Inventator. Stabilirea drepturilor băneşti prin negociere. Inadmisibilitatea modificării lor unilateral
Comentarii |
|
Prin brevetul de invenţie s-a recunoscut intimaţilor calitatea de inventatori.
Pentru stabilirea drepturilor băneşti cuvenite autorilor invenţiei, prin aplicarea în producţie a brevetului, s-a întocmit, de comun acord cu societatea comercială, nota de negociere în care s-a convenit suma totală cuvenită.
în cursul soluţionării cauzei, conducerea recurentei a confirmat că au rămas neachitate unele diferenţe care au şi fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Instanţele au făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, din care rezultă că părţile au convenit asupra drepturilor băneşti, cât şi asupra diferenţelor datorate.
Făcând o corectă interpretare a prevederilor art. 969 C. civ., instanţa de apel a reţinut că, existând o convenţie legal încheiată, aceasta nu putea fi modificată decât prin acordul părţilor.
Or, recurenta nu a dovedit că ar fi procedat cu titularii brevetului de invenţie la o nouă negociere asupra drepturilor băneşti, ci, pe cale unilaterală, a recalculat cuantumul acestora, diminuându-1.
în consecinţă, în lipsa unei convenţii modificatoare şi nerezultând că, la instanţa de fond, s-ar fi solicitat administrarea unor probe care să nu fie admise de către aceasta, soluţia pronunţată în apel este temeinică şi legală.
(CSJ, s. com., dec. nr. 320/1994, Dr. nr. 2/1995, p. 70)
← Drept de autor. Inovaţie. Drepturi materiale cuvenite.... | Brevet de invenţie. Soluţionarea litigiilor dintre inventator... → |
---|