Efectuarea unor cheltuieli pentru reparaţii auto, fără a exista o aprobare a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestor cheltuieli. Obligaţia creditorului de a formula declaraţii de creanţă şi de a cere înscrierea în ta
| Comentarii |
|
Emiterea facturii la o dată mult ulterioară efectuării reparaţiilor, fără o dovadă asupra efectuării altor reparaţii sau asupra necesităţii lor, nu strămută momentul efectuării acestora şi al naşterii creanţei, după data deschiderii procedurii, nefiind însă în discuţie, la acest moment, respectarea prevederilor art. 155 din Codul fiscal, referitor la emiterea facturii. Ca atare, cum reparaţia a fost efectuată anterior deschiderii procedurii, creditorul era obligat să formuleze declaraţii de creanţă, să ceară înscrierea în tabel şi să fie menţionat în acesta, în condiţiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ceea ce nu s-a realizat în cauză. Curtea constată că şi în ipoteza în care s-ar admite că ulterior deschiderii procedurii ar fi fost efectuate unele reparaţii, pentru ca acestea să poată constitui temei pentru creanţe născute după data deschiderii procedurii, în condiţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, era necesar să se stabilească în adunarea creditorilor dacă aceste cheltuieli se impun a fi făcute. Din prevederile art. 121 pct.1 din Legea nr. 85/2006, care se referă la cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor valorificate, care trebuie suportate din valoarea acestor bunuri, rezultă că ceea ce nu se încadrează în atare categorie de cheltuieli (conservare şi administrare), respectiv, orice investiţie sau cheltuială pentru creşterea valorii bunului, trebuie stabilit de creditori.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2340 din 31 octombrie 2012
La data de 6.01.2012 B.T. SA Cluj - Napoca Sucursala Pitești a formulat contestație la raportul privind fondurile obținute din lichidare și încasarea de creanțe și a planului de distribuire între creditori a fondurilor obținute prin lichidarea și încasarea de creanțe a debitoarei SC A.N.C. SRL.
Contestatoarea a adus raportului și planului de distribuție trei critici și anume:
Onorariul de succes de 3% s-a calculat la întreaga sumă obținută în urma valorificării bunului mobil garantat și nu la suma fără TVA.
A fost repartizată suma de 2.517,08 lei reprezentând cheltuieli cu reparația auto, fără a exista o aprobare a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestor cheltuieli. Nu se cunoaște dacă acest creditor (căruia i-a fost repartizată suma de 2517,08 lei) este înscris la masa credală.
Nu este corect modul în care s-a determinat ponderea creanței garantate deținute de contestatoare, întrucât, dacă ceilalți creditori nu erau garantați, ei nu trebuiau menționați în tabelul definitiv ca și creditori garantați.
în apărare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 353/29 februarie 2012 Tribunalul Comercial Argeș a respins contestația formulată de creditoarea B.T. SA Cluj - Napoca Sucursala Pitești, reținând că onorariul lichidatorului a fost stabilit în adunarea creditorilor din data de 17.10.2011 prin care s-a aprobat un onorariu de succes de 3% din valoarea vânzărilor.
întrucât debitorul este înregistrat ca plătitor de TVA, valoarea vânzărilor include obligatoriu această taxă. Pe cale de consecință, onorariul de succes de 3% trebuie aplicat la valoarea vânzărilor, adică la valoarea care include și TVA.
Dacă voința adunării creditorilor ar fi fost să modifice baza de aplicare a procentului de 3% din valoarea vânzărilor, în procesul verbal al adunării creditorilor s-ar fi consemnat aplicarea procesului la valoarea vânzărilor, fără TVA.
în ceea ce privește suma repartizată către SC C.R. Grup SRL, instanța a reținut că aceasta este o firmă de service auto la care se afla pentru reparații autoutilitara Fiat Scundo, în momentul deschiderii procedurii.
După deschiderea procedurii reparația s-a finalizat, iar societatea SC C.R. Grup SRL a solicitat plata reparației efectuate, întocmind în acest sens factura fiscală nr. 11102675/11.08.2011.
