Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3146/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3146/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1746/93/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3146/2014

Ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. F. I.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe creditoarea . și pe debitoarea . INVEST SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă creditoarea prin avocat S. D. cu delegație la dosar, lipsind debitoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului,

La interpelarea instanței creditoarea prin apărător arată că nu are alte chestiuni prealabile.

Nemaifiind alte cereri de formulat tribunalul acordă cuvântul pe probe.

Creditoarea prin apărător solicită proba cu înscrisuri respectiv actele de la dosar.

Tribunalul încuviințează proba cu înscrisuri și nemaifiind alte probe de solicitat tribunalul acordă cuvântul pe fond.

Creditoarea prin apărător solicită admiterea cererii, deține o creanță certă lichidă și exigibilă, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

Tribunalul reține cauza în pronunțare spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 20.05.2014 pe rolul acestui tribunal sub nr._ creditoarea . a formulat cerere de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei . INVEST SRL, pentru creanța în cuantum de 204.409,79 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 30.08._12, scadente și neachitate integral până în prezent; 111.529,86 lei, reprezentând contravaloarea penalitătilor de întârziere calculate în conformitate cu art. 15.2.1 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 876/14.06.2012, de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data prezentei acțiuni, contravaloarea penalitătilor de Întârziere calculate de la data de 08.05.2014 și până la data achitării efective a debitului; Cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă.

În motivarea cererii a arătat că în fapt, în baza raporturilor comerciale dintre părți a fost încheiat la data de 14.06.2012 Contractul de Vânzare - Cumpărare nr. 876/14.06.2012 între .., în calitate de vânzător și S.C. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L., în calitate de Cumpărător, având ca obiect vânzarea de către subscrisa a produselor sale, disponibile la data efectuării comenzii de către debitoare, in ambalajul și cu caracteristicile disponibile la data livrării, precum și cumpărarea produselor comandate de către S.c. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L, În schimbul prețului agreat de către părți.

În urma încheierii contractului mai sus-menționat, subscrisa a emis în perioada 30.08._12 facturi fiscale în valoare totală de 204.409,79 lei, scadente și neachitate integral până În prezent, deși scadența a fost depășită cu mai bine de 460 de zile, motiv pentru care solicităm instanței de judecată emiterea prezentei ordonanțe de plată împotriva debitoarei.

A precizat că societatea sa și-a îndeplinit întocmai toate obligațiile comerciale proprii derivate din Contractul de Vânzare-Cumpărare nr. 876/14.06.2012, fapt dovedit și prin semnarea facturilor fiscale emise în baza acestuia.

Îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 1.014 alin (1) Cod Proc. Civilă

În conformitate cu art. 1.014 alin {1} Cod de Procedură Civilă "Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu continut declarat și confirmare de primire, o somatie, prin care Îi va pune În vedere să plătească suma datorată În termen de 15 zile de la primirea acesteia., iar potrivit art. 1.016 alin {2} teza a II-a Cod Procedură Civilă .Dovada comunicării somației prevăzute la art. 1.014 alin. (1) se va atașa cererii sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă."

Având în vedere dispozițiile legale mai sus-citate, a precizat că deși termenul de scadență a fost depășit cu mai bine de 460 de zile, societatea a sperat în tot acest timp că debitoarea își va onora de bunăvoie obligațiile restante, fără a fi necesar concursul instanțelor judecătorești. În acest sens, a fost transmisă la data de 10.04.2014 către S.C. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L., așa cum prevede art. 1.014 Cod Procedură Civilă, o somație de plată înregistrată sub nr. 706/10.04.2014, prin poștă cu conținut declarat și confirmare de primire, prin care debitoarea a fost somată la plata În termen de 15 zile de la data recepționării respectivei, a sumei de 204,409,79 Iei.

A menționat că în urma transmiterii somați ei de plată, subscrisa a recepționat la data de 23.04.2014 la sediul reprezentantului nostru convențional din Voluntari, ., Etaj 3, Județul Ilfov, plicul transmis, întors cu mențiunea "Ia adresa indicată, instituție necunoscută".

Somația de plată a fost transmisă la sediul debitoarei din localitatea ., ., J. Ilfov, atestat prin informatiile de bază nr._ emise de către Oficiul N. al Registrului Comertului la data transmiterii somației de plată, respectiv 10.04.2014, informații ce se regăsesc atașate prezentei cereri.

Având în vedere faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligatiile legale prevăzute de dispozitiile art. 1.014 Cod Pocedură Civilă., transmitând în acest la sediul social al debitoarei o somatie de plată prin care i s-a pus în vedere să achite debitul restant În termen de 15 zile, societatea noastră procedează în baza art. 1.015 Cod Proc. Civ. la formularea prezentei cereri de chemare în judecată.

Însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de către acesta".

