Vânzarea de bunuri din patrimoniul debitoarei în perioada de observaţie
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 303 din data de 22.10.2014
Prin încheierea nr. 1346/22 octombrie 2013, judecătorul sindic a deschis procedura generală de insolvență față de debitorul SC P.S.SRL și l-a desemnat în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvență A.I..
Prin hotărârea adunării creditorilor din data de 10 aprilie 2014, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 751.1/10.04.2014, s-au luat următoarele măsuri: s-a aprobat oferta de cumpărare a stocului de anvelope și petice, respectiv 8.891 bucăți anvelope și 188.618 bucăți petice, înaintată de SC D.T. SRL, conform adresei nr. 150/1.04.2014 și a anexei privind prețul propus individual pentru fiecare categorie în parte, în următoarele condiții: cumpărarea stocului de anvelope - 8.891 bucăți, la prețul total de 3.527.191,22 lei, inclusiv TVA și a stocului de petice - 188.618 bucăți, la prețul total de 5.801.001,30 lei, inclusiv TVA, termenul de plată fiind de 60-90 de zile de la data emiterii facturii fiscale și pentru care vor fi emise un număr de 10 instrumente de plată predate vânzătorului la data facturării, predarea-primirea cantității de anvelope și petice făcându-se la data facturării.
Prin contestația adresată Tribunalului Suceava - secția civilă la data de 18 aprilie 2014 și înregistrată sub nr. 10229/86/2013/a10, creditorul B. SA a solicitat desființarea Hotărârii adunării creditorilor din data de 10 aprilie 2014.
În motivarea contestației, a arătat, în primul rând că vânzarea de active în perioada de observație este inadmisibilă. Prin convocatorul publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6778/7.04.2014, administratorul judiciar al debitorului a convocat adunarea creditorilor pentru data de 10 aprilie 2014, ora 1000, având ca ordine de zi : "Aprobarea ofertei de cumpărare a stocului de anvelope și petice, respectiv 8.891 bucăți anvelope și 188.618 bucăți petice, înaintată de SC D.T. SRL, conform adresei nr. 150/1.04.2014 și a anexei privind prețul propus individual pentru fiecare categorie în parte. Oferta propune : cumpărarea stocului de anvelope, 8.891 bucăți, la prețul total de 3.527.191,22 lei, inclusiv TVA și a stocului de petice, 188.618 bucăți, la prețul total de 5.801.001,30 lei, inclusiv TVA. Termenul de plată 60-90 zile de la data emiterii facturii fiscale și pentru care vor fi emise un număr de 10 bilete la ordin predate vânzătorului la data facturării. Predarea - primirea cantității de anvelope și petice se va face la data facturării."; Potrivit declarației formulată conform art. 28 alin. 1 lit. h din Legea nr. 85/2006 debitorul și-a manifestat intenția de reorganizare iar potrivit rapoartelor de activitate ale administratorului judiciar stocul a cărui vânzare se solicită reprezintă baza de susținere a planului de reorganizare pe care debitorul intenționează să-l depună.
Creditorul a apreciat că vânzarea bunurilor în perioada de observație este o problemă de legalitate, a cărei rezolvare este de competența judecătorului sindic, și nu o chestiune de oportunitate, care ar fi antrenat adunării creditorilor.
Este adevărat că Legea nr. 85/2006 nu interzice expres vânzarea bunurilor debitorului în perioada de observație. Cu toate acestea, dispozițiile legii în ansamblul lor prevăd ca regulă vânzarea bunurilor după intrarea în faliment sau înainte de faliment, ca parte a executării planului de reorganizare, înainte de aceste momente vânzarea fiind doar o excepție reglementată strict de art. 39 și 49 din Legea nr. 85/2006.
Convocând adunarea creditorilor pentru a se pronunța asupra vânzării stocului de anvelope, administratorul judiciar solicită creditorilor, deși debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, să preia indirect administrarea societății și să hotărască, peste limitele atribuțiilor lor în această fază a procedurii, vânzarea întregului stoc de marfă care permitea continuarea activității debitorului.
