Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1801/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1801/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 3235/93/2013/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1801
Ședința publică de la 20.05.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC – M. N. N.
GREFIER - M. M. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei faliment privind reclamanta K. S. SRL prin lichidator judiciar INTERCOM MANAGEMNT SPRL în contradictoriu cu pârâtul I. K., având ca obiect procedura insolvenței angajare răspundere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare a pârâtului este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă, în temeiul art. 167 C.p.c. încuviințează pentru această parte proba cu înscrisuri, apreciind-o legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei și constatând încheiată cercetarea judecătorească, reține cauza în vederea soluționării.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2014 reclamanta K. S. SRL prin lichidator judiciar INTERCOM MANAGEMNT SPRL a solicitat obligarea pârâtului I. K. la plata pasivului neacoperit al societății debitoare
In fapt, a arătat că prin Incheierea Civila nr. 866 din data de 08.10.2013 pronuntata de Tribunalul Ilfov Sectia Civila in dosarul nr._ 13 judecatorul-sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment impotriva debitoarei ., fiind desemnat lichidator judiciar practicianul in insolventa SP INTERCOM MANAGEMENT SPRL. Prin raportul intocmit de administratorul judiciar in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) din Legea 85/2006 privind cauzele si imprejurarile care au condus la incetarea de plati cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, s-au retinut principalele cauze care au dus la incetarea de plati a debitoarei: creantele nerecuperate in vederea achitarii datoriilor curente, avand in vedere ca societatea detinea in anul 2013 creante de recuperat in cuantum de 4.315.382 lei, care ar fi putut acoperii parte din datoriile societatii; fonduri insuficiente pentru sustinerea activitatii si realizarea unor planuri de investitii necesare dezvoltarii societatii, neutilizate in acest scop; lipsa disponibilitatilor banesti necesare sustinerii activitatii comerciale generatoare de profit; gradul ridicat de indatorare al debitoarei denota faptul ca activitatea desfasurata de aceasta necesita infuzii mari de capital pentru a putea fi sustinuta, situatie nefavorabila pentru societate, deoarece in urma acestor infuzii externe nu se obtine profit, ci pierderi deloc negIijabile; incapacitatea societatii de a constituii provizioane pentru acoperirea riscurilor pe perioada desfasurarii activitatii, conditie general valabila care poate asigura numerar atunci cand societatea e incapabila de a produce venituri; neachitarea la termen a datoriilor către bugete si către furnizori; trebuie mentionat că aceste datorii sunt purtătoare de majorări si penalităti de întârziere, ceea ce are drept consecintă mărirea pasivului societătii diminuând, astfel sansele de redresare; continuarea unei activitati care duce in mod vadit debitoarea in incetare de plati; management neperformant; avansuri acordate nejustificat furnizori lor de marfuri in valoare de 4.242.792,74 lei, fara sa existe certitudinea livrarii marfurilor.
Din documentele existente la dosar si prin raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 din Legea 85/2006, apreciază ca sunt incidente dispozitiile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, cu privire la asociatul si administratorul debitoarei, dl. I. K., ce consta in deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acestei respectiv fapta ilicita prin care unei parti a activului debitorului sau unor bunuri individual determinate, inclusiv drepturi patrimoniale apartinand acestuia, li se schimba destinatia lor normala ori acestea sunt dosite fata de terti. De exemplu, deturnarea unei parti din activului debitorului prin retragerea aportului adus in natura, disparitia unor acte contabile justificative sau falsificarea lor in sensul schimbarii unor bunuri sau a naturii acestora.
Faptele respective, sunt de regula, de natura contabila, scriptica, dar nu in mod exclusivist, scoaterea in fapt a unui bun din patrimoniul debitorului pentru ascunderea lui. Potrivit Balantei de verificare depus la dosarul cauzei, societatea debitoare figureaza ca a achitat suma de 4.242.792,74 lei reprezentand avansuri catre furnizori. Potrivit aceluiasi inscris nu rezulta ca marfa pentru care a fost achitat avansul sus-mentionat a fost livrata catre societate, neexistand practic niciun document justificativ care sa arate faptul ca acea marfa a intrat in gestiunea societatii. F. de aceasta situatie apreciaza a fi incidenta teza a II-a a art. 138 lit. e) din Legea 85/2006 in sensul ca administratorul societatii a ascuns o parte din activul societatii, intrucat pentru suma de bani 2.620.590,61 lei care a iesit din patrimoniul acesteia nu exista niciun document justificativ privind indeplinirea vreunei contraprestatii. Faptele prevazute de art. 138 din Legea 85/2006 trebuie savarsite cu vinovatie in orice forma a acesteia (intentie directa, indirecta, imprudenta sau negi ijenta).. F. de cele de mai sus a solicitat instantei admiterea cererii asa cum a fost formulata in temeiul art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 impotriva asociatului unic si administratorul debitoarei dl. I. K. si sa dispuna suportarea intregului pasiv al debitoarei.
