Sechestru judiciar. Decizia nr. 202/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 202/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 12780/94/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.202/A

Ședința publică din 05.05.2014

Tribunalul constituit din:

P.: C. D.

JUDECĂTOR: E. V.

Grefier: V. F. A.

Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelantul reclamant Y. E. împotriva încheierii civile nr.5216 din data de 23.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. C. TRADING SRL și curator C. A. M., având ca obiect sechestru judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelantul reclamant a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care,

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamantul Y. E. a chemat în judecată pârâta E. Constructions Trading S.R.L solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună instituirea unui sechestru judiciar asupra bunului imobil reprezentat de teren în suprafață de 14.200 mp situat în ., . Ilfov, identificat cu număr cadastral 3067 și înscris în CFN nr.4583, aflat în proprietatea intimatei; numirea unui administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciar, în condițiile reglementate de art.976 N.c.pr.civ; încredințarea pazei bunului imobil pus sub sechestru către o persoană desemnată de către instanță, în condițiile reglementate de art.975 N.C.pr.civ.

În fapt, a arătat că a deținut calitatea de asociat și administrator al firmei E. Constructions Trading S.R.L. (fostă E. Trading A.R.L.), societate care a achiziționat în data de 08.10.2008, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3426, teren în suprafață de 14.200 mp situat în ., . Ilfov. La data de 14.09.2011, în urma rezoluției nr._/14.09.2011 dată de ORC Ilfov s-a dispus suspendarea temporară a activității societății pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 01.09.2011 și până l data de 31.08.2014. Reclamantul împreună cu celălalt asociat a plecat o perioadă din România, astfel că perioada august 2012-octombrie 2013 a locuit în Turcia. La revenirea în România a aflat că terenul din București, ., Sector 3 a fost vândut numitului M. M. B., în baza actului notarial nr.2698/23.05.2013 emis de N. public – C. G. C.. Singura informație pe care a obținut-o de la notar era faptul că s-a avut în vedere un certificat de constatator nr._/29.04.2013 conform căruia asociat unic și administrator la firmei E. Constructions Trading S.R.L. era numitul H. L.. Din informații sumare a constatat că atunci când a plecat din țară, a fost înregistrat la ORC cesiunea părților sociale către numitul H. L.. Apoi s-a mai făcut o cesiune, actualul asociat unic și administrator este Iemalnelsaye Ahmed Hassan Zarak.

Cu privire la cererea de sechestru asigurător a solicitat să se aibă în vedere prevederile art.972 alin.2 litera b N. C.pr.civ., a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru luarea acestei măsuri. În situația în care s-a produs fraudă în preluarea părților sociale ale intimatei și pentru a preîntâmpina încă o înstrăinare frauduloasă a unui activ al societății, a apreciat că se impune luarea de urgență a măsurii sechestrului asigurător. În ceea ce privește cererea de numire a unui administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciara solicitat aplicarea dispozițiilor art.976 N.C.pr.civ. În ceea ce privește încredințarea pazei bunului pus sub sechestru a solicitat aplicarea art.975 N.C.pr.civ. și desemnarea unui administrator sechestru.

În drept, a invocat prevederile art.971 și urm. N. C.pr.civ.

În susținerea cererii a depus în copie un set de înscrisuri.(f-7-30); (72-112).

Prin încheierea nr.5216/23.12.2013, Judecătoria B. a respins cererea formulată de reclamantul Y. E. în contradictoriu cu pârâta E. CONSTRUCTIONS TRADING S.R.L. și curator Av. C. A. M., ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 972 Cod procedură civilă, “ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competenta pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv ”.

În conformitate cu dispozițiile alin. 2 lit. b al aceluiași articol, se va putea încuviința sechestru judiciar chiar fără a exista proces „asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual”.

Analizând acest text de lege, instanța a constatat că, pentru a fi dispusă măsura sechestrului judiciar, trebuie ca persoana care solicită luarea unei astfel de măsuri să aibă un interes în acest sens și să dovedească necesitatea indisponibilizării pentru preîntâmpinarea sustragerii, distrugerii ori înstrăinării bunului.

