Faliment. Jurisprudență Faliment

Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 681 din data de 19.06.2013

Prin cererea formulată la data de 13.08.2012 și înregistrată sub dosar nr. 2383/110/2012*/a 1 contestatoarea SC N.I. SRL a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor SC N.I. SRL publicat în BPI nr. 11012/07.08.21012 solicitând eliminarea în totalitate a creanței în sumă de 142.023, 34 de lei înscrisă la solicitarea B..

În motivarea contestației, s-a arătat faptul că, SC N.I. SRL a încheiat un contract de novație lipsit de obiect, preluarea creditului SC L.E. SRL fiind doar declarativă iar creditul, adică banii împrumutați de către SC L.E. SRL, nu au intrat efectiv în contul SC N.I. SRL. În acesta situație SC N.I. SRL prin novație a ratificat un act de liberalitate lovit de nulitate întrucât SC N.I. SRL nu avea în obiectul de activitate al societății, conform actului constitutiv, posibilitatea de a face liberalități, ci doar să obțină profit, iar pe de altă parte, un act efectuat de către o persoană juridică ce nu are posibilitatea efectuării acelui act, este lovit de nulitate absolută.

În drept, au fost invocate prevederile art. 73 din Legea 85/2006.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 120 de lei și timbru judiciar în sumă de 0, 3 lei.

La data de 21.11.2012, SC B.P. SA București a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, pe fondul cauzei solicitând respingerea contestației ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat faptul că, procedura s-a deschis la cererea SC B. SA prin încheierea din data de 06.06.2012, SC N.I. SRL neformulând contestație, în prezent fiind deschisă procedura de faliment.

Intimata a mai specificat faptul că, din analiza contestației rezultă faptul că, nu se contestă suma ci faptul că, acele contracte de novație sunt lovite de nulitate absolută și că banii nu s-au predat, or, în cauză nu există o hotărâre prin care să se fi constatat nulitatea contractelor astfel încât valabilitatea lor nu poate fi contestată pe această cale procesuală.

Intimata a mai precizat faptul că, creanța băncii îndeplinește condițiile legale în sensul că este certă, lichidă și exigibilă, cuantumul acesteia rezultând din înscrisurile depuse la dosar astfel încât în mod corect a fost înscrisă în tabelul creditorilor.

În susținere au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

La termenul din data de 23.01.2013 a fost respinsă excepția inadmisibilității pentru considerentele arătate în acea încheiere.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, între S.C. B. S.A. în calitate de împrumutător și S.C. L.E. S.R.L. în calitate de împrumutat, B.L. în calitate de garant a fost încheiat contractul de facilitate de credit la termen nr. 11287/15.01.2008 având ca obiect punerea la dispoziția împrumutatului de către Bancă, a unei facilități în sumă de maxim 85.000 lei sub formă de credit pe termen de 120 de luni.

Ulterior, la data de 23.07.2009 a fost încheiat actul adițional nr. 2/23.07.2009 întrucât SC L.E. SRL a solicitat băncii iar banca a aprobat transferul facilității de credit de pe SC L.E. SRL pe SC N.I. SRL. In cuprinsul art. 2.1.1 din contract s-a specificat faptul că, banca pune la dispoziția împrumutatului un credit în suma de 73.571 lei pe o perioadă de 102 luni de la data semnării actului adițional la contractul de credit.

Între S.C. B. S.A. și SC L.E. SRL precum și SC N.I. SRL s-a încheiat contractul de novație autentificat sub nr. 921/06.08.2009 de BNP C.D., in cuprinsul art. 1 fiind specificat faptul că, SC N.I. SRL este de acord cu novația acestui contract, în sensul de a deveni împrumutată în locul SC L.E. SRL astfel cum rezultă din contractul de credit la termen Condiții speciale nr. 12287/15.01.2008 și actul adițional nr. 2/23.07.2009 la acesta în valoare de 73.571 lei, în sold 73571 lei la data de 06.08.2009, în cuprinsul art. 2 fiind indicat faptul că, părțile sunt de acord cu stingerea obligației debitorului inițial, SC L.E. SRL față de creditor, în art. 3 fiind indicat în mod expres faptul că, ca urmare a stingerii vechii obligații de debitorului inițial și nașterii unei noi obligații față de creditor, conform art. 1128 pct. 2 din Codul civil, debitorul împrumutat se angajează față de creditor să plătească întreaga creanță, la care se adaugă dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente contractului de credit la termen Condiții speciale nr. 12287/15.01.2008 și actul adițional nr. 2/23.07.2009 la acesta în valoare de 73.571 lei, precum și întreaga creanță

De asemenea, între SC B. SA în calitate de împrumutător și SC L.E. SRL în calitate de împrumutat, B.L. în calitate de garant a fost încheiat contractul de facilitate de credit la termen nr. 2077/04.12.2006 având ca obiect punerea la dispoziția împrumutatului de către Bancă, a unei facilități în sumă de maxim 30.000 lei sub formă de credit pe termen mediu.

Ulterior, la data de 23.07.2009 a fost încheiat actul adițional nr. 2/23.07.2009 întrucât SC L.E. SRL a solicitat băncii iar banca a aprobat transferul facilității de credit de pe SC L.E. SRL pe SC N.I. SRL. In cuprinsul art. 2.1.1 din contract s-a specificat faptul că, banca pune la dispoziția împrumutatului un credit în suma de 14499 lei pe o perioadă de 29 luni de la data semnării actului adițional la contractul de credit.