In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:
Prin încheierea nr. 866/08.10.2013 s-a deschis procedura simplificata a falimentului față de debitorul S.C. K. S. SRL.
Conform tabelului definitiv de creanțe împotriva debitorului, masa pasivă a acestuia se compune din creanța în sumă de 5.199.131 lei datorata DGFP București, in reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.
Prin sentința civila nr.294/28.01.2014 Tribunalul Ilfov in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolventei împotriva debitorului S.C K. S. SRL, radierea debitorului din Registrul comerțului.
Coroborând actele existente la dosar cu raportul cuprinzând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția insolventei, întocmit în condițiile art.59 din lege, având in vedere situația patrimoniala, evoluția contului de profit si pierdere, indicatorii economico financiari in perioada 2012- iulie 2013 rezulta ca societatea debitoare înregistrat in anul 2012 o cifra de afaceri neta de 680.161 lei, iar in anul 2013 de 17.987.119 lei; in anul 2012 era înregistrat un total activ de 377.414 lei si datorii de 368.252 lei, iar in anul 2013 total activ de 4.317.560 lei, datorii de 4.253.590 lei, demonstrând faptul ca debitoarea isi putea susține datoriile din totalul activ deținut.; in anul 2012 debitoarea înregistra un profit de 8.962 lei, iar in anul 2013 un profit de 54.807 lei, având posibilitatea de a susține activitatea din surse proprii de finanțare. Cifra de afaceri înregistrata de societate are o evoluție ascendenta, cu o creștere de 17.300.000 lei in 2013 ; analiza riscului de faliment cuprinsa in raport dovedește ca inca in anul 2013 societatea de situa la nivel de firma solvabila, indicatorul înregistrând valori optime de 5,4058 puncte.
Conducerea societatii a fost asigurata de paratul I. K..
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia.
Coroborând starea de fapt anterior reținuta cu dispozițiile legale amintite judecătorul sindic constata ca faptele paratului se încadrează in categoria faptelor ilicite prevăzute de lit. e) a art. 138 din Legea 85/2006, anterior citat.
Potrivit rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar si documentelor depuse la dosarul cauzei cauzele care au condus la apariția stării de faliment au constat in nerecuperarea creanțelor de 4.315.382 lei in anul 2013, fonduri insuficiente pentru susținerea activității si realizarea unor planuri de investiții necesare dezvoltării societatii neutilizate in acest scop, gradul ridicat de îndatorare al debitoarei neachitarea la termen a datoriilor către bugete si furnizori, si acordarea nejustificata de avansuri furnizorilor de mărfuri in valoare de 4.242.792,74 lei fara a exista certitudinea livrării unor mărfuri.
Potrivit balanței de verificare depusa la dosarul cauzei, societatea este înregistrata cu mențiunea ca a achitat suma de 4.242.792,74 lei avansuri către furnizori, fara nici un document care sa demonstreze ca marfa plătita a fost livrata, a intrat in gestiunea societatii, pentru suma de 2.620.590,61 lei neexistând nici un document justificativ privind existenta si realitatea unei contraprestații, conducând la concluzia ca sumele au fost in realitate folosite de parat in scop personal, creând prezumția judecătoreasca in sensul ca aceste bunuri au fost ascunse si folosite in interes propriu de către persoana care avea drept de dispoziție asupra acestora, respectiv de către administratorul statutar al acesteia.
Prin savarsirea cu vinovatie a acestor fapte ilicite de către parat, in patrimoniul societatii debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate de către societate, intre fapte ilicite, prejudiciu si starea de insolventa a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin ascunderea bunurilor debitoarei, administratorul contribuind in mod direct la agravarea stării de incertitudine privind situația juridica a societatii.
Instanța reține că, natura juridică a răspunderii administratorului este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale. Activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic „stricto sensu”, pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii. Astfel, antrenarea răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege ,raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează sub forma intenției sau a culpei
Constatând ca in privința paratului sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. e) din Legea 85/2006 privind angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia, in temeiul art. 11 lit. g) din Legea 85/2006 si a textelor de lege amintite, judecătorul sindic urmează sa admită acțiunea sa dispună obligarea paratului I. Kirkho sa suporte din averea proprie pasivul debitoarei . –AGENT DE asigurare SRL in suma de 5199.131 lei, reprezentând TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere, datorat Direcției regionale a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
TRIBUNALUL
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta K. S. SRL prin lichidator judiciar INTERCOM MANAGEMNT SPRL cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul I. K. domiciliat în Bulgaria, S., .. 44.
Obliga paratul sa suporte din averea proprie pasivul debitoarei . in suma de 5199 lei.
Executorie.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 20.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. N. N. M. M. A.
Red.jud.MNN
Dact. MMA
Ex.4
Comunicat……………………..
Ex……………1-BPI+1C.p.c.………
| ← Procedura insolvenţei. Hotărâre din 27-11-2014, Tribunalul ILFOV | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1823/2014.... → |
|---|