În speță, instanța a retinut că reclamantul a deținut calitatea de asociat și administrator în societatea pârâtă, potrivit certificatului constatator nr._/15.03.2011 (f.16-18), iar la data de 12.04.2013, potrivit hotărârii nr. 2 a adunării generale a asociaților și contractului de cesiune părți sociale nr. 3 (f.86-88), reclamantul a vândut părțile sociale deținute, încetând orice legătură cu societatea . SRL. Subsecvent, a operat o nouă cesiune de părți sociale, către actualul asociat unic al pârâtei (f.7-8).

La data de 23.05.2013, societatea pârâtă a vândut, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2698/23.05.2013 (f.75-76) un teren în suprafață de 331,24 mp situat în ., Sector 3, București, teren pe care îl avea în proprietate în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2028/04.07.2007 (f.22-24).

Din certificatele de grefă depuse la dosar (f. 72, 73) a rezultat că reclamantul a înregistrat pe rolul instanțelor cereri de constatare a nulității absolute a hotărârii adunării generale a asociaților . SRL nr. 2/12.04.2013, nr. 1/07.03.2013.

În esență, instanța a reținut că reclamantul a solicitat constatarea nulității acelor hotărâri A. în temeiul cărora a fost cooptat în societate un nou asociat, H. L., devenit ulterior asociat unic și semnatar, pentru societatea pârâtă, a contractului de vânzare-cumpărare a terenului situat în ., Sector 3, București.

În ceea ce privește terenul care face obiectul prezentei cereri de instituire sechestru judiciar, situat în Afumați, tarlaua 12, ., jud. Ilfov, acesta a fost dobândit de societatea pârâtă în proprietate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3426/08.10.2008 (f.19-20).

Analizând înscrisurile depuse de reclamant și demersurile judiciare întreprinse de acesta, instanța a reținut că s-a dovedit existența unor disensiuni între foști și actuali asociați ai societății pârâte, care însă, deși pot creiona un interes al reclamantului în formularea prezentei acțiuni, nu au fost însă suficiente pentru a justifica necesitatea indisponibilizării terenului aflat în proprietatea pârâtei.

Potrivit dispozițiilor alin. 2 lit. b al art.972 C.pr.civ., necesitatea măsurii sechestrului judiciar poate rezulta din pericolul sustragerii, distrugerii ori alterării de către posesorul actual.

Fiind vorba despre un teren și față de motivele invocate de reclamant, instanța a reținut că finalitatea prezentei acțiuni ar fi aceea a evitării înstrăinării terenului, de către proprietarul său, or această ipoteză nu se regăsește între cele enumerate în textul de lege.

În acest sens, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada echivalenței între o eventuală înstrăinare a terenului aflat în patrimoniul societății și sustragerea, distrugerea ori alterarea terenului, care ar fi de natură să îl prejudicieze pe reclamant – străin de societate de la data de 12.04.2013.

Cum reclamantul nu are și nici nu a avut vreun drept asupra bunului, faptul că pârâta - în patrimoniul căreia se află terenul – are un drept de dispoziție cu privire la acesta, nu îi afectează reclamantului în niciun fel drepturile și interesele. Afirmația că pârâta ar dori să înstrăineze bunul nu a fost dovedită. Înstrăinarea unui teren din patrimoniul societății nu conduce automat la concluzia înstrăinării și a celui în litigiu.

Din probele administrate în cauză nu a reiesit existența unor motive temeinice care să justifice temerea reclamantului că terenul în litigiu ar putea fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual.

Pentru considerentele arătate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, întrucât nu a fost îndeplinită niciuna dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 972 alin.2 lit. b Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii civile nr.5216/23.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, a formulatapel reclamantul Y. E., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 03.03.2014 solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii civile apelate în sensul admiterii cererii de sechestru judiciar asupra bunului imobil teren în suprafață de 14.200 mp situat în ., . Ilfov, identificat cu nr. cadastral 3067 și înscris în CF nr.4583.

