Acţiune în constatare. Decizia nr. 2200/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2200/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 10601/1748/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2200/R
Ședința publică de la 13 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. N.
Judecător C. D.
Judecător M. E.
Grefier V. F. A.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta .. prin REVALACTIV S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 7079 din data de 10.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. P. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol în vederea discutării perimării, după care:
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 03.11.2011 reclamanta . P. REVALACTIV SRL în contradictoriu cu pârâta . solicitat instanței să constate existența datoriilor reciproce între părți astfel că creanța în valoare de 12.125,25 lei fiind stinsă prin compensare și în subsidiar să constate diferența de debit rămas necompensat.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale în baza cărora au apărut datoriile pârâtei față de reclamantă,
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 111 și urm C.pr.civ, art. 1617 alin. 2 C.civ., art. 720 C.pr.civ.
Au fost depuse la dosar un set de înscrisuri: fișă client, contracte încheiate între părți, anexe la calculele dobânzilor legale și jurisprudență.
Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare.
P. sentința civilă nr.7079/10.12.2012 a Judecătoriei Cornetu s-a admis excepția netimbării invocată din oficiu și s-a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta . P. REVALACTIV SRL în contradictoriu cu pârâta .>
Pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 04.03.2013 a fost înregistrată sub nr._ cererea de recurs formulată de petenta .. prin REVALACTIV S.P.R.L.
P. incheierea de sedinta de la data de 24.05.2013 Tribunalul, având în vedere faptul că nici una dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și constatând faptul că nu s-a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusa pe rol, din oficiu, in vederea discutarii perimarii la data de 13.10.2014.
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul incidentului procedural al perimarii cererii, instanta retine urmatoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata si din oficiu, prin invocarea excepției perimării.
Din verificarile actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data 24.05.2013 cand cauza a fost suspendata potrivit dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă Cod procedură civilă si ca de la aceasta data dosarul a ramas in nelucrare mai mult de un an din culpa partii recurente.
Tribunalul a verificat din oficiu incidența în speță a eventualelor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 249 și art. 250 din Codul de procedură civilă.
Avand in vedere ca in cauza de fata nu s-a indeplinit nici un act de procedura in vederea judecarii pricinii de mai mult de un an, Tribunalul urmeaza sa admita exceptia perimarii si sa constate perimata cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite exceptia perimarii.
In baza art.248 si 252 C. pr. civ. constata perimata cererea de recurs formulată de recurenta .. prin REVALACTIV S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 7079 din data de 10.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. P. S.A.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 13.10.2014.
Președinte, R. N. | Judecător, C. D. | Judecător, M. E. |
Grefier, V. F. A. |
Concept red. gref. A.V.F.-14.10.2014
Red. Jud: C.D./2 exemplare
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1562/2014. Tribunalul ILFOV | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 950/2014.... → |
|---|








