Contestaţie. Sentința nr. 271/2015. Tribunalul SĂLAJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 271/2015 pronunțată de Tribunalul SĂLAJ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 4458/84/2013/a3
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator date nr. 2516
Sentința civilă Nr. 271/2015
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
Judecător – sindic: M. T. L.
Grefier: M. J. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de creditoarea .,cu sediul social în Șimleu Silvaniei, ., jud. S., având cod de identificare fiscală nr._ și număr de înregistrare la registrul comerțului J_, având ca obiect repunere în termenul prevăzut de admitere a cererii de creanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei ., lichidator judiciar SP I. 2007 SPRL, prin practician în insolvență R. Z. Dezso, lipsă fiind petenta creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Verificând competența în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că în temeiul art. 95 Cod procedură civilă coroborat cu prevederile L85/2006, este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.
La solicitarea instanței, nefiind alte cereri de formulat, instanța încuviințează înscrisurile existente la dosarul cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul prevăzut pentru admiterea cererii de creanță formulată.
Reprezentantul debitoarei, lichidator SP I. 2007 SPRL, prin practician R. Z. Dezso, solicită respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, cu consecința neînscrierii petentei – creditoare în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ..
Învederează că petenta a fost notificată în data de 29.01.2014, conform datei poștale, în ceea ce privește deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, iar prin notificare fiindu-i comunicat și termenul limită în care se poate înscrie la masa credală. De asemenea, deschiderea procedurii insolvenței a debitoarei a fost publicată atât prin notificare în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 117 – din data de 07.01.2014, cât și prin anunțul din ziarul Graiul Sălajului din data de 06.01.2014 față de acestea, rezultă fără putință de tăgadă, faptul că reclamanta avea suficient timp la dispoziție pentru a-și formula cererea de creanță și pentru a o depune la dosarul instanței.
Față de aceste considerente, solicită respingerea cererii formulate.
Instanța reține cauza în pronunțare.
Judecătorul – sindic,
Prin cererea înregistrată sub numărul_, petenta ., a formulat o contestație la tabelul definitiv al creditorilor, solicitând înscrierea societății petente în tabelul creditorilor debitoarei ., cu suma de 3.000,00 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport efectuat către debitoare în baza comenzii nr. 74/10.10.2012, care a fost achitată doar parțial.
Învederează petenta în cererea sa că nu a fost notificată de către administratorul judiciar în vederea depunerii cererii de creanță, astfel încât solicită ca cererea formulată în acest sens să fie socotită ca depusă în termen, culpa aparținând exclusiv administratorului judiciar.
Cererea formulată a fost calificată de instanță ca fiind cerere de repunere în termenul de depunere a cererilor de creanță și cerere de creanță (f.25)
Cererea a fost timbrată cu 220 lei, taxă judiciară de timbru aferent cererii de creanță, precum și cererii de repunere în termen.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reprezentantul debitoarei, administratorul judiciar, solicită instanței respingerea cererii formulate ca neîntemeiate cu consecința neînscrierii petentei – creditoare în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei ..
Învederează că petenta a fost notificată în data de 29.01.2014, conform datei poștale, în ceea ce privește deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, iar prin notificare fiindu-i comunicat și termenul limită în care se poate înscrie la masa credală. De asemenea, deschiderea procedurii insolvenței a debitoarei a fost publicată atât prin notificare în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 117 – din data de 07.01.2014, cât și prin anunțul din ziarul Graiul Sălajului din data de 06.01.2014. față de acestea, rezultă fără putință de tăgadă, faptul că reclamanta avea suficient timp la dispoziție pentru a-și formula cererea de creanță și pentru a o depune la dosarul instanței.
În drept, invocă prevederile art. 76, alin. 1 și 2 din L85/2006.
Din examinarea cererii formulate,a înscrisurilor depuse în scop probator de către lichidatorul debitoarei,instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă Nr. 539/23.12.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar_ 13 s-a admis cererea formulată de debitoarea dispus deschiderea procedurii insolvenței debitorului ., fiind numit administrator judiciar CII R. Z. Dezso
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,fiind fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 31.01.2013
Administratorul judiciar a făcut dovada celor arătate prin întâmpinarea depusă ,în sensul că a notificat creditoarea în conformitate cu dispozitiile 61 alin.3 din Legea nr. 85/2006, pentru înregistrarea declaratiei de creanta (f.17) iar deschiderea procedurii insolvenței a debitoarei a fost publicată atât prin notificare în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 117 – din data de 07.01.2014, cât și prin anunțul din ziarul Graiul Sălajului din data de 06.01.2014 (f.16)
Cu privire la cererea de repunere în termen,instanța va retine ca aceasta este neîntemeiata, pentru urmatoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 185 c .p.civ 1 “Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. “
Art.186 (1) C. proc. civ. stabilește că” Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”.
În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.
Rezultă că pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea, ce a împiedicat partea să acționeze să se fi produs înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural și, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea de creanță.
Aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ, întrucât așa cum rezultă din cererea formulată de creditoare, termenul de 15 zile socotit de la data încetării împiedicării nici nu a fost evocat pentru a se aprecia că în adevăr sunt îndeplinite cerințele art.103 C. proc. civ. În legătură cu motivul împiedicării exercițiului dreptului procedural, se constată că cererea de repunere în termen formulată de creditoare se întemeiază doar pe aspectul invocat ,privind necomunicarea notificării în conformitate cu dispozitiile 61 alin.3 din Legea nr. 85/2006,aspect care a fost infirmat de administatorul judiciar prin înscrisurile depuse.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru repunerea în termenul prevăzut prin sentința de deschidere a procedurii astfel încât cererea de repunere în termen va fi respinsă ca nefondată și în consecință se va respinge ca tardiv formulată cererea de creanță.
Pentru aceste motive,
în numele legii
hotărăște
Respinge ca nefondată cererea de repunere în termen formulată de ., și în consecință respinge ca tardiv formulată cererea de creanță.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2015.
Judecător – sindic, Grefier,
L. M. T. D. M. J.
Red.LMT/25.02.2015
Dact.MJD/25.02.2015
Ex.3
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








