Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 1882/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1882/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 1030/93/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 1882

Ședința din camera de consiliu de la 22.05.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – M. C. C.

GREFIER – C. N.

Pe rol judecarea cauzei comerciale formulată de petentul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV în contradictoriu cu intimata . SRL având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 18.04.2014 intimata a depus întâmpinare, la data de 12.05.2014 ONRC a depus cerere de renunțare la judecată, după care:

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

La data de 18.03.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._, cererea formulată de către petentul O. Național al R. Comerțului prin O. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimata . SRL, prin care acesta a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 dizolvarea societății intimată.

Pentru termenul de judecată din data de 22.05.2014, petentul a depus o cerere, prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cauze ca urmare a înregistrării de către intimată a mențiunii privind prelungirea valabilității dovezii sediului social al registrului comerțului.

În drept sunt aplicabile dispozițiile :

Art. 406. - (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act și constată că reclamantul O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu sediul ales în București, ., sectorul 3 a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul în ., ., ..

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Ilfov și care se judecă de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Ia act că pârâta a declarat că nu solicita cheltuieli de judecată .

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. C. C. C. N.

Red.jud.M.C.C./ 4 ex /29.05.2014

Dact CN

Comunicat…………………

Ex……………………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 1882/2014. Tribunalul ILFOV