Pretenţii. Decizia nr. 19/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 19/2016
apel litigii profesioniști
Dosar nr._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 19/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător I. S. O.
Grefier F. F. M.
Pe rol judecarea apelului Litigii cu profesioniștii formulat de apelanta reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ - MUNICIPIUL CARACAL, P. CARACAL prin reprezentantul legal, E. C. C. - primar, cu sediul în Caracal, ..10, județul O., împotriva sentinței nr. 1117/14.05.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în Caracal, ..B3, ., județul O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelanta a depus la dosar cerere de judecare în lipsă.
După strigarea cauzei, se prezintă avocat T. A. care îl substituie pe avocat M. V. I. pentru intimata pârâtă ., care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2015 și delegația de substituire nr.9/2015.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și dosarul se află în stare de judecată, acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat T. A. pentru intimata pârâtă ., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr. 1117/14.05.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._ s-a respins excepția tardividății cererii de modificare a acțiunii .
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de Unitatea Administrativ Teritorială, Municipiul Caracal – P. Municipiului Caracal, împotriva pîrîtului . a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 7446 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 01.11._14 .
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în ceea ce privește excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, instanța o va respinge având în vedere că prin cererea depusă la dosarul cauzei fila 30, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, mențiunile făcute de reclamant în ceea ce privește temeiul juridic al perceperii penalităților neputând fi considerate o modificare a acțiunii sub aspectul cauzei.
La data de 01.03.2013 între reclamanta Unitatea Adminsitrativ Teritorială Caracal în calitate de locator și pârâta . în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr.11 din data de 01.03.2013 așa cum reiese din înscrisul depus la dosarul cauzei fila 8.
Așa cum reiese din art.II al contractului, obiectul contractului l-a constituit închirierea spațiului comercial nr.7, situat în Calea București 45A, în suprafață de 20,00m.p, pretul închirierii fiind stabilită la suma de 1241 lei lunar, plata chiriei urmând a se face până la data de 05. ale lunii următoare.
Instanța observă că prezentul contract a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani, așa cum reiese din articolul 3 al convenției. Instanța a constatat că așa cum reiese din adresa nr.8169/06.05.2014, începând cu data de 01.05.2014, contractul de închiriere nr.11 din 01.03.2013 a fost reziliat unilateral de către reclamantă.
Totodată, din procesul-verbal de predare primire depus la dosarul cauzei fila 27, instanța constată că la data de 08.05.2014, pârâta a predat reclamantei spațiul închiriat fiind întocmit totodată și un inventar al bunurilor.
Instanța a reținut că așa cum rezultă din dispozițiile art.1796 cod civil principala obligație care îi revenea pârâtei în calitate de locator era aceea de a plăti chiria la termenul și în cuantumul stabilit prin contract. Astfel instanța a reținut că începând cu data de 01.05.2014 și pâna la data la care locatorul a părăsit spațiul commercial, acestuia îi revenea obliagția de achita o chirie lunară în valoare de 1241 lei.
Instanța a reținut că prin acțiunea formulată așa cum a fost precizată reclamanta a solicitat pârâtei suma de 7523,93 lei reprezentând chiria aferentă perioadei 01.11._14.
Totodată instanța a constatat că deși în sedința publică din data de 30.04.2015, pârâtei i s-a pus în vedere să facă dovada executării obligației de plată a chiriei, pârâta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris prin care să facă dovada executării obligațiilor contractuale.
Având în vedere aceste aspecte instanța în temeiul art. 1270 Cod civil coroborat cu art.1796 alin.1 lit.b Cod civil, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 7446 lei reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 01.11._14
În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere instanța a avut în vedere că potrivit art.1535 Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.5 din contractul de închiriere nr.11 din data de 01.03.2013, părțile au convenit, ca, plata chiriei să fie efectuată până la data de 05 ale lunii următoare, nerespectarea termenului de plată conducând la plata unor penalități conform legislației în vigoare.
