Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 53/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 53/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 19881/95/2012/a1

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 53/2015

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

Judecător – sindic - M. E. Lungănoiu

Grefier C. G.

Pe rol fiind judecarea contestației la tabelul suplimentar al creanțelor formulată de creditorul contestator P. L. R. I. SA în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea . prin lichidator judiciar C. D. I. – F. C. I. Tg.J. .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat practician în insolvență F. C. din partea lichidatorului judiciar, lipsă fiind contestatoarea .

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că la data de 27 ian. 2015 contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecata contestației, după care se constată dosarul în stare de judecată și se acordă cuvântul .

Practician în insolvență F. C. a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata contestației formulată de contestatoare, precizând că aceasta a fost înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor cu creanța sa totală de 67.082,92 lei .

JUDECĂTORUL – SINDIC

Asupra contestației de față,

La data de 22 ian. 2015 creditorul P. L. R. UFN SA a formulat contestație la tabelul suplimentar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar C. D. I. – F. C. I. în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea ., solicitând înscrierea sa în tabelul de creanțe cu suma de 67.082,92 lei .

În motivarea contestației se arată că înainte de deschiderea procedurii generale a insolvenței – sentința 591 din 10 aprilie 2013 – a încheiat cu debitoarea un contract de leasing nr._/_/2008 și a depus o declarație de creanță la data de 15 mai 2013 prin care a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 60.007,37 lei .

Că, a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu această sumă, dar pe parcursul procedurii C. a achitat către acest creditor suma de 8.016,78 lei diminuând astfel creanța până la valoarea de 51.990,59 lei și ci toate acestea, după deschiderea procedurii generale a insolvenței creanțele suplimentare ale P. L. sunt în cuantum de 15.092,33 lei compusă din facturi neachitate de 9.075,15 lei și suma de 6.017,18 lei – diferență totală rămasă de achitat în baza contractului de leasing .

Că, acest contract de leasing a fost reziliat la 7 nov. 2014 și s-a încuviințat executarea silităa, iar executorul judecătoresc E. M. s-a deplasat la punctul de lucru al debitoarei din TG.J., .. 4678, jud. G., dar administratorul societar C. C. a comunicat că autoturismul nu se mai află în locația respectivă deoarece a fost transmis spre a fi reparat în garanție primind pe perioada reparațiilor un alt Tester, model V.-5052.

Contestatorul consideră că autoturismul a fost înstrăinat fără acordul finanțatorului astfel că se solicită înscrierea la masa credală și cu suma de 6.017,18 lei -diferența totală de achitat în baza contractului de leasing.

Că, din tabelul suplimentar al creanțelor a rezultat faptul că creditorul a solicitat o creanță suplimentară în valoare de 7.075,55 lei, creanță care a fost admisă în totalitate și înscrisă în tabelul suplimentar de creanțe, ori în cererea de actualizare a creanței depusă de P. suma suplimentară solicitată a fost în valoare de 15.092,33 lei, iar creanța totală în valoare de 67.082,92 lei .

S-a solicitat admiterea cererii în baza art.64 și urm. Din L. 85/2006 și pe prev. contractului de leasing.

La data de 27 ian. 2015, însă creditorul P. L. ROMÎNIA I. SA a depus cerere de renunțare la judecata contestației deoarece conform publicației Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1140 din 20 ian. 2015 în care s-a publicat tabelul definitiv consolidat al creanțelor, a fost înscrisă cu creanța sa totală de 67.082,92 lei.

Față de acest aspect, judecătorul – sindic va lua act de renunțarea la judecata contestației .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecarea contestației formulată de contestatoarea P. L. R. I. SA cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul SCA D., Ș. ȘI ASOCIAȚII din .. 31 B ,. Sector 6, București, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar C. D. I. – F. COMSIN I., cu sediul social în Tg.J., ., bl2, . ,jud.G. în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea . cu sediul social în comuna R., ., CUI_, J_ .

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2015 la Tribunalul G. .

Judec ător - sindic,

M. E. Lungănoiu

Grefier,

C. G.

ML/. 03 Februarie 2015,ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 53/2015. Tribunalul GORJ