În motivare, reclamantul a arătat că potrivit art.972 alin.2 lit. b NCpc se poate încuviința sechestrul judiciar fără a exista un proces, dacă există motive temeinice care să conducă la temerea că bunul poate fi sustras, distrus sau alterat de posesorul actual.

A mai arătat că cererea sa a avut ca petit și numirea unui administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciar, cerere care nu a fost soluționată de către instanță, pronunțându-se generic pe cererea de instituire a sechestrului judiciar.

În opinia sa, având în vedere înscrisurile existente la dosar, rezultă șirul evenimentelor care au condus la vânzarea frauduloasă a părților sociale ale societății E. Constructioan Trading, inclusiv la vânzarea unuia din activele societății. A cerut a se avea în vedere faptul că a deținut calitatea de asociat și administrator în societatea E. C. TRADING SRL, societate care a fost preluată în mod fraudulos de terțe persoane, fiind înstrăinat în același timp și unul dintre activele sale cele mai importante.

A precizat că prin rezoluția nr.6130/22.03.2013, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov a admis cererea de înregistrare formulată de E. C. Trading SRL în baza Hotărârii Adunării Generale a asociaților E. C. Trading SRL nr.01/07.03.2013. Conform acestei hotărâri, reclamantul și asociatul ar fi decis majorarea capitalului social al societății prin aportul în valoare de 100 lei a domnului H. L., ceea ce a dus la o modificare în structura societății, vechii asociați ajungând să își diminueze participația de la 50% fiecare la câte 47,619 % fiecare, în timp ce numitul H. L. a dobândit calitatea de asociat cu o cotă de participare de 4,762 % din capitalul social al societății. Totodată, s-a decis și revocarea din funcția de administrator a reclamantului și numirea cu puteri depline a lui H. L.. Prin rezoluția nr.9023/24.04.2013, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov a admis cererea de înregistrare formulată de E. C. Trading SRL în baza Hotărârii Adunării Generale a asociaților E. C. Trading SRL nr.02/12.04.2013 iar conform acestei hotărâri, reclamantul și asociatul său ar fi decis cesionarea tuturor părților sociale deținute către H. L.. În baza acestei operațiuni, reclamantul a devenit străin de societate iar H. L. a devenit unic asociat, cu o cotă de participare de 100 % din capitalul social al societății. Totodată, prin aceeași hotărâre, s-ar fi decis reluarea activității societății începând cu data de 12.04.2013 și schimbarea sediului social la adresa din orașul Popești Leordeni, ., jud. Ilfov. Ulterior, la data de 17.06.2013, prin rezoluția nr._/17.06.2013, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov a admis cererea de înregistrare formulată pentru E. C. Trading SRL în baza Deciziei unicului asociat al E. C. Trading SRL nr. 01/13.06.2013. Conform acestei decizii, H. L. a decis majorarea capitalului social al societății cu 10 lei prin cooptarea ca asociat al lui Iemalnelsaye Ahmed Hassan Zarak, acesta din urmă ajungând să dețină o cotă de participare de 0,47%, în timp ce cota de participare a lui H. L. s-a diminuat la 99,53%. Totodată, prin aceeași decizie, s-a decis și numirea ca administrator cu puteri depline a lui lemalnelsaye Ahmed Hassan Zarak.

A mai precizat că la data de 27.06.2013, prin rezoluția nr._/25.06.2013, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov a admis cererea de înregistrare formulată pentru E. C. Trading SRL în baza Hotărârii Adunării Generale a asociaților E. C.Trading SRL nr. 01/20.06.2013. Conform acestei hotărâri, H. L. și-a cesionat toate cele 210 părți sociale către lemalnelsaye Ahmed Hassan Zarak, acesta din urmă devenind asociat unic.

