LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. Jurisprudență Societăţi comerciale
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
T R I B U N A L U L
Constată că prin cererea reconvențională disjunsă din dosarul civil nr. 4596/85/2008 și înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 07.02.2009 reclamanta S.C. M &D …. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A…. S.A. Mediaș solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună următoarele:
- obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum procentuală de 0,06 %/zi întârziere, aplicabile la valoarea contractului și evaluate la 10.000 lei în vederea timbrajului;
- obligarea pârâtei la plata daunelor cauzate prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor referitoare la caracteristicile calitative ale bunurilor ce au format obiectul material al contractului, evaluate provizoriu la 50.000 lei;
- obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta și-a executat cu întârziere obligația de livrare a celor 3 semiremorci și că aceste bunuri au prezentat deficiențe calitative grave, care au condus la indisponibilizarea lor pe perioada remedierii.
Pentru executarea cu întârziere a obligației de livrare părțile au convenit plata unor penalități de 0,06 % /zi aplicabile la valoarea contractului.
Prejudiciile determinate de indisponibilizarea celor 3 semiremorci pentru transport lichide petroliere, vor fi cuantificate conform art. 1073 și 1084 Cod civil, în vederea reparării integrale a pierderilor și a beneficiului nerealizat.
Reclamanta a mai precizat că pe perioada indisponibilizării remorcilor a fost nevoită a perfecta contracte de transport cu terțe societăți (prețul fiind pierdere a societății) la acestea adăugându-se costul asigurărilor, salariile șoferilor.
În drept au fost invocate prevederile art.969, 1066, 1073, art. 1084 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin sentința comercială nr. 120/C/1.02.2011 Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea comercială și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de penalități întârziere.
Petitul privind obligarea pârâtei la plata pierderilor suferite a fost respins.
S-a acordat cheltuieli de judecată în sumă de 961 lei.
S-a reținut în considerentele hotărârii, împrejurarea că deși prin raportul de expertiză contabilă cuantumul penalităților a fost calculat la suma de 27.297,18 lei, instanța nu a putut acorda această sumă, neexistând o cerere a reclamantei în acest sens, astfel că s-au acordat penalități solicitate în acțiunea introductivă în sumă de 10.000 lei.
În ceea ce privește solicitarea de plată a daunelor, în sumă de 50.000 lei și recalculate conform expertize contabile la suma de 718.135,08 lei, respingerea acestora a avut ca temei legal răspunderea pârâtei pentru viciile ascunse ale bunului vândut, vicii aparent care nu au fost puse în discuție în cazul în speță, iar pretențiile reclamantei nu au fost probate.
Hotărârea a fost atacată cu apel de către reclamantă prin administrator judiciar S.c. M… S.P.R.L. Constanța, iar prin decizia comercială nr. 87/30.09.2011 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoria Mediaș.
În considerentele deciziei comerciale a Curții de Apel Alba Iulia s-a reținut că în temeiul art. 295 aliniatul 1din codul de procedură civilă în urma punerii în discuția părților a competenței materiale a Tribunalului Sibiu s-a stabilit că, conform art. 132 al. 2 Cod procedură civilă reclamanta în urma efectuării raportului de expertiză contabilă și-a majorat obiectul pretențiilor de la suma de 60.000 lei la suma de 907.407,26 lei și astfel competența aparține Judecătoriei Mediaș.
Față de soluționarea fondului cauzei de către o instanță necompetentă, hotărârea a fost anulată și cauza trimisă spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoriei Mediaș.
Cu ocazia rejudecări, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 8 dosar Judecătoria Mediaș) în sensul majorării pretențiilor, respectiv :
- obligarea pârâtei la suma de 27.297,18 lei penalități de întârziere de 0,06 %/zi întârziere, calculate prin raportul de expertiză contabilă;
- obligarea pârâtei la plata daunelor interese în sumă de 880.110,06 lei reprezentând :125.039,06 lei pierderi înregistrate prin angajarea de prestatori de transport pe perioada indisponibilității remorcilor; 721.525 lei lipsa de folosință a celor 3 semiremorci, reprezentând venitul ce putea fi realizat de reclamantă; 33.546,02 lei asigurări, impozite auto, salarii șoferi, alte prestații, pe perioada indisponibilizării semiremorcilor;
- cu plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare la precizarea de acțiune, exprimându-și poziția procesuală și invocând mai multe excepții:
I. Excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Mediaș pentru următoarele motive:
- precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din 12.01.201 pentru suma de 907.406,26 lei nu se referă la o majorare a câtimii obiectului acțiunii, ci privește noi pretenții;
- reclamanta emite noi pretenții, cum ar fi veniturile nerealizate pe perioada întârzierii la livrarea bunurilor (161.975 lei), aceasta fiind de fapt o extindere a cadrului procesual.
II. Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile formulate, în considerarea celor mai jos expuse:
- acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 969, 970 Cod civil, corelate cu art. 1294, 1336 pct. 2 Cod civil;
- potrivit art. 1354 Cod civil vânzătorul este răspunzător de viciile ascunse ale bunului, chiar dacă nu a avut cunoștință de acestea;
- conform addendumului la contractul inițial încheiat, părțile au derogat de la prevederile legale anterior enunțate, prin stabilirea unui termen de garanție de 18 luni de la predarea bunurilor (față de cel de 1 an prevăzut de art. 11 din D.L. 167/1958; obligația vânzătorului de a remedia bunurile afectate de viciile ascunse; răspunderea vânzătorului pentru "avarii serioase";;
- prescripția dreptului la acțiune este reglementată de art. 5,11 din D.L. 167/1958 - termenul fiind de 6 luni de la data descoperirii viciului, cu condiția ca acesta să fie descoperit cel mai târziu până la împlinirea unui an de la data predării bunului. În speță termenul potrivit voinței contractuale a părților s-a stabilit la 18 luni;
Prin sentința civilă nr.945/04.05.2012 Judecătoria Mediaș, în rejudecare:
- a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A.. S.A., ca neîntemeiată.
- a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta S.C. M & D ….SRL prin administrator judiciar M SPRL împotriva pârâtei S.C. A… S.A și pe cale de consecință:
- a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere către reclamantă în sumă de 27.297,18 lei.
- a obligat pârâta la plata pierderilor înregistrate de reclamantă prin angajarea de prestații de transport cu terții pe perioada indisponibilizării celor 3 cisterne, în sumă de 35.340 lei.
- a obligat pârâta la plata lipsei de folosință pe perioada nelivrării semiremorcilor, în sumă de 161.975 lei.
- a obligat pârâta la plata către reclamantă a pierderilor suferite pe perioada indisponibilizării cu asigurările achitate pentru cele 3 semiremorci în sumă de 5246,98 lei și alte pierderi în sumă de 6631,04 lei.
- a respins celelalte pretenții solicitate de reclamantă.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență următoarele:
În ce privește excepția prescripției s-a apreciat că aceasta este neîntemeiată prin raportare la dispozițiile art. 11 din DL167/1958, susținerile pârâtei neavând suport legal, în sensul că termenul de prescripție de 6 luni începe la data descoperii viciilor și că acestea se prescriu dacă nu au fost descoperite în termenul de garanție.
Instanța de fond a apreciat că în cazul de față termenul de garanție convențional de 18 luni s-a îndeplinit pentru semiremorca CT…. LA 14.10.2008, pentru semiremorca CT …-15.12.2005 iar pentru ce de-a treia la 28.02.2009, iar conform art. 5 din D.L. 167/1958, termenul de prescripție începe să curgă la datele anterior menționate și să se împlinească și expirarea termenului de 6 luni.
Acțiunea a fost înregistrată la data de 24.02.2009 iar termenul de prescripție s-a împlinit la data de 14.04.2009 pentru I Semiremorcă, la 15.06.2009 pentru cea dea doua în ziua de 28.08.2009 pentru cea de-a treia.
Cu privire la fondul cauzei a reținut că la data de 01.11.2006, între părți a intervenit contractul de vânzare cumpărare nr. 127/01.11.2006, potrivit căruia pârâta s-a obligat să livreze reclamantei 3 bucăți semiremorcă transport lichide petroliere TIP SLP8B în valoare totală de 166.005 Euro, în termen de 90 zile de la data achitării avansului de către cumpărător..
Art. 7.3 din contractul părților, prevede o clauză penală conform căreia pentru nelivrarea la termen a mărfii contractante vânzătorul datorează penalități de întârziere de 0,06 % zi de întârziere.
Conform raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, prima semiremorcă - Auto CT - 14 …. a fost livrată cu 10 zile întârziere, cea de-a doua CT 56….a fost livrată cu 72 zile întârziere, iar cea de-a treia Auto CT 15 …. cu 146 zile întârziere, rezultând astfel un cuantum al penalităților de întârziere de 27.297,18 lei, necontestate de pârâtă.
