Limitele verificării unei creanţe fiscale în cadrul contestaţiei la tabelul preliminar.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 43 din data de 26.01.2016
Faliment. Procedura de insolvență.
Limitele verificării unei creanțe fiscale în cadrul contestației la tabelul preliminar.
Potrivit dispozițiilor art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006, nu sunt supuse procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenței creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
Aceasta înseamnă că nici administratorul judiciar și nici judecătorul sindic, în soluționarea unei contestații la tabelul preliminar în care a fost înscrisă creanța fiscală, nu pot face verificări asupra fondului acestei creanțe. O asemenea verificare este prohibită de lege întrucât debitorul a avut la dispoziție posibilitatea contestării în procedura contenciosului fiscal prevăzută de art. 205-218 din OG nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală). Pot fi însă analizate cazuri de stingere a creanței intervenite ulterior emiterii titlului executoriu fiscal, cum ar fi plata.
În speță, creanța DGRFP a fost stabilită în temeiul declarațiilor fiscale depuse de societatea debitoare, dar și a deciziilor de impunere emise de organul fiscal. Aceste titluri de creanță au devenit titluri executorii, nefiind contestate în condițiile legii speciale (Codul de procedură fiscală).
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 43 din 26.01.2016)
I. La data de 21.09.2012, debitoarea S S S.A., prin administrator special B.A., a formulat contestație cu privire la creanța DGRFP în sumă de 2.689.550 lei, înscrisă de administratorul judiciar C 99 SPRL în tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei, tabel publicat în BPI nr. 12663/17.09.2012.
În motivarea contestației, debitoarea, prin administratorul special, a susținut că DGRFP a fost înscrisă cu o creanță în sumă mai mare decât cea cuvenită; că DGRFP nu a compensat suma de 40.653 lei reprezentând sume achitate și nedatorate și a calculat accesorii și pentru această sumă; că nu a compensat valoarea TVA pe care debitoarea îl avea de recuperat. De asemenea, contestatoarea a susținut că au fost calculate accesorii (dobânzi și penalități) după data deschiderii procedurii, cu încălcarea prevederilor art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
În drept, au fost invocate prevederile art. 73 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
II. Prin Sentința civilă nr. 6311 din 03.07.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 23095/3/2012/a4, a fost respinsă contestația ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006, nu sunt supuse procedurii de verificare creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
În speță, debitul principal a fost calculat în baza declarațiilor depuse de societatea debitoare la organul fiscal, în conformitate cu dispozițiile art. 81 și 85 alin.1 din OG nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală). Declarația fiscală constituie titlu de creanță potrivit art. 110 alin.3 din OG nr. 92/2003, iar erorile constatate de contribuabil pot fi corectate prin depunerea unei declarații rectificative (art. 84 alin.2 din OG nr. 92/2003).
Creanța DGRFP în sumă de 2.689.550 lei este constatată prin titluri executorii întocmite de organul fiscal și necontestate de societatea debitoare.
În cazul contestației la tabelul preliminar, nu se poate invoca nelegalitatea modului de calcul al obligațiilor fiscale, întrucât există calea de atac specială prevăzută de art. 209 alin.1 lit.a) din OG nr. 92/2003.
Prima instanță nu a omologat raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză la solicitarea contestatoarei, reținând că sumele datorate bugetului de stat pe perioada 22.06.2007-22.06.2012 au fost calculate în baza declarațiilor fiscale ale debitoarei, care nu a depus declarații rectificative pentru a remedia erorile de raportare.
A fost înlăturată susținerea potrivit căreia s-au calculat accesorii după data deschiderii procedurii, instanța reținând că prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 414824/19.07.2012, accesoriile au fost calculate până la data de 22.06.2012, cu respectarea art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește sumele cu privire la care contestatoarea susține că trebuia realizată compensarea, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu a făcut dovada că a solicitat compensarea (conform art. 117 alin.1 C.pr.fiscală) și nici că a urmat procedura specială privind rambursarea TVA (conform art. 1171 C.pr.fiscală), astfel că nu a probat existența unei decizii emise de organul fiscal în acest sens, prin care debitoarea să devină creditoare a DGRFP.
III. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea S S SA prin administrator special Barbu Adrian, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea recursului, debitoarea a susținut că prima instanță a reținut numai o parte din răspunsurile expertului la obiecțiunile creditoarei, anume că sunt neconcordanțe între contabilitatea debitoarei și declarațiile depuse la organele fiscale.
Recurenta consideră că în mod greșit a fost înlăturat raportul de expertiză contabilă, acesta precizând că datele/înregistrările din fișa sintetică nu corespund cu declarațiile/raportările fiscale ale debitoarei.
Expertul contabil a constatat că valoarea obligațiilor fiscale este de 1.915.249 lei, sumă comparabilă cu cea din decizia de eșalonare la plată nr. 421006/02.04.2012.
Recurenta a mai susținut că sentința atacată este insuficient motivată, iar motivele acesteia sunt străine de natura cauzei, întrucât instanța nu a reținut aspectele constatate în raportul de expertiză. Nevalidarea acestei probe ar însemna că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor care să conducă la aflarea adevărului.
A mai susținut recurenta că penalitățile au fost calculate pentru o perioadă posterioară deschiderii procedurii, aspect pe care prima instanță nu l-a cercetat în raport de decizia DGRFP nr. 422071/26.06.2012 privind constatarea pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale.
