Prejudiciu moral suplimentar. Jurisprudență Societăţi comerciale

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. **** din data de 19.01.2016

Dosar nr. X

R o m â n i a

Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă

Decizia civilă nr. X

Ședința publică de la X

Tribunalul constituit din :

Președinte: X

Judecător: X

Grefier : X

Pe rol soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă X împotriva sentinței civile nr. X pronunțată de Judecătoria Sectorului X București, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamantă X.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordinea listei de ședință au lipsit părțile.

Având în vedere prevederile art. 121 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, tribunalul dispune lăsarea cauzei la ultima strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare a cauzei, a răspuns apelanta-pârâtă, prin consilier juridic X, care depune la dosar împuternicire de reprezentare, lipsind intimata-reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului, respectiv pentru probele solicitate de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, arată că nu are probe noi în apel.

Tribunalul, în temeiul art. 479 alin. 2 coroborat cu art. 478 alin. 2, art.255 alin.1 și 258 alin.1 din Codul de procedură civilă, încuviințează pentru intimata-reclamantă proba cu înscrisurile noi depuse în apel, apreciind această probă ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței atacate. Arată că intimata-reclamantă a ales o trimitere simplă și a fost despăgubită conform prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013, astfel că nu poate primi o sumă mai mare, întrucât nu a ales să facă trimitere cu valoare declarată. Mai arată că dacă ar fi ales serviciul cu valoare declarată ar fi fost despăgubită întru totul la valoarea declarată, conform serviciului prevăzut de O.U.G. 13/2013. În ceea ce privește daunele morale, solicită să se observe că este o interpretare subiectivă a primei instanțe, solicitând respingerea acestora ca fiind nedovedite. Solicită obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 394 alin.1 din Codul de procedură civilă, tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei civile de față, tribunalul constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de X, înregistrată pe rolul Judecătoriei X sub nr. X reclamanta X a chemat în judecată pe pârâta X., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune-interese, precum și la plata sumei de 25.000 lei, cu titlu de daune morale. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 16, art. 1350, art. 1530, art. 1531 alin.3, art. 1532 alin. 2 și 3, art. 109 , art. 113 pct.8 din Codul de procedură civilă, O.U.G. nr. 13/2013 și Legii nr. 63/2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.04.2014 pârâta a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active, în raport de prevederile art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013.

Prin încheierea de ședință din 19.05.2014 s-a constatat că întâmpinarea a fost depusă tardiv, astfel că pârâta este decăzută din dreptul de a formula probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică. S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale active este o excepție de ordine publică și a fost unită cu fondul cauzei această excepție.

Prin sentința civilă nr. X pronunțată de Judecătoria X, în dosarul nr. X, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei X și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului X București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului X București la data de 28.11.2014, sub nr. X.

Prin încheierea de ședință din 20.01.2015 au fost calificate excepția inadmisibilității invocată de pârâtă și excepția lipsei calității procesuale active ca apărări e fond.

Prin sentința civilă nr. X, pronunțată de Judecătoria Sectorului X București. în dosarul nr. X, a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta X în contradictoriu cu pârâta X., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material și la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în data de 17 mai 2013 reclamanta s-a înscris la Concursul de ocupare a posturilor didactice în învățământul preuniversitar - titularizare 2013 - pentru anul școlar 2013-2014 la Centrul nr.1 - Colegiul Național Pedagogic Ștefan cel Mare din Bacău ( nr. de înregistrare 476/ 17.05.2013) prin mandatarul său Nechita Vlad împuternicit prin procura specială nr. 791 din 13.05.2013 a Biroului Notarial Public Pro Jure București, la data înscrierii la concursul de titularizare 2013 purtând numele de Prohozescu Elena-Lăcrămioara, schimbându-și numele prin încheierea căsătoriei.

La data de 14 iunie 2013 reclamanta a susținut prima probă a concursului titularizare 2013 în localitatea Târgu-Ocna, județul Bacău și anume Inspecția specială la clasă, unde a obținut nota 10 (conform Fișei de evaluare din data de 14.06.2013).