În al doilea rând, a arătat că lipsește raportul de evaluare a bunurilor a căror vânzare se solicită. Din coroborarea dispozițiilor art. 116 alin. 2 și 3 cu cele ale art. 23 din Legea nr.85/2006, premergător oricărei vânzări de active ale debitorului este obligatorie efectuarea unei evaluări în vederea stabilirii valorii de piață ori, până la momentul adunării creditorilor nu a fost întocmit nici un raport de evaluare a bunurilor. Este prematură convocarea adunării creditorilor, în condițiile în care lipsește valoarea de piață a bunurilor.
În lipsa unui raport de evaluare, prețul oferit este neserios, având în vedere că pentru o cantitate mai mică, respectiv 8.851 bucăți anvelope cumpărate de debitor în perioada august 2013-septembrie 2013 de la creditorul SC R.I.SRL, a achitat suma de 7.144.360 lei, inclusiv TVA iar la un interval de aproximativ 6 luni, debitorul intenționează să vândă acest stoc de anvelope la un preț cu 50 % mai redus, respectiv 3.527,191,22 lei, inclusiv TVA.
Prin întâmpinare, administratorul judiciar a solicitat respingerea contestației ca nefondată, precizând că prin cererea din data de 1 aprilie 2014, atât debitorul, prin administrator special, cât și creditorul SC D.T. SRL, a solicitat convocarea adunării creditorilor în vederea aprobării ofertei de cumpărare nr. 150/1.04.2014 privind întregul stoc de marfă și petice la prețurile indicate, măsură propusă și în planul de reorganizare, stocul fiind indicat în procesul verbal de inventariere și predare primire în custodie nr. 37/10.01.2014. Contestatorul a apreciat că prețul este neserios și indică un preț de achiziție de 7.144.360 lei aspect nereal întrucât stocul este format atât din cantitatea de anvelope cât și din petice pentru anvelope, fiind achiziționat la prețul de 8.080.517,76 lei, suma propusă de creditor pentru cumpărare fiind în cuantum de 9.328.192,52 lei, profitul fiind evident, neputându-se reține fraudarea creditorilor.
Mai mult decât atât, debitorul are în obiectul de activitate, ca activități secundare, comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule iar din analiza documentelor contabile reiese că a avut încheiate diverse contract de vânzare cumpărare anvelope pe parcursul ultimilor 2 ani anteriori deschiderii procedurii.
Prin sentința nr. 748 din 27 mai 2014 Tribunalul Suceava - secția civilă a respins, ca nefondată, contestația împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 10 aprilie 2014 (cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 751.1/10.04.2014), formulată de creditorul B.București, în calitate de creditor al debitorului SC P.S.SRL Sucevița .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în conformitate cu art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, managementul procedurii aparține practicianului în insolvență sub controlul de oportunitate al creditorilor, prin organele acestora, comitetul creditorilor și adunarea creditorilor. Conform cererii introductive, debitorul și-a manifestat intenția de reorganizare, fiind propus și un plan în acest sens, în care se indică faptul că una din sursele de finanțare o reprezintă vânzarea stocului de marfă. Prin urmare, stabilirea de către adunarea creditorilor a oportunității măsurii obținerii sumelor pentru implementarea planului nu reprezintă a chestiune de legalitate ci de oportunitate. Faptul că ea se face anterior votării planului reprezintă o condiție a eficienței acestuia, prin urmare sunt îndeplinite dispozițiile art. 39 și 49 din Legea nr. 85/2006 privind activitățile curente, în limitele și sub supravegherea practicianului în insolvență și a creditorilor. Cât privește lipsa evaluării și prețul derizoriu, susținerile contestatorului sunt nefondate, prețul ofertei depuse depășind valoarea de inventar, așa cum arată practicianul în insolvență fiind obținut și un profit, astfel că realizarea unei evaluări nu poate conduce la un preț mai mare.
