Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.

Cuantum. Legea nr. 43/1993

Susţinerea pârâtei, în sensul că, cuantumul penalităţilor nu ar putea să depăşească cuantumul creanţei datorate, nu poate fi primită, având în vedere prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/1992, modificată prin Legea nr. 43/1993.

(Secţia comercială, decizia nr. 532/1994)

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta U.M.M. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “S.” - S.A., solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: plata a 13.083.789 lei, contravaloarea mărfurilor livrate acesteia pe bază de contract; 21.430.806 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere în plata preţului mărfurilor primite;

3.449.000 lei, cheltuieli de judecată.

în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei diferite cantităţi de mărfuri, pe bază de contract, aceasta neplătind preţul mărfurilor ce i-au fost predate, datorând şi penalităţi până la achitarea efectivă a acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 3.02.1994, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a admis, în parte, acţiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 17.919.913 lei, cu titlu de penalităţi pentru întârziere în plata valorii mărfurilor şi 2.830.355 lei, cheltuieli de judecată.

La pronunţarea sentinţei s-a avut în vedere că, pe parcursul litigiului, pârâta a plătit preţul mărfurilor ce i-au fost livrate, dar datora penalităţi de întârziere în plata preţului pentru perioada de la data scadenţei, până la achitarea efectivă a acesteia.

împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâta.

Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, susţinerea pârâtei, în sensul că, cuantumul penalităţilor nu ar putea să depăşească cuantumul creanţei datorate, nu poate fi primită, având în vedere prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/1992, modificată prin Legea nr. 43 din 6.06.1993. Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 532/1994 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.