Între S.C. B. S.A. și SC L.E. SRL precum și SC N.I. SRL s-a încheiat contractul de novație autentificat sub nr. 922/06.08.2009 de BNP C.D., in cuprinsul art. 1 fiind specificat faptul că, SC N.I. SRL este de acord cu novația acestui contract, în sensul de a deveni împrumutată în locul SC L.E. SRL astfel cum rezultă din contractul de credit la termen Condiții speciale nr. 2077/04.12.2006 și actul adițional nr. 2/23.07.2009 la acesta în valoare de 14.499 lei, în sold 14.499 lei la data de 06.08.2009, în cuprinsul art. 2 fiind indicat faptul că, părțile sunt de acord cu stingerea obligației debitorului inițial, SC L.E. SRL față de creditor, în art. 3 fiind indicat în mod expres faptul că, ca urmare a stingerii vechii obligații de debitorului inițial și nașterii unei noi obligații față de creditor, conform art. 1128 pct. 2 din Codul civil, debitorul împrumutat se angajează față de creditor să plătească întreaga creanță, la care se adaugă dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente contractului de credit la termen Condiții speciale nr. 2077/04.12.2006 și actul adițional nr. 2/23.07.2009 la acesta în valoare de 14.499 lei, precum și întreaga creanță.

Prin Sentința civilă nr. 773/06.06.2012 pronunțată în dosar nr. 2383/110/2012 a fost deschisă procedurii insolvenței împotriva S.C. N.I. S.R.L. la cererea creditoarei B. S.A., aceasta fiind înscrisă la masa credală cu suma de 142.023, 34 de lei titlul constituirii creanței fiind reprezentat de contractul nr. 2077/04.12.2006 și contractul nr. 11287/15.01.2008.

În drept, potrivit art. 73 din Legea 85/2006 (1) Debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe […].

Se reține faptul că, novația este o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuindu-o cu o nouă obligație, novația prin schimbare de debitor având loc atunci când un terț se angajează față de creditor să plătească datoria.

Având în vedere cele două contracte de novație autentificate depuse la dosarul cauzei, instanța reține faptul că, SC N.I. SRL s-a obligat în locul SC L.E. SRL față de creditoarea S.C. B. S.A. la plata sumei de 73571 lei la care se adaugă dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente contractului de credit la termen Condiții speciale nr. 12287/15.01.2008 și actul adițional nr. 2/23.07.2009 la acesta precum și la plata sumei de 14.499 lei la care se adaugă dobânzile, spezele, taxele, comisioanele și cheltuielile aferente contractului de credit la termen Condiții speciale nr. 2077/04.12.2006 și actul adițional nr. 2/23.07.2009 la acesta.

Instanța mai reține faptul că, susținerile contestatoarei privind faptul că, banii împrumutați de către SC L.E. SRL, nu au intrat efectiv în contul SC N.I. SRL vizează raporturile juridice dintre cei doi debitori si nu prezintă relevanță juridică față de creditor, care, doar a acceptat înlocuirea debitorului inițial cu un nou debitor, virând în mod efectiv sumele de bani ce fac obiectul celor două contracte de facilitate de credit.

Instanța mai reține faptul că, S.C. N.I. S.R.L. nu își poate invoca propria culpă privind încheierea unui act prin care și-a asumat obligațiile unui alt debitor deși apreciază că nu a beneficiat de o contraprestație, aceasta neputând constitui un motiv de nulitate a unui act juridic.

Instanța mai reține faptul că, cele două contracte de novație îndeplinesc condițiile de validitate respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, au un obiect determinat precum și o cauză licită.

Se mai reține faptul că, în cuprinsul art. 2 din cele două contracte de novație s-a menționat în mod expres faptul că, părțile convin în mod expres ca noua obligație să fie garantată prin garanțiile ce însoțeau obligația inițială, acestea fiind în mod corespunzător detaliate în contractele inițiale.

De asemenea, instanța are în vedere faptul că, nu s-a contestat cuantumul sumei cu care s-a înscris in tabel intimata creditoare în sensul că aceasta ar fi greșit calculată ci s-a criticat doar aspectul inexistenței creanței ca urmare a nevirării în conturile SC N.I. SRL a sumelor menționate in contractele de credit și in contractele de novație mai sus menționate.

Instanța mai are în vedere și faptul că, împotriva debitoarei a fost deschisă procedura insolvenței la cererea creditoarei B. SA, care și-a fundamentat cererea de deschidere pe contractul de credit nr. 2077/04.12.2006 modificat prin actul adițional nr. 2/23.07.2009 și contractul de credit nr. 11287/15.01.2008 modificat prin actul adițional nr. 2/23.07.2009, existența creanței fiind așadar suspusă controlului judecătoresc la data pronunțării Sentinței civile nr. 773/06.06.2012 rămasă irevocabilă, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat impunându-se în prezenta cauză cu privire la aspectele cărora instanța le-a dat deja o dezlegare.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse mai sus, va respinge contestația ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Faliment. Jurisprudență Faliment