Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 471/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 471/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 31-08-2015 în dosarul nr. 3681/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința nr. 471/2015
Ședința publică de la 31 August 2015
Completul compus din:
Judecător sindic A. L. T.
Grefier A. L. L.
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată de creditorul DGRFP C. - AJFP GORJ, împotriva debitoarei . .
La apelul făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. M., pentru creditorul AJFP GORJ, lipsă fiind debitorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care cererea fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul;
Consilier juridic P. M. a solicitat admiterea cererii, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului și desemnarea administratorului judiciar T. S., declarat câștigător al selecției de oferte.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3.06.2015, creditorul DGRFP C.- AJFP GORJ, a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei ., cu motivarea că societatea se află în stare de incapacitate de a plăti toate datoriilor societății, invocând o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 45.868 lei.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că, debitorul datorează bugetului general consolidat al statului suma de 45.868 lei, reprezentând taxe, impozite și contribuții sociale datorate bugetului de stat, precum și dobânzile și penalitățile aferente, temeiul creanței constituindu-l declarațiile depuse de societate, deciziile de calcul accesorii și decizia de angajare a răspunderii solidare, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, data ultimei plăți fiind 24.02.2015.
In drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.70 din Legea nr.85/2014 și art.148 și 194 din Codul de procedură civilă.
In dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei copii după: nota de prezentare nr. 77.250 din 15.05.2015, decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art.27 alin.2 lit.c și d din OG 92/2003, nr.GJ_ din 13.05.2015, proces verbal de constatare a contravențiilor, somații, titluri executorii, adrese de înființare a popririi și fișa sintetică totală la 14.05.2015.
Cererea de deschidere a procedurii a fost comunicată debitorului la data de 10 iunie 2015, nefiind formulată contestație în conformitate cu disp.art.72 alin.3 din Legea 85/2004.
Analizând cererea, judecătorul sindic reține că sunt îndeplinite dispozițiile art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014, potrivit căreia „valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât și pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru creanțe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariați este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat”, legea permițând însă deschiderea procedurii chiar înainte de ivirea stării de insolvență, dacă aceasta este iminentă.
Potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.85/2014, „scopul cererii de deschidere a procedurii insolvenței este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia” și trebuie făcută la momentul optim pentru evitarea acumulării de datorii care în viitor nu vor putea fi acoperite.
Judecătorul sindic, analizând cererea constată în cauză sunt îndeplinite disp. art.38 din Legea nr.85/2014, art.5 pct,72, art.72 și 73 din Legea nr.85/2006 și va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului și va desemna în cauză practicianul de insolvență solicitat de creditor, respectiv T. S. TG-J..
Totodată, se vor dispune și celelalte măsuri imediate prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditorul DGRFP C.-AJFP GORJ, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj,CUI_, împotriva debitoarei ., cu sediul în Tg-J., ..90, ., județul Gorj, CUI_, număr de ordine în registrul comerțului J_ .
În temeiul art. 72 și art. 73 din Legea nr.85/2014, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului ..
În temeiul art. 45 din Legea privind procedura insolvenței, desemnează administrator judiciar pe T. S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu lunar de 100 lei.
In temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenței, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenței cit si prin publicare într-un ziar de larga circulație;
Pune în vedere debitorului ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 67 alin. (1).
În baza art. 99 si art. 100 din Legea nr.85/2014,
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
Pune in vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generală a asociaților sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special în termen de maxim 10 zile de la deschiderea procedurii și să întocmească și să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut de art.58 alin. 1 și 2 din lege.
În temeiul art.39 din Legea privind procedura insolvenței, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.
În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
In baza art. 100 din Legea nr.85/2014 fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanță la 05.09.2015; fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 12.10.2015.
Fixează termen pentru soluționarea eventualelor contestații la primul raport si la tabelul preliminar 26.10.2015. Termenul de definitivare a tabelului creanțelor 26.10.2015.
Termen la 26.10.2015.
Cu apel.
Dată și pronunțată în ședința publică de la 31 august 2015, la Tribunalul Gorj.
Judecător sindic, Grefier,
A. L. T. L. A. L.
ALT/L.
EX.7/04.09.2015
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 433/2015.... | Contestaţie creanţe. Sentința nr. 473/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








