Imposibilitatea de a obţine plata creanţei privind drepturile salariale ce decurg dintr-o hotărâre definitivă. Neangajarea răspunderii statului fiind vorba de insolvabilitatea unui debitor privat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 3077 din data de 23.05.2013
DREPT CIVIL.
Imposibilitatea de a obține plata creanței privind drepturile salariale ce decurg dintr-o hotărâre definitivă. Neangajarea răspunderii statului fiind vorba de insolvabilitatea unui debitor privat.
Art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006;
Art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006;
Art. 5 punctul V și art. 21 din Legea nr. 76/2002
Reclamantul se află de peste 10 ani în imposibilitatea de a obține executarea unei hotărâri definitive și respectiv plata sumelor acordate, însă statul nu este răspunzător de neplata pretinsă, deoarece este vorba despre legăturile dintre particulari și de insolvabilitatea unui debitor privat.
Statul este exonerat de răspundere dacă persoana juridică debitoare beneficiază de independență instituțională și operațională față de autorități, Curtea de la Strasbourg făcând distincția după cum executarea hotărârii privește raporturi între persoane private sau, din contră, aparține răspunderii directe a autorităților, această din urmă ipoteză fiind incidentă când societatea debitoare se află în portofoliul unei entități a Statului, ceea ce nu este cazul în speță.
DECIZIA CIVILĂ NR. 3077/2013-R din 23.05.2013
(dosar nr. 2791/111/2012)
Prin sentința civilă nr. 1108/LM din data de 24.10.2012, pronunțată de Tribunalul, în dosar nr. 2791/111/2012, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N M cu domiciliul ales în O, str. S nr. 27, bloc D. 49, et.3, ap.12, jud. B în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂM prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DGFP B cu sediul în O, str. D. C, nr. 2B, INSPECTIA TERITORIALĂ DE MUNCĂ B cu sediul în O, str. A R nr. 1 B, jud. B, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, cu sediul în O, str. B, km. 4, jud. B, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ B, cu sediul în O, str. T nr. 2, jud. B și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O, str. D, nr. 6, jud. B.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia civile nr. 1396/2000 pronunțată de Tribunalul B în dosar nr. 4655/2000 a fost dispusă în contradictoriu cu S.C. M SRL reîncadrarea în munca a reclamantului pe postul avut anterior si obligarea acesteia la achitarea salariilor restante de la momentul desfaceri contractului de munca si pana la reîncadrare.
S-a retinut in considerentele hotărârii că imprejurarea că societatea a ajuns in proces de lichidare judiciară, nu o indreptatea pe aceasta sa desfacă contractul de muncă al contestatorului, salariatul devenind creditor al societatii aflata in lichidare, care vine la masa credală alături de ceilalti creditori, urmând a se îndestula in ordinea stabilita de Legea nr. 64/1995.
Instanta a constatat că SC M SRL a intrat în procedura de lichidare și reorganizare judiciară în anul 1998 și a fost radiată din registrul comerțului în baza sentinței nr. 620/F/2009 pronunțată de Tribunalul B în Dosar nr. 3782/111/1998.
In consecinta decizia civilă nr. 1396/2000 pronunțată de Tribunalul B nu a mai putut fi pusa in executare in sensul reintegrarii contestatorului.
Conform adresei de la fila 28 emisă de Cabinetul de Insolvență B M, lichidatoarea în dosarul nr. 3782/111/1998, reclamantul a fost admis și înscris la masa credală a SC M SRL cu suma 624 lei, însă din lipsă de disponibilități a societății acesta nu a încasat nimic.
Instanța a reținut că din data de 1 ianuarie 2004, conform OG nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, activitatea desfășurată până la această dată de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B în ceea ce privește activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări pentru accidente de munca și boli profesionale, precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală.
Din acest motiv instanța a respins acțiunea față de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B.
În ceea ce privește pârâta Inspectoratul Teritorial de Muncă B instanța a reținut că potrivit competențelor sale legale până la data de 31.10.2010, aceasta efectua înscrieri în carnetele de muncă ale salariaților doar în limita actelor emise de angajatori și înregistrate în termenele legale. Ori după anul 1997 nu a fost solicitat in vederea înscrierii în carnetul de muncă al reclamantului a vreunui act de executare sau încetare a raportului de muncă și nici nu a fost depus vreun înscris doveditor în acest sens.
