Arbitraj. Clauza compromisorie. Efecte

încheierea convenţiei arbitrate exclude, pentru litigiile ce formează obiectul convenţiei, competenţa instanţelor judecătoreşti.

(Secţia comercială, decizia nr. 203/1995)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Societatea Comercială “M.” - S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “E.I.I.E.” - S.R.L. Bucureşti, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la 67.954.774,25 lei, penalităţi de întârziere în decontare, precum şi la cheltuieli de judecată.

S-a arătat că, prin Hotărârea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pârâta a fost obligată să-i restituie suma de 39.511.071 lei, preţ încasat pentru marfă nelivrată.

întrucât suma a fost deţinută nejustificat şi refuzată la plată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere de 0,15% şi, respectiv, 4% pe zi întârziere, din 9.02.1993.

Tribunalul Bucureşti - secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 83/17.01.1995, a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comeiţ şi Industrie a României, reclamanta fiind obligată la 2.000.0000 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.

împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a respins apelul.

S-a reţinut că în contractul intervenit între părţi s-a prevăzut clauza compromisorie, în sensul supunerii eventualelor diferende ivite în executarea contractului Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

S-a arătat că încheierea convenţiei arbitrale exclude, potrivit art. 3433 Cod procedură civilă, pentru litigiile ce formează obiectul convenţiei, competenţa instanţelor judecătoreşti.

Obiectul convenţiei nu a privit un anumit litigiu şi nu s-a făcut nici o referire la temeiul prestaţiilor, ci, din redactarea clauzei compromisorii, rezultă că părţile au înţeles să supună instanţei de arbitraj toate diferendele ce ar rezulta din executarea contractului.

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 746/1996 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia comercială.

<

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Arbitraj. Clauza compromisorie. Efecte