Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 373/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 373/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1806/95/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 373/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul compus din:

Judecător-sindic M. C. V.

Grefier I. S. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditorul AJFP GORJ, cu sediul în Tg-J., ., jud. Gorj, pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului ., cu sediul social în Tg-J., ., județul Gorj, cod de identificare fiscală_, nr. de ordine în registrul comerțului J_ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se procesul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

JUDECĂTORUL –SINDIC,

Asupra cererii de față,

La data de 9.04.2014, creditorul AJFP GORJ, a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență față de debitoarea . Tg-J., invocând împotriva acesteia o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 4.527.710 lei reprezentând taxe, impozite și contribuții sociale datorate bugetului statului din care suma de 2.598.960 lei este certă, lichidă și exigibilă fiind creanța de 1.928.750 lei.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că întreaga creanță de 4.527.710 lei este garantată conform avizelor de garanție înscrise în AEGRM și au trecut mai mult de 30 zile de la încetarea plăților de către debitor, creanța fiind exigibilă..

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 148 și art. 194 N.C.P.C, art. 31 din Legea 85/2006.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar, în copii, fișa sintetică totală la 24.03.2014, Nota de constatare din 4.02.2014, somații din 20.03.2014, adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești nr. GJ38688/10.03.2014, popriri din 20.03.2014, aviz de ipotecă inițial din 20.03.2014, din 30.10.2012, decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, fișa privind obligațiile fiscale suplimentare, etc. și adresa nr. GJ61588/24.04.2014 prin care se solicită numirea administratorului judiciar S. S. declarat câștigător al selecției de oferte de către Comisia de selecție a practicienilor de insolvență din cadrul AJFP Gorj.

Cererea a fost comunicată debitorului la data de 17.04.2014, iar la data de 29.04.2014, acesta a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței nr. 85/2006, prin care a solicitat respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență arătând că debitoarea nu se află în stare de insolvență iar creanța invocată de creditoare nu este certă, lichidă și exigibilă, suma de 2.598.960 lei fiind contestată în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Gorj. A mai solicitat și obligarea creditoarei să depună o cauțiune de 10%.

Debitorul a arătat că, pentru diferența de 1.928.750 lei, au fost făcute declarații rectificative întrucât facturile în baza cărora a fosta declarată această sumă, au fost stornate, mai mult, pentru creanța invocată de creditoare, administratorul societar al debitoarei P. Ninel a fost trimis în judecată, aceste sume fiind nerecunoscute și contestate în dosarul penal.

Astfel, debitoarea apreciază că societatea nu este în incapacitate de plată fiind în continuare efectuate plăți către bugetul statului și către partenerii de afaceri.

În dovedirea contestației, debitorul a solicitat proba cu expertiză, prin încheierea de ședință din 4.09.2014 fiind desemnat expert A. V. CAREA SOLICITAT ÎNLOCUIREA SA, invocând motive de sănătate.

Prin încheierea de ședință din 28.10.2014 a fost desemnat expert contabil în cauză, A. A. M. și s-au stabilit obiectivele expertizei:

1.să se stabilească din ce se compune suma de 4.527.710 lei menționată de creditorul AJFP GORJ în cererea de deschidere a procedurii insolvenței și care sunt titlurile executorii ce stau la baza acestei sume;

2.să se stabilească dacă suma de 1.928.750 lei este o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul de a se preciza și enumera titlurile executorii din care provine această creanță, a se preciza suma din fiecare titlu executoriu și a se stabili dacă vreunul din titlurile executorii a fost contestat de debitor sau nu, care și pentru ce sumă.

La data de 17.03.2015 s-a depus la dosar raportul de expertiză de către dna expert A. A. M., debitoarea formulând la data de 31.03.2015, obiecțiuni la raportul de expertiză, judecătorul sindic admițând obiecțiunile nr. 1 și nr. 2 din acestea și respingând obiecțiunea nr. 3 ca nefondată.

