Creare provizioane.. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Tribunalul VÂLCEA Sentinţă comercială nr. 3592 din data de 07.07.2014

Creare provizioane. Textul art. 127 nu distinge între sursa distribuirilor , ceea ce înseamnă că provizioanele pot fi realizate din orice sursă, inclusiv din sumele obținute din vânzarea bunurilor garantate. (sentința nr. 3592/7 iulie 2014).

Prin sentința nr. 35 din 11 ian. 2010 pronunțată în dosarul nr. 59/90/2010 Tribunalul Vâlcea a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC O C SRL iar prin sentința nr. 2217 din 6 dec. 2010 s-a dispus trecerea la procedura falimentului și dizolvarea societății debitoare.

La data de 15 mai 2014 lichidatorul CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENTA P.E. a întocmit raportul asupra fondurilor obținute din vânzarea unui imobil proprietatea debitoarei și planul de distribuție între creditori.

În raport lichidatorul arată că a provizionat suma de 5900 lei rezervă pentru cheltuieli viitoare , din care suma de 5600 lei indemnizație fixă pe perioada iunie decembrie 2014, 100 lei birotică, 100 lei comisioane bancare și 100 lei corespondență.

La data de 27 mai 2014 creditoarea X BANK SA a formulat contestație împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și asupra planului de distribuție cu motivarea că în mod greșit lichidatorul a reținut un provizion în sumă de 6.449 lei cu titlu de rezervă destinată să acopere cheltuielile viitoare ale procedurii.

Contestatoarea arată că suma propusă spre distribuire a fost obținută din vânzarea unui imobil ipotecat în favoarea sa iar art. 121 din Legea nr. 85/2006 nu îngăduire crearea de provizioane pentru cheltuieli viitoare din valoarea bunurilor grevate de garanții, textul art. 121 fiind o dispoziție specială în raport de art. 127 din aceeași lege.

Deși legal citat lichidatorul nu a formulat întâmpinare.

Din probele administrate tribunalul constată nefondată contestația creditoarei.

Legea nr. 85/2006 reglementează în secțiunea a 7-a ( falimentul) paragraful 3 distribuția sumelor realizate în urma lichidării; prin art. 121 se reglementează distribuția sumelor realizate din vânzarea bunurilor grevate de garanții reale sau drepturi de retenție iar prin art. 123 distribuția comună, a sumelor rezultate din orice alte surse.

Potrivit art. 121 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24 în timp ce potrivit art. 123 alin. 1 "creanțele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 și ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4).

Potrivit art. 127 din aceeași lege cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate:

1. sume proporționale datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse unei condiții suspensive care nu s-a realizat încă;

2. sume proporționale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător și care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;

3. sume proporționale datorate creanțelor admise provizoriu;

4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.

Textul art. 127 nu distinge între sursa distribuirilor , ceea ce înseamnă că provizioanele pot fi realizate din orice sursă, inclusiv din sumele obținute din vânzarea bunurilor garantate.

Creditoarea susține că de plano din vânzarea bunurilor grevate de garanții nu se pot constitui provizioane; aceasta deoarece textul art. 121 are un caracter de normă specială în raport cu dispozițiile art. 127 și ele reflectă intenția de ocrotire a creditorului diligent care și-a constituit garanții asupra averii debitoarei.

O asemenea susținere , care ar echivala cu o inadmisibilitate a creării de provizioane din această sursă nu poate fi primită întrucât în primul rând nu există o interdicție prevăzută expres de lege și în al doilea rând , în unele cazuri provizionarea este obligatorie chiar în cazul vânzării bunurilor garantate; a se vedea în acest sens, situația creanțelor sub condiție sau admise provizoriu.

În ce privește situația rezervelor destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitoarei, trebuie observat că în aparență , provizionarea cu acest scop ar intra în contradicție cu dispozițiile art. 121 alin. 1 din legea nr. 85/2006 întrucât acest text de lege prevede ca din vânzarea bunurilor garantate să fie acoperite taxele, timbre și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata remunerațiilor persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24. S-a susținut că cheltuielile aferente vânzării nu pot fi decât prealabile valorificării , astfel încât este lipsit de logică a se mai proviziona sume cu această destinație.

Tribunalul constată că o asemenea aserțiune poate fi primită, de principiu, atât timp cât nu se relevă necesitatea unor cheltuieli ulterioare, ce pot apărea, tot în legătură cu bunurile respective.

Însă tot art. 121 alin. 1 prevede că, în afara cheltuielilor aferente valorificării, tot din vânzarea bunurilor garantate se plătesc și remunerațiile persoanelor angajate în condițiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 și 24, adică , în speță , onorariul lichidatorului. Dacă pentru celelalte cheltuieli legea prevede că ele trebuie să fie aferente vânzării bunului , pentru onorariul lichidatorului , legea nu mai face această precizare. Aceasta în mod firesc, deoarece lichidatorul nu a fost desemnat numai să vândă un anumit bun ( în mod similar executorului judecătoresc) ci să administreze o procedură de faliment în integralitatea ei.

Este adevărat că, în cazul în care onorariul lichidatorului a fost fixat în cotă procentuală din valoarea bunurilor , el nu poate pretinde decât cota respectivă din valoarea fiecărui bun.

În speță însă , prin hotărârea adunării creditorilor din data de 24 ian. 2011 creditorii au aprobat un onorariu de 800 lei lunar plus 3% din valoarea bunurilor valorificate. Onorariul a fost aprobat cu votul creditorului majoritar CEC BANK SA.

Ceea ce pretinde lichidatorul este în sensul că ulterior vânzării bunului și până la închiderea procedurii are dreptul la cota fixă de onorariu de 800 lei lunar; această pretenție nu-i poate fi negată întrucât onorariul a fost aprobat de către creditori. Pe de altă parte lichidatorul nici nu poate să-și atribuie cu anticipație suma cuvenită pentru o perioadă viitoare prognozată până la închiderea procedurii.

Ca atare singura posibilitate pentru a asigura plata onorariului în condițiile aprobate de către creditori este provizionarea sumei respective din totalul obținut din valorificarea activului. Cum bunul vândut este singurul activ descoperit în averea debitoarei concluzia care se impune este că lichidatorul este în drept să provizioneze această sumă din care urmează a fi plătit onorariul său până la închiderea procedurii.

A raționa altfel ar însemna ca după vânzarea bunului grevat de garanții lichidatorul să desfășoare activitatea fără a mai fi retribuit , indiferent de necesitatea operațiunilor pe care le mai desfășoară. Or, așa cum s-a arătat mai sus, această opțiune contravine chiar voinței creditorilor , care au înțeles să fixeze o retribuție lunară până la închiderea procedurii și nu o plată pentru vânzarea unui anumit bun.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Creare provizioane.. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)