Insolvenţă; Antrenarea răspunderii materiale. Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune. Diferenţa între actul de procedură îndeplinit de părţi şi drepturile procedurale ale părţilor
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 265 din data de 13.11.2015
Prin sentința nr. 107 din 15 septembrie 2015, Tribunalul Suceava - Secția a II-a civilă a respins excepția perimării, ca nefondată; a admis excepția prescripției; a respins, ca fiind prescrisă, cererea formulată de petentul DGRFP Iași - AJFP Suceava, în calitate de creditor al debitoarei S.C. TN S.A., privind antrenarea răspunderii materiale a pârâților UC, CG și UD - decedat, prin moștenitor UC.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A I.P.U.R.L. Suceava, lichidator judiciar al S.C. TN S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei judecătorului sindic, în vederea cercetării fondului pricinii.
În motivare, arată că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
De asemenea, conform art. 1886 din vechiul Cod civil, nicio prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa, și posibilitatea reală de a acționa.
Or, pentru ca această posibilitate reală de a acționa să existe, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: procedura să fie deschisă, să se cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
Așadar, acțiunea în atragerea răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și a altor persoane care au cauzat starea de insolvență a debitorului, fiind o acțiune specială reglementată de Legea nr. 85/2006, nu putea exista în afara acestei proceduri. Este o acțiune care poate fi pornită doar în timpul procedurii. Formularea acesteia înainte de deschiderea procedurii sau ulterior închiderii procedurii s-ar respinge, ca inadmisibilă.
De asemenea, doctrina a arătat că prejudiciul produs prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea insolvenței constă în insuficiența activului societății debitoare. Dacă obligațiile față de creditori pot fi achitate integral din averea debitoarei, răspunderea membrilor organelor de conducere nu se mai justifică a fi atrasă. Momentul în care poate fi cunoscută paguba este acela în care patrimoniul a fost complet lichidat și se stabilește dacă activul acoperă sau nu pasivul. Acest moment coincide în practică, de cele mai multe ori, cu momentul efectuării distribuirilor finale și întocmirii raportului final.
În ceea ce privește momentul cunoașterii persoanelor răspunzătoare în cadrul procedurii speciale a insolvenței, este evident că acesta se identifică procedural prin întocmirea și comunicarea în condițiile legii a raportului amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, or, prin acest raport, nu au fost făcute astfel de mențiuni.
În concluzie, apreciază că în cauză nu este dată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Nu în ultimul rând, apreciază că textul art. 139 din Legea 85/2006 este confuz și echivoc, dând posibilități diferite de interpretare, astfel încât nu este respectat principiul previzibilității legii, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil și accesului liber la justiție, garanții prevăzute de art. 21 alin. 3 din Constituția României, respectiv art. 6 C.E.D.O.
În drept, invocă disp. art. 138 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, art. 304 pct. 9, art. 3041 C. pr. civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat în cauză, ale cărui motive pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerații:
Prin cererea introductivă înregistrată sub nr. 170/F din 19.07.2005, creditoarea D.G.F.P. Suceava a solicitat, în temeiul Legii nr. 64/1995, deschiderea procedurii reorganizării judiciare și falimentului debitoarei S.C. TN S.A., această cerere fiind admisă de către judecătorul sindic prin sentința nr. 281 din 10 octombrie 2005, conform art. 75 alin. 7 din vechea lege (Legea 64/1995).
Prin sentința civilă nr. 153 din 15 mai 2007, judecătorul sindic a dispus intrarea în faliment a debitoarei, datorită faptului că nu au fost identificate posibilități de reorganizare a activității acesteia.
La data de 12 aprilie 2012, creditoarea A.J.F.P. Suceava a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a foștilor administratori, UD (care între timp a decedat, unicul moștenitor fiind UC), UC și CG, solicitând obligarea acestora la suportarea întregului pasiv, conform art. 138 alin. 1 lit. e și f din Legea nr. 85/2006.
Așadar, este lesne de observat incidența conflictului de legi în timp, respectiv Legea 64/1995 și Legea 85/2006.