După această primă probă, s-a deplasat în București, unde în sesiunea iunie 2013 a susținut și promovat examenul de licență cu nota 10, obținând titlul de licențiat în istorie, în domeniul Istorie, în cadrul Facultății de Istorie, la Universitatea București, media generală de absolvire a studiilor fiind 8.13. conform adeverinței nr. 1100 din 01.07.2013.

Reclamanta a împuternicit-o prin procura notarială nr. 872 din 03.07.2013 pe X să îi ridice adeverința de promovare a examenului de licență și adeverința de absolvire NIVEL I Pedagogie din București - acte necesare pentru a valida înscrierea la concursul de titularizare în perioada 22-25 iulie 2013. I-a trimis procura prin Poșta Română cu confirmare de primire și aceasta a primit-o în data de 08.07.2013.

X a ridicat actele în numele său din Bucuresti și le-a expediat prin Posta Română OPMB - Sector X OF București X, str. X nr. X sector X București cu confirmare de primire, scrisoarea nr : X din data de X.

Actele necesare înscrierii nu au ajuns în posesia reclamantei din răspunsul nr. R7/i65CR al X din data de 28.08.2013, rezultând că acestea au fost pierdute în timpul transportului, aceasta neputând participa la concurs.

În drept, prima instanță a reținut că noul cod civil instituie și obligația reparării pierderii unei șanse prin dispozițiile art. 1385 alin. 4. Prin pierderea unei șanse se înțelege pierderea de către o persoană a posibilității de a realiza un câștig, sau, după caz, de a evita o pagubă, ceea ce poate avea ca rezultat cauzarea unui prejudiciu pentru acea persoană.

Pentru ca un prejudiciu rezultat din pierderea unei șanse să aibă caracter cert și reparabil trebuie îndeplinite următoarele condiții: șansa pierdută să fi fost reală și serioasă; pierderea șansei să fie consecința directă a faptei ilicite sau a altei împrejurări pentru care se angajează răspunderea delictuală; la stabilirea reparației să se țină cont de marja de incertitudine care afectează posibilitatea realizării șansei de câștig sau a evitării riscului de pierdere.

Pentru a se putea solicita repararea prejudiciului constând în pierderea unei șanse trebuie dovedit că la momentul intervenirii faptului cauzal invocat, victima a fost în cursul exercitării sau realizării șansei sale ori în măsură să profite de acea șansă sau, după caz, pe punctul de a profita de ea.

Prejudiciul trebuie să rezulte din încălcarea ori atingerea unui drept ori a unui interes legitim. Din dispozițiile art. 1349 alin. 1 din Codul civil rezultă obligația generală a oricărei persoane de a nu aduce "atingere prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime altor persoane.

Conform art. 1.532. din Codul civil

(1) La stabilirea daunelor-interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe.

(2) Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului.

(3) Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată.

În speță, a apreciat prima instanță că sunt îndeplinite aceste condiții reclamanta neputându-se înscrie la concursul de titularizare din cauza faptul că documentele necesare înscrierii au fost pierdute de pârâtă în timpul transportului.

Din probatoriul administrat instanța apreciază că șansa pierdută de reclamantă este reală și serioasă.

Astfel, la data de 14 iunie 2013 reclamanta a susținut prima probă a concursului titularizare 2013 în localitatea Târgu-Ocna, județul Bacău și anume Inspecția specială la clasă, unde a obținut nota 10 (conform Fișei de evaluare din data de 14.06.2013).

Reclamanta nu a mai putut participa la concursul de titularizare din cauza faptului că documentele necesare înscrierii au fost pierdute de pârâtă în timpul transportului.

Referitor la cuantumul prejudiciului instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 1.532 alin.1 din Codul civil a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material.

Pentru a reține acest cuantum, prima instanță a avut în vedere o șansă de a promova examenul de 60 % - în lipsa altor date concrete privind numărul candidaților ori nivelul de pregătire al acestora, raportată la un an de zile în care reclamanta ar fi obținut un salariu net de 700 lei /lună.