În fine, recurenta a invocat încălcarea rolului activ al judecătorului, conform art. 129 C.pr.civ. 1865, susținând că prima instanță era obligată să dispună administrarea de probe cu privire la situația invocată în motivarea hotărârii privind diferențele dintre raportările debitoarei și mențiunile din fișa sintetică emisă de creditoare. În opinia recurentei, instanța a reținut numai concluziile creditoarei, fără a fi însoțite de argumente și probe, încălcând principiul unui proces echitabil.
IV. Verificând hotărârea atacată în raport de actele dosarului și de motivele invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Potrivit dispozițiilor art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006, nu sunt supuse procedurii de verificare prevăzute de legea insolvenței creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
Aceasta înseamnă că nici administratorul judiciar și nici judecătorul sindic, în soluționarea unei contestații la tabelul preliminar în care a fost înscrisă creanța fiscală, nu pot face verificări asupra fondului acestei creanțe. O asemenea verificare este prohibită de lege întrucât debitorul a avut la dispoziție posibilitatea contestării în procedura contenciosului fiscal prevăzută de art. 205-218 din OG nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală). Pot fi însă analizate cazuri de stingere a creanței intervenite ulterior emiterii titlului executoriu fiscal, cum ar fi plata.
2. În speță, creanța DGRFP a fost stabilită în temeiul declarațiilor fiscale depuse de societatea debitoare, dar și a deciziilor de impunere emise de organul fiscal (nr. 8/12.01.2009, nr. 414824/19.07.2012 privind obligațiile accesorii). Aceste titluri de creanță au devenit titluri executorii, nefiind contestate în condițiile legii speciale (Codul de procedură fiscală).
De asemenea, în privința erorilor de calcul și raportare din declarațiile fiscale, societatea debitoare nu a depus declarații rectificative, în conformitate cu prevederile art. 84 din OG nr. 92/2003.
În răspunsul la obiecțiunile formulate de creditoarea DGRFP la raportul de expertiză contabilă, expertul B.M. a precizat că diferențele dintre valorile constatate de expert și cele înscrise în fișa sintetică totală editată de DGRFP constau numai din debite eronat calculate și raportate de societate (impozit pe profit, TVA), preluate ca atare în fișa sintetică sau din erori de calcul al accesoriilor peste termenul de declanșare a procedurii insolvenței (fila 201 vol.I dosar fond).
Expertul contabil declară în mod expres că "a analizat modul de constituire a creanțelor fiscale declarate de unitate, modificând valoarea acestora"; și a "redimensionat, în plus sau în minus, valoarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate de societate";, realizând și imputația plăților, iar apoi a procedat la recalcularea majorărilor, dobânzilor și penalităților.
Din concluziile expertului rezultă că valoarea totală a plăților efectuate de societatea debitoare coincide cu valoarea totală a plăților înscrise în fișa sintetică totală a DGRFP pe aceeași perioadă.
Prin urmare, în mod corect judecătorul sindic nu a valorificat raportul de expertiză contabilă în sensul pretins de contestatoare, întrucât această probă tindea la o verificare de fond a creanței fiscale, cu încălcarea dispozițiilor art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006. Nu au existat plăți intervenite ulterior emiterii titlului executoriu fiscal, care să ducă la stingerea creanței.
Nu este întemeiată nici critica recurentei privind insuficienta motivare a sentinței. Judecătorul sindic a explicat rațiunile pentru care nu a omologat raportul de expertiză contabilă. În schimb, recurenta nu a adus nici un argument cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 66 alin.2 din Legea nr. 85/2006, preferând să omită a observa că acesta reprezintă temeiul legal al înlăturării probei cu expertiza contabilă.
Nu poate fi reținută critica privind lipsa rolului activ al judecătorului sindic în administrarea unor probe suplimentare, întrucât potrivit art. 129 alin.51 C.pr.civ. 1865, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele însele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În ceea ce privește existența unor pretinse neconcordanțe între datele/înregistrările din fișa sintetică și declarațiile/raportările fiscale ale debitoarei, Curtea constată că în contestație debitoarea nu a invocat o asemenea critică, astfel că aceasta reprezintă un motiv nou invocat direct în calea de atac, ceea ce este inadmisibil conform art. 316 raportat la art. 294 alin.1 C.pr.civ. 1865. În plus, recurenta nu a indicat în concret în ce constau pretinsele neconcordanțe și de unde ar rezulta o asemenea concluzie.
Referitor la critica privind calcularea unor accesorii (penalități) ulterior deschiderii procedurii, Curtea reține că, prin Decizia de pierdere a valabilității eșalonării la plată nr. 422071/26.06.2012, creditoarea DGRFP a comunicat debitoarei că eșalonarea la plată aprobată prin Decizia nr. 421006/02.04.2012 și-a pierdut valabilitatea, începând cu data de 26.06.2012. Ca urmare, au fost solicitate penalitățile curse ca efect al anulării eșalonării, în sumă de 171.591 lei.
Chiar dacă această decizie de anulare a eșalonării a fost emisă ulterior deschiderii procedurii, penalitățile sunt aferente perioadei anterioare datei de 22.06.2012, nefiind încălcate prevederile art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
În plus, debitoarea nu a contestat decizia de impunere nr. 414824/19.07.2012 privind obligațiile accesorii, în procedura contenciosului fiscal, astfel că nu poate pe calea contestației la tabelul preliminar să obțină verificarea existenței acestei creanțe.
Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. 1865, Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← Contestaţie împotriva măsurilor administratorului judiciar | Deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei. .... → |
|---|
