Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2006/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 2006/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 885/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta Civila Nr. 2006

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE JUDECATOR SINDIC S. F. I.

Grefier M. M. T.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe creditorul D. G. A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA și pe debitoarea ., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns debitoarea prin lichidator judiciar, lipsind creditorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosarul cauzei debitoarea prin lichidator judiciar a depus raportul intocmit conform art. 59 alin. 1, procesul verbal al Adunarii creditorilor din data de 09.05.2014 si 23.05.2014, tabelul definitiv al creantelor debitoarei si raportul de activitate nr. 1 prin care lichidatorul judiciar solicita inchiderea procedurii insolventei. Creditorul D. G. A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA a depus la dosarul cauzei cerere de chemare in judecata impotriva paratului C. D. N., după care:

Debitoarea prin lichidator judiciar depune la dosarul cauzei dovada publicarii in BPI a raportului de activitate nr. 1 prin care solicita inchiderea procedurii insolventei.Arata ca a adus la cunostinta creditorilor propunerea privind inchiderea procedurii. A convocat Adunarea Creditorilor insa nici un creditor nu s-a prezentat si nici nu a formulat un punct de vedere. A intocmit tabelele privind creantele debitoarei.Solicita inchiderea procedurii insolventei intrucat in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri.

Tribunalul, dispune formarea unui dosar asociat având ca obiect cererea privind atragerea răspunderii personale patrimoniale a numitului C. D. N. si acordă termen privind dosarul asociat la data de 09.09.2014 cu citarea numitului C. D. N., cu copie actiune si cu mentiunea de a depune intampinare. În temeiul art. 150 Cod de procedura civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

La data de 11.03.2014, prin sentinta civila nr 941 a fost deschisa procedura insolventei impotriva debitoarei . si numit in calitate de lichidator judiciar STEFY IPURL.

Prin raportul de activitate nr. 1 depus la dosarul cauzei la data de 27.05.2014, prin serviciul registratura al Tribunalului Ilfov, debitoarea prin lichidator judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei si plata onorariului lichidatorului judiciar in suma de 1.000 lei, asa cum a fost stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii, precum si plata a 87,48 lei cheltuieli de procedura, in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006., privind procedura insolventei.

În motivare a arătat ca debitoarea nu mai desfasoara activitate si ca lichidatorul judiciar nu a intrat in posesia actelor constitutive si/sau a documentelor contabile ale debitoarei, aceste nefiind depuse la dosarul cauzei de catre reprezenatntii debitoarei.A mai arătat is faptul ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate faptic bunuri.

Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:

Prin sentinta civila nr.941/11.03.2014, pronuntata de Tribunalul Ilfov in dosar nr._, s-a deschis procedura simplificata a faliemtnului fata de debitoarea ., fiind numit lichidator judiciar STEFY IPURL.

Potrivit tabelului definitiv de creante, masa pasiva a debitorului este in suma de 651.214 lei (F.116).

Prin raportul final de activitate depus la dosarul cauzei la data de 27.05.2014 lichidatorul judiciar al debitoarei a aratat ca in averea debitoarei nu au fost identificate bunuri pentru valorificare, solicitand inchiderea procedurii.

Potrivit art. 131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Prin urmare, judecătorul-sindic retine din raportul lichidatorului că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de legiuitor nu ar putea fi atinsă.

Asa fiind, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței instanța va închide procedura insolvenței deschisa împotriva debitorului si va dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului Ilfov.

In baza art. 135 din lege prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov și Oficiului Registrului Comerțului Ilfov, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

In consecinta, pentru activitatea desfasurata in cadrul procedurii falimentului se va dispune plata către lichidatorul judiciar a sumelor de 1000 lei, reprezentând remunerație si 87,48 lei cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 131 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenței deschisa împotriva debitorului ., inregistrata la ORC Ilfov sub nr. J_, CUI_, cu sediul in POPESTI LEORDENI, DISPENSARULUI, nr. 14, . ILFOV, prin lichidator judiciar pe STEFY IPURL.

Dispune radierea debitorului din Registrul Comerțului Ilfov.

Descarca lichidatorul judiciar de orice indatoriri

În baza art. 135 din lege, dispune notificarea prezentei hotarari catre Direcția G. a Finanțelor Publice Ilfov și Oficiului Registrului Comerțului Ilfov, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu si 87,48 lei cheltuieli de procedură, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din legea 85/2006.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2014

Președinte - Judecător Sindic,Grefier,

S. F. I. T. M.

RED SI/ Tehnored MT/

3ex/.>

M.T. 13 Iunuie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2006/2014. Tribunalul ILFOV