Litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr. 85/2006. Termenul de prescripţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 1288 din data de 12.06.2013
Litigii cu profesioniști. Procedura insolvenței. Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr. 85/2006. Termenul de prescripție
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Astfel, faptele ilicite trebuie să aparțină persoanelor desemnate în organele de conducere ale societății debitoare, să se regăsească în rândul celor enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Termenul de prescripție este de trei ani și nu s-a dovedit împlinirea acestuia până la momentul promovării acțiunii de către lichidator, el începând să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1288 din 12.06.2013)
Constată că, prin sentința civilă nr. 36/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr. 3930/87/2012, s-a admis cererea lichidatorului SCP T ȘI A SPRL și au fost obligați pârâții C.M. și C.I.D., în calitate de foști administratori, la suportarea pasivului societății debitoare SC M S SRL în cuantum total de 2.111.498,06 lei.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 138(1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, antrenarea răspunderii administratorului social intervine în situația în care sunt identificate persoane cărora le este imputabilă starea de insolvență, în situația în care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară documente contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea, precum și în situația în care au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Fiind vorba de o răspundere delictuală într-o formă specială este necesară îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 cod civil respectiv, faptă ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Astfel, modul în care s-a procedat la vânzarea bunurilor imobile, cât și prin pasivitatea manifestată în nerecuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri au fost considerate de instanță drept premise în care bunurile (creanțele) au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea cărora a fost lăsat să curgă termenul de prescripție prevăzut de lege, fapte ce se încadrează în prevederile art. 138 lit. a).
De asemenea, fapta de neținere a contabilității în conformitate cu dispozițiile legale a fost apreciată în funcție de prevederile legii nr. 82/1991 conform cărora, potrivit art. 11, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Astfel, s-au reținut împotriva pârâților: lipsurile la inventar constatate cu ocazia inventarierii patrimoniului reprezentând imobilizări corporale cu valoare totala de inventar de 219.726 lei, din care imobilizări corporale în curs cu valoare totala de 15.641,16 lei, stocuri în valoare totală de 34.035 lei și disponibilități bănești cu valoare totală de 1.162 lei; evidenta defectuoasă a creanțelor în sumă totală de 2.937.970 lei de recuperat de la clienți, eliminând astfel posibilitatea ca aceste resurse să fie direcționate spre investiții generatoare de beneficii economice viitoare, nedepunerea în termenele legale a declarațiilor fiscale la organele competente fiind sancționată cu amenzi contravenționale; majorarea creanțelor bugetare înscrise în tabelul definitiv consolidat de creanțe cu suma de 730.800 lei, reprezentând venituri provenite în urma vânzării de bunuri către SC M A D SRL, bunuri a căror proveniența nu a fost dovedită în condițiile legii, suma respectivă făcându-se venit la bugetul administrației publice centrale, conform raportului de inspecție fiscală nr. 4117/29.06.2010; îngrădirea dreptului creditorilor societății de a-și realiza creanțele pe calea executării silite a bunurilor din patrimoniul societății sau a conturilor bancare ale debitoare si îndestularea creanțelor acestora; nepermiterea conducerii societății să cuantifice în mod corect gradul de îndatorare al societății, situația trezoreriei, expunerea societății față de riscuri, urmărirea creanțelor de încasat precum și alte dezechilibre ale indicatorilor economici, ceea ce a condus în final la un grad de îndatorare foarte ridicat în raport cu capacitatea societății debitoare de achitare a obligațiilor a deturnat imaginea de ansamblu a patrimoniului debitoarei, neexistând o evidență clară a situației rezultate în urma activității economice desfășurate cu rol decisiv în deteriorarea situației financiare a debitoarei.
Prin urmare, reținându-se că înregistrările din situațiile financiare întocmite și raportate de debitoare nu corespund realității, s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 138 lit. d).
Cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 138 lit. e) s-a apreciat că atâta vreme cât, la inventariere, bunurile, stocurile și disponibilitățile bănești evidențiate în situațiile financiare nu au fost identificate, sumele existente în casieria unității și cele obținute din valorificarea stocurilor si bunurilor au fost însușite de pârâți
Prejudiciul în sumă de 2.111.498,06 lei reprezenta întreaga masă pasivă a debitoarei rămasă neacoperită.
Legătura de cauzalitate dintre faptele comise și prejudiciul creat a fost determinată de conducerea defectuoasă a societății, exercitarea atribuțiunilor cu rea credință și în detrimentul debitoarei; ținerea unei evidente contabile în conformitate cu legea care să reflecte în mod real situația imobilizărilor corporale și a stocurilor având ca finalitate cunoașterea în orice moment a activelor societății falite, societatea debitoare, văzând valoarea rămasă neacoperită din creanțele înscrise la masa credală și-ar fi redresat activitatea.