S-a reținut că, la momentul deschiderii procedurii, creanța SC C.R. Grup SRL nu era scadentă, ea devenind scadentă după deschiderea procedurii iar potrivit art. 64 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor, din care rezultă, nefiind necesar înscrierea la masa credală.
în consecință, s-a reținut că în mod corect lichidatorul judiciar a achitat suma care reprezintă reparația autoturismului valorificat în cadrul procedurii, întrucât cheltuielile de procedură realizate în legătură cu reparația, conservarea și administrarea bunurilor se satisfac cu prioritate față de toți creditorii.
în ce privește faptul că, în mod nejustificat ar fi fost incluși în tabelul definitiv și alți creditori care nu trebuiau menționați ca și creditori garantați, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită, întrucât distribuția sumelor de bani se face potrivit tabelului definitiv al creanțelor.
în condițiile în care contestatoarea ar fi avut nemulțumiri cu privire la înscrierea altor creditori cu titlu de creanță garantată, aceasta ar fi avut la îndemână contestația la tabelul preliminar sau definitiv, după caz.
Instanța a reținut că lichidatorul judiciar a procedat în mod corect la distribuirea sumelor potrivit tabelului definitiv al creanțelor, rangul de creanță garantată al altor creditori neputând fi contestat în cadrul contestației la planul de distribuire, ci în cadrul contestației la tabelele preliminare sau definitive.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs B.T. SA Cluj-Napoca Sucursala Pitești solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea contestației, dispunându-se refacerea planului de distribuție între creditori și a fondurilor obținute din lichidare și a raportului privind fondurile obținute din lichidare, potrivit variantei I de calcul efectuate de recurent, cu cheltuieli de judecată.
în motivare se arată că, în contestația formulată în temeiul art. 122 alin. (3) și art. 123 din Legea nr. 85/2006 la raportul privind fondurile obținute din lichidare și încasare și la planul de distribuție între creditori a acestor fonduri, banca a invocat patru motive respectiv:
- aplicarea procentului de 3% reprezentând onorariu de succes care s-a făcut la întreaga sumă obținută din valorificarea bunului mobil garantat în favoarea băncii, iar nu la suma fără TVA;
- repartizarea sumei de 2.517,08 lei cheltuieli cu reparația auto în lipsa unei cereri de înscriere la masa credală și a unei aprobări a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestor cheltuieli;
- determinarea greșită a ponderii creanței garantate deținută de către recurentă în totalul creanțelor garantate, respectiv 35% utilizat la calculul cheltuielilor de procedură;
- nerespectarea de către lichidator a condițiilor de formă prevăzută de Ordinul nr. 1692/2006 pentru întocmirea raportului și a planului de distribuție.
Asupra primului aspect se arată că potrivit Codului fiscal, prețul de vânzare al bunului include TVA, din valoarea de 24.750 lei, TVA fiind de 4.790 lei, rezultând că venitul net este de 19.960 lei.
în practica lichidatorilor judiciari aplicarea procentului aferent onorariului de succes se face la suma încasată din care se scade TVA, neputând fi perceput onorariul la o taxă datorată statului.
Pe de altă parte, se arată că în cazul în care lichidatorul este plătitor de TVA, această taxă se calculează la onorariul aplicat la suma netă, or, aprobarea pe onorariul de succes a fost făcută fără mențiune cu sau fără TVA, instanța dispunând onorariul fix de 1.000 lei/lună, fără a menționa dacă acesta este cu sau fără TVA, ceea ce atrage fie concluzia că lichidatorul nu este plătitor de TVA, fie, în ipoteza contrară, că onorariul include și TVA.
Al doilea aspect, referitor la repartizarea către SC C.R. Grup a sumei reprezentând reparația efectuată este detaliat în motivele de recurs, susținându-se că la momentul deschiderii procedurii creanța era scadentă, deoarece reparațiile au fost executate anterior, dovadă procesul verbal de sechestru din 20.09.2010, care atestă că bunul se afla în parcul auto pentru reparații, potrivit devizului anexat.
Devizul este datat 4.09.2009, iar deschiderea procedurii s-a realizat la 9.02.2011, emiterea facturii nr. X/11.08.2011 nefiind posibilă la acel moment.
