Pretenţii. Hotărâre din 18-03-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 6472/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 815R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.03.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: M. E.
JUDECĂTOR: A. D.
JUDECĂTOR: G. N.
GREFIER: L. I.
Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta UNIQUA A. SA împotriva sentinței civile nr.933/21.02.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . intervenientul D. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și faptul că la data de 21.01.2014, intimata a depus întâmpinare la dosar, după care
Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.05.2012 sub numărul_, reclamanta S.C. Uniqua A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. Romania asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul D. N. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.800,88 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate în temeiul asigurării facultative CASCO; la plata sumei de 484,04 lei reprezentând reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 8,80 lei pe zi corespunzător a 55 zile întârziere, calculate de la data de 29.03.2012 și până la data de 23.05.2012; la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1% calculată, în continuare până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 08.07.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat de răspundere civilă auto conform poliței RCA nr._ și autovehiculul cu număr de înmatriculare_ .
În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul marca Iveco având nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița . nr._, în baza căreia reclamanta a deschis dosarul de daună nr._ achitând asiguratului păgubit, despăgubirea cuvenită în cuantum de 8.800,88 lei.
Reclamanta a menționat că la data de 13.03.2013 a avizat și convocat la conciliere pârâta pentru achitarea despăgubirii în cuantum de 8.800,88 lei, depunând toată documentația necesară soluționării cererii, de către asiguratorul de răspundere civilă S.C. E. S.A., în termenul de 15 zile prevăzut de lege, însă regresul nu a fost soluționat.
În drept au fost invocate disp. art.1349 alin.1 și 2 din Codul civil, Legea nr.136/1995 și disp. Ordinului CSA.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună nr._.
Cererea a fost timbrată cu 688,45 lei taxă de timbru și 4,5 lei timbru judiciar.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 08.07.2011, D. N. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, astfel cum rezulta din constatarea amiabila de accident (f. 6).
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița . nr._ în baza căreia reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 8800,88 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont din data de 04.11.2011.
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., polița ./16/H 16/DV nr._.
Potrivit dispozițiilor art.998-999 C.civ. orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat, în lipsa raporturilor de asigurare, acțiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, ci nu după normele aplicabile în raporturile dintre asigurător și asigurat.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 13.03.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Reclamanta prin notele scrise depuse la dosar la data de 11.02.2013 a invederat instantei ca la data de 10.01.2013 parata a achitat debitul principal si a solicitat obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi calculate de la scadență pana la data achitarii debitului.
Față de precizarea formulată de reclamantă, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 13.03.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 8800,88 lei de la data de 29.03.2012 până la data de 10.01.2013.
În temeiul art. 275 Cod procedura civila, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța de fond a obligat parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata reprezentate de 688,45 lei taxa judiciara de timbru, 4,5 lei timbru judiciar, si 500 de lei onorariu avocațial redus. In temeiul art. 274 alin. 3 Cod procedura civila instanta a redus onorariul avocatului la suma de 500 de lei avand in vedere complexitatea cauzei si munca indeplinita de avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 933/21.02.2013, a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtei la plata integrală a onorariului de avocat în sumă de 1116 lei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că soluția instanței de fond nu este justificată întrucât onorariul de avocat poate fi redus proporțional însă legea prevede expres situațiile în care judecătorul poate proceda, la cerere, la micșorarea ori majorarea onorariului de avocat: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat.
Recurenta a apreciat că față de cuantumul pretențiilor ce constituie obiectul acțiunii în cauză nu se impune reducerea onorariului de avocat cu atât mai mult cu cât pârâta are culpa inițierii litigiului prin neplata la scadență a despăgubirilor.
S-a mai arătat că onorariul de avocat a fost fixat și achitat la momentul sesizării instanței de judecată, moment la care nu se putea previziona dacă pârâta va achita sau nu debitul în timpul procesului sau dacă îl va achita după comunicarea hotărârii judecătorești. În acest context reducerea onorariului de avocat a cauzat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei întrucât diferența de onorariu neacordată de instanța de fond în cuantum de 616 lei reprezintă o cheltuială efectuată în promovarea acțiunii.
Recurenta a mai susținut că munca avocatului nu consta numai în a asigura reprezentarea judiciară ci și în a redacta avizul de daună, convocarea la conciliere cererea de chemare în judecată, depunerea acțiunii la oficiul poștal iar reducerea onorariului de avocat s-a făcut fără să fi existat o solicitare a pârâtei în acest sens încălcându-se principiul disponibilității.
