Alte cereri. Sentința nr. 58/2015. Tribunalul SĂLAJ

Sentința nr. 58/2015 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 4246/84/2013/a1

RO M Â N I A

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.. 58

Ședința publică din 12 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Judecător – sindic: D. Patrițiu

Grefier: B. E.

S-a luat în examinare cererea formulată de . cu sediul în Sibiu, ..5 – Centru de Afaceri, corpul A, etajele 3-6, județ Sibiu, privind repunerea în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului . SRL - societate în insolvență prin administrator judiciar C. M. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă administratorul judiciar al debitoarei, M. I., lipsă fiind creditorul..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

Cererea este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, ocazie cu care se învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată iar procedura de citare este îndeplinită .

Judecătorul-sindic, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art.131 alin. (1) Cod procedură civilă, constată că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții invocate, instanța închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.

Administratorul judiciar lasă hotărârea la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza în pronunțare. .

JUDECĂTORUL – SINDIC,

. Sibiu a solicitat repunerea în termenul de depunere a cererii de admitere a creanțelor și înscrierea în tabelul de creanțe întocmit la debitorul . SRL cu suma de 3068 lei, creanță certă, lichidă și exigibilă, arătând în motivare că nu au fost notificați conform art.61 din Legea nr.85/2006 cu privire la deschiderea procedurii.

Asupra cauzei de față:

Potrivit disp. art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii.

Existența relațiilor contractuale dintre părți este atestată de contractul de asigurare, iar creața rezultă din Sentința civilă nr. 106/19.02._ a Judecătoriei Șimleu Sulvaniei.

În această situație creditorul trebuie notificat conform disp. art. 7 alin. 3 partea întâi conform Codului de procedură civilă, deoarece putea fi identificat fie de administratorul judiciar căruia i s-au predat actele contabile, fie evidențiat de debitor în lista creditorilor conform art. 28 din lege.

Creditorul nu se află în culpă iar nedepunerea listei prev. de art. 28 constituie vinovăția administratorului statutar care nu se transferă asupra dreptului creditorului, astfel că, instanța în temeiul art. 76 din lege, repune creditorul în termenul de depunere a cererii de creanță.

Obligația întocmirii acestor acte revine și administratorului judiciar în conformitate cu disp. art. 20 din Lege, însă nici acesta nu a îndeplinit această obligație.

Pentru aceste motive,

În numele L e g i i

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditorul . Sibiu pe care îl repune în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanțelor.

Dispune administratorului judiciar să verifice cererea conform art.67 din Legea insolvenței nr.85/2006...

Executorie .

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2015..

Judecător – sindic, Grefier,

D. Patrițiu B. E. .

Red. D.P./ 28.01.2015

Tehnored.B..E./ 30.01.2015

Ex.5

..01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 58/2015. Tribunalul SĂLAJ