Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. . Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 946A din data de 26.05.2016
Domeniu: Faliment - procedura insolvenței.
Cerere de deschidere a procedurii insolvenței. Compatibilitatea măsurilor asiguratorii dispuse în procesul penal cu procedura reglementată de L 85/2006.
Compatibilitatea legii insolvenței cu măsurile asiguratorii penale reiese dintr-o serie de dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 85/2014 (art. 91 alin. 1, art. 88, art. 102 alin. 8). Nicio prevedere a Legii nr. 85/2014 nu asimilează măsurile asiguratorii penale cu un impediment la deschiderea procedurii insolvenței. Chiar dacă astfel de măsuri au fost dispuse, atât debitoarea, cât și creditorii acesteia își păstrează dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, urmând ca instanța să aprecieze în ce măsură sunt îndeplinite condițiile în acest sens.
Măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt incompatibile cu procedura insolvenței. Aceasta din urmă are scopul de a asigura acoperirea pasivului debitorului ori redresarea activității acestuia, printr-o procedură colectivă, în vreme ce măsurile asiguratorii penale au scopul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Atât timp cât procedura insolvenței se derulează sub coordonarea unui administrator/lichidator judiciar și sub controlul judecătorului-sindic, nu se poate considera că aceasta ar putea genera condiții favorabile pentru ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri ale debitoarei.
Nu în ultimul rând, deschiderea procedurii insolvenței nu produce niciun efect asupra măsurii asiguratorii dispuse de către organele de urmărire penală, aceasta urmând a rămâne în ființă până la ridicarea sa de către procuror ori instanța penală.
(Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă
Decizia civilă nr.946 A din 26.05.2016)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr. 3023 din 26.11.2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr. 2508/93/2015, instanța a respins ca neîntemeiate cererile de deschidere a procedurii insolvenței, formulate de debitorul SC A F SRL și de creditorii B T SA - Sucursala L B, SC B B T SRL, SC L F SRL, SC S A SRL, A U B SA, LCL (The N) B.V, G F P GmbH și F B.V.
În motivare, instanța a făcut trimitere la prevederile art. 5 alin. 1 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, reținând că prin Ordonanța PIICJ Ordonanța DIICOT STB nr. 2541/D/P/2010 din 26.05.2015 a fost instituit sechestru asigurator până la concurența sumei de 21844797 lei asupra conturilor bancare deținute de suspecții SC A F SRL, având CUI 14193726, și N.F.D. asociat și administrator al debitoarei.
S-a mai reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar (contul 512 din balanța de verificare pe luna septembrie 2015 aflată la filele 43-47 vol I dosar și respectiv situația cu soldurile și rulajele bancare la 30.09.2015 aflate la fila 189 din Vol IX), societatea debitoare dispune de fonduri bănești consistente pentru achitarea ratelor și a datoriilor exigibile, respectiv de disponibilități bănești în cuantum de 6884558,13 lei, conform contului 512 din balanța de verificare, și de un sold final la 30.09.2015 în valoare de 8791723,43 lei potrivit situației soldurilor și rulajelor conturilor bancare pentru perioada aprilie-septembrie 2015, sume de bani care fac obiectul sechestrului fiind indisponibilizate.
Tribunalul a apreciat că, în cauză, deschiderea procedurii insolvenței are ca efect diminuarea sau chiar înlăturarea controlului exercitat asupra patrimoniului debitoarei de către autoritățile judiciare penale, cât timp, potrivit art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, contul de insolvență deschis în condițiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele judecătorești.
Cum eventuala deschidere a procedurii insolvenței împiedică normala exercitare a măsurii asiguratorii având ca obiect tocmai sumele de bani cu care vor fi alimentate conturile bancare în condițiile în care rulajele acestora au o valoare ridicată, și cum debitoarea și respectiv creditorii nu au făcut dovada formulării și eventual a respingerii unor cereri adresate autorității judiciare de sechestru (de altfel singura competentă) pentru a dispune deblocarea sumelor de bani aflate deja în conturile debitoarei în vederea achitării ratelor și a datoriilor exigibile, și prin aceasta implicit dovada stării de insolvență conform art. 5 alin. 1 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 72 alin. 4 din aceeași lege au fost respinse cererile de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiate.
Totodată tribunalul a reținut că soluția este în acord cu jurisprudența recentă a Curții de Apel București care, prin Decizia 1883/19.11.2015 pronunțată de Secția a VI-a civilă în dosarul 760/93/2015, a confirmat, prin respingerea apelurilor ca nefondate, soluția dispusă de Tribunalul Ilfov prin sentința nr. 1695/11.06.2015 într-o cauză asemănătoare.
