Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 520/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 520/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 2819/93/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 520
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE- JUDECĂTOR SINDIC R. N.
Grefier A. M. P.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe reclamantul . SRL in contradictoriu cu pârâtul M. N. S., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată ANGAJARE RASPUNDERE
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 10.01.2014, sub numărul de mai sus, reclamantul . SRL a chemat in judecată pârâtul M. N. S. solicitând atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia.
In motivare, in fapt, reclamantul a arătat ca documentele prevăzute de art. 28 alin. 1 lit. a-f si h din Legea 85/2006 nu au fost predate si identificate. Astfel, atât debitoarea cât si administratorul acesteia nu au predat documentele si nici nu au contactat lichidatorul judiciar in vederea predării documentelor contabile.
Creditorii debitoarei sunt ANAF - DGFP-Ilfov, Primăria Orașului Otopeni, ITM Ilfov.
Conform site-ului Ministerului finanțelor Publice, societatea figurează cu bilanțurile publicate pe anii 2008-2009.
A mai precizat reclamantul ca societatea avea un activ, insă nepredarea documentelor pentru verificarea situației creează prezumția ca deturnat sau a ascuns activul debitoarei.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1, lit. a, d si e din legea 85/2006.
In dovedire a solicitat proba cu înscrisurile de la dosarul de fond nr._ 12.
La data de 03.02.2014, pârâtul M. N. S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea cererii de atragere a răspunderii administratorului societății formulate de către lichidatorul DELTA IPURL.
In motivare, in fapt, pârâtul a arătat ca prin Încheierea civila nr. 594/25.06.2013 pronunțata de Tribunalul Ilfov-secția civila a fost deschisa procedura simplificata a insolenței debitorului F. T. CO SRL, la cererea lichidatorului DELTA IPURL. Deschiderea procedurii simplificate a fost notificata si către F. T. CO SRL si către mine insa corespondenta a fost returnata la sediul lichidatorului cu mențiunea avizat lipsa domiciliu.
Pârâtul a arătat ca pana la primirea citației si cererii de atragere a răspunderii administratorului nu a primit nicio alta citație sau document care sa il notifice cu privirea la cererea de deschidere a procedurii. Reprezentanții lichidatorului DELTA IPURL nu au făcut eforturi pentru a il contacta sau pentru a-i trimite pe alte cai, decât corespondenta, notificarea deschiderii procedurii insolventei. Sediul societații se afla la mama pârâtului acasă, loc unde in care are domiciliul pe actul de identitate, insa in fapt locuiește in alta locație si nu a fost anunțat pana acum de primirea vreunei citații.
A mai arătat ca nu a încercat sa se sustragă de la obligația legala prevăzuta de art. 28 alin 1 lit. a-f si h din Legea 85/2006. In cazul in care ar fi cunoscut situația as fi predat toate documentele contabile administratorului judiciar si ar fi contactat DELTA IPURL.
In calitate de administrator a depus toate documentele contabile obligatorii, declarațiile fiscale si situațiile financiare, menționând ca a avut un expert contabil care s-a ocupat de contabilitatea de gestiune.
Societatea a avut ca obiect transportul de mărfuri, si unde a achiziționat in leasing un autovehicul pentru a realiza transporturi.
Pârâtul a arătat ca din actele contabile a rezultat faptul ca veniturile realizate erau depășite de cheltuielile efectuate.
De asemenea, pârâtul a precizat ca pasivul societății este constituit exclusiv din creanțe bugetare, iar in calitate de administrator al societații debitoare nu a dispus în interes personal, direct sau indirect, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica în încetare de plăți. Astfel, a arătat ca a omis sa înregistreze la Administrația Finanțelor Publice si la Oficiul Registrului Comerțului faptul încetării activității.
Incapacitatea de plata a societatii s-a datorat mediului general de afaceri, scăderii capacitații de cumpărare si a imposibilității recuperării creanțelor.
Totodată, pârâtul a precizat ca răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa. Insa, pe langa condițiile generale, art. 138 din Legea 85/2006 prevede si condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpa a mea ca administrator.