Se mai arată că dacă reparația a fost efectuată în anul 2009, factura trebuia să existe la acest moment, în temeiul art. 155 Cod procedură fiscală, iar dacă reparația ar fi fost finalizată după deschiderea procedurii trebuia să existe adunarea comitetului creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestei cheltuieli.
Astfel, la 9.02.2011 s-a deschis procedura simplificată de insolvență, iar nu procedura generală, astfel încât să existe perioada de observație la care se referă art. 64 din Legea nr. 85/2006.
Planul de distribuție nu include la cheltuieli de procedură această valoare, care nu poate fi calificată astfel, rezultând că ea nu poate fi distribuită către un creditor care nu figurează în tabelul de creanțe, iar numirea și remunerarea acestuia nu a fost aprobată în condițiile Legii nr. 85/2006.
într-o a treia critică se susține că banca nu a susținut că în mod nejustificat ar fi fost incluși în tabelul definitiv alți creditori care nu trebuiau menționați ca și creditori garantați.
Recurenta a criticat numai modul de determinare a ponderii creanței garantate a băncii în totalul creanțelor garantate, respectiv 35% utilizat și la calculul cheltuielilor de procedură.
Potrivit valorii creanțelor garantate procentul corect deținut de bancă este de 21,62%, ponderea de 35% obținută de lichidator, fiind rezultatul raportării creanței băncii numai la valoarea creditorilor garantați cu active valorificabile.
Prin urmare, dacă ceilalți creditori nu erau garantați, neavând garanții mobile și imobile valorificabile rezultă că nu trebuiau reținuți în această calitate. De vreme ce aceștia apar ca garantați în tabel, determinarea ponderii creanței băncii se face la valoarea cumulată a creanțelor tuturor creditorilor garantați.
în ce privește nerespectarea cerințelor de formă prevăzute de O.M.J. nr. 1692/2006, se susține că această critică a rămas nesoluționată prin sentința atacată.
în final, se propun două variante de calcul, după cum urmează:
- dacă se exclude cheltuiala cu reparația auto, iar onorariul de succes de 3% se calculează la suma din care se scade TVA și se aplică procentul corect de 21,62% ca rezultat al raportării creanței băncii la cumulul tuturor creanțelor garantate din tabel, diferența în plus ce trebuie plătită băncii este de 4.132,7 lei;
- dacă ponderea de 35% este apreciată ca fiind corectă și se exclude doar cheltuiala cu reparația auto, diferența de plătit băncii este de 2.661,28 lei.
Dinu Ion, lichidator judiciar, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, se constată că recursul este fondat, numai pentru considerentele ce se vor expune în privința cheltuielii de reparații auto:
Prin încheierea din 9 februarie 2011, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 219/1259/2011, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC ABC N.C. SRL, fiind numit lichidator provizoriu D.I., cu un onorariu de X lei lunar din averea debitoarei și atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar a valorificat bunul mobil proprietatea debitoarei, autoutilitara marca Fiat, care a constituit obiectul garanției reale mobiliare în favoarea creditorului B.T. S.A. Cluj-Napoca - Sucursala Pitești.
Bunul a fost constituit garanție pentru creditul acordat debitoarei potrivit contractului nr. 178/30.01.2008, modificat prin actul adițional din 26.06.2009.
Pentru suma încasată în urma vânzării s-a întocmit planul de distribuire între creditori, contestat în prezenta cauză.
Lichidatorul a repartizat 2% din valoarea vânzării la fondul de lichidare, 2.517,08 lei cheltuieli cu reparația auto, 4.592 lei cheltuieli de procedură constând în onorariu evaluator, anunțuri publicitare, 4.243 lei onorariu lichidator (10.000 lei pentru 10 luni și 742 lei-3% onorariu de succes) și creanțe garantate 12.450,92 lei către Banca Transilvania.
în privința onorariului de lichidator, Curtea reține că potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006 sunt stabilite criterii pentru determinarea nivelului onorariului lichidatorului, printre care valoarea patrimoniului, potrivit evaluării.
