Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 442/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 442/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 3936/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 442
Ședința din Camera de Consiliu de la 04 Februarie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE R. N.
Grefier A. M. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe petentul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV in contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect - Radieri ca urmare a dizolvării
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Tribunalul retine cauza in pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus petenta O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu . SRL, a solicitat să se dispună radierea societății intimate, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității legale.
În susținerea cererii O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, arată că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr._/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2011 prin care s-a dispus dizolvarea societății intimate ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare conform dispozițiilor art.237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990.
De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează să fie radiată din registrul comerțului.
Societatea pârâtă se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.
Cererea este întemeiată în drept pe disp.art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, codul de procedură civilă și Legea nr.26/1990.
În dovedirea cererii a fost depusă la dosar, extras de registru emis în temeiul art. 9 al. 3 din Legea nr. 359/2004.
Analizând cererea cu care a fost investit conform art.3 din OUG nr.116/2009, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății intimate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit rezultă că societatea pârâtă a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere.
Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin. 8 ale art. 237 din Legea nr. 31/1990, Tribunalul dispunând radierea din registrul comerțului a societății intimate și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV cu sediul in sector 3, București, . având ca obiect radierea pârâtei . SRL cu sediul in Voluntari, Prahova, nr. 28, J. ILFOV.
Dispune radierea din registrul comerțului a pârâtei.
Dispune înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului, comunicarea pe cale electronică a prezentei hotărâri și către Agenția Națională de Administrare Fiscală, afișarea pe pagina de internet a O.N.R.C. și la sediul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ilfov .
Executorie.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va introduce Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședință publică, azi 4.02.2014.
Președinte, R. N. | ||
Grefier, A. M. P. |
A.P. 28 Februarie 2014
| ← Actiune în daune delictuale. Hotărâre din 24-06-2014,... | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 841/2014.... → |
|---|