Tot astfel, valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, existenta faptică a disponibilităților bănești, precum si ținerea unei evidente contabile în conformitate cu legea ar fi putut determina redresarea societății
Vinovăția pârâților, în calitatea lor de administratori a fost constatată în temeiul art. 72 din Legea 31/1990 coroborat cu dispozițiile art. 1540 C.Civ., potrivit cărora obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat iar mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.
Prin urmare, s-a considerat că administratorilor le revenea obligația legală de recuperare a sumelor datorate de partenerii de afaceri, de ținere a contabilității în conformitate cu legea, de păstrare a unei clare evidențe a bunurilor, stocurilor și disponibilităților bănești evidențiate în situațiile financiare pentru care nu există argumente pertinente care să susțină ideea nevalorificării acestora în interes personal.
Împotriva acestei sentințe, pârâții C.M. și C.I.D. au promovat recurs solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenții au invocat dispozițiile art. 139 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora acțiunea prevăzută de art. 138 s-ar prescrie într-un termen de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.
Pe fond, recurenții au contestat faptele reținute în sarcina lor, detaliind pentru mai multe aspecte în parte, modalitatea de ieșire din patrimoniu a diferitelor active ale societății, evoluția litigiilor societății privind recuperarea unor creanțe, sursa înregistrărilor din contabilitate.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.p.civ. și au solicitat aplicarea art. 3041 C.p.civ.
Prin întâmpinarea depusă la data de 14.05.2013, intimatul SCP T ȘI A SPRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică reluând în principal argumente deja reținute de judecătorul sindic.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că termenul de prescripție este de trei ani nu s-a dovedit împlinirea acestuia până la momentul promovării acțiunii de către lichidator, el începând să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii. Argumentele recurenților cu privire la acest aspect sunt rezultatul lecturării eronate a textului de lege de natură a crea confuzie între durata termenului de prescripție și aprecierea momentului de la care acesta începe a curge.
Pe fond, Curtea subliniază că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Astfel, faptele ilicite trebuie să aparțină persoanelor desemnate în organele de conducere ale societății debitoare, să se regăsească în rândul celor enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Lichidatorul a susținut aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textele de lege menționate mai sus nu se regăsesc în cauză, contrar celor reținute de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic putea dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În ceea ce privește criticile lichidatorului cu privire la modalitatea de ținere a contabilității, Curtea apreciază că neîndeplinirea obligației de a depunere a bilanțurilor contabile sau a declarațiilor privind obligațiile de plată către bugetul de stat nu pot fi asimilate neîndeplinirii obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea și nu sunt de natură să determine apariția insolvenței, pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, aceste fapte constituind o contravenție în conformitate cu dispozițiile legii contabilității, sancționată ca atare.
Totodată, aspectele invocate de reclamant ce țin în esență de dezinteresul și managementul defectuos, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de tragere a răspunderii neregăsindu-se printre cele prevăzute de art.138 din lege.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 lit. a) și e) din lege, reclamantul ar fi trebuit să dovedească, în concret, că pârâții au deturnat sau ascuns parte din activul societății, simpla neidentificare faptică a unor active evidențiate scriptic în situațiile financiare neantrenând răspunderea foștilor administratori.
Din perspectiva actului de înstrăinare al unui imobil autentificat sub nr. 1170/10.06.2009, constatăm că efectele sale frauduloase au putut fi deja înlăturate prin anularea actului în temeiul art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, iar bunul s-a întors în patrimoniul societății, nemaiputându-se reține o deturnare a acestui bun.
Pe de altă parte, neprezentarea tuturor documentelor contabile prevăzute de art. 28 din lege, din care extrage prezumția neținerii unei contabilități în condițiile legii și a deturnării bunurilor, nu ar putea ab initio atrage intrarea societății debitoare în insolvență fiind vorba de o faptă ce ar fi avut loc după deschiderea dosarului de insolvență.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, lichidatorul ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către fiecare intimat a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, în mod concret și nu doar prin simple afirmații și prezumții, cerință nerealizată în cauză.
Simplele aserțiuni ale reclamantului lichidator, nesusținute de nici o probă, nu erau suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a pârâților, deoarece reclamantului îi revenea sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrăgea automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se putea reține în sarcina intimaților săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat întemeiat recursul, conform art. 304 pct. 9 C.p.civ., și l-a admis.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312(1) și (3) C.p.civ., a modificat în tot sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de antrenare a răspunderii foștilor administratori.
În ceea ce privește cererea recurenților de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 274 C.p.civ. nu sunt incidente în cauză deoarece lichidatorul nu a acționat în nume propriu, cu antrenarea intereselor și patrimoniului propriu, ci în baza atribuțiilor legale recunoscute după desemnarea sa în cauză.
| ← Litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Motivarea... | Litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Recurs... → |
|---|
