: Cerere de chemare în garanţie. Disjungere-chemata în garanţie aflată în procedura insolvenţei. Contract de fideiusiune. Renunţare la beneficiul de discuţiune.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 293 din data de 22.10.2014
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă la data de 14.02.2014 și înregistrată sub nr. 1401/86/2014, reclamantul E. N .România S.A. a solicitat obligarea fideiusorului M.S. - prin primar la plata sumei de 4.225.370,66 lei din care suma de 4.161.673,44 lei reprezentând contravaloare gaze naturale conform facturilor emise în perioada 10 octombrie 2013 - 10 decembrie 2013 și suma de 63.697,22 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 11.02.2014.
Prin sentința nr. 1136 din 20 iunie 2014, Tribunalul Suceava - secția civilă, a disjuns cererea de chemare în garanție, a admis acțiunea formulată de reclamanta E.N ROMÂNIA SA, împotriva pârâtului M. S.- prin primar, și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.225.370,66 lei din care suma de 4.161.673,44 lei reprezentând contravaloare gaze naturale conform facturilor emise în perioada 10 octombrie 2013- 10 decembrie 2013 și suma de 63.697,22 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, calculate până la data de 11.02.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 45.859 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul M. S.-prin primar, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel vizând nelegalitatea și netemeinicia disjungerii cererii de chemare în garanție, Curtea a apreciat că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 74 al. 4 Cod pr. civilă, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată de cererea de chemare în garanție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat.
În speță, cum chemata în garanție SC T. SA se află în procedura insolvenței, devin incidente disp. art.36 din Legea nr.85/2006 care impun suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare și măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor îndreptate împotriva patrimoniului debitoarei falite, eventualii creditori având posibilitatea de a-și îndestula creanțele direct în procedura insolvenței, fie înscriindu-se la masa credală (pentru creanțele anterioare deschiderii procedurii), fie pe parcursul acesteia prin plățile efectuate de către administratorul judiciar, în cazul continuării activității curente, fără a mai fi necesară depunerea unei declarații de creanță,conform art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006 ( în cazul creanțelor născute după data deschiderii procedurii).
Așadar, cum cererea de chemare în garanție urma a fi suspendată conform art. 36 din Legea nr.85/2006, împiedicând astfel judecarea acțiunii principale, soluția procedurală de disjungere dispusă în temeiul art. 74 al. 4 Cod pr. civilă, apare ca fiind legală și temeinică, criticile apelantei dovedindu-se astfel nefondate.
Nici în ceea ce privește fondul cauzei, criticile apelantei nu sunt pertinente.
Astfel, argumentele acesteia expuse atât în fața instanței de fond, în apărare, cât și prin apelul declarat nu vizează cuantumul debitului din litigiu ci sunt subsumate ideii conform căreia reclamanta E. N România SA, în calitate de furnizor era îndrituită a-și recupera creanțele pretinse cu titlu de c/val. gaze naturale (conform facturilor emise în perioada 10 octombrie 2013- 10 decembrie 2013) și penalitățile contractuale aferente (calculate la data de 11.02.2014), direct de la debitoarea SC T. SA Suceava, în calitate de beneficiar, conform contractului de furnizare gaze naturale încheiat la data de 1.10.2009.
Concret, reclamanta a invocat beneficiul de discuțiune care reprezintă o excepție pe care o poate pune creditorului urmăritor un fideiusor, cerând creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal și abia apoi, dacă va mai fi nevoie, să urmărească bunurile sale ( ale fideiusorului).
Apelanta însă ignoră clauza stipulată prin lit. c din Preambul și prin art.5 din Convenția de plată și fideiusiune, din 30 august 2013, probată de C. L. Suceava prin Hotărârea 213 din 30 august 2013, prin care a renunțat expres la beneficiul de discuțiune.
Astfel, prin art. 5 din Convenția tripartită menționată (încheiată între reclamantă, pârâtă și chemata în garanție), părțile au stipulat expres, de comun acord, următoarele: "Nerespectarea oricăreia din condițiile prevăzute și/sau a termenelor de plată cuprinse în prezenta Convenție de către T. sau Fideiusor, dă dreptul EER de a proceda la sistarea furnizării gazelor naturale și energie electrice către T., fără un preaviz/notificare prealabilă, de a declara scadentă întreaga sumă ce face obiectul prezentei Convenții și de a urmării direct pe Fidejusor pentru executarea sumelor neachitate conform art. 1 și art. 3 din prezenta Convenție, Fideiusorul renunțând prin semnarea prezentei Convenții la dreptul de a invoca beneficiul de discuțiune";.
Totodată apelanta însăși și-a asumat prin art. 4 din același contract, obligația de a achita direct către intimata E.N România SA, ( fostul EER) sumele datorate de T. SA în termen de 5 zile calendaristice de la notificarea trimisă în acest sens, "în situația neîndeplinirii de către Termica a oricărei obligații de plată, din orice motiv datorat sau nu culpei sale";.
S-a remarcat și faptul că în pofida clauzelor menționate, intimata E.N România SA a efectuat demersurile necesare pentru a încasa debitele restante de la debitoarea SC T. SA.
Astfel, în data de 16 ianuarie 2014, prin adresa nr. 7258/V a fost notificată SC T. SA Suceava, cu privire la faptul că nu și-a îndeplinit obligațiile de plată asumate prin convenția de plată și fideiusiune din 30 august 2013, adresa fiind comunicată și fideiusorului - M. S.
Tot la data de16 ianuarie 2014, prin adresa nr. 7262/V a fost notificat și fideiusorul Municipiul Suceava, conform art. 4 din Convenție și i s-a pus în vedere să achite debitul restant în termen de 5 zile , de la data primirii notificării, conform angajamentului asumat.
Această notificare a fost trimisă apelantei la data de 16 ianuarie 2014, prin fax, astfel încât termenul de 5 zile sus-menționat a expirat la data de 21 ianuarie 2014, motiv pentru care, față de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, intimata a fost nevoită să o acționeze în judecată.
Ori în conformitate cu art. 2280 din Codul civil, fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută, iar potrivit art. 2282 cod civil fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute.
După cum se poate observa, în cazul de față este vorba de o fideiusiune convențională, constatată printr-un înscris sub semnătura privată.
Conform art. 2293 Cod civil fideiusorul nu este ținut să îndeplinească obligația debitorului decât dacă acesta nu o execută, iar potrivit art. 2294 Cod civil, fideiusorul are facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunțat la acest beneficiu în mod expres.
Așadar, beneficiul de discuțiune nu poate fi invocat de către fideiusorul care a renunțat în mod expres la această facultate, cum se prevede expres în teza finală a art. 2294 alin. (1) din Noul cod civil.
În speță, potrivit lit. c din preambulul la Convenția de plată și fideiusiune și art. 5 din Convenție, apelanta, în calitate de fideiusor a renunțat expres la dreptul de a invoca beneficiul de discuțiune.
Conform dispozițiilor legale sus menționate, în situația în care debitorul nu își achită datoria, creditorul poate cere plata datoriei direct de la fideiusor, fără să fie obligat să îl urmărească în prealabil pe debitor.
În concluzie, cum față de argumentele de fapt și de drept expuse, criticile apelantei apar ca fiind nefondate, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 480 al. 1 NCPC, apelul de față a fost respins ca nefondat.
| ← Vânzarea de bunuri din patrimoniul debitoarei în perioada de... | Procedura insolvenţei. Stabilirea naturii creanţei... → |
|---|
