Credit bancar. Nerestituire. Contract de gaj. încuviinţarea vânzării gajului. Condiţii

În speţă, în temeiul contractului de credit, Banca Comercială Română a acordat pârâtei, S.C. “P.”-S.A. un împrumut cu dobândă de 60 % pe an, cu termen de rambursare la data de 6 decembrie 1993.

După expirarea scadenţei împrumutului, părţile au înţeles să încheie un contract de gaj asupra unui bun determinat, care, în fapt, să constituie o garanţie a restituirii creditului şi plăţii dobânzilor aferente.

Totodată, pentru redresarea financiară a debitoarei, creditoarea i-a mai acordat acesteia un termen de graţie de 6 luni, socotit de la data constituirii gajului.

Cum nici în cadrul acestui termen, debitoarea nu a fost în măsură să-şi onoreze obligaţiile, reclamanta a solicitat instanţei competente autorizarea vânzării gajului.

Or, în aceste condiţii, chiar dacă lipsa resurselor financiare s-a datorat calamitării culturilor agricole (pârâta având în activitatea sa şi un asemenea sector), această împrejurare nu poate genera în sarcina creditoarei obligaţia de a aştepta la nesfârşit înlăturarea efectelor acesteia pentru încasarea creanţei sale, mai ales că, prin art. 18 din contractul de credit s-a convenit expres că “banca nu preia riscurile determinate de calamităţile naturale”.

Ca urmare, corect instanţa de apel a considerat că amânarea succesivă la plată a sumelor alocate pentru acoperirea pierderilor determinate de calamităţile naturale, nu poate constitui o piedică în calea executării obligaţiei din contractul de gaj şi, pe cale de consecinţă, a menţinut soluţia instanţei de fond privind încuviinţarea vânzării gajului, soluţie care se justifică în raport de dispoziţiile art. 482 C. com., din moment ce debitorul nu şi-a îndeplinit la termen (6 decembrie 1993) şi nici ulterior, în cadrul termenului de graţie de 6 luni, obligaţia de plată a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul.

(CSJ, s. com., dec. nr. 789/1995, Dr. nr. 5/1996, p. 116)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Credit bancar. Nerestituire. Contract de gaj. încuviinţarea vânzării gajului. Condiţii