Contestaţie la executare. Decizia nr. 792/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 792/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 4841/1748/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 792R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.03.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: G. N.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenții contestatori . și D. G. L. împotriva sentinței civile nr.4115/13.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . și . ÎN INSOLVENȚĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR VALEXPERT IPURL, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata . prin consilier juridic E. Ș. cu delegație la fila 16 din dosar lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 18.03.2014 recurenții contestatori au depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru comunicarea întâmpinărilor depuse la dosar, după care,

Intimata . prin consilier juridic, având cuvântul asupra cererii de amânarea formulată de recurenții contestator arată că se opune încuviințării acesteia și că insistă în excepția de netimbrarea a cererii de recurs.

Tribunalul apreciază că are prioritatea discutarea cererii de amânarea față de acordarea unui nou termen de judecată și având în vedere faptul că recurenții contestatori nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în original acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare.

Intimata . prin consilier juridic, solicită admiterea excepției de netimbrare și anularea recursului ca netimbrat.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25.05.2011, contestatoarele . și D. G. L., au formulat contestație la executare împotriva executării silite începută de executorul judecătoresc COSOREANU I.-I. in dosarele de executare silita nr.554/2010 și nr.705/2010 la cererea ., în contradictoriu cu aceasta și cu . SRL – ÎN INSOLVENȚĂ, prin care au solicitat constatarea nulității absolute a înscrisului ”Proces-verbal încheiat astăzi 27.04.2011 ora 11.00, Berceni, ..595, Ilfov” in dosarele de executare silita nr.554/2010 și nr.705/2010, pentru motive de neîndeplinire și neobservare a formelor legale și fără respectarea prevederilor legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarele au arătat că înscrisul ”Proces-verbal încheiat astăzi 27.04.2011 ora 11.00, Berceni, ..595, Ilfov” in dosarele de executare silita nr.554/2010 și nr.705/2010, este încheiat cu nerespectarea prevederilor legale, întrucât executorul judecătoresc nu a solicitat în prealabil conexarea executărilor silite ce formează obiectul dosarelor de executare silita nr.554/2010 și nr.705/2010, conform art.3734 C.pr.civ.., iar înscrisul nu este semnat de organul de poliție care a asistat la efectuarea actului de executare silită contestat.

În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 105, 387, 391, 399 si urm., coroborate cu art.3841 C.pr.civ. și art.3734 C.pr.civ.

In dovedirea cererii au solicitat instantei incuviintarea administrarii probei cu interogatoriu, expertize, inscrisuri.

Intimata . a formulat întâmpinare conform dispozițiilor art. 115 Codul de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare formulata de ., ca netemeinica si nelegala, arătând că prezenta cauză a rămas fără obiect, având în vedere prevederile art.3715, lit.b) Cpr.civ., întrucât la data de 10.06.2011 executorul judecătoresc COSOREANU I.-I. a încheiat procesul-verbal de insolvabilitate a debitoarei ., restituind creditoarei, în original, Biletul la ordin . nr._, investit cu formulă executorie.

A depus la dosar un set de înscrisuri.

La solicitarea instanței, B. C. I. I. a comunicat, în copie, dosarul de executare nr. 705/2010, acesta fiind atașat la prezentul dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța a constatat că .., în calitate de creditoare, a solicitat executorului judecătoresc C. I. I. punerea în executare a biletului la ordin . RZBR3AK nr._ emis la data de 11.12.2009, de către debitoarea S.C. A. T. S.R.L., în cuantum de 77.130,17 lei.

În data de 10.06.2011 executorul judecătoresc a încheiat, la solicitarea creditoarei, prin reprezentant, un proces-verbal de încetare a executării silite față de debitoare, fiind înmânat titlul executoriu în original, astfel că, instanța a constatat, în temeiul art.3715, lit.c) C.pr.civ., că .., în calitate de creditoare, a renunțat la executarea silită față de debitoare, în dosarul execuțional nr.705/2010, și, prin urmare, cererea a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 4115/13.09.2012, au formulat recurs recurenții contestatorii . și D. G. L., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii contestației la executare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 10.07.2013, intimata . solicitat respingere recursului și menținerea sentinței civile recurate.

Prin notele de ședință depuse la data de 13.0._ intimata . invocat excepția netimbrării cererii de recurs.

În ședința publică din data de 18.03.2014, Tribunalul a pus în discuția părților excepția de netimbrare a cererii de recurs.

Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la netimbrarea cererii, se rețin în fapt și în drept următoarele:

Prin rezoluția de primire a cererii de recurs, constatând că cererea nu este timbrată, Tribunalul a dispus citarea recurentelor cu mențiunea achitării sumei de 97 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și a sumei de 2,5 lei, cu titlu de timbre judiciare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995.

Deși au fost citate cu mențiunea de a achita suma de 97 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbre judiciare de 2,5 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la filele 11-12 in dosar, recurentele nu au îndeplinit obligația stabilită în sarcina lor.

F. de cele de mai sus, Tribunalul urmează a retine ca, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).

Cu privire la fotocopia chitanței de achitarea a unei taxe judiciare de timbru depusă la fila 68 din dosar, Tribunalul constată că aceasta nu poate fi reținută ca fiind dovada achitare a taxei judiciare de timbru stabilite în prezentul dosar, având în vedere faptul că aceasta este ilizibilă iar recurentele aveau obligația de a înainta la dosarul cauzei originalul chitanței de achitarea a taxei judiciare de timbru.

În consecință, constatând că, deși i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar datorate, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată, având în vedere și dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 care stabilesc că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, Tribunalul va admite excepția invocată și va anula cererea ca netimbrată.

Pentru aceste motive de fapt și de drept,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția de netimbrare.

Anulează cererea de recurs formulată de recurenții contestatori . și D. G. L. împotriva sentinței civile nr.4115/13.09.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . și . ÎN INSOLVENȚĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR VALEXPERT IPURL ca netimbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014

Președinte Judecător Judecător

M. E. A. D. G. N.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: M.E./2exemplare

Jud.fond :V. B. M. - Jud. /Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 792/2014. Tribunalul ILFOV