Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 160/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 160/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 3398/93/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILĂ NR. 160
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 IANUARIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE S. F. I.
GREFIER T. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe petent O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV și pe intimat . SRL, având ca obiect Radieri ca urmare a dizolvării.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se afla la primul termen de judecata, după care:
Având in vedere ca a fost solicitata judecata cauzei in lipsa, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul constata cauza in stare de judecata, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
După deliberare, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu . SRL, a solicitat să se dispună radierea societății pârâte, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității legale.
În susținerea cererii, O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov arată că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr._/26.10.2011, pronunțată de Tribunalul București in dosarul_/3/2010, hotărâre prin care s-a dispus dizolvarea societății pârâte ca urmare a sediului expirat. De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează să fie radiată din registrul comerțului. Societatea pârâtă se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, codul de procedură civilă și Legea nr.26/1990.
Analizând cererea cu care a fost investit conform art.3 din OUG nr.116/2009, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății pârâte. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit rezultă că societatea pârâtă a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere. Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin.8 ale art.237 din Legea nr.31/1990. În consecință, Tribunalul va dispune radierea din registrul comerțului a societății pârâte și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din legea nr. 31/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe PETENT O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV cu sediul in sector 3, București, . si pe intimata . SRL cu sediul in VOLUNTARI, I. S., nr. 15, .
Dispune radierea din registrul comerțului a societății pârâte
Dispune efectuarea cuvenitelor mentiuni în registrul comerțului.
Dispune comunicarea prezentei hotarari catre Direcția Generala a Finanțelor Publice Ilfov pe cale electronica, afișarea pe pagina de internet a O.N.R.C. și la sediul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2014.
Președinte - Judecător Sindic,Grefier,
S. F. I. T. M.
Redactat/ I.S./
Tehnoredact. / M.T. / 10.02.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 13-01-2014,... → |
|---|