Totodată, instanța a ignorat si prevederile art. 34 din Legea 51/1995 potrivit căruia "contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului". De asemenea, art. 133 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat prevede ca "onorariile se stabilesc liber intre avocat si client, in limitele legii si ale statutului profesiei."
Atunci când fac aplicarea dispozițiilor arte 274 alin. 3 Cod procedură civilă judecătorii trebuie să respecte toate principiile procesului civil, având în același timp obligația unei motivări temeinice atât în cazul admiterii cât și în cazul respingerii solicitării de micșorare a onorariului de avocat.
Pe de altă parte, a mai arătat recurenta ca instanțele trebuie să dea dovadă de foarte mare responsabilitate în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, chiar dacă legea le oferă posibilitatea să reducă onorariile solicitate de partea care a câștigat procesul atunci când ar fi nepotrivit de mari. Exercitând, la cerere, această putere, instanțele trebuie în primul rând să aibă cunoștință despre realitatea pieței avocaturii
În drept iși întemeiază cererea in temeiul 483 Cod procedura civila.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 21.01.2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se arată că onorariu de avocat trebuie să fie direct proporțional cu munca și efortul depus. Ori, în materia asigurărilor, procedura este una standard în sensul că trebuie respectați anumiți pași care nu necesită o muncă specială.
Se mai arată că prin reducerea onorariului de avocat, instanța nu intervine în raportul juridic decurgând din contractul de asistență legală, dacă părțile au stabilit un onorariu pentru reprezentare, ci poate interveni pentru a menține echilibrul procesual și pentru asigurarea garanțiilor pentru desfășurarea unui proces echitabil.
Intimata – pârâtă a mai arătat că principiul care trebuie să guverneze soluționarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată, este acela că, partea va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se stabilește realitatea lor, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.
Examinând recursul formulat, tribunalul retine că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs este criticată hotărârea primei instanțe pentru motive de nelegalitate, respectiv se invocă faptul că prima instanță a ignorat convenția părților – contractul de asistență juridică, și a diminuat onorariul de avocat fără a lua în considerare valoarea pricinii, natura comercială a litigiului, onorariile avocaților practicate în domeniu și munca depusă de avocat pentru soluționarea dosarului.
Tribunalul constată că prima instanță, aplicând art. 274 alin. 3 C. pr. civ., a diminuat onorariul de avocat solicitat de către reclamantă de la 1116 de lei la 500 de lei.
În ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă. Însă, dacă nu ar fi existat art. 274 C. pr. civ., contractul încheiat între avocat și clientul său, ca orice act juridic, și-ar fi produs efectele (drepturile și obligațiile care izvorăsc din contractul respectiv) numai între părți, iar nu și față de terțe persoane, inclusiv față de adversarul din proces. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, înseamnă că acel contract, încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său, își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul, întrucât aceasta din urmă se vede obligată în temeiul voinței exprimate de persoanele care au negociat onorariul de avocat, deși ea, evident, nu a participat nici personal și nici prin reprezentare la încheierea contractului respectiv, în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul reparării integrale.
Numai că dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită, ca orice drept subiectiv civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Așadar, în funcția de situația concretă din speță, instanța ar avea posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă, care angajează răspunderea civilă delictuală a acesteia (diferența dintre onorariul convenit și suma pe care o va plăti partea care a pierdut procesul ar reprezenta tocmai prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a abuzului de drept săvârșit de adversarul din proces).
În speță, tribunalul în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată urmează a avea în vedere valoarea pricinii natura cauzei și munca îndeplinită de avocat ( redactarea acțiunii, depunerea tuturor înscrisurilor relevante în vederea soluționării cu celeritate a acțiunii, prezentarea la toate termenele de judecată, susținerea prin concluzii orale a acțiunii).
Astfel Tribunalul reține că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.800,88 lei, reprezentând cuantumul despăgubirilor achitate asiguratului, la plata sumei de 484,04 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data promovării acțiunii și la plata penalităților de întârziere de 0,1% în continuare până la data efectivă a plății.
Prin raportare cuantumul debitului solicitat de reclamantă, suma de 1116 lei solicitată cu titlul de cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat, apare ca fiind disproporționat de mare, cuantumul cheltuielilor depășind cuantumul debitului, prin urmare, se constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 274 alin. 3 C. pr. civ., prin reducerea onorariului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta UNIQUA A. SA împotriva sentinței civile nr.933/21.02.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . intervenientul D. N., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014
Președinte Judecător Judecător
M. E. A. D. G. N.
Grefier
L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: D.A./2exemplare
Jud.fond :G. N. - Jud.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul ILFOV | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 1107/2014.... → |
|---|