Instanța a avut în vedere că reclamanta are posibilitatea să se înscrie pentru susținerea examenului la următorul concurs, neputând fi primită cererea sa că ar trebui să fie avute în vedere veniturile realizate până la pensie, inclusiv sporurile de vechime.

În privința daunelor morale instanța a avut în vedere consecințele negative în plan emoțional pe care fapta pârâtei le-a avut asupra reclamantei, suferințe psihice ce se circumscriu noțiunii de prejudiciu moral, astfel încât se justifica pe deplin acordarea unor despăgubiri morale în compensarea acestei traume.

Astfel instanța reține că reclamanta trecuse de prima probă a concursului-proba practică, pregătindu-se pentru proba teoretică, rezultatele obținute fiind de natură să o îndreptățească să creadă că va promova și cea de a doua probă, fiind evidentă suferința sa în momentul în care nici măcar nu s-a mai putut înscrie la examen.

Referitor la susținerile pârâtei în sensul că despăgubirile puteau fi acordate doar în limitele impuse de dispozițiile art. 42 din OUG nr. 13/2013 prima instanță a reținut că nu există nicio dispoziție legală care să îngrădească dreptul reclamantei de a urma procedura de drept comun și de a se prevala de dispozițiile Codului civil aplicabile.

De asemenea, prima instanță a reținut că prejudiciul pretins s-a produs în persoana reclamantei, iar nu a expeditorului care fusese mandatat de reclamantă pentru ridica și transmite prin poștă documentele necesare înscrierii.

În consecință, prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de a sumei de 5.000 lei reprezentând contravaloare prejudiciu material și la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței civile nr. X pronunțată de Judecătoria Sectorului X București în dosarul nr. X a declarat apel pârâta X., la data de X, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția X la data de X, sub nr. X.

Apelanta-pârâtă a solicitat anularea sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond respingerea acțiunii promovate de reclamanta-intimată X, ca neîntemeiată.

De asemenea, apelanta-pârâtă a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel.

În motivarea în fapt a cererii de apel, apelanta-pârâtă a arătat că prin sentința civilă nr X instanța de fond a admis acțiunea reclamantei X în sensul că a obligat X la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu material și la plata sumei de 3.000 cu titlu de daune morale.

A menționat apelanta-pârâtă că intimata-reclamantă a solicitat daunele respective motivat de faptul că o scrisoare care ar fi conținut copii ale actelor de studii a fost pierdută în sistemul poștal în luna iulie 2013.

A arătat apelanta-pârâtă că în motivarea sentinței criticate, cu privire la acordarea prejudiciului material prima instanță a făcut aplicarea art. 1532 Cod civil și a apreciat că nu puteau fi reținute apărările apelantei-pârâte în sensul că despăgubirile puteau fi acordate doar în limitele impuse de dispozițiile art. 42 din O.U.G. 13/2013, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să îngrădească dreptul reclamantei de a urma procedura de drept comun și de a se prevala de dispozițiile codului civil aplicabile.

De asemenea, a arătat apelanta-pârâtă că urmează a se observa în primul rând că raportul dintre serviciile poștale și expeditorul unei trimiteri nu este un raport contractual guvernat de Codul civil, ci este un raport stabilit prin dispozițiile speciale ale O.U.G. 13/2013 privind serviciile poștale și prin Convenția Uniunii Poștale Universale.

Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013 "Furnizorii de servicii poștale răspund pentru trimiterile poștale interne după cum urmează: a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată", doar în situația în care expeditorul folosea un serviciu în care declara o valoare pentru conținutul scrisorii, reclamanta ar fi avut dreptul conform art. 42 alin 1 lit. a pct. 1 din O.U.G. 13/2013, la o despăgubire egală cu .. întreaga valoare declarată". Ori expeditorul trimiterii pierdute a utilizat un serviciu pentru care a plătit taxe mai mici, ceea ce nu îi poate da dreptul reclamantei să solicite despăgubiri mai mari decât taxele achitate..

