Deschidere procedură insolvenţă. Solicitare deschidere procedură simplificată. Solicitare desemnare lichidator. Nedepunere ofertă. Consecinţe
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 16 din data de 24.01.2014
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă la data de 3 octombrie 2013 și înregistrată sub nr. 9861/86/2013, debitorul SC F SA a solicitat deschiderea procedurii simplificate reglementate de Legea privind procedura insolvenței, motivat de faptul că se află în stare de insolvență, înregistrând datorii către terți. Totodată, s-a solicitat desemnarea ca lichidator a I IPURL Suceava.
Prin încheierea nr. 1308 din 8 octombrie 2013 Tribunalul Suceava - secția civilă a admis cererea formulată de debitorul SC F SA Fălticeni, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței, dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC F SA Fălticeni. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a desemnat în calitate de administratori judiciari provizorii pe practicienii în insolvență I IPURL Suceava, E SPRL Suceava și A I IPURL Suceava, cu un onorariu provizoriu în cuantum de câte 1.500 lei. A stabilit în sarcina debitorului obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În temeiul art. 37 din Legea nr. 85/2006, a dispus comunicarea sentinței de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerțului iar în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaților, acționarilor, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, dispunând și indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență. A stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând părțile și transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dând dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar. A stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, până la data de 22 noiembrie 2013 și a dispus trimiterea notificărilor arătate mai sus către toți creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. A dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. A dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosarul cauzei raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006, în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedura simplificată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că debitorul se află în încetare de plăți și că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic admițând cererea debitorului și dispunând deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa. Având în vedere opțiunea debitorului, cât și ofertele depuse la dosarul cauzei, în raport de complexitatea cauzei, judecătorul sindic a desemnat în calitate de administratori judiciari provizorii pe practicienii în insolvență I IPURL, E SPRL și A I IPURL, dispunând luarea măsurilor imediate prevăzute de lege.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel debitoarea SC F SA Fălticeni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare a arătat că, din dispozițiile legale, reiese că în situațiile în care debitorul își declară prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment, judecătorul sindic este ținut să dispună deschiderea procedurii simplificate, debitoarea declarându-și în mod expres intenția de intrare în faliment. Conform art. 28 alin. 1, lit. h cererea debitorului trebuie să fie însoțită de o "declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale, dacă această declarație nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. 2 se prezumă că debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate";. Mai arată că a depus odată cu cererea de deschidere a procedurii simplificate declarația conform căreia și-a manifestat în mod expres intenția de a intra în procedură simplificată. Mai mult decât atât, legea prezumă intenția debitorilor de a intra în procedura simplificată chiar în ipoteza în care nu se depune declarația menționată în termen de 5 zile. Potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 "dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul - sindic ca pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin. 1 lit. h debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. 2 ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. 2, judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate";. Astfel, având în vedere solicitările debitoarei din cererea de deschidere a procedurii insolvenței, este evident că încheierea nr. 1308 din 8 octombrie 2013 a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale citate. Apelanta a apreciat că judecătorul sindic a procedat în mod nelegal la desemnarea a trei administratori judiciari, cu toate că debitoarea a solicitat și indicat în mod expres lichidatorul în vederea numirii, cu respectarea prevederilor legale. Astfel, a solicitat judecătorului sindic desemnarea I IPURL, reprezentat prin practicianul în insolvență A L, ca lichidator care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor. Din textele legale reiese că judecătorul sindic este ținut să desemneze lichidatorul indicat de debitor, atunci când acesta solicită în mod expres acest lucru. În considerentele hotărârii instanța a reținut că pentru numirea administratorilor judiciari a avut în vedere "complexitatea cauzei";, aceasta fiind aproape inexistentă întrucât debitoarea nu mai desfășoară nicio activitate comercială, iar patrimoniul societății nu are bunuri imobile, acestea fiind și considerentele pentru care a solicitat deschiderea procedurii simplificate. Apreciază că atribuțiile lichidatorului pot fi îndeplinite cu succes și de către un singur lichidator.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate prin cererea de apel, instanța constată apelul declarat de către debitoare ca fiind întemeiat.
Prin cererea introductivă de instanță, debitoarea a solicitat deschiderea procedurii simplificate prevăzută de art. 27 și următoarele din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispozițiile art. 3 pct. 25 din același act normativ, menționându-se propunerea în vederea desemnării ca lichidator a I IPURL Suceava, reprezentat prin practician în insolvență L A.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "Dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin. 1 lit. h) debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 lit. a - f și h la termenul prevăzut la art. 28 alin. 2 ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. 2, judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate";.
Având în vedere solicitarea explicită a debitoarei, din cuprinsul cererii adresate Tribunalului Suceava, confirmată și prin depunerea Hotărârii consiliului de administrație al SC F SA Fălticeni din data de 31.07.2013 și declarația din 19.09.2013 (filele 14-46 dosar fond), instanța de apel constată că s-a făcut dovada intenției societății debitoare de a fi supusă procedurii insolvenței în forma simplificată, astfel că, în mod greșit, judecătorul sindic a ignorat această manifestare de voință.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanța va admite apelul declarat de către debitoare și va schimba în parte sentința apelată în sensul deschiderii procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC F SA.
În ceea ce privește critica vizând desemnarea administratorului judiciar, respectiv al lichidatorului, instanța va reține că aceasta este parțial întemeiată. Astfel, față de încuviințarea cererii debitoarei privind deschiderea procedurii simplificate, în cauză se impunea desemnarea de lichidator, iar nu a administratorului judiciar provizoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În ceea ce privește persoana lichidatorului, instanța apreciază că nu poate fi încuviințată propunerea formulată de debitoarea recurentă, întrucât practicianul în insolvență indicat nu a depus la dosarul cauzei ofertă în vederea desemnării. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic "desemnează motivat, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei … lichidatorul care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor";.
Întrucât practicianul în insolvență indicat de către debitoare nu a depus ofertă, instanța de apel apreciază că nu poate proceda la desemnarea acestuia, chiar și provizorie, astfel cum prevede dispoziția legală citată. Spre deosebire de judecătorul sindic, instanța de apel consideră că la dosarul cauzei nu există dovezi care să justifice desemnarea a mai mult de un lichidator, mențiunea din cuprinsul sentinței apelate privind "complexitatea cauzei"; fiind considerată insuficientă pentru a justifica numirea a mai multor lichidatori.
În consecință, în temeiul art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, instanța va desemna lichidator provizoriu pe A I IPURL, ales aleatoriu dintre practicienii care au depus oferte, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1000 lei. În mod corespunzător, va pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și va dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului judiciar, precum și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, urmând ca toate referirile din sentință cu privire la administratorul judiciar să fie considerate ca privind lichidatorul judiciar. În temeiul art. 28 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând părțile și transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Instanța va dispune păstrarea tuturor celorlalte mențiuni ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.
← Conflict de competenţă. Cerere de executare silită. Executare... | Înscriere creanţă în tabelul de creanţe al debitoarei → |
---|