Contract comercial. Preţ. Majorare ulterioară datei livrării şi achitării mărfurilor. Efecte

În executarea obligaţiilor comerciale pe care părţile şi le-au asumat reciproc, reclamanta se află în culpă evidentă, în primul rând, prin aceea că, deşi a încasat, în avans, preţul corespunzător cantităţii de produse, a livrat mai puţin, iar în al doilea rând, pentru că, în loc să livreze doar diferenţa cantitativă a cărei contravaloare o încasase, a expediat şi un plus de produse, a cărui contravaloare i-a fost, de asemenea, achitată.

în condiţiile reţinute, reclamanta nu este îndreptăţită să transfere în patrimoniul pârâtei majorarea preţului mărfii, intervenită după livrarea acesteia cu importante lipsuri cantitative, şi după încasarea preţului, în consecinţă, recursul se respinge.

(CSJ, s. com., dec. nr. 254/1998, Dr. nr. 10/1998, p. 156)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract comercial. Preţ. Majorare ulterioară datei livrării şi achitării mărfurilor. Efecte