Convenția Uniunii Poștale Universale, prevede la art. 21, referitor la responsabilitatea administrațiilor poștale. Despăgubiri:

"(1.5) Sumele de despăgubire ce trebuie plătite nu pot fi superioare sumelor menționate în Regulamentul poștei de scrisori și în Regulamentul privind colete poștale.

1.6. În caz de responsabilitate, pierderile indirecte sau beneficiile nerealizate nu sunt luate în considerare în suma despăgubirilor ce trebuie plătită.

1.7. Toate dispozițiile legate de responsabilitatea administrației poștale sunt stricte, obligatorii și complete. Administrațiile poștale nu își asumă în niciun caz responsabilitatea - chiar în caz de greșeală gravă ( de eroare gravă ) - în afara limitelor stabilite în cadrul Convenției și regulamentelor"

Rezultă din dispozițiile de mai sus faptul că nu se pot acorda altfel de daune pentru pierderea unei trimiteri poștale, decât cele prevăzute în dispozițiile speciale ale O.UG. 13/2013 și Convenției Uniunii Poștale Universale.

A arătat apelanta-pârâtă că potrivit art. 11 din Constituție:

"Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"

Prin Legea nr. 328 din 27 octombrie 2009 a fost ratificată de către România, Convenția Uniunii Poștale Universale, adoptată la Congresul de la Geneva al Uniunii Poștale Universale, din 12 august 2008, astfel că această Convenție face parte din dreptul intern de la data de 01.01.2010.

Pe cale de consecință, acestea erau actele normative aplicabile în cauză, iar prima instanță nu putea aprecia că reclamantei i se cuvin daune materiale în alt cuantum decât cel prevăzut de actele normative speciale și cu atât mai puțin i se puteau acorda daune morale.

Rezultă din dispozițiile de mai sus faptul că nu se pot acorda altfel de daune pentru pierderea unei trimiteri poștale, decât cele prevăzute în dispozițiile speciale ale O.U.G. 13/2013 și Convenției Uniunii Poștale Universale.

În ce privește acordarea de daune morale de către prima instanță a arătat apelanta-pârâtă că și aceasta este rezultatul aplicării unor acte normative ce nu sunt incidente în cauză.

Convenția Uniunii Poștale Universale, devenită normă de drept intern cu caracter special, interzice acordarea oricăror sume în afara limitelor stabilite atât prin Convenție, cât și prin actele normative speciale, specifice fiecărei țări.

În consecință, a arătat apelanta-pârâtă că prima instanță a ignorat dispozițiile legale incidente în cauză, acordarea de daune morale nu este întemeiată pe nicio dispoziție legală, ci este rezultatul interpretării subiective a instanței, iar acordarea daunelor materiale este de asemenea rezultatul interpretării subiective a situației de către instanța de judecată.

Aplicarea unor norme de drept generale, în dauna normelor juridice speciale este o încălcare flagrantă a principiilor de drept, în situația în care, în speță, dispozițiile speciale stabilesc în mod obligatoriu cuantumul despăgubirilor în cazul pierderii unei trimiteri poștale și prin urmare nu pot fi completate cu dispoziții legale generale.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă.

Cererea de apel a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 285 lei ( ordinul de plată nr. 1793/19.10.2015 emis de BRD).

Intimata X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale reprezintă transpunerea în legislația națională a Directivei 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 de modificare a Directivei 97/67/CE cu privire la realizarea integrală a pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității.

Directiva 2008/6/CE prevedea drepturi în favoarea utilizatorilor într-un mod suficient de concret și de detaliat, astfel încât, prin neasigurarea efectivității unor astfel de drepturi, se afectează îndeosebi în mod direct interesele utilizatorilor serviciilor poștale:

"... Articolul 19 (1) Statele membre se asigură că furnizorii de servicii poștale pun la dispoziția utilizatorilor proceduri transparente, simple și necostisitoare pentru soluționarea reclamațiilor acestora, în special în cazuri de pierdere...

Statele membre adoptă măsuri pentru a garanta că procedurile prevăzute la primul paragraf permit o soluționare echitabilă și rapidă a litigiilor, punând la dispoziție, dacă acest lucru se justifică, un sistem de rambursare și/sau de compensare. Statele membre încurajează, de asemenea, dezvoltarea unor proceduri independente, extrajudiciare, de soluționare a litigiilor între furnizorii de servicii poștale și utilizatori.