Față de toate aceste aspecte a apreciat că interesul său, în calitate de fost asociat și administrator al societății E. C. Trading SRL, este pe deplin justificat și sunt suficiente probe care să conducă la temerea înstrăinării bunului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.466 și art.971 NCpc.

În dovedire a atașat cererii înscrisuri, filele 16-17 la dosar.

În temeiul art.411 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimatul pârât, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul civil de față, Tribunalul constată următoarele:

Cu privire la primul motiv invocat de către apelant, respectiv că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii având ca obiect numirea unui administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciar, tribunalul constată că art. 976 Cod pr. Civilă prevede ca în cazuri urgente, instanța va putea numi un administrator provizoriu până la soluționarea cererii de sechestru judiciar.

Din mentionarea sintagmei „va putea” rezultă că numirea unui administrator provizoriu este lasată la aprecierea instanței de judecată și este condiționată de existenta unor cazuri urgente. Or, în prezenta cauză, reclamantul nu a invocat existenta unor cazuri urgente, cererea fiind întemeiată doar pe preîntâmpinarea creării unui prejudiciu prin înstrăinarea bunului, aspect pe care este întemeiat și fondul cauzei.

Potrivit art. 972 alin.2 Cod pr. Civilă ,se va putea încuviinta sechestru judiciar, chiar fără a exista proces:

a)asupra unui bun pe care debitorul îl oferă spre liberarea sa

b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual

c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garantia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.

În toate aceste cazuri de exceptie, partea care a obținut instituirea sechestrului judiciar este obligată să introducă actiunea la instanța competentă, să initieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu.

În cauză, din analiza motivelor expuse de către apelantul-reclamant, tribunalul apreciază că ne aflăm în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 972 alin.2 lit.b Cod pr. Civilă, respectiv asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual, încuviințarea sechestrului judiciar fiind circumscrisă comportamentului manifestat de către debitor care pune în pericol bunul, având ca scop garantarea posibilității executării în viitor a hotărârii judecătoresti care va fi obținută de către reclamant.

În mod corect instanța de fond a reținut că finalitatea prezentei actiuni, respectiv împiedicarea înstrăinării terenului de către proprietarul său, nu se regăsește între situațiile expres enumerate de textul de lege.

Totodată, tribunalul reține din înscrisurile existente la dosarul cauzei, că cesiunea părților sociale apartinând . SRL s-a făcut cu respectarea formelor de publicitate prevăzute de lege, precum și împrejurarea că reclamantul a manifestat un real dezinteres în soluționarea actiunii în constatarea nulității contractului de cesiune, cererea de chemare în judecată fiind anulată.

Asa fiind, tribunalul constata ca în prezent apelantul nu probeaza interesul sau în instituirea sechestrului judiciar, nesubzistând indicii care sa justifice o presupunere în sensul intentiei intimatei de a înstraina imobilul mentionat. Prin urmare, sechestrarea imobilului nu poate fi privita ca fiind utila, întrucât o astfel de masura, prin severitatea efectelor sale, nu poate fi adoptata în considerarea unei temeri ca intimata ar putea sa înstraineze terenul, ci trebuie sa fie justificata de dovedirea unor împrejurari neechivoce care sa conduca spre o astfel de concluzie.

Si aceasta cu atât mai mult cu cât apelantul-reclamant apare la acest moment ca fiind o persoană străină de societate, neputând invoca asadar existenta vreunui drept real asupra bunului imobil .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant Y. E. împotriva încheierii civile nr.5216 din data de 23.12.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. C. TRADING SRL și curator C. A. M..

Definitiva.

Pronunțata in sedinta publica astazi 05.05.2014.

Președinte Judecător

C. D. E. V.

Grefier

V. F. A.

Concept red. gref. A.V.F. – 26.05.2014

Red. Jud: E.V./4 exemplar/2014

Jud. fond: Tășcan A. - Jud. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru judiciar. Decizia nr. 202/2014. Tribunalul ILFOV