Instanța a constatat așadar că prin convenția părților nu a fost stabilit cuantumul penalităților ce ar fi percepute în caz de neexecutare la termen a obligației contractuale făcându-se în mod generic trimitere la legislația în vigoare. Prin precizarea depusă la dosarul cauzei fila 30, reclamanta a învederat faptul că perceperea și calcularea penalităților s-a efectuat în temeiul art.119, 120, 120 indice 1 din O.G.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, reclamanta, indicând așadar temeiul juridic în baza căruia a solicitat obligarea pârâtului la plata unor penalități.
Instanța a reținut că potrivit art. 119 alin.1 din O.G.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere iar art. 120 alin.1) din același act normativ prevede că Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Față de dispozițiile legale anterior menționate instanța a apreciat că dreptul reclamantei de a solicita dobânzi și penalități de întârziere pârâtului în temeiul art.119, 120, 120 indice 1 din O.G.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, este circumscris existenței unui drept de creanță fiscală împotriva acestuia, drept ce ar fi putut fi generat ca urmare a nașterii între părți a unui raport juridic de drept fiscal.
Instanța observă că în ceea ce privește creanțele fiscale acestea sunt definite de art. 21 - Creanțele fiscale ca fiind drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Din raporturile de drept fiscal rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii
Instanța a avut în vedere totodată că potrivit art. 16 Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal.
Instanța a reținut că între părțile din prezenta cauză a fost încheiat un contract de închiriere, existența convenției dând naștere unui raport juridic de drept civil între părți.
Având în vedere aprecierea instanței că între părțile din prezenta cauză,contractul de închiriere nu a generat un raport de drept fiscal, pe cale de consecința nici creanța pe care reclamantul o pretinde împotriva pârâtei nu poate fi calificată ca fiind o creanță fiscală și nu poate da naștere unei obligații de plată a unor penalități de întârziere de către debitor în temeiul art. art.119, 120, 120 indice 1 din O.G.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Față de aspectele învederate instanța a apreciat că obligarea pârâtului la plata unor penalități de întârziere potrivit art. art.119, 120, 120 indice 1 din O.G.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, este neîntemeiată. În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata sumei de 4609 lei, reprezentând contravaloare facturilor de energie electrică neachitate, aferente perioadei 01.02._14 instanța reține că potrivit art.10 din Contractul nr.11 din data de 01.03.2013 și art.10 din Contractul nr.18 din dat de 12.02.2010, pârâtul și-a asumat obligația de a achita utilitățile consumate, inclusiv curentul electric.Totodată instanța observă că din procesul verbal de predare primire încheiat la data de 08.05.2014, rezultă că la data predării spațiului comercial de către pârât reclamantului, indexul contorului electric era de_ KW.
Deși i s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei documente din care să reiasă indexul contorului electric la momentul preluării spațiului comercial de către pârât, reclamanta nu a depus nici un înscris în acest sens. În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se poate determina consumul de energie electrică al pârâtului pe perioada contractelor de închiriere și în consecință reclamanta nu a făcut dovada neexecutării de către pârât a obligației de achitare a facturilor pentru curentul electric consumat.
Astfel deși reclamanta a depus la dosarul cauzei doua facturi în valoare de 3009,65 lei (fila 32), respectiv 1.848,46 lei(fila 33), aceste facturi vizează perceperea consumului de energie electrică pentru perioada 13.12._15, deci ulterior datei de 08.05.2014, când spațiul comercial a fost predat de către pârât reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U.A.T. P. Municipiului Caracal, solicitând admiterea apelului, anularea in parte a sentinței în sensul admiterii in totalitate a acțiunii și obligarea . plata sumei totale de 6789,87 lei reprezentând majorările aferente chiriei în sumă de 2180,13 lei precum și suma de 4609,74 lei contravaloare energie electrică aferentă spațiului,sume provenite din contractul nr.11/01.03.2013 ce are ca obiect închirierea spațiului comercial nr. 7, situat în Caracal, Calea București nr. 45 A în suprafață de 20,00 mp.
În motivare, arată că instanța de fond in mod eronat a respins cererea privind majorarea chiriei ,având în vedere documentele depuse, și a interpretat in mod greșit conținutul acestora.
Conform art. 9 alin. 4 din contractul menționat, pârâta s-a obligat să achite chiria la termenele stabilite, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.
