Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 255/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 255/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 2972/95/2014

Cod Operator 2443

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 255/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC F.-D. S.

Grefier Șef V. R.

Pe rol fiind derularea procedurii insolvenței debitoarei ., prin administrator special B. M. și judecarea cererii formulată de administratorul judiciar C. C. IPURL, pentru confirmarea planului de reorganizare, în contradictoriu cu Comitetul Creditorilor: B. T. – președinte comitet, AJFP Gorj, I. Sanpaolo B., R. B. și C. L. Tg.-J. – Direcția Publică de Venituri.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic M. D. – C. din partea creditorului B. T. SA, consilier juridic P. D. din partea creditorul AJFP Gorj, consilier juridic C. A. pentru creditorul C. L. Tg.-J. – Direcția Publică de Venituri și practician în insolvență D. V. din partea administratorului judiciar pentru debitoare, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, reprezentantul administratorului judiciar depune raportul de activitate nr.1392 din 06.04.2015 și constatând cererea în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Consilier juridic M. D. – C. din partea creditorului B. T. SA formulează concluzii de confirmare a planului.

Consilier juridic P. D. din partea creditorul AJFP Gorj solicită respingerea planului de reorganizare, arătând că debitoarea nu și-a achitat obligațiile curente.

Consilier juridic C. A. pentru creditorul C. L. Tg.-J. – Direcția Publică de Venituri formulează concluzii de admitere a planului de reorganizare.

Practician în insolvență D. V. din partea administratorului social pentru debitoare arată că dosarul asociat „a4” având ca obiect cererea de repunerea în termenul de declarare a creanței a fost soluționat definitiv în sensul că au fost respinse apelurile formulate de creditorii C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. și ., precum și că au fost soluționate cele două dosare asociate „a3” și „a5”. Cum tabelul definitiv al creanțelor rectificat a fost întocmit, iar planul de situație depus în termenul legal de către debitoare, apreciază că se impune confirmarea acestuia și acordarea unui termen de judecată pentru depunerea primului raport trimestrial.

JUDECĂTORUL-SINDIC

Asupra cererii de față;

P. cererea depusă la data de 20.05.2014, debitorul ., a solicitat a fi supus procedurii generale de insolvență, manifestându-și intenția de a-și reorganiza activitatea.

P. încheierea nr.194 din 23 mai 2014, s-a admis cererea formulată de debitorul ., pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.

În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvență, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului ..

În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență,a fost numit administrator judiciar C. C. IPURL, care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție lunară de 2000 lei, notificarea deschiderii procedurii fiind publicată în BPI nr._ din 29.05.2014.

La data de 01.07.2014, administratorul judiciar C. C. IPURL, a depus la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu nr. 2536 din 27.06.2014, raport aprobat prin încheierea nr.1050/2014 din 09.09.2014.

P. raportul privind 2210 din 10.06.2014 administratorul judiciar a propus prelungirea perioadei de observație a debitoarei, publicat în BPI nr._ din 20.06.2014 și încuviințat de judecătorul sindic.

La data de 11.12.2014, administratorul judiciar C. C. IPURL, a depus la dosar, pentru debitoarea ., planul de reorganizare nr.535 din 09.12.2014, prin care se propune reorganizarea activității pe o perioadă de trei ani, planul cuprinzând programul de plată a creanțelor pe cei trei ani, totalul plăților fiind de 6.014.051,10 lei.

Se menționează că societatea are ca activitate preponderentă lucrări de construcții a clădirilor și ca activitate principală lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, debitorul păstrându-și dreptul de supraveghere, de conducere și de control a societății.

Se constată că planul de reorganizare a activității debitorului a fost depus de administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 98 alin. (3) din Legea privind procedura insolvenței și a fost notificat creditorilor, care nu au formulat obiecțiuni, el cuprinzând măsurile care se impun pentru continuarea activității debitoarei în condiții de profitabilitate, cuprinde un grafic de eșalonare a plăților pe trei ani.