Iar atâta timp cat nu s-au achitat contributii la CAS si CJP B pentru perioada 01.05.1997 si pana in prezent cele doua pârâte nu pot fi obligate să-i recunoască reclamantului stagiu de cotizare aceasta perioadă.
S-a mai reținut că reclamantul a fost înscris la masa credală, așa cum prin considerentele deciziei civilă nr. 1396/2000 pronunțată de Tribunalul B s-a considerat ca trebuie procedat, insa din lipsă de disponibilități a societății acesta nu a încasat nimic. Ulterior societatea a fost radiata din registrul comerțului după ce toate fondurile si bunurile din averea sa au fost distribuite, chiar daca nu s-a reușit achitarea tuturor creanțelor înscrise in tabel.
Instanța a apreciat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu poate fi ținut să suporte prejudiciile suferite de creditorii unor societăți falimentare și care nu au fost îndestulați din lipsă de disponibilități, întrucât nu există nici o obligație legală în acest sens și nici nu există vreo culpă din partea Statului Român.
Pentru aceste motive instanța a respins acțiunea reclamantului.
S-a constatat că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, reclamantul N M, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și admiterea acțiunii cu invocarea următoarelor motive:
-nu a solicitat ca Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă B să fie obligată să plătească ceva, ci ca să-l înregistreze și să-i recunoască cotizarea la această instituție, cumulată la perioada anterioară, de la momentul desfacerii contractului de muncă din 1 mai 1997 până la acest moment;
-recurentul a solicitat instanței care judeca dosarul de lichidare al societății, în termen legal, punerea în executare a deciziei civile nr. 1396/2000 prin care s-a dispus reintegrarea sa și obligarea SC M SRL la achitarea salariilor restante, dar instanța nu a pus în vedere administratorului judiciar, cu toate că au formulat nenumărate cereri pentru punerea în executare;
-culpa nu este astfel a recurentului, dar nici instanța nu poate considera ca o culpă a instanței de lichidare și a administratorului judiciar să fie temei de drept;
-instanța de fond a solicitat lămuriri de la administratorul judiciar numit în dosarul de lichidare care însă nu avea nici un interes să spună adevărul, deoarece și el se face vinovat de nepunerea în executare a sentinței;
-chiar pârâții au recunoscut că nu au primit nici o adresă prin care să li se pună în vedere că recurentului i-a fost desfăcut contractul de muncă și că mai apoi urmează să fie reîncadrat conform deciziei;
-prin cererea introductivă s-a solicitat proba cu acte și expertiza, aceasta din urmă pentru a se vedea care sunt drepturile bănești raportat la prevederile D.C. nr. 1396/2000, probă de care instanța de fond nu a ținut seama.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă B, a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că, în mod corect, instanța de fond a reținut că din data de 1 ianuarie 2004, potrivit OG nr. 86/2004, aceasta nu poate fi obligată să recunoască reclamantului stagiul de cotizare pentru perioada solicitată, de asemenea, nu poate fi obligată să înregistreze reclamantul în sistemul asigurărilor pentru șomaj deoarece, conform art. 29618 și 29619 din Codul fiscal și art. 21 din Legea nr. 76/2002 această datorie revine angajatorilor.
Tot prin întâmpinare, intimata Casa de Asigurări de Sănătate B a solicitat respingerea recursului, cu motivarea în esență că, potrivit prevederilor legale, calitatea de asigurat nu se dobândește prin cumularea unei contribuții în măsura în care persoana care are calitatea de asigurat nu achită contribuția sau nu se încadrează în categoria persoanelor care beneficiază de asigurare fără plata contribuției pierde calitatea de asigurat.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța a constatat următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1396/R/2000 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului Bihor, s-a dispus, urmare admiterii recursului, admiterea în parte a contestației formulată de contestatorul M N în contradictoriu cu SC M SRL O, anularea deciziei nr. 14 din 1997 emisă de intimată și reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, intimata fiind obligată în favoarea contestatorului la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare.
Ulterior, a fost pronunțată Decizia nr. 391/C/2010-R din 31 mai 2010 a Curții de Apel O - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin care a fost respins recursul declarat de recurentul creditor M N, fiind menținută în totul sentința civilă nr. 620/F din 18.03.2009 a Tribunalului B hotărâre prin care, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, se dispusese închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC M SRL O.