Faptele ilicite care pot atrage răspunderea patrimoniala a administratorului sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Pârâtul a menționat ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societății sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolvență in folos propriu sau in cel al unei alte persoane. Simpla indicare a faptei in cerere de către lichidator astfel cum este prevăzuta de art.138 alin. 1 lit. a din lege nu este suficienta, fiind necesar sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.
D. constatarea faptului ca societatea avea înregistrate in contabilitate anumite active imobilizate nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost însușite de pârât in calitate de administrator, in lipsa probării efective a acestui aspect.
Faptul ca a continuat activitatea, deși societatea avea capitaluri negative si datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia ca a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați atâta timp cat nu se dovedește interesul personal in continuarea activității si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolvență.
Managementul defectuos sau dezinteresul in funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr. 85/2006.
Totodată, neplata datoriilor bugetare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art. 138 si nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea activității societății nu poate fi reținut ca fiind dovedita fapta ilicita.
A mai arătat pârâtul ca prin cererea introdusa lichidatorul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic, dar nici nu arata care este legătura de cauzalitate dintre aceste starea de insolvență a debitoarei F. T. CO SRL.
Cererea nu a fost întemeiată in drept.
In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța are în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 C.civ., care prevăd că orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, în sensul că: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este, conform art.1169 C.civ., în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamanta susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârât, în calitate de administrator al debitoarei, prin săvârșirea de acesta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
În privința faptei de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, imputate pârâtului, instanța reține că reclamanta- nu a făcut proba, prin înscrisuri concludente, a elementelor constitutive esențiale ale faptei ilicite în discuție, și anume a împrejurărilor că: i) debitoarea ar fi avut în patrimoniu fonduri bănești la data scadenței datoriilor sale fiscale și ii) că pârâtul și-ar însușit aceste lichidități în interes propriu, în loc să plătescă datoriile fiscale înregistrate asupra averii debitoarei.
Eventuala atitudine de dezinteres a pârâtului de a nu plăti datoriile debitoarei pe care au administrat-o nu este enumerată între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, și în consecință nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitorului.
Prin urmare, instanța apreciază că în persoana pârâtului nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei ilicite prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006.
Instanța mai reține că reclamanta nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei și că, în acest fel, i-ar fi prejudiciat pe creditori. În acest sens trebuie avut în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre folosirea în propriul interes ori altor persoane a bunurilor debitorului și apariția stării de insolvență, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
Instanța mai are în vedere că în cauză este exclusă incidența unor dispoziții din materia mandatului comercial ori dispoziții cuprinse în Legea nr.31/1990, care să prezume culpa pârâtului ori legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și starea de insolvență a debitoarei, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală ori delictuală față de debitoarea persoană juridică, ci de natură delictuală față de creditorii participanți la procedura insolvenței, iar cel care care pretinde atragerea răspunderii în discuție are obligația de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
Reclamantul și-a întemeiat cererea împotriva pârâtului și pe dispozițiile art 138 lit. d) și e) din lege.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acesti stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere, iar organele de conducere ale debitorului, prin faptele săvârșite, au cauzat insolvența debitorului.
Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, cât și la deturnarea sau ascunderea patrimoniului debitorului față de creditori, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art 138 lit. e) din lege. Calitatea pârâtului de fost asociat, ori fost administrator, nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. e) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe; reclamantul nu a nu a indicat care sunt bunurile din patrimonial debitorului care au fost deturnate sau ascunse de către pârât, când a avut loc săvârșirea faptei, care nu este identică cu vânzarea bunurilor și din ce mijloace de probă rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține;
Fapta prevazută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâții au ținut o contabilitate fictivă și au facut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului, fost administrator, de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul, fost administrator, nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul creditor nu a facut dovada acestui raport de cauzalitate;
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit.a, d, e a art.138 din lege. Pentru aceste considerente cererea reclamantei va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe . SRL prin lichidator judiciar DELTA IPURL, cu sediul in .. 22, sector 3 si pe M. N. S. cu domiciliul in Otopeni, ., nr. 3, jud. Ilfov ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2014.
Președinte, R. N. | ||
Grefier, A. M. P. |
Red.jud.RN
Dact. .
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 294/2014. Tribunalul ILFOV | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1175/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|