De asemenea, la dosarul cauzei nu au fost depuse probe din care să rezulte că pentru același stoc existau oferte mai bune, atât sub aspectul prețului cât și al volumului ridicat al mărfurilor, ori vânzarea la bucată conduce la pierderi și nu la beneficii, atât pentru debitor cât și, implicit, pentru creditori.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea B.București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .Prin sentința apelată, instanța de fond se limitează la a califica măsura administratorului judiciar ca fiind o măsură managerială, care nu intră în sfera de control a judecătorul sindic. Susține instanța că atribuțiile judecătorului sindic se limitează la controlul jurisdicțional, de legalitate, astfel că măsura administratorului judiciar criticată prin contestația BRD nu intră în sfera de competență a judecătorului sindic. Apreciază greșită concluzia instanței de fond, având în vedere că măsura administratorului judiciar de a convoca Adunarea încalcă dispozițiile art.116 alin. 2 din Legea nr.85/2006, respectiv faptul că supune spre aprobare vânzarea de active fără ca acestea să fi fost evaluate în prealabil.
Cu privire la măsura propusă prin convocare, apelanta a susținut în fața primei instanțe faptul că vânzarea bunurilor în perioada de observație este o problemă de legalitate, a cărei rezolvare este de competența judecătorului sindic, iar nu o chestiune de oportunitate, care ar fi antrenat aprobarea Adunării Creditorilor. Este adevărat că legea insolvenței nu interzice expres vânzarea bunurilor debitorului în perioada de observație. Cu toate acestea, dispozițiile legii în ansamblu lor prevăd, ca regulă, vânzarea bunurilor după intrarea în faliment, sau înainte de faliment, ca parte a executării planului de reorganizare. Înainte de aceste momente (faliment sau confirmare plan de reorganizare) vânzarea bunurilor este doar o excepție, reglementată strict de art.49 și 39 din Legea insolvenței .
Adunarea Creditorilor, aprobând vânzarea stocului de anvelope, deși debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, preia indirect administrarea societății și hotărăște peste limitele atribuțiilor sale în această fază a procedurii, vânzarea întregului stoc de marfă care permitea continuarea activității debitoarei, fiind astfel grav periclitate șansele de reorganizare a societății.
Mai arată că, în cauză nu a fost întocmit până la momentul Adunării Creditorilor din 10.04.2014 nici un raport de evaluare a bunurilor. Potrivit ofertei supusă aprobării în cadrul Adunării din 10.04.2014 prețul propus de către potențialul cumpărător este : pentru stocul de 8.891 bucăți - prețul total de 3.527.191,22 lei, inclusiv TVA; - pentru stocul de 188.618 bucăți - prețul total de 5.801.001,30 lei, inclusiv TVA. Mai mult, în lipsa unui raport de evaluare, apreciază că prețul oferit este neserios, având în vedere că pentru o cantitate mai mică, respectiv 8.851 bucăți anvelope cumpărare de debitoare în perioada august 2013 - septembrie 2013 la prețul de 7.144.360 lei (inclusiv TVA) de la creditoarea (în procedură) SC R.I.SRL. Prin urmare, la un interval de aproximativ 6 luni, debitoarea intenționează să vândă aceste stoc de anvelope la un preț cu 50% redus.
Apreciază că în lipsa unui raport de evaluare a bunurilor, care să justifice eventuala scădere drastică de valoare (cca50%) în interval de 6 luni a stocului de anvelope, operațiunea propusă este o încercare de fraudare a creditorilor de către debitoarea SC P.S.SRL (fostă SC D. E. SRL) în conivență cu administratorul judiciar și potențialul cumpărător SC D.T. SRL.
Prin întâmpinarea formulată SC D.T. SRL Marginea, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică. În dovedire a arătat că , în conformitate cu actele depuse la dosar, debitoarea și-a manifestat intenția de reorganizare fiind propus și un plan în acest sens în care se indică că una din sursele de finanțare o reprezintă vânzarea stocului de marfă. Stabilirea de către Adunarea Creditorilor a oportunității măsurii obținerii sumelor pentru implementarea planului de reorganizare nu reprezintă o chestiune de legalitate ci o oportunitate. Mai mult, suma pe care ar obține-o debitoarea este una îndestulătoare pentru creditori inclusiv pentru apelantă, profitul fiind evident, neputându-se reține fraudarea creditorilor. În ceea ce privește lipsa evaluării și prețul derizoriu, susținerile apelantei sunt nefondate, prețul ofertei depuse depășind valoarea de inventar, așa cum a fost stabilită de către practicianul în insolvență.