S-a precizat de reclamantă că astfel cum rezultă din adresa nr. 8169/06.05.2014, începând cu data de 01.05.2014, contractul de închiriere nr. 11 din 01.03.2013 a fost reziliat.
A menționat reclamanta că până la data formulării prezentei cereri, societatea pîrîtă nu și-a respectat obligațiile contractuale privind achitarea integrală a chiriei și contravaloarea energiei electrice.
Pârâta . nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată, reclamanta U.A.T. P. Municipiului Caracal,a chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligata la plata sumei totale de 13 584,65 lei (actualizată până la data efectivă a plății) din care: 9101 lei reprezintă debit chirie și majorări de întârziere și 4 483,651ei reprezintă contravaloare energie electrică, sume ce provin din contractul de închiriere nr.11/01.03.2013 ce are ca obiect închirierea spațiului comercial nr. 7, situat în Caracal, Calea București nr. 45 A în suprafață de 20,00 mp,învederându-se că între reclamantă și pîrîta ., a fost încheiat contractul de închiriere nr. 11/2013 și conform prev. art. 4 din contract, s-a stabilit ca și obligație de plată pentru pârâtă, achitarea unei chirii în sumă de 1241,00 lei/lună, preț care include TVA, actualizat anual în funcție de rata inflației.
Conform art. 9 alin. 4 din contractul menționat, pârâta s-a obligat să achite chiria la termenele stabilite, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o. S-a precizat de reclamantă că astfel cum rezultă din adresa nr. 8169/06.05.2014, începând cu data de 01.05.2014, contractul de închiriere nr. 11 din 01.03.2013 a fost reziliat.
În mod corect instanța de fond a constatat că în contractul de închiriere nr. 11/l.03.2013, părțile au convenit ca plata chiriei să fie efectuată până la data de 05 ale lunii următoare iar nerespectarea termenului de plată duce la plata unor penalități conform legislației in vigoare.
Deși a fost inserată această clauză în contractul de închiriere ,instanța constată că prin convenția părților nu a fost stabilit cuantumul penalităților ce ar fi percepute in caz de neexecutare la termen a obligației contractuale. Instanța de apel reține și faptul că așa cum de altfel și instanța de fond a constatat,că în cauză, s-a încheiat un contract de închiriere iar această convenție a dat naștere unui raport juridic de drept civil intre părți. În aceste considerente, contractul de închiriere nu a generat un raport de drept fiscal și in consecință creanța pe care reclamantul apelant o pretinde, nu poate fi calificată ca fiind o creanță fiscală și nu poate da naștere unei obligații de plată a unor penalități de întârziere de către debitor în temeiul art 119, 120, 120/1 din OG 92/2003 privind codul de pr fiscală.
În ceea ce privește motivul de apel cu privire la contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate aferente perioadei l.02.2012- 0l.05.2014 se reține cum de altfel și instanța de fond a constatat ,că potrivit art 10 din contractul nr. 11/l.03.2013 și art 10 din contractul nr. 18/12.02.2010, pârâtul și-a asumat obligația de a achita utilitățile consumate inclusiv curentul electric.
Din procesul verbal de predare-primire încheiat la 8 mai 2014, s-a reținut că la data predării spațiului comercial către reclamanta apelantă ,indexul contorului electric era de 39.130 KW.
În virtutea rolului activ instanța de fond in mod corect a pus in vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei documente din care să rezulte indexul contorului electric la momentul preluării spațiului comercial de către pârât, însă reclamanta nu a făcut aceste dovezi, nedepunând nici un înscris.
În aceste condiții, instața de apel constată că nu se poate determina consumul de energie electrică al pârâtului intimat pe perioada contractelor de închiriere și in acest e condiții urmează a înlătura acest motiv de apel.
În consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Caracal, P. Caracal prin reprezentantul legal, E. C. C. - primar, cu sediul în caracal, ..10, județul O., împotriva sentinței nr. 1117/14.05.2015, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în Caracal, ..B3, ., județul O., ca nefondat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2016.
Președinte, G. I. | Judecător, I. S. O. | |
Grefier, F. F. M. |
Red . SIO
Tehnored MS
Ex 4/05.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 17/2016. Tribunalul OLT | Acţiune în constatare. Decizia nr. 36/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