Astfel, debitorul arată că în raport nu au fost avute în vedere și sumele de 25.696 lei și 22.431 lei, încasate prin executarea ., la 16.02.2015 și că expertul nu a stabilit care este cuantumul accesoriilor fiscale generate pe perioada 13.07._14, avându-se în vedere baza de impunere de 1.963.382 lei. A solicitat debitorul ca expertul să stabilească dacă suma de 1.928,750 lei, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

La data de 25.05.2015, expertul a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, arătând, în ce privește prima obiecție că prin plățile efectuate de ., în calitate de terț poprit, s-au stins unele titluri executorii, cu nr._/24.08.2012,_/27.04.2012,_/7.06.2012,_/29.06.2012,_/9.07.2012, în total, 25.696 lei dar au fost emise alte titluri executorii, menționate de expert, pentru suma de 1.928.750 lei.

Cu privire la obiecțiunea nr.2, expertul a arătat că accesoriile fiscale pentru TVA suplimentar de plată, în sumă de_ lei, stabilit în decizia de impunere F-GJ 1912/13._, sunt: dobânzi/majorări de întârziere –_ lei, penalități de întârziere –_ lei, în total ,_ lei.

Expertul a concluzionat că la data formulării răspunsului la obiecțiuni, debitorul datorează la bugetul de stat în jur de 5900.000lei iar suma de_ este o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Judecătorul sindic, analizând actele și lucrările dosarului în raport de cererea creditorului, contestația debitorului și concluziile raportului de expertiză, precum și de dispozițiile prevăzute de Legea insolvenței, constată că debitorul este în stare de insolvență, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 4 din Legea 85/2006, va respinge contestația debitorului și va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului ..

Astfel, se reține că este fondată cererea creditorului, deoarece debitorul datorează la bugetul de stat o sumă mult mai mare decât cea care reprezintă pragul, respectiv 45.000 lei, datoria la bugetul de stat fiind de cel puțin 1.928.750 lei și au trecut cu mult peste 90 de zile, potrivit art. 3, pct. 6 din legea 85/2006 de la data la care a devenit scadentă datoria.

Prin contestația formulată, debitorul nu a dovedit că cererea creditorului este nefondată, că nu se află în incapacitate de plată, dimpotrivă, din probele aflate la dosar rezultă că a crescut substanțial creanța pe care creditorul bugetar o are împotriva debitorului, fiind îndeplinite condițiile prev. de lege pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului . TG. J..

Potrivit disp. art. 31 alin. 1 din Legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat de insolvență, poate introduce o cerere introductivă, debitorul, în termen de 10 zile de la primirea cererii creditorului trebuind fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență potrivit art. 33 alin. 2.

Potrivit art. 33 alin. 4 din Legea 85/2006, dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, va respinge contestația și va deschide, printr-o sentință, procedura generală.

În speță, creditorul a dovedit existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitorului și faptul că acesta se află în încetare de plăți de peste 90 de zile .

Față de aceste considerente și de dispozițiile legale, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 31 și 33 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic, potrivit alin. 4 al art. 33, va respinge contestația debitorului și va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acestuia și va numi administrator judiciar provizoriu pe S. S. potrivit art. 11 lit. c din Legea 85/2006 și conform adresei nr. GJ61588/24.04.2014 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația debitorului ., cu sediul social în Tg-J., ., județul Gorj, cod de identificare fiscală_, nr. de ordine în registrul comerțului J_ .

Admite cererea creditorului AJFP GORJ, cu sediul social în Tg-J., ., jud. Gorj.

In temeiul art. 27, 32, din Legea privind procedura insolvenței nr. 85/2006,

Dispune începerea procedurii generale a insolvenței debitorului ..

Desemnează administrator judiciar pe S. S., cu un onorariu de 500 lei lunar care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25.

Dispune predarea către lichidator, în termen de 5 zile de la pronunțarea prezentei, a tabelului definitiv al creanțelor și a listei creanțelor născute în cursul procedurii.

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul Gorj, pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanțe la 24.07.2015 ;

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 4.08. 2015.

Fixează termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțe la 14.08.2015.

Fixează termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțe 1.09.2015.

Fixează termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 2.09.2015.

Fixează data adunării generale a creditorilor la 2.09.2015, ora 14, la sediul lichidatorului judiciar.

In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvențe.

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Termen la 1.09.2015.

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică din data de 28. 05.2015.

Judecător sindic

M. C. V.

Grefier

I. S. M.

Red.M.V/I.M.

5 ex/ 03 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 373/2015. Tribunalul GORJ