Nici presupuse inadmisibilitate de vânzare pe timpul observației nu este fondată, legea nu interzice această procedură și în plus faptul de a vinde produse din stoc este una dintre măsurile propuse în planul de reorganizare . Cu rea credință, apelanta introduce acțiuni de contestare a oricăror măsuri dispuse de administratorul judiciar și confirmate de Adunarea Creditorilor.
Prin întâmpinarea formulată intimatul M. M. D. a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică . Apelul formulat critică sentința instanței de fond întrucât vânzarea de active în perioada de observație ar fi inadmisibilă, iar activele ar fi vândute fără ca acestea să fie evaluate în prealabil. Hotărârile adunării creditorilor pot fi atacate doar pe motiv de nelegalitate, acțiunea inițială a creditoarei BRD a fost întemeiată doar pe motive de oportunitate, creditorul apreciind că operațiunea comercială care a fost aprobată prin adunarea generală nu este în interesul creditorilor. Din motiv că nu erau invocate nici un fel de motive de nelegalitate care să privească modul de desfășurare a adunării creditorilor contestația a fost în mod corect respinsă ca nefondată.
Legea nu impune o evaluare a mărfurilor comercializate în perioada de observație, decizia privind oportunitatea efectuării unei operațiuni comerciale fiind în aria de competență a adunării generale a creditorilor, urmărindu-se maximizarea încasărilor debitorului în vederea acoperirii creanțelor creditorilor cu creanțe acceptate.
Analizând calea de atac dedusă spre soluționare, Curtea reține următoarele:
În cauză, la momentul adoptării hotărârii contestate, debitoarea se afla în perioada de observație. Din economia dispozițiilor Legii nr. 85/2006 reiese că în această perioadă măsurile ce pot fi luate asupra patrimoniului debitoarei au un caracter restrictiv; este real că nu este instituită o dispoziție expresă în acest sens, însă articolele 39 și 49 din actul normativ menționat reglementează limitativ situațiile în care se poate proceda la înstrăinarea de bunuri din averea debitoarei. Analiza compatibilității unei măsuri de felul celei contestate în speță cu amintitele dispoziții legale vizează aspecte de legalitate și nu de oportunitate, astfel cum în mod greșit a reținut judecătorul sindic.
Analizând hotărârea contestată prin prisma celor menționate mai sus, Curtea apreciază că măsura adoptată de către Adunarea creditorilor nu se încadrează în niciuna din ipotezele de lege anterior menționate. Astfel, este evident faptul că vânzarea unei cantități de marfă cu importantă pondere valorică în averea debitoarei nu se poate încadra în sfera noțiunii de "activități curente";, nefiind produse dovezi de către reprezentanții societății din care să rezulte că această operațiune ar fi una uzuală în activitatea acesteia. În ipoteza în care se dorea obținerea de resurse bănești pentru derularea unui eventual plan de reorganizare, o atare vânzare ar fi putut fi aprobată doar ulterior adoptării unui astfel de plan, având a se analiza cu necesitate profitabilitatea ofertei pentru debitoare, atât în ceea ce privește maximizarea sumei primite, cât și în ceea ce privește o modalitate de plată care să limiteze până la excludere posibilitatea apariției de dificultăți cu privire la primirea sumelor de bani datorate cu titlu de preț.
Prin urmare, având în vedere cele anterior menționate, Curtea apreciază hotărârea contestată ca fiind nelegală, urmând ca apelul promovat să fie admis, cu consecința anulării hotărârii adunării creditorilor.
← Atragerea răspunderii materiale. Jurisprudență Faliment | : Cerere de chemare în garanţie. Disjungere-chemata în... → |
---|