II. Apelurile declarate:
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitoarea S.C. A F S.R.L. și creditoarele A U B S.A. și B T S.A. - SUCURSALA L.
1. Prin apelul formulat, debitoarea S.C. A F S.R.L. a solicitat anularea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Ilfov in vederea deschiderii procedurii insolventei.
În motivare, apelanta-debitoare a arătat în esență că în mod greșit a fost respinsă cererea sa de deschidere a procedurii insolvenței, in condițiile in care, asa cum rezulta din toate documentele depuse la dosarul cauzei, debitoarea, chiar si cu banii pe care ii are blocați in conturile actuale ca urmare a masurilor asigurătorii puse de procuror, nu poate face fata tuturor datoriilor pe care le are fata de creditorii sai, datorii care sunt certe, lichide si exigibile si nu sunt achitate de mai mult de 120 de zile.
Mai arată că motivarea judecătorului este contradictorie, întrucât, pe de o parte, menționează ca deschiderea procedurii insolventei are ca efect diminuarea sau chiar înlăturarea controlului exercitat asupra patrimoniului debitoarei de către autoritățile judiciare penale, iar, pe de altă parte, își justifica cererea de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de debitoare motivat de faptul ca nu s-a făcut dovada ca a solicitat autorității judiciare de sechestru deblocarea sumelor.
Învederează că datoriile societății sunt mult mai mari decât banii aflați in conturi, iar orice întârziere in deschiderea insolventei are ca efect imediat diminuarea șanselor societății de redresare si reorganizare, in condițiile in care are activitatea suspendata de aproximativ 5 luni de zile, nu mai are de unde sa încaseze alte sume de bani, astfel incat falimentul va fi in curând singura opțiune.
Apelanta-debitoare face trimitere la prevederile art. 67 din Legea nr. 85/2014, arătând că toate documentele ce trebuiau depuse se afla la dosar si din studierea acestora rezulta fara putința de tăgada ca sunt îndeplinite in totalitate condițiile de deschidere a procedurii insolventei. Astfel, apreciază că s-a făcut dovada existentei unor datorii mai mari decât valoarea-prag prevăzuta de art. 3 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, iar sumele aflate in conturile societății si indisponibilizate ca măsura dispusa de procuror sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor creanțelor societății.
În plus, arată că situația in care se afla societatea, prin instituirea masurilor asigurătorii impuse de procuror, este prevăzuta de legea insolventei, prin art. 163 alin.3. din Legea nr. 85/2014, or, este mai mult decât evident ca aceasta situație a fost avuta in vedere de legiuitor chiar de la data apariției legii, dar cu toate acestea legiuitorul nu a prevăzut masuri speciale sau condiții suplimentare care trebuie îndeplinite de debitoare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 456 Cpc.
Prin apelul formulat, apelanta-debitoare nu a solicitat probe.
2. Creditoarea A U B S.A. a solicitat, prin apelul formulat, anularea sentinței și trimiterea cauzei judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolventei debitoarei A F S.R.L.
În motivare, apelanta-creditoare a învederat în esență că sentința apelată este netemeinică și nelegală, dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2014, respectiv a art.72 al.6 și a art.5 pct.29.
Susține că judecătorul-sindic nici măcar nu a analizat cererile creditorilor si nici cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenței. Deși nimeni nu contesta dificultatea financiara in care se afla debitoarea, in sensul ca nu poate sa isi achite datoriile, având conturile bancare blocate, doar judecătorul sindic a considerat ca aceasta nu se afla in incapacitate de plata.
Chiar daca prin Ordonanța PIICJ DIICOT STB nr.2541/D/P/2010/26.05.2015 s-a instituit sechestru asigurător pana la concurenta sumei de 21.844.797 lei, deschiderea procedurii insolvenței nu înseamnă ca aceasta suma se va pierde, ci dimpotrivă. Scopul procedurii insolvenței este protejarea debitorului de a intra in colaps financiar si ajutarea debitorului sa se redreseze printr-un plan de reorganizare, printr-un program de plați controlat atat de administratorul judiciar cat si de judecătorul sindic.
Daca s-ar fi deschis procedura insolvenței, administrația financiara de la sediul debitoarei ar fi avut posibilitatea sa se inscrie la masa credala cu suma constatata prin Ordonanța PIICJ DIICOT STB nr.2541/D/P/2010/26.05.2015, sa faca parte din comitetul creditorilor si sa isi recupereze suma pe care debitoarea i - o datorează.
