Arbitraj. Hotărâre arbitrată. Acţiune în anulare
| Comentarii |
|
UCECOM nu are dreptul să organizeze soluţionarea litigiilor dintre unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti printr-un arbitraj propriu, întrucât Decretul nr. 81/1985 a fost abrogat expres prin Legea nr. 1/1992.
Pe de altă parte, art. 17 din Decretul-lege nr. 66/1990 prevede că litigiile dintre organizaţiile cooperatiste meşteşugăreşti se rezolvă de organele competente, potrivit legii.
în fine, art. 21 şi art. 125 (1) din Constituţia României garantează accesul liber la organele justiţiei, neîngrădit de nici o lege, pentru orice persoană.
(Secţia comercială, decizia nr. 408/1994)
Prin hotărârea nr. 162 din 4.11.1992, Comisia de Arbitraj UCECOM a admis acţiunea reclamantei societate cooperatistă meşteşugărească
A.-S. Bucureşti şi a obligat pe pârâta A.T.O.C.M.”M” Botoşani să-i plătească 12.095 lei, diferenţă neachitată la factura nr. 539/22.08.1990 şi 766 lei, cheltuieli de judecată.
La 29.12.1992, pârâta a declarat recurs împotriva hotărârii menţionate mai sus, a cerut desfiinţarea ei şi în fond respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
După mai multe amânări, Comisia de Arbitraj UCECOM, cu adresa nr. 78.210 din 22.10.1993, a comunicat pârâtei că nu mai poate soluţiona recursul, deoarece, potrivit Legii nr. 59/1993, hotărârile arbitrale sunt definitive şi pot fi desfiinţate numai pe calea unei acţiuni în anulare înregistrată la Tribunalul Bucureşti.
La data de 23.11.1993, pârâta a depus la instanţă acţiune şi a cerut anularea hotărârii arbitrale nr. 162/1992 şi respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, însă Tribunalul Bucureşti - secţia comercială, prin decizia civilă nr. 364 din 8.06.1994, a respins acţiunea în anulare, cu motivarea că pârâta "... nu mai poate cere anularea unei hotărâri pe care trebuia la timpul potrivit să o atace şi să urmărească rezolvarea.".
Prin recursul de faţă, pârâta critică decizia civilă nr. 364/1994, pentru netemeinicie şi nelegalitate şi cere casarea ei, iar în fond respingerea pretenţiilor reclamantei, pentru motivele arătate în acţiunea în anulare.
Recursul este întemeiat şi va fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea privind organizarea judecătorească nr. 92/1992, instanţele judecătoreşti judecă toate procesele, în afară de cele date prin lege în competenţa altor organe de jurisdicţie.
Această normă de competenţă generală îşi are temeiul în principiul constituţional al accesului liber la justiţie, prevăzut în art. 21 şi art. 125 (1) din Constituţia României, potrivit căruia orice persoană se poate adresa Curţii Supreme de Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, drept care nu poate fi îngrădit prin lege.
Normele de organizare judecătorească, normele de competenţă materială şi normele de procedură sunt de imediată aplicare şi aceasta rezultă fără dubiu din prevederile art. V din Legea nr. 59/1993, în vigoare de la 26.07.1993, prin care s-au adus modificări Codului de procedură civilă.
Prin urmare, în cadrul principiilor arătate mai sus şi în raport de prevederile art. 364-366 Cod procedură civilă, în redactarea dată prin Legea nr. 59/1993, tribunalul trebuia să examineze dacă acţiunea în anulare a fost formulată în termen şi ce hotărâri arbitrale a vizat, dacă există vreun motiv de anulare dintre cele prevăzute limitativ de art. 364 lit. a-i din acelaşi cod şi, în caz afirmativ, să anuleze hotărârile arbitrale şi să stabilească organul jurisdicţional competent să soluţioneze litigiul.
Astfel, în primul rând, trebuia să se constate că îndrumarea dată pârâtei de Comisia de Arbitraj UCECOM de a se adresa Tribunalului Bucureşti cu acţiune în anulare, fiindcă nu mai poate soluţiona recursul, constituie o hotărâre, comunicată prin adresa nr. 78.210 din 22.10.1993 şi deci acţiunea în anulare se referă şi la aceasta.
în ce priveşte termenul de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, în care, conform art. 365 alin. 2 Cod procedură civilă, trebuie înregistrată acţiunea în anulare, este de reţinut că în privinţa hotărârii nr. 162/1992 nu există la dosar dovada de comunicare, numai pârâta recunoaşte că a primit-o la 21.12.1992 şi recursul l-a declarat la 29.12.1992, iar hotărârea privind nerezolvarea recursului a primit-o de la Comisia de Arbitraj UCECOM la 4.11.1993, date în raport de care acţiunea în anulare înregistrată la 23.03.1993 este formulată în termenul legal.
Hotărârea tribunalului de respingere a acţiunii în anulare este criticabilă pentru că a omis să cerceteze, din oficiu, motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. b Cod de procedură civilă, pentru că ar fi constatat că litigiul a fost soluţionat de Comisia de Arbitraj UCECOM, fără să existe o convenţie arbitrală încheiată de părţi, care să-i încredinţeze această sarcină, convenţie prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 340-343 Cod procedură civilă, atât în vechea redactare, cât şi în redactarea dată prin Legea nr. 59/1993.
în privinţa eventualelor susţinerii că UCECOM are dreptul să organizeze soluţionarea litigiilor dintre unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti printr-un arbitraj propriu, este de reţinut, în primul rând Decretul nr. 81/1985, care, în art. VII, prevedea că litigiile dintre unităţile din acelaşi sistem se soluţionează de organul central, a fost abrogat expres prin Legea nr. 1/1992, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 4 din 20.01.1992, iar în al doilea rând că art. 17 din Decretul-lege nr. 66/1990 al C.F.S.N. prevede că litigiile dintre organizaţiile cooperatiste meşteşugăreşti se rezolvă de organele competente, potrivit legii, şi deci nu are dreptul UCECOM să organizeze astfel de organe de jurisdicţie, mai ales că art. 21 şi art. 125 (1) din Constituţia României garantează accesul liber la organele justiţiei, neîngrădit de nici o lege, pentru orice persoană.
în sfârşit, hotărârea recurată este nelegală, deoarece, conform art. 2 pct. 4 Cod de procedură civilă, acţiunea în anulare se soluţionează de tribunal în prima instanţă, şi deci completul de judecată se compune din doi judecători, în baza art. 26 din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992, or, în cauza de faţă, decizia a fost pronunţată de un complet format din trei judecători.
în raport de cele arătate mai sus, Curtea de Apel Bucureşti constată că recursul este întemeiat, pentru motivele prevăzute de art. 304 cpt. 1 şi 9 Cod procedură civilă, şi îl va admite, în temeiul art. 312 din acelaşi cod, iar decizia civilă atacată va fi casată.
în fond, constatând că acţiunea în anulare este întemeiată, o va admite şi va anula hotărârile arbitrale pronunţate în litigiul de faţă.
Constatând că în cauză nu există convenţie arbitrală şi pricina nu poate fi soluţionată, conform prevederilor art. 366 Cod procedură civilă, de această instanţă, care a judecat acţiunea în anulare, precum şi că soluţionarea litigiului este de competenţa instanţei judecătoreşti prevăzută de art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 2 şi art. 7 din acelaşi cod, cauza va fi trimisă spre soluţionare la Judecătoria Botoşani, în raza ei teritorială aflându-se sediul pârâtei.
| ← Competenţa teritorială. Obligaţie comercială | Arbitraj. Clauza compromisorie. Efecte → |
|---|
