Efectele radierii comerciantului, persoană juridică din Registrul Comerţului, asupra capacităţii procesuale de folosinţă - consecinţe sub aspectul calităţii societăţii de subiect al procedurii insolvenţei.
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 463 din data de 07.12.2015
Prin sentința nr. 421 din 9 iulie 2015, Tribunalul Botoșani - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,a admis cererea formulată de creditoarea DGRFP Iași prin AJFP Botoșani și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC "E"; SRL Botoșani, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu Cabinet Individual de Insolvență LD.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel și cerere de repunere în termen Cabinet Individual de Insolvență LD, în calitate de administrator judiciar al SC E SRL, criticând sentința pentru nelegalitate.
În motivarea apelului, administratorul judiciar a arătat că, în urma deschiderii procedurii insolvenței și notificării sale în legătură cu numirea în calitate de administrator judiciar, la data de 23.10.2015 s-a deplasat la Tribunalul Botoșani în vederea studierii dosarului și a constatat din documentele transmise de ONRC Botoșani că la data pronunțării sentinței de deschidere a procedurii generale de insolvență, debitoarea era radiată din Registrul comerțului, prin sentința Tribunalului Botoșani nr. 115 din 27.01.2015 pronunțată în dosarul 4373/40/2014, sentință rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Suceava nr. 204 din 07.05.2015, iar potrivit art. 237 alin. (6)- (10) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, o societate comercială își pierde personalitatea juridică și implicit, nu mai este subiect de drepturi și obligații de la data radierii din Registrul comerțului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar DGRFP Iași - prin AJFP Botoșani a solicitat respingerea cererii de repunere în termen și a cererii de apel, arătând că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu obligații de plată în sumă de 51.322 lei, conform fișei sintetice totale editată la 21.01.2014.
Întrucât demersurile AJFP Botoșani privind executarea silită a debitoarei nu a avut finalitatea prevăzută de lege, respectiv recuperarea creanțelor datorate, s-a notificat administratorul societății comerciale privind deschiderea procedurii de atragere solidară la plată, în conformitate cu disp. art. 176 Cod pr. fiscală, fiind emisă decizia nr. 106850 din 12.11.2013 de atragere a răspunderii solidare.
Prin urmare, apreciază că sentința nr.115 din 27.01.2015 pronunțată în dosarul 4373/40/2014 a fost dată cu nerespectarea disp. art. 26 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
La data pronunțării acestei hotărâri pe rolul instanțelor de judecată se afla o cerere prin care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței pentru debitoare, cerere ce a fost înregistrată sub nr. 3599/40/2014.
Așadar, radierea SC E SRL poate fi dispună doar după soluționarea de către instanța Tribunalului Botoșani a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de DGRFP Iași - AJFP Botoșani.
Examinând cererea de repunere în termen,Curtea reține că potrivit art. 186 al. 1,2 C.Proc.Civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.
Or,așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, apelantul a fost notificat cu privire la faptul numirii sale în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC E SRL și la data de 23.10. 2015, deplasându-se la Tribunalul Botoșani în vederea studierii dosarului, a constatat din documentele existente la dosar transmise de ONRC că debitoarea fusese radiată la din registrul comerțului potrivit sentinței nr. 115 din 27.01.2015 a Tribunalului Botoșani, definitivă.
Prin urmare, cum cererea de repunere în termenul de apel a fost formulată la data de 29.10.2015, față de cele de mai sus urmează a fi admisă.
Pe fondul apelului reține Curtea că, la data de 07.06. 2013 s-a înregistrat o cerere de dizolvare a SC E SRL depusă de ORC Botoșani, cerere admisă de Tribunalul Botoșani prin sentința nr. 2708 din 10.09.2013 pronunțată în dosarul nr. 3220/40/2013.
La data de 24.09.2014 s-a înregistrat o cerere de deschidere a procedurii generale de insolvență a SC E SRL, formulată de creditoarea AJFP Botoșani, cerere ce a fost admisă de Tribunalul Botoșani prin sentința nr. 421 din 09.07.2015 pronunțată în dosarul 3599/40/2014.
Ulterior, la data de 11.12.2014 s-a înregistrat o cerere de radiere a SC E SRL, cerere formulată de ORC Botoșani și admisă de Tribunalul Botoșani, prin sentința nr. 115 din 27.01.2015 pronunțată în dosarul 4373/40/2014, sentință rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Suceava nr. 204 din 07.05.2015, pronunțată în urma apelului formulat de AJFP Botoșani.
Prin urmare, la data deschiderii procedurii generale de insolvență (09.07.2015), prin sentința apelată, debitoarea era radiată.
Radierea debitoarei din evidența Registrului Comerțului are drept consecință încetarea persoanei juridice însăși și atrage după sine lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia.
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei juridice de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Încetarea capacității procesuale de folosință are loc la data încetării persoanei juridice însăși prin terminarea operațiunilor de lichidare și prin radierea acesteia din Registrul Comerțului.
În aceste condiții, debitoarea la momentul pronunțării instanței nu avea aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie care, prin efectul său, împiedică soluționarea cauzei pe fond.
Prin urmare, față de această situație, în temeiul art. 480 C.Proc.Civ. Curtea va admite apelul, va schimba sentința apelată în totalitate iar în rejudecare admițând excepția lipsei capacității de folosință a debitoarei va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca fiind formulată împotriva unei persoane juridice lipsite de capacitate de folosință.
← Plângere împotriva rezoluţiei Directorului ORC. Act... | Temeiul juridic al atragerii răspunderii administratorului unei... → |
---|