(2) Fără a aduce atingere altor posibilități de recurs sau căi de atac, în conformitate cu legislația națională și comunitară, statele membre se asigură că utilizatorii, acționând individual sau, în cazul în care legislația internă o permite, împreună cu organizații care reprezintă interesele utilizatorilor și/sau ale consumatorilor, pot introduce în fața unei autorități naționale competente cereri în cazurile în care reclamațiile utilizatorilor împotriva întreprinderilor care furnizează servicii poștale din sfera serviciului universal nu au fost soluționate în mod satisfăcător ... "

Bineînțeles că această transpunere nu s-a făcut în termenul legal ( obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, era de a asigura transpunerea Directivei 2008/6/CE în legislația națională până cel târziu la data de 31 decembrie 2012) și astfel Comisia Europeană a declanșat proceduri prealabile acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

România a primit din partea Comisiei Europene în data de 31 ianuarie 2013 Notificarea de punere în întârziere în cauza nr. 2013/0069, care preciza că o întârziere suplimentară în ceea ce privește respectarea acestei obligații poate atrage emiterea de către Comisia Europeană a avizului motivat de încălcare a obligațiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene și, ulterior, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene( ceea ce pentru România ar fi însemnat daune de plătit în valoare de 1.740.000 euro, sumă minima forfetară, și penalități cominatorii ce puteau fi cuprinse între, aproximativ, 2.000 și 125.000 euro pe zi de întârziere).

Așadar, în data de 6 martie 2013 este adoptată Ordonanța de Urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale. Potrivit art. 115 din Constituția României, ordonanța de urgență este un act normativ emis de Guvern în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Astfel, dacă se impunea ca legislația națională privind serviciile poștale în anul 2013 să fie adaptată la prevederile Directivei 2008/6/CE, deoarece neadaptarea ar fi însemnat afectarea în mod direct a interesele utilizatorilor serviciilor poștale (însăși Guvernul României a considerat această situație ca fiind una extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, necesitând adoptarea unui act normativ cu regim de urgență), se poate constata că în speța de față Convenția Uniunii Poștale Universale nu are aplicare. Mai mult decât atât Convenția Uniunii Poștale Universale are aplicare și reglementează schimburile poștale internaționale. Convenția Uniunii Poștale Universale aparține Uniunii Poștale Universale, organizație a O.N.U., înființată cu scopul de a fi principalul forum de cooperare între administrațiile poștale, misiunea Uniunii fiind de a dezvolta comunicarea în plan socio-cultural, dar și comercial între statele membre și furnizarea serviciului poștal universal. De la înființare și până în prezent Uniunea Poștală Universală a elaborat și actualizat reglementările care guvernează schimburile poștale internaționale, astfel că nu se impune și nu are aplicare invocarea Convenției Uniunii Poștale Universale în raportul juridic supus judecății.

La data când apelanta-pârâtă a pierdut în transport plicul (așa cum reiese din răspunsul nr. R7/i65CR al Companiei Naționale Poșta Română S.A. din data de 28.08.2013, răspuns la reclamația prealabilă nr. 7 din 08.08.2013) legea care reglementa raportul dintre furnizorii de servicii poștale și expeditorul unei trimiteri era O.U.G. 13/2013 - privind serviciile poștale care la art. 37 alin.1 prevede că : "Răspunderea față de utilizatori pentru prestarea serviciilor poștale se stabilește potrivit contractelor încheiate cu utilizatorii, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de celelalte dispoziții legale în vigoare".