În temeiul art. 725 alin. (1) C. pr. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.
În conformitate cu alin. (4) din articolul sus-citat, actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi. În cazul în care acest act de procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menținut, chiar dacă, potrivit legii noi ar fi valabil.
Aplicarea în timp a normelor de procedură și rezolvarea conflictului în timp a normelor de procedură impune stabilirea exactă a momentului intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 și interpretarea sintagmei "actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi";.
În ceea ce privește primul aspect, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, trebuie avute în vedere:
- dispozițiile art. 156 alin. (1) din lege, potrivit cărora intrarea în vigoare are loc la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial;
- prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care se aplică prin analogie în privința modului de calcul al termenului. Astfel, termenul se calculează pe zile calendaristice, începând din data publicării în M. Of. și expiră la ora 24 a celei de-a 90-a zi de la publicare.
În temeiul criteriilor menționate se apreciază că Legea nr. 85/2006 a intrat în vigoare la data de 20 iulie 2006.
Pentru a lămuri cel de-al doilea aspect trebuie să distingem între actul de procedură îndeplinit de părți și drepturile procedurale ale părților.
Potrivit definiției date de literatura de specialitate, "actele de procedură"; reprezintă operațiunile juridice și înscrisurile făcute de participanții la proces, în legătură cu activitatea lor procesuală.
Sunt drepturi procedurale (exemplificativ): dreptul de a adresa cereri instanței, dreptul de a participa la judecată, dreptul la apărare, dreptul de a fi reprezentat, dreptul de a solicita cheltuieli de judecată și dreptul de a formula căi de atac sau de a solicita executarea silită și dreptul subiectiv, ca fiind posibilitatea subiectului activ, în limitele normei juridice de drept procedural, de a avea o anumită conduită.
Distincția se impune pentru a releva faptul că actul de procedură constituie posibilitatea juridică de punere în valoare a dreptului procedural în cadrul unui proces, deci materializează activitatea procedurală a părților, exercitată în limitele drepturilor procedurale.
Față de cele reținute se apreciază că dreptul la acțiune recunoscut creditorilor în temeiul art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, dacă nu a fost exercitat înainte de data de 20 iulie 2006, data intrării în vigoare a legii noi de procedură, prin formularea cererii de angajare a răspunderii administratorului (act de procedură în care se materializează dreptul în cauză), poate fi exercitat numai în condițiile legii noi.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență.
Însă potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
În cazul de față se constată că deschiderea procedurii insolvenței s-a dispus prin sentința 281 din 10 octombrie 2005, astfel încât, formularea unei astfel de cereri după o perioadă de cca. 7 ani nu mai poate fi făcută, fiind prescrisă, creditoarea nefăcând niciun fel de dovezi cu privire la data la care a cunoscut numele persoanelor considerate vinovate de apariția stării de insolvență, cu atât mai mult cu cât aceste persoane și-au încetat activitatea în cadrul societății debitoare imediat după deschiderea procedurii.
Față de cele învederate, nu pot fi primite criticile recurentei, nefiind reală afirmația potrivit căreia momentul în care ar putea fi cunoscută paguba este cel în care patrimoniul este complet lichidat și se stabilește dacă prin lichidarea activelor se acoperă pasivul, întrucât acest moment reprezintă, procedural, în spiritul legii insolvenței, momentul în care se întocmește raportul cauzal, adică Raportul amănunțit privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fiind irelevant în cauză faptul că fostul administrator judiciar S.C. AL S.R.L. nu a făcut astfel de mențiuni în raportul întocmit.
Luând în considerare temeiurile de fapt și de drept menționate mai sus, cum criticile recurentei nu sunt pertinente și din oficiu nu se constată motive de ordine publică, sentința atacată fiind temeinică și legală, în conformitate cu disp. art. 312 C. pr. civ., recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.
| ← Insolvenţă. Contestaţie tabel preliminar. Cauza de... | Insolvenţă. Cerere de confirmare plan de reorganizare.... → |
|---|