În speță, suma de 204,409,79 lei, reprezentând contravaloarea Facturilor Fiscale emise de către subscrisa În perioada 30.08._12, este însușită, recunoscută și acceptată la plată de către debitoare, fapt dovedit de următoarele aspecte: semnarea și ștampilarea de către aceasta a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 876/14.06.2012, În cuprinsul căruia S.C. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L. se obligă să cumpere produsele comandate, iar ulterior să achite vânzătorului prețul produselor cumpărate, convenit prin semnarea și ștampilarea Anexelor la prezentul contract; semnarea și facturilor fiscale, ce formează obiectul prezentei cereri, emise în baza Contractului de vânzare-cumpărare mai sus-menționat.

Arată că, certitudinea creanței sale rezultă în mod expres prin semnarea și ștampilarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 876/14.06.2012, precum și prin semnarea facturilor fiscale emise în mod legal de către subscrisa. aceste aspecte dovedesc faptul că societatea sa și-a îndeplinit toate obligațiile proprii, precum și faptul că detine împotriva debitoarei o creanță certă și neachitată.

De asemenea, a învederat instanței de judecată faptul că debitoarea nu a contestat niciodată certitudinea debitului datorat.

Creanța este lichidă. fiind întrunite toate condițiile impuse de doctrină și jurisprudență, ce definesc această creanță astfel: "Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin Însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul".

Lichiditatea creanței rezultă din cuprinsul facturilor fiscale emise în mod legal de subscrisa în perioada 30.08._12.

Suma de 204,409,79 lei reprezintă contravaloarea produselor furnizate de către subscrisa debitoarei în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 876/14.06.2012 încheiat între părți, menționate în cuprinsul fiecărei facturi fiscale, al căror cuantum este recunoscut expres de către debitoare, prin semnarea și ștampilarea Contractului încheiat între părți, precum și prin semnarea facturilor fiscale emise în baza acestuia.

Creanța este exigibilă - dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit. în curpinsul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 876/14.06.2012 se menționează la art. 6.2 din Titlul 6 denumit "Facturarea și plata" faptul că "facturile emise de către vânzător vor avea o scadență la plată conform Anexelor 1 și 2 la prezentul contract", iar în cuprinsul anexelor se menționează în mod expres faptul că termenul de plată este de 45 de zile de la data emiterii facturii".

Ultima factură fiscală a fost emisă la data de 09.11.2012 și a devenit scadentă potrivit dispozițiilor contractuale mai sus citate, la data de 24.12.2012, astfel încât întreaga creanță a societății noastre a devenit scadentă din data de 24.12.2012.

Pe cale de consecință, întreaga creanță a societății sale a devenit exigibilă și neachitată la data de 24.12.2012, scadenta fiind depășită cu mai mult de 460 de zile (de la data scadenței ultimei Facturi Fiscale respectiv 09.11.2011 și până la data de 31.03.2014), întrucât societatea debitoare refuză să achite debitul sau se află în imposibilitate de plată!

În consecință, având în vedere toate aceste aspecte, creanța îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1013 Cod Procedură Civilă, fiind astfel o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Referitor la capătul accesoriu al prezentei actiuni, privind obligarea debitoarei la plata penalitătilor de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, în cuantum de 111.529,86 lei, calculate de la data scadentei fiecărei facturii fiscale și până la data de 31.03.2014, precum și a penalitătilor de întârziere datorate de la data de 31.03.2014 și până la data achitării efective a debitului, apreciem cererea noastră justificată de următoarele argumente:

Prin clauza prevăzută în contract la art. 15.2 denumit "Răspunderea cumpărătorului", părtile au stipulat faptul că: "În cazul plății cu Întârziere a sumelor datorate, vânzătorul va putea solicita cumpărătorului penalități de 0,1% pentru fiecare zi de Întârziere, penalități calculate la sumele achitate cu întârziere.

Facturile acceptate la plată au angajamentul juridic asumat prin puterea contractului încheiat între părți, astfel încât, pentru întârzierea la plată, debitoarea datorează penalități conform clauzelor contractuale mai sus menționate.

Din moment ce facturile fiscale au fost recunoscute și acceptate la plată de către debitoare, accesoriile ce reprezintă penalități de Întârziere se raportează la debitul principal, dovedindu-se astfel certitudinea creanței, reprezentantă de contravaloarea penalităților de întârziere.

Astfel, debitoarea S.C. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L. datorează conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 876/14.06.2012, precum și în baza art. 1.535, alin. 1. Noul cod civil care prevede că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.", penalități de Întârziere de 0,1% / zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 31.03.2014

Cu privire la capătul accesoriu al prezentei cereri, privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, a aratat ca, în temeiul art. 1.031 alin 1 Noul Cod Pr. Civ, potrivit căruia: "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată."

