Apel. cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din legea nr. 85/2006.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 268 din data de 10.02.2016
Domeniu: Insolvența.
Apel. Cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Pentru angajarea răspunderii speciale, faptele ilicite prevăzute de lege trebuie să fi cauzat apariția stării de insolvență a debitorului, iar în cauză, apelanta căreia îi revenea sarcina probei nu a făcut dovada că neîndeplinirea de către intimat a obligațiilor prevăzute de Legea contabilității a contribuit la starea de insolvență.
Art. 138 alin.1 lit c Legea nr. 85/2006.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 268 din 10.02.2016)
Prin cererea înregistrată la data de 26.08.2014 pe rolul Tribunalului București sub nr., creditorul D.G.R.F.P. în reprezentarea A.F.P.S. 4 B. a chemat în judecată pârâtul T. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige la suportarea pasivului debitorului SC L.F.P. SRL prin lichidator A.R.J. IPURL.
Prin sentința civilă nr.7474/30.09.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea creditorului D.G.R.F.P.B., în contradictoriu cu pârâtul T.V. în calitate de administrator al SC L.F.P. SRL, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție.
Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lor, în lipsa unor probe certe.
Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și au făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă . G. R.F.P.B. în reprezentarea A.F.P.S. 4 B., solicitând modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006..
În motivarea apelului s-a arătat că prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Formularea cererii prevăzute de ari. 27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
În acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Raspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în incetare de plați, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolventei, este o răspundere contractuală. în acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Neindeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost varsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in incetare de plați."
Astfel "responsabilitatea pentru manifestarea acestor incalcari ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorului debitoarei, fata de prevederile art. 138 alin 1 lit, d) din legea 85/2006 privind procedura insolvenței."
Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat că există un prejudiciu, există o faptă ilicită, o legătură de cauzalitate între cele două și există de asemenea și prezumția de culpă a administratorilor și asociaților.
În primul rand, asa cum a aratat si in cuprinsul cererii sale, in conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 « societatile comerciale ... au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » si art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația sa conducă contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale ». Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c si art. 73 alin. 2 « administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Acțiunea in răspundere impotriva administratorilor aparține si creditorilor societatii, insa aceștia o pot exercita numai in caz de faliment al societatii », rezulta fara echivoc ca in cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a tinut o contabilitate in conformitate cu legea.
Din cele expuse mai sus consideră ca rezulta in mod clar ca societatea debitoare, prin administratorii acesteia, nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, fiind asfel indeplinita condiția esențiala prevăzută expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei.
Existenta unui prejudiciu cert cauzat recurentei de către pârât prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
În privința izvorului răspunderii civile, subliniază apelanta că aceasta are atât sorginte delictuală (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cât și contractuală (izvorâtă din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl încheie cu societatea). Primează în acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Administratorul avand de indeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata si are răspundere contractuala fata de tertii păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa ca obligația tinerii contabilitatii in conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societatii in baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se incheie intre o societate si administratorul ei.
În ceea ce privește legătură de cauzalitate, arata apelanta ca o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii sau asociații săi manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate în conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe și impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate între faptele culpabile ale administratorului ce constau în neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea și neaplicarea legii) și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea societății în faliment.
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului în ajungerea în stare de faliment a societății atâta vreme cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microîntreprinderi și venituri din amenzi. Deci societatea, și implicit administratorul acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente.
In temeiul art. 138 din lege sunt răspunzători pecuniar, membrii organelor de conducere "care au cauzat" ajungerea persoanei juridice la incetarea de plați prin una dintre faptele enumerate in text. Aceasta expresie "au cauzat" sugereaza existenta raportului de cauzalitate intre fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si consecutiv de creditori, dar aplicarea textului are loc si in situatia in care fapta a constituit condiții favorabile pentru ajungerea in insolvență. Starea de insolvență le este imputabila si solicitam sa suporte plata pasivului debitoarei.
În drept: Legea 85/2006.
In apel nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta apelată in raport de criticile invocate, conform art. 476 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, apelul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatul parat, ceea ce face inutila analiza celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Curtea constata nefondata critica invocata de apelantă in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimatul parat nu a solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c).
In ceea ce priveste fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. d), aceasta presupune tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca intimatul parat nu si-au indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile, situatiile financiare anual si nu a depus declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat la organele fiscale, ceea ce conduce la prezumtia ca acesta nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991.
Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in pricina, apelanta, careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimat a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, in cauza nu s-a probat ca intre inactiunea ilicita a administratorului statutar al debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului, care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile, exista un raport cauzal.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila a respins ca nefondat apelul declarat de D.G.R.F.P B. în reprezentarea A.F.P.S. 4 B.
| ← Pretentii. Jurisprudență Contracte economice | Apel. opoziţie la deschiderea procedurii insolvenţei. → |
|---|