De asemenea, art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea insolvenței vorbește despre onorariul negociat pentru lichidator, stabilit în adunarea creditorilor.
Asupra calculării onorariului de succes, stabilit prin hotărârea adunării creditorilor din 17.10.2011, Curtea constată că potrivit mențiunilor acestei hotărâri, s-a stabilit că onorariul de succes este de 3% din valoarea vânzărilor, adresele transmise de B.R., D.G.F.P. Argeș și creditoarea-recurentă arătând expres că acești creditori sunt de acord cu onorariul de succes în cuantum de 3% din valoarea vânzărilor.
în planul de distribuție, onorariul de lichidator în procentul menționat a fost stabilit în raport de valoarea încasată din vânzarea bunului, respectiv 24.750 lei, fără a se deduce TVA-ul datorat statului, anterior aplicării procentului.
Un asemenea mod de determinare a onorariului de succes, respectă întocmai hotărârea adunării creditorilor, care s-au raportat la prețul de vânzare al bunurilor, tocmai în ideea de a stimula obținerea unui preț cât mai ridicat din vânzarea bunurilor debitoarei.
De vreme ce creditorii au stabilit procentul menționat din valoarea de vânzare a bunului, fără nicio mențiune cu privire la TVA-ul care trebuie dedus din această sumă și achitat statului, înseamnă că au avut în vedere efectiv valoarea obținută prin vânzare.
Practica judiciară depusă în susținerea punctului de vedere exprimat de recurentă, nu se referă la modul de determinare a onorariului de succes prin aplicarea procentului la suma obținută după scăderea TVA-ului, ci la suma concretă care se repartizează între creditori și care trebuie să fie reprezentată de suma obținută din vânzarea bunurilor, după deducerea TVA.
în speță, se constată că lichidatorul a repartizat în planul de distribuție numai suma de 19.960 lei, rămasă după deducerea sumei de 4.790 lei TVA datorat statului din suma de 24.750 lei, obținută din vânzarea bunurilor.
Ca atare, acesta a procedat conform practicii judiciare depuse la dosar, care însă nu se referă, așa cum s-a reținut mai sus, la modul de stabilire a onorariului de succes.
Prin urmare, singurul criteriu avut la dispoziție de lichidator este hotărârea adunării creditorilor care statuează asupra raportării procentului la valoarea obținută din vânzare, urmând ca la distribuție, această sumă să fie achitată din valoarea reprezentând suma concretă rezultată din vânzare, din care se deduce TVA.
Nu are relevanță calitatea lichidatorului de plătitor de TVA, așa cum se afirmă de către recurentă, în condițiile în care, plata TVA se face ulterior, din onorariul astfel repartizat, în funcție de cum lichidatorul are sau nu calitatea de plătitor de TVA.
în privința onorariului fix, se constată că instanța, prin sentința de deschidere a procedurii simplificate, a stabilit 1.000 lei lunar din averea debitoarei, fără referire la TVA, deoarece din această sumă lichidatorul urmează ca ulterior, în ipoteza în care este plătitor de TVA să achite statului taxa datorată.
Dispozițiile art. 89 alin. (1) lit. a) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență se referă la plata onorariilor practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare, constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, iar nu la onorariile care se achită din averea debitoarei.
Faptul că textul prevede că onorariul se stabilește prin hotărârea judecătorului sindic și este în cuantum de 3.000 lei, iar pentru practicienii în insolvență înregistrați cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 3.000 lei, exclusiv TVA, nu determină concluzia că aceeași regulă se aplică și în ipoteza onorariilor achitate din averea debitoarei, de vreme ce în hotărârea judecătorului sindic nu s-a făcut nicio mențiune asupra acestui aspect.
Mai mult chiar, în planul de distribuire contestat se constată că onorariul de lichidator a fost determinat prin înmulțirea sumei acordate lunar cu perioada procedurii (1.000 lei/lună x 10 luni), raportat la procentul de cheltuieli care trebuie suportat de către creditoare, fără mențiune cu privire la TVA, urmând ca în ipoteza în care lichidatorul este înregistrat ca vector fiscal de TVA, să achite această taxă din onorariul astfel determinat.