Din păcate, O.U.G. 13/2013 privind serviciile poștale nu a prevăzut în nici un fel proceduri independente, extrajudiciare, de soluționare a litigiilor între furnizorii de servicii poștale și utilizatori și nici o soluționare echitabilă și rapidă a litigiilor. A pus la dispoziție în schimb un sistem de compensare general, care nu ține cont în nici un fel de indicațiile europene enunțate în Directiva 2008/6/CE și de situațiile de fapt care pot apărea în desfășurarea unui raport contractual ( de exemplu prejudiciul real și complet cauzat de pierderea unei trimiteri poștale):

"Art. 41. alin. 1 din O.U.G. nr. 13/2013 Expeditorul are dreptul la o despăgubire corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin pierderea, furtul, distrugerea totală sau parțială ori prin deteriorarea trimiterii, despăgubire prevăzută la art. 42. alin. 2 Expeditorul poate renunța la dreptul său de despăgubire în favoarea destinatarului.

,,Art. 42 alin.1 - Furnizorii de servicii poștale răspund pentru trimiterile poștale interne după cum urmează: a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală: … 4. cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului, pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată…"

Totuși, în temeiul art. 39 alin.3 din O.U.G. nr. 13/2013 "Dispozițiile prezentului capitol nu condiționează dreptul niciuneia dintre părți de a se adresa instanțelor judecătorești competente, în condițiile legii" utilizatorul are dreptul de a se adresa instanței de judecată.

Potrivit articolul 21 din Constituția României "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil ".

Interpretând aceste prevederi din Constituție, raportat la susținerile apelantei-pârâte invocate prin cererea de apel, ar fi imposibil ca intimata-reclamantă să se adreseze instanței de judecată pentru un proces echitabil dacă, potrivit susținerilor apelantei-pârâte și a prevederilor legale invocate de aceasta, nu ar avea dreptul la nici un fel de daune, în afara celor stabilite de legea specială și dacă apelanta-pârâtă nu ar avea nici un fel de răspundere, prevedere stabilită tot prin lege specială.

În doctrina recentă, există unele păreri care susțin că limitarea dreptului de a pretinde acoperirea întregului prejudiciu prin adoptarea unor dispoziții legale speciale ar fi de natură să încalce dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul nostru, raportat la situația de fapt și la înscrisurile administrate ca probe, este evident că repararea prejudiciului material suferit printr-o despăgubire în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 13/2013 ar fi o încălcare a drepturilor civile și a dreptului la un proces echitabil.

Potrivit art. 1531 alin. 1 din Codul civil creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării.

În urma pierderii trimiterii poștale nr. AR09793542973 în transport de către Compania Națională Posta Română S.A., intimata-reclamantă, în calitate de destinatar, a suferit un prejudiciu atât patrimonial cât și de natură nepatrimonială, deoarece în plic se aflau actele de studii și a pierdut șansa de a obține un avantaj ( cum reiese din înscrisurile depuse la dosar ).

Astfel O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale face mențiune doar despre dreptul la o despăgubire corespunzătoare și nu la repararea integrală a prejudiciului suferit, așa cum prevede Codul civil.

În temeiul art. 1531 alin. 3 din Codul civil creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial suferit (element de noutate introdus de noul Cod civil în răspunderea contractuală). Dreptul la repararea prejudiciului patrimonial nu exclude dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial suferit.

În aceste condiții, în care O.U.G. nr. 13/2013 privind serviciile poștale nu face nici o mențiune despre repararea prejudiciului nepatrimonial, iar Codul civil prevede atât dreptul la reparare integrală cât și dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial, consider soluția primei instanțe este corectă.

Art. 1532 alin. 2 din Codul civil prevede expres posibilitatea de a se acorda o reparație pentru un prejudiciu ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj, prejudiciu ce poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului. În temeiul art. 1532 alin. 3 din Codul civil prima instanță a stabilit corect cuantumul prejudiciului suferit prin pierderea șansei de a susține a doua proba a unui examen pe care avea șanse reale de a îl promova (la prima probă, a obținut nota 10 și reprezenta o pondere de 25 % din nota finală) și a despăgubirilor care se cuvin. A menționat intimata-reclamantă că în perioada 2013-2015 a urmat și absolvit programul de studii de master Istorie și Civilizație în cadrul Universității București, Facultatea de Istorie, media generală a anilor de studiu fiind 8.98, media examenului de dizertație fiind 10, iar media generală de finalizare a studiilor 9.49 ( potrivit copiei adeverinței de absolvire a studiilor).