În considerentele acestei ultime decizii evocate, s-a reținut că, în speță, bunurile debitoarei au fost valorificate, iar sumele obținute prin vânzarea bunurilor au fost distribuite, conchizându-se că, chiar dacă nu s-a reușit achitarea tuturor creanțelor înscrise în tabel, distribuirea sumelor obținute din vânzarea bunurilor debitoarei s-a realizat în totalitate și în ordinea înscrierii pe tabel a creanțelor conform prevederilor Legii nr. 85/2006.
Hotărârea prin care s-a statuat ca fiind legală închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC M SRL O, fiind respins recursul creditorului M N, este irevocabilă, prin urmare orice critici ce vizează procedura de lichidare nu mai pot fi analizate ulterior, nemaiputând fi examinat modul cum au decurs procedurile respective, date fiind prevederile art. 166 din Codul de procedură civilă.
Apoi, nu subzistă nici un temei legal pentru pronunțarea unei soluții de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul desfacerii contractului de muncă, 1 mai 1997, până în prezent cu aplicarea indicelui de inflație și a dobânzii legale aferente, cu plata drepturilor cuvenite către ceilalți pârâți din cauză.
În speță, recurentul reclamant se află în imposibilitatea de a obține plata creanței privind drepturile sale salariale ce decurg din hotărârea definitivă din 31 octombrie 2000 a Tribunalului B, context în care este de reținut că statul nu este răspunzător de neplata pretinsă deoarece este vorba despre legăturile dintre particulari și de insolvabilitatea unui debitor privat. Doar în ipoteza în care societatea debitoare ar fi fost constituită de către stat ori autoritățile statului ar fi deținut capitalul majoritar al acesteia, putea fi angajată răspunderea Statului, astfel cum s-a și statuat în cauza M împotriva R din 19 iulie 2008 și în Cauza A P împotriva R din 26 ianuarie 2010, în considerentele cărora CEDO a reținut că statul este exonerat de răspundere dacă persoana juridică beneficiază de independență instituțională și operațională față de autorități.
Este adevărat că recurentul reclamant se află în prezent de peste 10 ani în imposibilitatea de a obține executarea hotărârii definitive din 31 octombrie 2000 și plata sumelor acordate, însă astfel cum se reamintește în cauza A P contra R, doar procedura de faliment aplicată unei societăți față de care statul era responsabil, ar putea justifica, potrivit Convenției, efectuarea de către autorități, a plății creanței decurgând dintr-o hotărâre definitivă, Curtea de la Strasbourg făcând distincția după cum executarea hotărârii privește raporturi între persoane private sau, din contră, aparține răspunderii directe a autorităților, această din urmă ipoteză fiind incidentă când societatea debitoare se află în portofoliul unei entități a Statului, ceea ce nu este cazul în speță. De altfel, în aceeași ordine de idei trebuie a se reține că debitorul privat este răspunzător de datoriile sale chiar și după declararea insolvenței.
Concluzia ce se desprinde este că nu subzistă nici un temei legal pentru a se da curs cererii îndreptate împotriva Ministerului Finanțelor Publice, iar față de argumentele anterior reliefate este evident că probațiunea propusă în scopul cuantificării drepturilor bănești pretinse apare ca fiind irelevantă.
De asemenea, nici cererile îndreptate împotriva celorlalte părți pârâte nu sunt întemeiate, întrucât în absența derulării unor raporturi de muncă nu se pot face înscrierile corespunzătoare în carnetul de muncă, după cum în absența efectuării plăților de către angajator a contribuției pentru asigurări de sănătate și a contribuției de asigurări pentru șomaj, este evident că intimatelor pârâte Casa de Asigurări de Sănătate B și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă B nu le revine vreo obligație de natura celor solicitate prin cererea dedusă judecății, relevante fiind în sensul anterior relevat dispozițiile art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, respectiv art. 5 punctul V și art. 21 din Legea nr. 76/2002.
Fță de considerentele ce preced, instanța în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, sentința recurată fiind păstrată în totul.
| ← Act de vânzare cumpărare încheiat după deschiderea... | RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. ANULAREA ACTELOR FRAUDULOASE... → |
|---|