în ce privește critica referitoare la modul în care s-a determinat ponderea creanței garantate deținute de B.T. SA Cluj-Napoca - Sucursala Pitești în totalul creanțelor garantate, anume 35% din cheltuielile de procedură, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, la data de 6.04.2011, judecătorul sindic a luat act că nu s-au formulat contestații la tabelul preliminar al creanțelor, s-a dispus afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv și s-a acordat termen pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Ca atare, înscrierea în tabel a unor creditori cu creanțe garantate nu poate fi reanalizată în acest moment, pe fondul lipsei unei contestații cu privire la acest aspect.
Curtea constată că într-adevăr în contestația depusă la 6 ianuarie 2012, B.T. a criticat modul de determinare a ponderii cheltuielilor de suportat, susținându-se că procentul este de 21,62% stabilit prin raportare la cumulul tuturor creanțelor garantate din tabelul definitiv, rezultând astfel că s-a avut în vedere modul de determinare a procentului de suportare a cheltuielilor.
însă, în aceeași contestație se arată că dacă ceilalți creditori, afară de BT și BR nu erau garantați cu bunuri mobile și bunuri imobile valorificabile, aceștia nu trebuiau menționați în această calitate, în tabel, rezultând că practic, se contestă modul în care au fost reținuți anumiți creditori în tabelul definitiv.
Chiar trecând peste acest aspect, Curtea constată că reținerea unor creditori garantați, care nu sunt titularii unor garanții mobile sau imobile valorificabile, pe lângă faptul că nu mai poate fi cenzurat la acest moment, nu impietează asupra calculării cheltuielilor de procedură prin raportare la bunurile concret valorificate.
Dispozițiile art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, stabilesc determinarea taxelor și oricăror alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor debitoarei, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, în raport de valoarea bunurilor care au constituit obiect al garanției și care au fost valorificate în procedură, rezultând astfel că legiuitorul a avut în vedere determinarea cheltuielilor, prin raportare la bunurile înstrăinate în mod concret în procedură.
Faptul că alți creditori ar fi fost menționați în calitate de garantați în tabel, deși garanțiile lor nu sunt reale, sau nu se raportează la bunuri concrete valorificabile, nu poate determina suportarea cheltuielilor de către toți acești creditori, prin raportare la masa totală a creanțelor garantate, de vreme ce o asemenea suportare ar presupune avansarea cheltuielilor de către acești creditori, iar nu deducerea lor din sumele obținute din vânzare.
în ipoteza în care procentul ar fi determinat prin raportare la toate creanțele garantate din tabelul definitiv, deși nu toate beneficiază de bunuri mobile sau imobile valorificabile, ar însemna că onorariul lichidatorului se determină din sume neîncasate în averea debitoarei și pe care acești creditori trebuie să le suporte din patrimoniul personal sau că onorariul lichidatorului se reduce în consecință, imputându-se cota aferentă creditorilor care nu beneficiază de garanții asupra unor bunuri valorificabile.
Cât privește repartizarea cheltuielii cu reparația bunului valorificat, în valoare de 2.517,08 lei, către SC C.G. SRL, Curtea constată că sunt întemeiate criticile aduse în recurs.
Astfel, inclusiv în concluziile scrise depuse de lichidator, se arată că la data deschiderii procedurii simplificate a falimentului (9.02.2011), bunul se afla în service-ul auto pentru efectuarea unor reparații, aspect rezultat și din procesul verbal de sechestru depus de către creditoare, întocmit la 20.09.2010.
în același proces verbal, semnat și de către SC C.R. Grup, se arată că reparațiile la autoutilitara marca Fiat Scudo au fost executate conform devizului anexat, iar mașina nu a fost ridicată de proprietarul debitor, care nu a achitat valoarea reparației până la data de 20.09.2010.
Totodată, rezultă că nici ulterior, autoutilitara nu a fost ridicată de către proprietar, fiind lăsată la SC Concret Ro Grup SRL în calitate de custode, fiind ulterior înstrăinată de către lichidator.