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 16, art. 1350, art. 1530, art. 1531 alin. 3, art. 1532 alin. 2 și alin. 3 din Codul Civil, Ordonanței de urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale, Directivei 2008/6/CE, art. 21 din Constituția României, art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apelanta-pârâtă Compania Națională Poșta Română S.A. a depus răspuns la întâmpinare solicitând instanței să observe că, în cuprinsul întâmpinării, reclamanta-intimată X face o critică a modului în care este adoptată și aplicată legislația din domeniul serviciilor poștale, aspect ce nu are nicio legătură cu prezenta cauză, iar prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale, neținând cont de anumite principii fundamentale de drept, dând prioritate unor dispoziții legale cu caracter general, în dauna dispozițiilor speciale.

De asemenea, apelanta-pârâtă a reiterat motivele din cererea de apel.

În apel a fost încuviințată și s-a administrat pentru intimata-reclamantă proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar fotocopia adeverinței nr. 12300/30.06.2015 eliberată de Facultatea de Istorie din cadrul Universității București.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate în fața primei instanțe și a instanței de apel, criticile formulate, susținerile intimatei-reclamante și temeiul de drept invocat, tribunalul reține următoarele:

Tribunalul apreciază că este întemeiat apelul formulat de apelanta-pârâtă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Apreciază tribunalul că este întemeiată critica potrivit căreia prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale, dând prioritate unor dispoziții legale cu caracter general, în dauna dispozițiilor speciale.

Normele generale se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă legea nu prevede altfel, iar normele speciale sunt aplicabile numai în cazurile expres stabilite de lege.

Calificarea unei norme de drept substanțial, ca specială sau generală prezintă importanță practică deosebită, deoarece norma generală reprezintă situația de drept comun, iar norma specială constituie excepția, astfel încât trebuie respectate două reguli: norma specială derogă de la norma generală- specialia generalibus derogant, însă norma generală nu derogă de la norma specială - generalia specialius non derogant.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală.

Intimata-reclamanta a împuternicit-o prin procura notarială nr. 872 din 03.07.2013 pe X să îi ridice adeverința de promovare a examenului de licență și adeverința de absolvire NIVEL I Pedagogie din București - acte necesare pentru a valida înscrierea la concursul de titularizare în perioada 22-25 iulie 2013. I-a trimis procura prin Poșta Română cu confirmare de primire și aceasta a primit-o în data de 08.07.2013.

X a ridicat actele în numele său din București și le-a expediat prin Poșta Română OPMB - Sector X OF București X, str. X nr. X sector X București cu confirmare de primire, scrisoarea nr : AR09793542973 din data de 15.07.2013.

Actele necesare înscrierii nu au ajuns în posesia reclamantei din răspunsul nr. R7/i65CR al Companiei Naționale Poșta Română S.A. din data de 28.08.2013, rezultând că acestea au fost pierdute în timpul transportului, aceasta neputând participa la concurs.

Reține tribunalul că raportul dintre serviciile poștale și expeditorul unei trimiteri nu este un raport contractual guvernat de Codul civil, ci este un raport stabilit prin dispozițiile speciale ale O.U.G. 13/2013 privind serviciile poștale și prin Convenția Uniunii Poștale Universale.

Potrivit art. 42 din O.U.G. nr. 13/2013 "Furnizorii de servicii poștale răspund pentru trimiterile poștale interne după cum urmează: a) în caz de pierdere, furt sau distrugere totală cu suma reprezentând de 10 ori tariful serviciului pentru trimiterile poștale care nu fac obiectul unui serviciu de trimitere cu valoare declarată". Doar în situația în care expeditorul folosea un serviciu în care declara o valoare pentru conținutul scrisorii, intimata-reclamantă ar fi avut dreptul conform art. 42 alin 1 lit. a pct. 1 din O.U.G. 13/2013, la o despăgubire egală cu .. întreaga valoare declarată". Ori expeditorul trimiterii pierdute a utilizat un serviciu pentru care a plătit taxe mai mici, ceea ce nu îi poate da dreptul intimatei-reclamante să solicite despăgubiri mai mari decât taxele achitate.