Or, in situația de fata, debitoarea are conturile blocate, fiind in imposibilitate de a-si desfășura activitatea, cu consecința prejudicierii creditorilor si inclusiv a statului, care nu isi va recupera prejudiciul integral.
De asemenea, din actele depuse la dosarul cauzei rezulta foarte clar ca debitoarea, din cauza popririi pe conturi, nu poate sa efectueze nicio plata, fiind întrunite condițiile art.5 pct.29 1it.b din Legea 85/2014, in sensul ca insolvență A F SRL este iminentă, întrucât s-a dovedit că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
În drept, apelul se întemeiază pe dispozițiile art. 12 alin.1 din Legea nr. 85/2014, ale art. 466 alin. 1 și ale art. 468 Cpc.
Prin apelul formulat, apelanta-creditoare nu a solicitat probe.
3. Creditoarea B T SA - Sucursala "L"; B a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății debitoare.
În motivare, apelanta a arătat în esență că sentința este pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, încalcă drepturile părților și prejudiciază societatea debitoare și creditorii.
În opinia apelantei, sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței societății debitoare. Pasivul societății este exponențial mai mare decât disponibilul bănesc, astfel cum reiese din documentele contabile.
Legea 85/2014 nu prevede că existența unui sechestru asigurător ar fi impediment la deschiderea procedurii, iar în chiar cuprinsul legii se tratează chestiunea pretinsă a împiedica deschiderea procedurii (art. 102, alin. (8) din Legea 85/2014). Deschiderea procedurii insolvenței nu poate echivala cu o diminuare sau înlăturare a controlului exercitat în condițiile existenței unor măsuri care să sporească protejarea intereselor părții vătămate în eventualitatea unei confiscări (art. 91, alin. (1) din Legea 85/2014).
Mai arată că Legea nr. 85/2014 nu prevede condiția ca debitoarea și/sau creditorii să facă dovada unor cereri adresate autorității judiciare de sechestru pentru deblocarea unor sume de bani.
De asemenea, apreciază că, refuzând deschiderea insolvenței, instanța de fond a invitat creditorii la un joc imposibil: executarea silită blocată de sechestru penal cu șanse de reușită lent filtrate de controlul instanțelor de executare. Șansele de implementare a unui plan de reorganizare devin, pe zi ce trece, imposibile.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 85/2014 precum și pe celelalte dispoziții legale invocate.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
III. Apărările formulate:
1. Apelanta-debitoare S.C. A F S.R.L. a depus întâmpinări la cererile de apel formulate de apelante-creditoare A U B S.A. și B T SA - Sucursala "L"; B, solicitând admiterea acestora.
În motivare, apelanta-debitoare a arătat în esență că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa. Învederează că banii aflați sub sechestru nu acoperă toate datoriile societății, fiind irelevant sub acest aspect daca se ridica sau nu sechestrul.
Mai mult decât atât, aceasta condiție a formulării/ridicării cererii de sechestru, așa cum a fost menționata de instanța de fond, nu este prevăzuta de lege.
În drept, întâmpinările se întemeiază pe dispozițiile art. 205 Cpc.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
2. Apelanta-creditoare B T SA - Sucursala "L"; B a depus întâmpinare la apelurile formulate de A F și A U B, solicitând admiterea acestora.
În motivare, apelanta-creditoare reiterează, în esență, aspectele expuse în cadrul propriului apel.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 85/2014.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
IV. Aspecte procedurale:
În apel a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
V. Soluția instanței de apel:
Astfel cum reiese din înscrisul existent la dosar (f. 252-278 dosar fond vol. IV), la data de 26.05.2015, în cadrul dosarului nr. 2541D/P/2010, DIICOT a emis o ordonanță de instituire a sechestrului asigurator, până la concurența sumei de 21.844.797 lei, asupra conturilor bancare deținute de către SC A F SRL.
Curtea constată că prima instanță a respins cererea debitoarei și cererile creditorilor de deschidere a procedurii insolvenței, reținând în esență că există un sechestru asigurator instituit de către organele de urmărire penală asupra disponibilităților bănești ale debitoarei, iar deschiderea procedurii insolvenței ar conduce la diminuarea sau înlăturarea controlului asupra averii acesteia. Cu alte cuvinte, din motivarea primei instanțe reiese concluzia că, cel puțin în prezenta cauză, măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt compatibile cu procedura insolvenței. Curtea apreciază însă nefondate aceste considerente.