Analizând devizul întocmit la data de 4.09.2009, curtea constată că valoarea manoperei și a materialelor prezentate este de 2.517,08 lei, aceeași sumă fiind menționată și în factura emisă de către SC C.R. Grup la 11.08.2011.
Nu există nicio dovadă la dosar care să ateste efectuarea altor reparații decât cele menționate în devizul din anul 2009, care corespunde facturii emise de SC C.R. Grup la 11.08.2011, sau care să susțină contrariul celor arătate în procesul verbal de sechestru, referitor la efectuarea reparațiilor anterior datei sechestrării cu atât mai mult cu cât bunul a rămas la SC C.R. Grup SRL.
Faptul că, în concluziile scrise, lichidatorul arată că această creanță a SC C.R. Grup a apărut la 11.08.2011, fiind o cheltuială efectuată după data deschiderii procedurii, nu înlătură dovezile de la dosar în sensul efectuării acestor reparații anterior deschiderii procedurii.
Emiterea facturii la o dată mult ulterioară efectuării reparațiilor, fără o dovadă asupra efectuării altor reparații sau asupra necesității lor, nu strămută momentul efectuării acestora și al nașterii creanței, după data deschiderii procedurii, nefiind însă în discuție, la acest moment, respectarea prevederilor art. 155 din Codul fiscal, referitor la emiterea facturii.
Ca atare, cum reparația a fost efectuată anterior deschiderii procedurii, creditorul era obligat să formuleze declarații de creanță, să ceară înscrierea în tabel și să fie menționat în acesta, în condițiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Curtea constată că și în ipoteza în care s-ar admite că ulterior deschiderii procedurii ar fi fost efectuate unele reparații, pentru ca acestea să poată constitui temei pentru creanțe născute după data deschiderii procedurii, în condițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, era necesar să se stabilească în adunarea creditorilor dacă aceste cheltuieli se impun a fi făcute.
Din prevederile art. 121 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, care se referă la cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor valorificate, care trebuie suportate din valoarea acestor bunuri, rezultă că ceea ce nu se încadrează în atare categorie de cheltuieli (conservare și administrare), respectiv, orice investiție sau cheltuială pentru creșterea valorii bunului, trebuie stabilit de creditori.
în ce privește contestația referitoare la nerespectarea condițiilor de formă pentru întocmirea raportului și a planului de distribuție, Curtea constată că o asemenea critică nu a fost dezvoltată, la fond în contestație arătându-se că planul de distribuție nu a fost datat, creditoarea neavând cunoștință la ce dată a fost depus la instanță.
Un asemenea aspect, nu poate constitui motiv de nulitate a planului de distribuție, Curtea constatând că raportul poartă mențiunea primirii la Tribunalul Comercial, respectiv 4 ianuarie 2012, singura consecință negativă în ce privește pe creditor fiind raportată la o eventuală tardivitate a contestației.
Or, cererea formulată la data de 6 ianuarie 2012 împotriva raportului de distribuție nu a fost analizată prin prisma unei asemenea excepții, astfel că nu se poate constata nicio vătămare în ce o privește pe creditoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 312 C.proc.civ., curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că admite contestația în parte și dispune refacerea planului de distribuție cu înlăturarea sumei de 2517,08 lei, cheltuială cu reparația auto.
Pentru aceste motive, Curtea admite recursul formulat de contestatoarea BT SA Cluj Napoca, Sucursala Pitești împotriva sentinței nr. 353/F/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. 219/1259/2011/a1, intimați fiind debitoarea SC Abc N.C. SRL, creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, Primăria Curtea de Argeș, B.R.D. - G.S.G. - Grup Pitești, BP SA, BR SA, UȚB, M. IFN SA, , SC V. SA, SC S. SRL, SC N. I. SRL, SC GDF S.E. România SA și lichidatorul judiciar D. I.
Modifică în parte sentința în sensul că admite contestația în parte și dispune refacerea planului de distribuție, cu înlăturarea sumei de 2.517,08 lei, cheltuială cu reparația auto.
| ← Admisibilitatea cererii de suspendare a executării deciziei... | Admisibilitatea unei acţiuni în răspundere personală,... → |
|---|