La data de 12.01.2015 s-a desfășurat adunarea generală a creditorilor, prezentându-se creditorii și exprimându-și votul după cum urmează: B. T. SA – Sucursala Tg.-J. conform adresei nr.213/12.01.2015 și B. I. Sanpaolo B. SA, conform adresă nr. 5455/12.01.2015, ambele creditoare acordând vot nefavorabil planului de reorganizare; Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, prin adresa nr.65/05.01.2015, completată prin adresa nr.GJ3506/12.01.2015 acordând vot nefavorabil planului de reorganizare și solicitând . simplificată a falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2006, susținându-se punctul de vedere al Administrației Fiscale pentru Contribuabilii mijlocii, organ de administrare, exprimat prin adresa nr. GJ3467/09.01.2015 din care reiese si faptul că la data de 06.01.2015 sunt achitate în conturile unice sume în cuantum de_ lei, rezultând un total al obligațiilor fiscale curente neachitate de_ lei.

De asemenea, au fost exprimate în sensul aprobării planului de reorganizare, voturile următorilor creditori, astfel: . C. LTD SRL conform adresei nr.25 din 09.01.2015, R. B. SA potrivit adresei nr.18 din 07.01.2015, C. L. al Municipiului Tg-J. - Direcția Publică de Venituri Tg-J., Gorj, conform adresa nr._/19.12.2014 acordă vot favorabil planului de reorganizare propus, cu precizările ca debitoarea să achite cu prioritate obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii, atât in perioada de observație cât și în perioada de reorganizare judiciară în conformitate cu prevederile art. 64, alin 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și să achite atât ratele prevăzute în plan conform programului de plată asumat cât și obligațiile accesorii datorate pe perioada reorganizării; R. L. IFN SA, conform adresă înregistrată sub nr. 49/08.01.2015, G. SRL, conform adresei nr. 61/08.01.2015, Alsadrum C. S.R.L. - conform adresă nr. 1/08.01.2015, C. Cri., conform adresă nr. 1/07.01.2015, L. B. S.R.L, prin lichidator judiciar CAPI Dijmarescu I. – F. C. I. conform adresă nr. 04/09.01.2015, M. International SRL - conform adresă nr. 2/07.01.2015, G. 93 S.A., conform adresă 57/12.01.2015, R. H. S. S.R.L., conform adresă nr. 7/12.01.2015, M. Int S.R.L., conform adresă nr. 11/12.01.2015, Salariații - reprezentați prin V. C., confom împuternicire înregistrata sub nr. 75/09.01.2015.

S-a constatat că, față de categoriile de creanțe menționate de art. 100, alin. (3) din Legea nr. 85/2006, au fost exprimate voturi după cum urmează: creanțe garantate – total valoare creanțe îndreptățite să voteze 1.747.132,88 lei, planul fiind acceptat de creditori ce dețin 40,37% din total valoare categorie, respectiv: L. B. Oil C. Ltd SRL, creditor ce deține 34,78% din total valoare categorie și R. B. SA: 5,59%.

Planul de reorganizare propus de debitoare nu a fost acceptat de creditori ce dețin 59,63% din total valoare categorie, după cum urmează: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj: 19,86%, B. T. SA Sucursala Tg-J.: 25,30%, respectiv I. Sanpaolo R. SA A. Sucursala Tg-J.: 14,47%.

În ceea ce privește creanțele salariale, se reține că planul a fost acceptat de 100% din total categorie, iar cu privire la creanțele bugetare, totalul valorii creanțelor îndreptățite să voteze, 94.518,63 lei, planul a fost acceptat de 16,11% din total categorie de creanțe, procent deținut de creditorul C. L. Tg-J., planul nefiind acceptat de creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, creditor ce deține 83,89% din total valoarea categorie creanțe bugetare.

Cu referire la creanțele chirografare stabilite conform art. 96, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, total valoare creanțe îndreptățite să voteze 3.065.294,49 lei, planul a fost acceptat de 90,75% din total categorie de creanțe, respectiv de creditorii: G. SRL – 2,09% din categorie, M. International SRL – 8,88% din categorie și R. L. IFN SA- 79,78% din categorie, ceilalți creditori din această categorie neexprimându-și votul.

Referitor la celelalte creanțe chirografare, total valoare creanțe îndreptățite să voteze 1.552.773 lei, planul a fost acceptat de 50,99% din total categorie de creanțe, respectiv de creditorii: Alsadrum C. SRL – 19,31% din categorie, C. C. – 28,79% din categorie, G. 93 SA – 0,63% din categorie, R. Hidroservice SA – 0,07% din categorie, L. B. SRL prin lichidator judiciar CAPI D. I. – F. C. I. – 0,82% din categorie și M. International SRL – 1,37% din categorie.

