Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3756/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 3756/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 2617/93/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila nr. 3756

Ședința publică de la 22 Decembrie 2014

Tribunalul constituit din:

Președinte – Judecător Sindic P. V. B.

Grefier A. M. M.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe reclamant DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV și pe pârât C. D., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată ANGAJARE RASPUNDERE.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.12.2014, 16.12.2014 si 22.12.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 30.09.2014, sub numărul de mai sus, reclamanta a chemat in judecată pârâtul C. D. solicitând admiterea cererii cu atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia potrivit dispozițiilor art. 138 lit. si d) din Legea 85/2006.

In motivare, reclamantul a arătat ca urmare a notificării de deschidere a procedurii, la masa credala s-au înscris creditoarea DGFP Ilfov cu suma de_ lei reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe plătitor.

Creanțele solicitată a fost admisă si înscrisă de către lichidatorul judiciar stat in tabelul preliminar cat si in tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.

In urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar si a răspunsurilor primite de la instituțiile abilitate rezulta ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, motiv pentru reclamanta a solicitat obligarea la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare de către administratorul acesteia C. D..

Reclamanta a arătat ca, in primul rând, faptul ca răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuala speciala care intervine in situația in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Activitățile ce duc in mod vădit la starea de insolventa sunt acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod conștient si voit de membrii organelor de conducere.

Scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția si menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua Principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: Principiul aparării drepturilor creditorilor societatii fata de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se ana in încetare de plați si Principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciază pe ceilalți creditori.

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport lunar contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atât . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).

Se creează astfel si legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societatii debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor), iar aceasta consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in conditiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.

A solicitat judecarea cauzei in lipsă.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 30 din OUG. 80/2013 coroborate cu ale art. 2229 din OG. 92/2003.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:

Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul C. D. a fost administratorul debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a făcut vreo dovadă în acest sens; aceeași este situația și în ceea ce privește cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege, care se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe; în orice caz, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nedepunerea documentelor la dosar nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Astfel, reclamanta nu a vizat probarea în sine a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, invocată a fi fost săvârșită de către pârât, în una dintre alternativele referitoare la neținerea contabilității în condițiile legii, determinarea dispariției unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, ci a avut în vedere doar o eventuală consecință posibilă a faptei respective și anume, nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale teritoriale sau în procedura insolvenței. Or, nedepunerea documentelor respective poate avea, evident, multe alte cauze decât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d și nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta respectivă, în acest context legiuitorul neprevăzând nici o prezumție referitor la o eventuală legătură dintre acestea. De altfel, atât Legea nr.82/1991 cât și Legea nr.85/2006 leagă alte consecințe juridice de nedepunerea documentelor contabile, în ambele ipoteze menționate, iar ca faptă în sine, nedepunerea documentelor contabile nu este cuprinsă în enumerarea limitativă a categoriilor de fapte cuprinsă în art.138 alin.1 în raport cu care se poate avea în vedere atragerea răspunderii patrimoniale.

În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art.138 din lege. Pentru aceste considerente va respinge, ca nefondată cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV - sector 2, București, . in contradictoriu cu pârâtul C. D. - sector 3, București, ., ., ..

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Ilfov.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2014.

Președinte Grefier

P. V. B. A. M. M.

Red.jud.P.V.B./Dact. AM- 3ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3756/2014. Tribunalul ILFOV