Contract comercial. Penalităţi de întârziere în decontare. Termenul de la care se calculează. Notificarea plăţii. Caracter juridic

Intimata a primit mărfuri al căror preţ l-a achitat după introducerea acţiunii, iar, prin contract, părţile au stabilit termenul de scadenţă şi clauza penală, astfel că, eronat a considerat instanţa de apel că pentru facturile în litigiu nu a fost fixată scadenţa şi că, în raport de notificări, nu s-ar datora penalităţi de întârziere în decontare.

împrejurarea că în notificări se indică un termen de plată, nu are relevanţă, întrucât acesta nu are valoarea unei scadenţe, ci a unui termen de graţie, cunoscut fiind că, potrivit art. 1361-1362 C. civ., în ipoteza când, prin contract nu s-a prevăzut data la care se face plata, cumpărătorul este dator a plăti preţul la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului.

(CSJ, s. com., dec. nr. 717/1997, Dr. nr. 10/1997, p. 116)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract comercial. Penalităţi de întârziere în decontare. Termenul de la care se calculează. Notificarea plăţii. Caracter juridic