Apel. litigii cu profesionisti. dizolvare societate comercială. cazuri de dizolvare voluntară şi cazuri de dizolvare judiciară
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 88 din data de 12.04.2018
Dizolvare societate comercială. Cazuri de dizolvare voluntară și cazuri de dizolvare judiciară
Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 88 din 12.04.2018
- art. 227 și art. 237 din Legea nr. 31/1990
Prin Sentința nr. (...), Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul (...), domiciliat în (...), (...), CNP (...), în calitate de asociat unic al SC (...) SRL, având domiciliul procesual ales în (...), (...) (...), prin avocat ales (...), în contradictoriu cu SC (...) SRL, cu sediul în (...), (...) (...), CUI (...), număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J(...), având ca obiect dizolvare societate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Conform evidențelor ORC de pe lângă Tribunalul (...)(f.7), opozabile terților, reclamantul (...) are calitate de asociat unic al societății SC (...) SRL.
Potrivit art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ";La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) acționarii/asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reședința cunoscută;
c) nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social;
d) a încetat activitatea societății sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși 3 ani de la data înscrierii în registrul comerțului;
e) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii;
f) societatea nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare;
g) societatea nu și-a depus la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declarația că nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare.";
Raportat la dispozițiile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rezultă că dizolvarea societății prin hotărâre judecătorească se poate dispune doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Reclamantul nu a făcut dovada, prin probe concludente, a niciunuia dintre cazurile de dizolvare prevăzute de art. 237 alin. din Legea nr. 31/1990. Simplul fapt că reclamantul este plecat în străinătate, conform celor învederate de către reprezentantul său, nu constituie o dovadă absolută a faptului că este îndeplinită vreuna dintre condițiile legale pentru dizolvarea societății.
Cu toate acestea, nimic nu îl împiedică pe reclamant să sesizeze ORC de pe lângă Tribunalul (...) cu o cerere de dizolvare a societății, conform art.227 și art. 231 din Legea nr. 31/1990.
În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul (...), în calitate de asociat unic al SC (...) SRL, în contradictoriu cu SC (...) SRL, având ca obiect dizolvare societate.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamantul (...), solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței apelate cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii formulate.
În motivare, reclamantul critică faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În fapt, reclamantul arată că, din cauza birocrației excesive în obținerea avizelor și a autorizațiilor, activitatea societății a devenit nerentabilă, iar din anul 2012 a părăsit țara, sens în care a luat măsuri în vederea încetării activității. Pentru aceasta arată că societatea nu a mai desfășurat activitate de peste doi ani și că nu înregistrează niciun fel de datorie.
Concluzionând, față de dispozițiile art. 227 alin. 1 lit. b și d și art. 237 din Legea nr. 31/1990, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Curtea de apel, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, a reținut că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art. 480 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui și menținerea în tot a sentinței apelate pentru următoarele considerente:
Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, apelantul reclamant în calitate de asociat unic al SC (...) SRL a solicitat instanței să dispună dizolvarea societății pârâte, invocând incidența prevederilor art. 227 alin. 1 lit. b) și d) și art. 235 din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, fără numirea unui lichidator, arătând că este asociat unic și administrator al societății înființate în anul 2014 cu scopul de a se desfășura activități de transport rutier de mărfuri. Deoarece activitatea societății a devenit nerentabilă și a stabilirii reședinței în străinătate a reclamantului, s-a ajuns la imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății.
Din extrasul emis de ORC de pe lângă Tribunalul (...), rezultă că apelantul (...) deține calitatea de asociat unic al societății SC (...) SRL.
Dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, stipulează la art.227 alin. 1 că societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societății;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia;
c) declararea nulității societății;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății;
f) falimentul societății;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.
Dizolvarea societății se constată prin decizia adunării asociaților societății ori prin intermediul unei hotărârii judecătorești în cazul în care legiuitorul a prevăzut expres că dizolvarea se dispune doar de către instanța de judecată. Pentru situațiile în care legea nu prevede expres competența instanței de judecată, dizolvarea societății intervine prin hotărârea adunării asociaților.
Cele două cazuri de dizolvare invocate de către apelantul reclamant prevăzute la art. 227 alin. 1 lit. b) și d) din lege, respectiv imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății și hotărârea adunării generale sunt cazuri de dizolvare voluntară a societății și nu de dizolvare judiciară care să presupună intervenția instanței, acestea nefiind prevăzute expres în competența instanțelor de judecată.
Or, câtă vreme legiuitorul a conferit asociaților dreptul de a decide dizolvarea societății și fără intervenția instanței în situațiile în care nu s-a prevăzut expres că acest drept aparține doar instanței de judecată, apelantul poate uza de prevederile legale care conferă dreptul asociaților de a dizolva societatea în mod voluntar. Dizolvarea pe cale judiciară intervine numai în situațiile în care legea a prevăzut expres acest fapt, cum ar fi cazul prevăzut la art. 227 lit. e sau f din lege, ori a situațiilor prevăzute de art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, care stipulează că tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) acționarii/asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reședința cunoscută;
c) nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social, inclusiv ca urmare a expirării duratei actului care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social ori transferului dreptului de folosință sau proprietate asupra spațiului cu destinație de sediu social;
d) a încetat activitatea societății sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului, perioadă care nu poate depăși 3 ani de la data înscrierii în registrul comerțului;
e) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii;
f) societatea nu și-a depus situațiile financiare anuale și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare;
g) societatea nu și-a depus la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declarația că nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare.";
Or, apelantul nu a făcut dovada vreunuia dintre cazurile de dizolvare judiciară prevăzute de lege, iar simplul fapt că acesta este plecat în străinătate și nu poate realiza o activitate rentabilă nu constituie o dovadă a îndeplinirii acestor cazuri, putând sesiza registrul comerțului cu o cerere de dizolvare a societății, conform art.227 și 231 din Legea nr. 31/1990 în situația în care dorește încetarea existenței societății devenite nerentabile.
În consecință, curtea a constatat că motivele de apel invocate nu sunt fondate, în mod corect și legal dispunând instanța de fond respingerea cererii apelantului reclamant.
Drept urmare, apelul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, iar sentința apelată menținută în totalitate, fără acordarea cheltuielilor de judecată, acestea nefiind solicitate de către părți.
| ← Apel. procedura insolvenţei. obligaţia de a depune planul de... | Apel. procedura insolvenţei. aplicabilitatea, în procedura... → |
|---|
