Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3332/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3332/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 2068/93/2012/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 3332
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28 OCTOMBRIE 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC -R. N.
GREFIER OLGUȚA P.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV și pe pârâtul V. S., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată angajare răspundere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având in vedere ca a fost solicitata judecata cauzei in lipsa, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat Tribunalul constata cauza in stare de judecata, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 18.09.2014, reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV a chemat in judecata pe pârâtul V. S., in calitate de administrator al societatii debitoare S.C. AUSTRIEN BUSINESS B.P. AGRICULTURA S.R.L, solicitând instanței de judecata angajarea raspunderii in temeiul art 138 alin 1 lit d din Legea 85/2006.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat ca prin incheierea din data de 06.06.2013, pronuntata de Tribunalul Ilfov -Sectia Civila in dosarul nr._ 12 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment impotriva S S.C. AUSTRIEN BUSINESS B.P. AGRICULTURA S.R.L.
Urmare a notificarii de deschidere a procedurii institutia reclamanta a formulat cerere de admitere a creantei in data de 25.01.2014, prin care a solicitat inscrierea in tabelul obligatiilor debitoarei cu suma de 2629 lei reprezentand obligatii restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe platitor.
Creanta solicitata de institutia reclamanta a fost admisa si inscrisa de catre lichidatorul judiciar atat in tabelul preliminar cat si in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
Raspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o raspundere civila delictuala speciala care intervine in situatia in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societatii si aceasta este o stare de fapt care se asociaza actiunii sau omisiunii delictuoase a conducatorilor ei. Prin activitati ce duc in mod vadit la starea de insolventa se intelege acele activitati care, desi prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod constient si voit de membrii organelor de conducere.
In speta, societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevazute la art. 28 din Legea insolventei, incalcand astfel dispozitiile exprese ale art. 35 din acelasi act normativ. Ori, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a verifica modalitatea de inregistrare a evidentelor contabile, legalitatea acestora, instrainarea bunurilor, cauzele concrete care au dus la incetarea de plati. In sustinere invocam dispozitiile art. 9 alin. 1 din legea nr. 82/1991 a contabilitatii, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora "documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare a persoanelor prevăzute la ari. 1 sunt situațiile financiare anuale, stabilite potrivit legii, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată".
Astfel, nedepunerea de catre debitoare a actelor contabile, conform dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumtie relativa a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societatii in incetare de plati. In acest sens precizam si faptul ca din verificarile efectuate rezulta ca reprezentantul legal al debitoarei nu si-a indeplinit cu regularitate obligatiile declarative in sensul ca societatea nu a inregistrat situatiile financiare la organul fiscal in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura fiscala, ale Legii nr. 31/1990 si ale Legii contabilitatii.
Raspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului inregistrat de societatea debitoare este o raspundere civila delictuala speciala care intervine in situatia in care faptele administratorilor au cauzat starea de insolventa a societatii si aceasta este o stare de fapt care se asociaza actiunii sau omisiunii delictuoase a conducatorilor ei. Prin activitati ce duc in mod vadit la starea de insolventa intelegem acele activitati care, desi prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod constient si voit de membrii organelor de conducere.
Scopul reglementarii dispozitiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina aparitia si mentinerea unui climat economic sanatos, bazat pe doua principii fara de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apararii drepturilor creditorilor societatii fata de faptele asociatilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul in care societatea se afla in incetare de plati si principiul raspunderii asociatilor pentru continuarea unei activitati care prejudiciaza pe ceilalti creditori.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" or, acceptand " desemnarea, asociatul stabileste un raport juridic contractual de mandat comercial cu culpa ce poate consta atat . si . unei actiuni ori neluarea unei masuri atunci cand acea actiune sau acea masura trebuie sa fie intreprinsa de o anumita persoana).
Conform art. 73 alin (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esentiala a mandatarului ce rezulta din contractul incheiat cu persoana juridica. Din coroborarea dispozitiilor legale mențtonate anterior cu cele ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rezulta implicit ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului societatii comerciale, iar in aceste conditii, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisa pentru atragerea raspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societatii.
In sustinere a invocat si dispozitiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 potrivit carora "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează in momentul efectuării ei . stă la baza inregistrărilor in contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justifica tiv.
(2) Documentele justificative care stau la baza inregistrărilor in contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au inregistrat in contabilitate, după caz".
Se creeaza astfel si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita a asociatilor societatii debitoare (respectiv nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, asa cum rezulta din tabelul obligatiilor societatii debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii. O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea sa.
In drept, s-au invocat disp. art.138 lit.d si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
In susținerea cererii a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a făcut vreo dovadă în acest sens; aceeași este situația și în ceea ce privește cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege, care se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe; în orice caz, fiind o faptă ulterioară deschiderii procedurii, nedepunerea documentelor la dosar nu mai avea cum să cauzeze starea de insolvență a debitorului.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditoarea nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Astfel, reclamanta nu a vizat probarea în sine a faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit.d, invocată a fi fost săvârșită de către pârât, în una dintre alternativele referitoare la neținerea contabilității în condițiile legii, determinarea dispariției unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, ci a avut în vedere doar o eventuală consecință posibilă a faptei respective și anume, nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale teritoriale sau în procedura insolvenței. Or, nedepunerea documentelor respective poate avea, evident, multe alte cauze decât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d și nu echivalează în mod obligatoriu cu fapta respectivă, în acest context legiuitorul neprevăzând nici o prezumție referitor la o eventuală legătură dintre acestea. De altfel, atât Legea nr.82/1991 cât și Legea nr.85/2006 leagă alte consecințe juridice de nedepunerea documentelor contabile, în ambele ipoteze menționate, iar ca faptă în sine, nedepunerea documentelor contabile nu este cuprinsă în enumerarea limitativă a categoriilor de fapte cuprinsă în art.138 alin.1 în raport cu care se poate avea în vedere atragerea răspunderii patrimoniale.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art.138 din lege. Pentru aceste considerente va respinge, ca nefondată cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV cu sediul in sector 2, București, . și pe pârâtul V. S. cu domiciliul in sector 2, București, ., nr. 10, ., ., ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2014.
Președinte - Judecător Sindic, Grefier,
R. N. Olguța P.
RED RN/TEHNORED OP- 11.2014
3 EX- .>
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1482/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 308/2014.... → |
|---|








