Cerere de emitere a unei somaţii de plată anulată pentru neplata taxelor de timbru. Atacarea hotărârii de către creditor. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, cererea urmând să fie soluţionată de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. Ca atare, numai împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost admisă cererea creditorului se poate declara o cale de atac - cerere în anulare -, şi aceasta doar de către debitor, creditorul reclamant neavând deschisă o asemenea cale judiciară, indiferent de motivele pentru care solicitarea sa nu a fost primită, în tot sau în parte, de către instanţa de judecată. Că este aşa, reiese şi din aceea că, în cazul în care instanţa pronunţă o ordonanţă de plată numai pentru o parte din creanţa pretinsă, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.
Secţia comercială, Decizia nr. 1530 din 13 septembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 18623/15.11.2010 Judecătoria Timișoara, în urma admiterii excepției de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de creditoarea SC D. SRL Satu Mare în contradictoriu cu debitoarea SC A. SRL Timișoara, având ca obiect ordonanță de plată, în favoarea Tribunalului Timiș.
Pentru a hotărî astfel judecătoria a reținut că alin. (1) al art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007 prevede că cererea privind creanța de plată se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, judecătorul având a verifica din oficiu competența instanței, procedând potrivit legii. De asemenea, art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 statuează că cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, judecătorul având aceeași obligație în ceea ce privește verificarea competenței. Or, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ., tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei. Având în vedere că litigiul privește două societăți comerciale, relațiile contractuale dintre acestea fiind de natură comercială, este neîndoielnic că și litigiul pendinte este unul comercial, căruia i se aplică prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din cod.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, care, prin sentința comercială nr. 772/PI din 21 martie 2011, a admis excepția netimbrării acțiunii și a anulat cererea societății creditoare, reținând că, dat fiind faptul că reclamanta a formulat o cerere de somație de plată, prin încheierea din 17.01.2011, conform art. 3 lit. o)1, raportat la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, modificată, acesteia i s-a pus în vedere să achite suma de 39 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei și întrucât partea nu s-a conformat celor de mai sus, instanța i-a anulat cererea ca netimbrată.
împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs creditoarea SC D. SRL Satu Mare, solicitând, în principal, casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul obligării pârâtei intimate SC A SRL Timișoara la plata sumei de 119.233,56 lei.
în motivare recurenta a arătat că, în fapt, prin încheierea comercială nr. 398/F/CC/28.02.2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 1194/83/2011, față de ea s-a deschis procedura generală a insolvenței. Cu toate acestea, reclamanta a omis să aducă la cunoștința administratorului judiciar existența prezentului litigiu. Astfel că, pe bună dreptate, instanța de fond nu a citat administratorul judiciar, conform art. 87 pct. 5 din C.proc.civ., procedând la anularea ca netimbrată a cererii de chemare în judecată, deși, conform art. 77 din Legea insolvenței, debitoarea era scutită de plata taxelor de timbru.
Prin decizia civilă nr. 1530 din 13.09.2011 C.A. Timișoara a respins ca inadmisibil recursul declarat de creditoarea SC D. SRL Satu Mare, societate în insolvență, reprezentată prin administratorul judiciar E S.P.R.L. Satu Mare, împotriva sentinței comerciale nr. 772/PI din 21 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 18662/325/2010 în contradictoriu cu debitoarea intimată SC A. SRL Timișoara.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că prin cererea introductivă de instanță societatea reclamantă a solicitat emiterea unei somații de plată pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 119.233,56 lei, în drept invocând atât O.U.G. nr. 119/2007, cât și O.G. nr. 5/2001.
Potrivit art. 13 din primul act normativ, împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, cererea în anulare urmând să fie soluționată de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. în același sens, și prin art. 8 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, se arată că împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, cererea urmând să fie soluționată de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Din analiza textelor de lege mai suscitate, rezultă cu puterea evidenței că numai împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost admisă cererea creditorului se poate declara o cale de atac - cerere în anulare -, și aceasta doar de către debitor, creditorul reclamant neavând deschisă o asemenea cale judiciară, indiferent de motivele pentru care solicitarea sa nu a fost primită, în tot sau în parte, de către instanța de judecată. Că este așa, reiese și din textul art. 11 din O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, care statuează că, în cazul în care instanța, examinând probele cauzei, pronunță o ordonanță de plată numai pentru o parte din creanța pretinsă, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei. Tot astfel, art. 7 din O.G. nr. 5/2001 prevede că ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. în acest caz, precum și în cazul în care prin ordonanță cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
Față de cele arătate, Curtea a constatat că recursul creditorului nu este admisibil, excepția invocată în apărare de către debitor fiind întemeiată, urmând să fie primită de către instanță, simpla împrejurare, reală de altfel, că cererea de chemare în judecată ar fi fost scutită de la plata taxelor judiciare pe motiv că împotriva societății creditoare a fost declanșată procedura de executare colectivă neputând determina o altă concluzie câtă vreme instanța de control judiciar nu poate analiza respectiva critică, hotărârea tribunalului nefiind susceptibilă de recurs. Bineînțeles, din moment ce instanța de judecată nu a verificat creanța reclamată de societatea creditoare, dispozițiile art. 11 și art. 7 din O.U.G. nr. 119/2007, respectiv din O.G. nr. 5/2001 nefiind incidente, partea, prin administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic, are deschisă calea promovării unei noi cereri, atât pe procedura specială a somației de plată, cât și potrivit dreptului comun.
(Judecător dr. Nasz Csaba Bela)
| ← Procedura insolvenţei. Termenul de contestare a tabelului... | Ordonanţă preşedinţială. Recurs nemotivat. Consecinţe → |
|---|