În consecință, S.C. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L. datorează penalități de întârziere în cuantum de 111.529,86 lei, calculate conform contractului încheiat între părți, de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 31.03.2014, așa cum rezultă din tabelul cuprinzând modul de calcul, anexat prezentei cereri.

Pentru motivele expuse mai sus, a considerat că cererea sa întrunește condițiile prevăzute în art. 1.013 Cod Procedură Civilă, respectiv, că deține împotriva S.C. D. T. CONSTRUCT INVEST S.R.L. o creanță certă, lichidă și exigibilă, dar neachitată până în prezent.

În drept, a invocat dispozițiile Titlului IX Cod Procedură Civilă, art. 453, Cod. Proc. Civ.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei – fila 2 dosar.

În susținerea cererii a depus la dosar înscrisuri respectiv facturi, contractul încheiat între părți, somația de plată.

Debitoarea legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Intre partile din prezenta cauza au avut loc relatii comerciale potrivit Contractului de Vânzare-Cumpărare nr. 876/14.06.2012, in baza caruia . in calitate de vanzator a livrat produse catre debitoare, cu obligatia acesteia de a achita c/val.marfii potrivit facturilor fiscale emise in acest sens in termen 45 de zile de la data emiterii facturii (art.6.2 din contract)

In perioada 30.08._12 creditoarea a livrat marfa pentru care a emis facturi fiscale în valoare totală de 204.409,79 lei, scadente și neachitate integral până În prezent de catre debitoare desi au fost primite si semnate de aceasta.

Debitoarea nu a contestat creanta creditoarei

Potrivit alin.1 din art.1013 din NCPC, procedura ordonantei de plata se aplica creantelor, certe, lichide si exigibile constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil (..)

Instanta retine ca in cauza, creanta pretinsa de creditoare cu titlu de debit, este certa (aceasta rezultand atat din contractul incheiat intre parti cat si din facturile fiscale depuse la dosar), este lichida (cuantumul acesteia este determinat) si exigibila, avand in vedere ca de la data emiterii facturilor au trecut mai mult de 45 de zile, imprejurare fata de care debitoarea urmeaza a fi obligata la plata debitului restant.

In ceea ce priveste penalitatile, se retine ca prin clauza inserată în contract la art. 15.2 părtile au stipulat că: in cazul plății cu intârziere a sumelor datorate, vânzătorul va putea solicita cumpărătorului penalități de 0,1% pentru fiecare zi de intârziere, penalități calculate la sumele achitate cu întârziere. Asadar in contract, partile au prevazut o clauza penala.

Clauza penala prevazuta de parti . rol compensatoriu (de evaluare anticipata a prejudiciului creditorului in caz de neexecutare din partea debitorului) si rol sanctionator (pedeapsa contractuala a debitorului pentru nerespectarea obligatiei). Scopul clauzei penale este protectia creditorului din contract, adica a aceluia care va fi prejudiciat de cealalta parte contractanta pentru neexecutarea, executarea cu intarziere sau executarea defectuoasa de catre aceasta, a obligatiilor asumate prin respectivul contract.

Cum in cauza, debitoarea nu si-a respectat obligatia de plata a bunurilor livrate, se retine ca aceasta datoreaza daune interese reclamantei in conformitate cu dispozitiile contractuale sus mentionate.

In consecinta, instanta urmeaza a obliga debitoarea si la plata sumei de 111.529,86 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la 8.05.2014, precum si la plata de penalitati de intarziere aferente debitului calculate in procent de 0,1%/zi intarizere curse in continuare, repectiv de la 8.05.2014 pana la achitarea efectiva

In temeiul art. 1.031 alin 1 Noul Cod Pr. Civ, va obliga debitoarea si la plata cheltuielilor de judecata efectuate de creditoare in prezenta cauza.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de creditoarea . cu sediul procesual ales în Voluntari, ., etaj 3, județ Ilfov în contradictoriu cu debitoarea . SRL cu sediul în ., ., județ Ilfov .

Obliga debitoarea sa achite creditoarei in termen de 30 zile de la primirea prezentei urmatoarele sume de bani 204.409,79 lei reprezentand debit si 111.529,86 lei penalitati de intarziere calculate pana la 8.05.2014.

Obliga debitoarea la plata de penalitati de intarziere aferente debitului calculate in procent de 0,1%/zi intarizere curse in continuare, repectiv de la 8.05.2014 pana la achitarea efectiva.

Obliga debitoarea catre creditoare la plata cheltuielior de judecata in suma de 820 lei reprezentand taxa timbru si onorariu avocat

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014

Președinte,

S. F. I.

Grefier,

O. S.

Red.jud.SFI

Tehnored.O.S./04.11.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3146/2014. Tribunalul ILFOV