Compatibilitatea legii insolvenței cu măsurile asiguratorii penale reiese dintr-o serie de dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 85/2014. Astfel, art. 91 alin. 1 prevede că bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre, de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, în cadrul procedurii insolvenței, se poate pune problema înstrăinării unor bunuri asupra cărora au fost instituite măsuri asiguratorii în cadrul procesului penal, reieșind că astfel de măsuri nu sunt incompatibile cu procedura insolvenței ci, dimpotrivă, Legea nr. 85/2014 cuprinde prevederi legale pentru a reglementa tocmai atare situații. Dacă s-ar admite că, în ipoteza instituirii unor măsuri asiguratorii penale, nu ar mai fi posibilă deschiderea procedurii insolvenței față persoana juridică vizată de aceste măsuri, întrucât s-ar tinde la diminuarea controlului organelor de urmărire penală, ar fi fost inutil ca Legea nr. 85/2014 să reglementeze soarta juridică a bunurilor grevate de astfel de măsuri.
De asemenea, art. 88 din Legea nr. 85/2014 prevede că dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, intabulările și orice alte formalități specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale și/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect față de creditori, cu excepția cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanță, autoritatea ori instituția competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept.
Acest text de lege are, printre altele, ca situație premisă, existența unui act sau fapt juridic dispus în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale și/sau extinse (cum este cazul sechestrului asigurator), cu privire la care însă nu au fost îndeplinite cerințele de publicitate anterior deschiderii procedurii insolvenței. Curtea constată că și din această dispoziție legală rezultă în mod evident că existența unor măsuri asiguratorii dispuse în cadrul unui proces penal nu constituie un impediment la deschiderea procedurii insolvenței.
Nu în ultimul rând, art. 102 alin. 8 din Legea nr. 85/2014 prevede că creanța unei părți vătămate din procesul penal se înscrie sub condiție suspensivă, până la soluționarea definitivă a acțiunii civile în procesul penal în favoarea părții vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanței. În cazul în care acțiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenței, fie ca urmare a reușitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidării, eventualele creanțe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obținute din acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvență, potrivit prevederilor art. 169 și următoarele.
Acest text legal reglementează regimul juridic al creanței unei părți vătămate din procesul penal, aplicabil în cadrul procedurii insolvenței, constituind, de asemenea, un argument în sensul că măsurile asiguratorii dispuse în cadrul unui proces penal (care pot să aibă ca scop și asigurarea despăgubirii persoanelor vătămate) nu împiedică deschiderea ori desfășurarea procedurii insolvenței.
Mai reține Curtea că nicio prevedere a Legii nr. 85/2014 nu asimilează măsurile asiguratorii penale cu un impediment la deschiderea procedurii insolvenței. Chiar dacă astfel de măsuri au fost dispuse, atât debitoarea, cât și creditorii acesteia își păstrează dreptul de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, urmând ca instanța să aprecieze în ce măsură sunt îndeplinite condițiile în acest sens.
Conform art. 2 din Legea nr. 85/2014, scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.
Potrivit art. 249 alin. 1 din Codul de procedură penală, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
Analizând coroborat aceste dispoziții legale reiese că măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal nu sunt incompatibile cu procedura insolvenței. Aceasta din urmă are scopul de a asigura acoperirea pasivului debitorului ori redresarea activității acestuia, printr-o procedură colectivă, în vreme ce măsurile asiguratorii penale au scopul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Atât timp cât procedura insolvenței se derulează sub coordonarea unui administrator/lichidator judiciar și sub controlul judecătorului-sindic, nu se poate considera că aceasta ar putea genera condiții favorabile pentru ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a unor bunuri ale debitoarei.
Nu în ultimul rând, deschiderea procedurii insolvenței nu produce niciun efect asupra măsurii asiguratorii dispuse de către organele de urmărire penală, aceasta urmând a rămâne în ființă până la ridicarea sa de către procuror ori instanța penală. Conturile deja sechestrate rămân sechestrate, deschiderea procedurii insolvenței având doar scopul de a crea cadrul necesar fie reorganizării activității debitoarei, fie lichidării averii acesteia, cu luarea în considerare, în condițiile legii, și a drepturilor statului ori ale persoanelor vătămate din cadrul procesului penal. Ceea ce nu poate fi indisponibilizat, conform art. 163 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, este contul de insolvență, care însă va fi deschis după data deschiderii procedurii, neavând nicio legătură cu conturile bancare preexistente ale debitoarei, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurator.
