Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.
| Comentarii |
|
Legea nr. 76/1992
Din conţinutul dispoziţiilor Legii nr. 76/1992, numai cuantumul penalităţilor trebuie considerat ca având un caracter imperativ, în cazul în care s-a convenit plata de penalităţi, fără a se determina întinderea lor.
(Secţia comercială, decizia nr. 855/1995)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti - secţia comercială, reclamanta “R.” - R.A. - F.S. Piteşti a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “A.I.P.C.” - S.R.L. Bucureşti, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 40.306.800 lei, preţ masă lemnoasă; 23.132.902 lei, penalităţi de întârziere în decontare; cheltuieli de judecată.
S-a arătat că s-au livrat pârâtei diverse cantităţi de masă lemnoasă, facturile întocmite nefiind achitate la termen, fapt pentru care s-au solicitat şi penalităţi de întârziere în plată, prevăzute de Legea nr. 76/1992.
Prin sentinţa civilă nr. 1.141/25.05.1995, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, obligând pârâta la plata sumei de 23.131.902 lei, penalităţi de întârziere şi 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că părţile, de comun acord, au reziliat contractul pentru diferenţa de masă lemnoasă rămasă neexploatată, iar pârâta nu a contestat primirea mărfii şi nici penalităţile de întârziere pretinse.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a admis apelul şi a schimbat sentinţa în parte, înlăturând obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere, menţinând restul dispoziţiilor.
S-a apreciat că penalităţile nu sunt datorate în lipsa unei clauzei penale în acest sens.
în lipsa unei convenţii privind răspunderea părţii în culpă cu plata de penalităţi, nu-şi au aplicabilitate de drept penalităţile prevăzute de Legea nr. 76/1992.
Din conţinutul dispoziţiilor Legii nr. 76/1992, numai cuantumul penalităţilor trebuie considerat ca având un caracter imperativ, în cazul în care s-a convenit plata de penalităţi, fără a se determina întinderea lor.
Deci, în cazul în care nu s-a convenit deloc asupra plăţii vreunei penalităţi, partea care nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată nu poate fi obligată automat Ia plata de penalităţi.
S-a apreciat, de asemeni, că nu se poate reţine că obligaţia plăţii de penalităţi trebuie considerată de drept o clauză în contractele comerciale prin efectul Legii nr. 76/1992, în lipsa unei înţelegeri exprese a părţilor în acest sens.
în speţă, în lipsa unei clauze penale nu se poate antrena răspunderea contractuală a pârâtului la plata de penalităţi de întârziere în decontare.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 777/1996 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia comercială.
| ← Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere. | Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere. → |
|---|