Inițial, planul de reorganizare nu a fost acceptat de creditorul B. T. SA Sucursala Tg-J., creditor ce deține 22,31% din total valoare categorie, însă în ședința publică din 07.04.2015 reprezentantul acestui creditor a formulat concluzii de admitere a planului de reorganizare.

Judecătorul sindic constată, așadar că, potrivit celor menționate mai sus, planul de reorganizare a fost acceptat de trei dintre cele cinci categorii menționate de art. 100, alin. (3) din Legea nr. 85/2006, fiind votat favorabil de majoritatea absolută a creanțelor din cele trei categorii de creanță, astfel cum prevede art. 100, alin. (4) din Legea nr. 85/2006, astfel încât, față de prevederile art. 101, alin. (1) din Legea nr. 85/2006, adunarea creditorilor a acceptat planul de reorganizare a activității propus de debitor.

Din cuprinsul raportului lunar de activitate nr.1392 din 06.04.2015 depus de reprezentantul administratorului judiciar, judecătorul sindic reține că sentința nr.1290/2014 din data de 21.10.2014 împotriva căreia au formulat apel creditorii C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. și ., a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 260/01.04.2015 a Curții de Apel C., în sensul că au fost respinse apelurile ca nefondate.

De asemenea, cu privire la cele două dosare asociate, respectiv dosarul nr._ /a3 având ca obiect cererea de chemare în judecată împotriva creditoarei M. B. L. IFN SA, prin care s-a solicitat să se constate ca fiind menținute contractele de leasing nr. FEUI_/01.07.2011, FEUI_/01.07.2011 și FL_/11.05.2012 și dosarul_ /a5, având ca obiect cererea de chemare în judecată împotriva Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj prin care s-a solicitat să se constate nulitatea operațiunilor de descărcare a plăților efectuate de debitoare pentru datoriile curente, în contul creanței născute anterior deschiderii procedurii, acestea au stabilit termen de judecată în data de 07.04.2015.

Astfel, hotărârea adunării generale a creditorilor exprimată în cuprinsul procesului-verbal din 12.01.2015 este în sensul votării planului de reorganizare a debitorului, arătându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.100 și 101 din Legea 85/2006, planul fiind votat de cel puțin jumătate plus una din categoriile de creanțe și respectând cerințele art.95 din Legea 85/2006.

Judecătorul-sindic, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.100, 101, 102 din Legea 85/2006, astfel că va confirma planul de reorganizare și va dispune reorganizarea debitoarei, conform acestuia, sub supravegherea administratorului judiciar, pe o durată de trei ani.

În vederea continuării procedurii în sensul depunerii primului raport trimestrial, precum și pentru soluționarea dosarelor asociate, judecătorul sindic apreciază necesară amânarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de administratorul judiciar C. C. IPURL, pentru debitoarea ., cu sediul social în Municipiul Tg.-J., ., Zona Pandurașul, județul Gorj, CUI_, J_, în contradictoriu cu Comitetul Creditorilor: B. T. – președinte comitet, AJFP Gorj, I. Sanpaolo B., R. B. și C. L. Tg.-J. – Direcția Publică de Venituri.

Ia act de raportul de activitate nr. 1392 din 06.04.2015 depus de administratorul judiciar.

În baza art.101 și 102 din Legea 85/2006, confirmă planul de reorganizare propus de administratorul judiciar pentru debitoare.

Dispune continuarea activității debitoarei, conform planului de reorganizare, sub supravegherea administratorului judiciar, pe o durată de trei ani începând cu data confirmării planului.

Cu apel.

Acordă termen la data de 30 Iunie 2015, pentru depunerea primului raport trimestrial și pentru soluționarea definitivă a celor două dosare asociate a3 și a5.

Părțile cunosc termenul de judecată stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Pronunțată în ședința publică din 07 Aprilie 2015, la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic,

F.-D. S.

Grefier Șef,

V. R.

Red. F.D.S.

Tehnored.V.R.

Ex.4/

TERMEN: 30 IUNIE 2015

T.C. Comitetul creditorilor:

B. T. SA– Președinte comitet,

- consilier juridic M. D.-C.

A.J.F.P. GORJ - consilier juridic T. I.

I. San Paolo B.

R. B.

C. L. Tg.-J. – DPV- consilier juridic C. A.

T.C. debitor:.

T.C. administrator specialB. M.

T.C. administrator judiciar:C. C. IPURL

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 255/2015. Tribunalul GORJ