă de 89.576 lei.
Contestația a fost întemeiată pe disp. art. 73 alin. 2 din Legea 85/2006.
În dovedirea contestației s-au depus la dosar titlurile executorii pe anii 2011-2014.
La data de 11.12.2014, lichidatorul judiciar S. S. pentru debitorul C. P. Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că la data de 3.11.2014 creditorul A. G. a depus la grefa tribunalului cererea de creanță împotriva debitorului, solicitând înscrierea la masa credală a debitorului cu suma de 89.576 lei însă, din cuprinsul cererii de creanță lichidatorul judiciar a constatat că nu au fost depuse toate titlurile de creanță din care să rezulte suma solicitată, acest lucru fiind solicitat creditorului prin adresa nr. 8868 din 20.11.2014.
Că, întrucât până la data de 25.11.2014, creditorul nu a depus documentele justificative, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea și publicarea tabelului preliminar al creanțelor conform termenelor stabilite prin sentința nr. 1186/30.09.2014 iar ulterior publicării tabelului preliminar în BPI, creditorul A. G., a depus cu adresa nr. GJ_/3.12.2014, la sediul lichidatorului judiciar, un set de documente, cuprinzând și titlurile executorii pentru diferența de 39.796 lei, motiv pentru care lichidatorul judiciar lasă soluția la aprecierea instanței.
Judecătorul sindic, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate prin contestație și întâmpinare, reține contestația creditorului ca fiind întemeiată și în baza art. 73 din Legea 85/2006 va admite contestația creditorului A. G. și va dispune înscrierea creditorului cu suma de 89.576 lei în tabelul de creanțe, în loc de 49.780 lei, cu următoarea motivare:
Prin cererea depusă la data de 27.06.2014, creditorul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitorul C. P. Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, invocând o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 49.780 lei, din care 47.644 lei conform Avizului de garanție înscrise în AEGRM, reprezentând obligații către bugetul general consolidat.
Prin sentința nr. 1186 din 30.09.2014, judecătorul sindic, a admis cererea creditorului, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului C. P. Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, iar în temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a numit administrator judiciar pe S. SRPL, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea 85/2006, stabilind termenele pentru tabelele de creanțe, termenul limită pentru depunerea creanțelor la 20.11.2014, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 25.11.2014, pentru depunerea contestațiilor la creanțe la 5.12.2014, pentru soluționarea contestațiilor la creanțe 9.12.2014 și pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 10.12.2014.
În îndeplinirea atribuțiilor prev. de art. 20 din Legea 85/2006, administratorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar de creanțe în care figurează un singur creditor, respectiv A. G. cu o creanță de 49.780 lei.
La data de 3.11.2014, A. G. a depus la dosar o cerere de creanță pentru suma de 89.576 lei, din care suma de_ lei, creanță garantată.
La data de 20.11.2014, administratorul judiciar a depus la dosar raportul de activitate nr. 8852 din 20.11.2014 privind propunerea administratorului judiciar de intrare în procedura simplificată a falimentului debitoarei.
Prin sentința nr. 1447 din 25.11.2014, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar, a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului C. P. Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, a confirmat lichidator judiciar pe S. S. și a stabilit termenele pentru tabelul suplimentar al creanțelor și tabelul definitiv consolidat.
Creditorul A. G. a fost înscris inițial cu suma de_ lei, în tabelul preliminar, actele solicitate de administratorul judiciar fiind depuse odată cu adresa nr. GJ165848/3.12.2014.
Întrucât creditorul a depus actele doveditoare ale creanței de 89.576 lei, se impune admiterea contestației și înscrierea acestei sume în tabel, din care suma de_, creanță garantată, conform acelor depuse la dosar, termenul limită de depunere a contestațiilor fiind la 5.12.2014, contestația fiind depusă la 4.12.2014, deci în termen.
Prin sentința de trecere la procedura simplificată, nr.1447/25.11.2014, s-a stabilit termenul pentru depunerea contestațiilor la tabelul suplimentar la 29.01.2014.
Contestația este depusă în termen și este întemeiată astfel că va fi admisă și înscrisă în tabelul definitiv creanța de 89.576 lei din care 49.780, garantată .
Văzând și disp. art.73 și urm. din Legea 85/2006,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația creditorului A. G. cu sediul social în Tg-J., ., jud. G. formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitorului C. P. Ș. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, cu sediul în Tg-J., . O., nr. 12, ., ., jud. G., CUI_, nr. de ordine în registrul comerțului J_, întocmit de lichidatorul judiciar S. S., cu sediul în Tg-J., Unirii, nr. 3, jud. G..
Dispune înscrierea creditorului A. G. cu suma de 89.576 lei în tabelul de creanțe, în loc de 49.780 lei.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015
Judecător sindic
M. C. V.
Grefier
I. S. M.
Red. M.V/I.M.
5 ex/ 11 Februarie 2015
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 548/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