Convenția Uniunii Poștale Universale, prevede la art. 21, referitor la responsabilitatea administrațiilor poștale. Despăgubiri:

"(1.5) Sumele de despăgubire ce trebuie plătite nu pot fi superioare sumelor menționate în Regulamentul poștei de scrisori și în Regulamentul privind colete poștale.

1.6. În caz de responsabilitate, pierderile indirecte sau beneficiile nerealizate nu sunt luate în considerare în suma despăgubirilor ce trebuie plătită.

De asemenea, reține tribunalul că potrivit art. 11 din Constituția României, Statul român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar prin Legea nr. 328 din 27 octombrie 2009 a fost ratificată de către România, Convenția Uniunii Poștale Universale, adoptată la Congresul de la Geneva al Uniunii Poștale Universale, din 12 august 2008, astfel că această Convenție face parte din dreptul intern de la data de 01.01.2010.

Pe cale de consecință, reține tribunalul că prima instanță trebuia să aibă în vedere normele speciale din O.U.G. nr. 13/2013 și Convenția Uniunii Poștale Universale, iar nu normele generale din Codul civil, astfel că în mod greșit a apreciat că intimatei-reclamante i se cuvin daune materiale în alt cuantum decât cel prevăzut de actele normative speciale și daune morale.

Mai reține tribunalul în plus, în ceea ce privește daunele morale că orice încălcare de către contractant a dispozițiilor legale și contractuale creează stres și neplăceri, celuilalt cocontractant, inclusiv necesitatea de a fi parte în proces, dar aceasta nu înseamnă automat acordarea de daune morale în toate situațiile.

În speță, din materialul probator administrat nu rezultă prejudiciul moral suplimentar față de cel inerent unei situații rezultând din fapta apelantei-pârâte de a pierde ceea ce a transmis prin poștă intimata-reclamantă. Nu se știe potrivit materialului probator administrat dacă mandatarul intimatei-reclamantă a expediat actele la care a făcut referire, în original, și prin urmare, dacă intimata-reclamantă ar fi pierdut o șansă din cauza faptei apelantei-pârâte. Astfel din factura de la fila 25 din dosarul 613/260/2014 al Judecătoriei Moinești, rezultă că s-a predat corespondență neprecizată, iar pentru obținerea de despăgubiri intimata-reclamantă își invocă propria culpă pentru faptul că nu a declarat conținutul corespondenței și valoare acesteia.

Este adevărat că așa cum a susținut intimata-reclamanta, aceasta avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată față de prevederile art. 39 alin.3 din O.U.G. nr. 13/2013, dar instanța are obligația de a aplica, astfel cum s-a reținut mai sus, normele speciale și nu normele generale, iar aplicarea unei norme speciale nu înseamnă că în speță ar fi fost încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că intimata-reclamantă nu ar fi avut dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de apelanta-pârâtă, va schimba în tot sentința apelată și va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin.1 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimate-reclamante în soluționarea apelului, tribunalul va dispune obligarea acesteia la plata către apelanta-reclamantă la plata sumei de 285 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată potrivit ordinului de plată aflat la fila 21 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă X., înregistrată la registrul comerțului sub nr. X, C.U.Î. X, cu sediul în X, împotriva sentinței civile nr. X, pronunțate de Judecătoria Sectorului X București, în dosarul nr. X, în contradictoriu cu intimata-reclamantă X, având CNP X, cu domiciliul în X.

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:

Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă la plata către apelanta-reclamantă la plata sumei de 285 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. jud. X./17.02.2015/ dact. X./28.01.2016/4 ex.

Judecătoria Sectorului X București - dosar nr.X

Judecător fond - X

← Contestaţie tabel preliminar. Jurisprudență Faliment		Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. .... →

Prejudiciu moral suplimentar. Jurisprudență Societăţi comerciale

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Prejudiciu moral suplimentar. Jurisprudență Societăţi comerciale