Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3593/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3593/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 3179/93/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 3593

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC M. C. C.

GREFIER T. M. M.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe debitor . SRL, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns debitoarea prin avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:

Debitoarea prin avocat solicta .>

Tribunalul declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, se constata urmatoarele:

Prin cererea depusa la dosarul cauzei la data de 22.10.2014, debitoarea prin administrator a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului si numirea in calitatd e lichidator judiciar a Real Casa Expert SPRL.

În motivare a aratat ca pasivul societatii format din creante exigibile, este la data formularii prezentei cereri in suma de peste 40.000 RON, pe care debitoarea nu o poate achita.

În drept, cererea a fost intemeiata pe disp Legii 85/2014.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Prin rezoluția emisă de judecătorul sindic la data de 3.11.2014, s-a stabilit în sarcina petentei că se impune a fi respectate dispozițiile legale privitoare la cererea și probele necesar a fi atașate dosarului.

Astfel s-au stabilit în principal următoarele:

Debitorul are obligatia de a depune în termen de 10 zile de la data prezentei (dar nu mai târziu de termenul acordat de instanță), în măsura în care nu a depus deja:

a)situația actuală- cuprinzând datele extinse ale societății debitoare, certificate ONRC- emise ulterior redactării prezentei rezoluții- sub sancțiunea amendării

b)precum și un istoric al evoluției tuturor datelor extinse ale societății debitoare din care să rezulte modul în care a evoluat structura acționariatului, sediilor, etc, așa cum este prezentat în baza de date a ONRC.

c)-dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de lei sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, potrivit disp ART. 14 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru: (1) Acțiunile, cererile, obiecțiunile, contestațiile introduse la instanțele judecătorești în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, al Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 287/2004, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, cu modificările și completările ulterioare, se taxează cu 200 lei.- (aveți drept de cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei și 5 zile pentru efectuarea cererii de ajutor public judiciar/acordare a facilităților fiscale, sub sancțiunea decăderii, constatării tardivității, eventual anulării cererii.)

Debitorul, în măsura în care nu s-a conformat deja, trebuie să complinească obligațiile stabilite prin dispozițiile Legii nr 85/2014.

ART. 66

(1) Debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentului titlu.

(2) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta, fără a fi necesară o hotărâre a asociaților/acționarilor. În cazul în care prin cererea debitorului se solicită aplicarea procedurii simplificate, se va depune și hotărârea adunării generale a asociaților/acționarilor în acest sens.

(3) Cererea debitorului se va judeca de urgență, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părților. Prin excepție de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplinește toate cerințele legale și nu sunt depuse toate documentele. În cazul în care la data depunerii cererii debitorului se găsesc înregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se va proceda potrivit prevederilor alin. (6) teza a II-a.

(4) După depunerea cererii de deschidere a procedurii, în cazuri urgente, care ar pune în pericol activele debitorului, judecătorul-sindic poate dispune de urgență, în camera de consiliu și fără citarea părților, suspendarea provizorie a oricăror proceduri de executare silită a bunurilor debitorului până la pronunțarea hotărârii cu privire la respectiva cerere.

ART. 67

(1) Cererea debitorului trebuie să fie însoțită de următoarele acte:

a) ultima situație financiară anuală, certificată de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;

c) lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;

d) lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive;

e) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;

g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;

h) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității;

i) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;

j) o declarație pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari care dețin controlul debitorului nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și infracțiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;

k) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;

l) o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora;

m) dovada codului unic de înregistrare;

n) dovada notificării organului fiscal competent.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul-sindic. Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - g), k), l), m) atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d), precum și a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulată de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Nedepunerea documentelor prevăzute la lit. h), i) și j) este sancționată cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare

În toate cazurile părțile trebuie să respecte următoarele dispoziții ale Codului de Procedură Civilă:

-nedepunerea relațiilor sau înscrisurilor solicitate în termenul dispus de instanță poate atrage: anularea actului, decăderea din dreptul de a le mai depune sau comunica sau aplicarea prezumției judiciare a inexistenței acestora. (Art. 185. C.pr. civ. - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.);

- instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății (art 6 ).

- Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind îndeplinirea obligațiilor părților din proces (art 7)

- Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să își probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. (Art. 10.)

- Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv sau care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, și la plata unei amenzi judiciare (art 12)

- Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

- Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. (art 14)

- Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere.. ./..În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părților, dându-le îndrumările necesare...(art 21)

- Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. .. În acest scop, …judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. (art 22).

Constatându-se astfel că nu au fost respectate disp art 67 alin 1 lit c față de disp. art 67 alin 2 instanța va respinge ca neîntemeiată cererea debitoarei, nefiind îndeplinită condiția impusă de disp. art. 67 alin 1 litera c din Legea nr 85/2014, nefiind indicate creanțele fiecărui creditor, lipsind consemnările privind sumele datorate fiecăruia, cauzele și drepturile de preferință. (fila _ din dosar).

Astfel, debitorul nu-și poate invoca propria culpă în vederea obținerii unei situații mai favorabile.

Invocarea împrejurării legate de faptul că documentele contabile nu pot fi găsite nu scutește partea de a proceda la reconstituirea documentelor contabile, în contextul în care nerefacerea contabilității este pedepsită de legea penală, după cum urmează:

Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale:

ART. 3 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenție sau din culpă, documentele de evidență contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control.

ART. 4: Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.

Listele ce se doresc a fi situațiile creditorilor, respectiv debitorilor (filele 34-35 ), sunt incomplete.

Astfel, referitor la situația debitorilor de la care petenta are de încasat sume sau bunuri, se observă că nu se regăsește soldul furnizorilor debitori, cont 409, în sumă de_ lei (balanța la 31.08.2014- fila 10).

În ceea ce privește situația creditorilor, aceasta nu a fost deloc prezentată, lista de la fila 35 evocând niște plăți total nesemnificative . Or soldul de furnizori creditori este de_ de lei, deci trebuia prezentată și situația detaliată a acestora. (balanța la 31.08.2014- fila 10- cont 401).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art 67 alin. 2, respinge ca neîntemeiată cererea debitoarei . SRL, cu sediul in P., ., ., J. ILFOV, CUI_, nefiind îndeplinită condiția impusă de disp. art. 67 alin 1 litera c din Legea nr 85/2014, nefiind indicate creanțele fiecărui creditor, lipsind consemnările privind sumele datorate fiecăruia, cauzele și drepturile de preferință.

Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență, ce va fi depus la Tribunalul Ilfov.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2014.

Președinte-Judecator Sindic ,Grefier,

M. C. C. T. M.

RED M.C/ Tehnored MT/

2 ex/.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3593/2014. Tribunalul ILFOV