Prin urmare, Curtea consideră că în mod netemeinic judecătorul-sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței pe motiv că astfel s-ar diminua ori înlătura controlul pe care organele penale îl exercită asupra averii debitoarei.
Conform art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.
Art. 67 alin. 1 din același act normativ prevede următoarele: Cererea debitorului trebuie să fie însoțită de următoarele acte: a) ultima situație financiară anuală, certificată de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate; c) lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință; d) lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive; e) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii; f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită; g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; h) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității; i) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; j) o declarație pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari care dețin controlul debitorului nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003*), cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și infracțiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii; k) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise; l) o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora; m) dovada codului unic de înregistrare; n) dovada notificării organului fiscal competent.
Conform art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 66, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 38 alin. (2), judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta încheierii privind deschiderea procedurii insolvenței se comunică, de îndată, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu numit de către judecătorul-sindic.
În cauza de față, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul de fond, debitoarea a depus actele prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Conform art. 5 pct. 29 din Legea nr. 85/2014, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel: a) insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă; b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței;
Prin urmare, pentru a analiza în ce măsură debitoarea se află în stare de insolvență, este necesar să se determine care erau fondurile bănești disponibile ale acesteia la data formulării cererii.
După cum a reținut și judecătorul-sindic, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către debitoare, aceasta deține în conturi suma de 6.884.558,13 lei (f. 45 dosar fond vol. I), iar la data de 30.09.2015 soldul final era de 8.791.723,43 lei (f. 190 dosar fond vol. IV). Însă, acestea sunt inferioare ca și cuantum sumei pentru care a fost instituit sechestrul asigurator de către organele de urmărire penală, iar efectul acestei măsuri este chiar indisponibilizarea sumelor de bani existente în conturile debitoarei, astfel cum reiese din ordonanța de instituire, precum și din dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul de procedură penală. Se constată astfel că, la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea nu deținea în conturi sume de bani disponibile pentru a achita datoriile sale exigibile. În plus, nicio prevedere legală nu impune debitoarei, pentru dovedirea stării sale de insolvență, obligația de a contesta măsurile asiguratorii dispuse în cadrul procesului penal. Dimpotrivă, atât timp cât aceste măsuri sunt instituite, având ca efect indisponibilizarea fondurilor bănești ale debitoarei, judecătorul-sindic trebuia să aprecieze asupra stării de insolvență în condițiile date.
Mai constată Curtea că, la același moment al formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către debitoare (07.10.2015), astfel cum reiese din înscrisurile depuse, aceasta avea datorii exigibile, mai vechi de 60 de zile, superioare limitei prevăzute de art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014. Cu titlu de exemplu, din balanța de verificare aferentă lunii septembrie 2015, depusă la dosar de către debitoare (f. 45 dosar fond vol. I), reiese că aceasta avea datorii la bugetul de stat în cuantum de 426.981 lei.
Concluzionând, Curtea constată că sunt întrunite condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, motiv pentru care a admis apelurile formulate, a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A F SRL, față de dispozițiile art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.
Potrivit art. 66 alin. 7 din același act normativ, dacă, ulterior înregistrării cererii debitorului, dar înainte de soluționarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de către creditori, acestea se vor înregistra direct la cererea formulată de debitor. […] În această situație, se va proceda la soluționarea în procedură necontencioasă a cererii debitorului. În cazul admiterii acesteia, cererile creditorilor se vor califica drept declarații de creanță, iar în cazul respingerii sale, se vor soluționa cererile creditorilor, potrivit art. 72 și următoarele.
Din aceste dispoziții legale reiese că, atunci când s-au formulat cereri de deschidere a procedurii insolvenței atât de către debitor, cât și de către creditori, iar instanța a apreciat întemeiată cererea debitorului, s-a procedat la admiterea acesteia și la calificarea drept declarații de creanță a cererilor creditorilor.
În cauza de față, pentru considerentele anterior expuse, Curtea a apreciat întemeiată cererea debitoarei, motiv pentru care a trimite cauza judecătorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A F SRL, la cererea acesteia, urmând ca, în privința cererilor creditorilor, după deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic să facă aplicarea prevederilor art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014.
← Prejudiciu moral suplimentar. Jurisprudență Societăţi comerciale | Contestaţie tabel preliminar creanţe. Jurisprudență Faliment → |
---|