În această situație, în temeiul răspunderii contractuale coroborat cu prevederile art. 1069 Cod civil, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant a penalităților de întârziere în sumă de 27.297,18 lei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de plată a daunelor interese, acestea au fost enunțate atât în acțiunea introductivă ( cererea reconvențională) cât și în precizarea de acțiune ( f. 8 dosar) , instanța de fond, având în vedere raportul de expertiză contabilă, au fost grupate în trei categorii , astfel:
a) suma de 125.039,06 lei - pierderi înregistrate de societatea reclamantă prin angajarea unor terțe societăți care să efectueze transportul, pe perioada indisponibilizării semiremorcilor.
b) suma de 721.525 lei - lipsa de folosință a semiremorcilor pe perioada indisponibilizării acestora, reprezentând venitul ce putea fi realizat de reclamantă.
c) suma de 33.546,02 lei - asigurări, impozite auto, salarii șoferi, pentru perioada indisponibilizării semiremorcilor.
A) Reclamanta a susținut ( și a depus contracte și acte în dovedirea celor solicitate) că pentru transportul produselor ce nu puteau fi transportate cu semiremorcile din cauza defecțiunilor acestora, a contractat alte societăți de transport achitând contravaloarea acestora. Aceste prevederi au fost cuantificate în raport de expertiza contabilă astfel:
- Contract nr. ….. din 30.09.2008 încheiat cu S…- CFR S.A., prin care s-a închiriat un număr de 10 vagoane la prețul de 43 lei / vagon, contract derulat în perioada 01.10.2008 - 09.01.2009 rezultând suma de 43.430 lei;
- Contract nr. …. încheiat cu S.C. G. S T S.R.L.. S-au efectuat 12 curse pe ruta Rafo Onești - Constanța Port și a rezultat o sumă de 35.340 lei.
- Contract nr. …. încheiat cu S.C. E…. T… S.R.L. Constanța derulat în perioada 01.01.2008 - 30.06.2009. S-a stabilit că în perioada 29.08.2008- 18.12.2008 reclamanta a achitat suma de 46.269,06 lei.
Instanța de fond a apreciat că probele administrate în cauză, în special sesizările reclamantei adresate pârâtei și vizând notificarea defecțiunilor, procesele verbale de predare primire a semiremorcilor reparate, au dovedit perioadele de indisponibilizare a acestor bunuri și anume:
- pentru cisterne CT 14 … - 12.07.2007 - 09.11.2007 , 03.12.2007 - 10.12.2007;
- pentru cisterna CT 56 … - 12.07.2007 - 01.11.2007, 07.11.2007 - 10.12.2007;
- pentru cisterna CT 15 … - 01.10.2007 - 16.11.2007.
S-a constatat că derularea contractelor încheiate de reclamanta cu S… - CFR S.A. pentru perioada 01.10.2008 - 09.01.2009 și contractul 21/2007 derulat în perioada 29.08.2008 - 18.12.2008 încheiat cu S.C. E T S.R.L. se situează în afara perioadei dovedite, de indisponibilizare a semiremorcilor.
În aceste condiții, dovedindu-se de către reclamantă că bunurile achiziționate au prezentat vicii grave care vizau rezervorul de lichide ( fisuri, spărturi) , trenul de rulare (ABS, perna de aer, rulmenți) și că acestea, deși reparate,la scurt timp prezentau noi defecțiuni; instanța în temeiul prevederilor art. 977 Cod civil și 982 Cod civil, a acordat reclamantei cu titlu de daune interese despăgubiri pentru perioada de indisponibilizare și efectuare de transport cu alte societăți suma de 35.340 lei.
B) Instanța de fond a mai apreciat că o altă componentă a daunelor interese solicitată de reclamantă, o constituie venitul ce ar fi putut fi realizat în perioada nelivrării celor 3 semiremorci și care a fost calculat la suma de 161.975 lei și pe perioada indisponibilizării calculat la suma de 559.550 lei.
Instanța de fond a apreciat că penalitățile de întârziere în cuantum de 0,06 % pe zi întârziere prevăzute în contract au fost stipulate pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale iar conform art. 1.1 din Actul adițional 1/20.12.2006 la contractul de vânzare cumpărare nr. 127/2006, vânzătorul răspunde pentru neexecutarea obligațiilor de livrarea acestor bunuri conform normelor H.G. 568/2001.
Prima instanță a constatat că s-a dovedit că bunurile livrate reclamantei de către pârâtă nu au fost conforme cu obligația asumată de vânzător și în acest fel, este aplicabilă această dispoziție contractuală, pârâta urmând a fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 161.975 lei.
Pentru solicitarea reclamantei privind lipsa de folosință a bunurilor și venitului realizat pe perioada indisponibilităților semiremorcilor, calculul la suma de 559.550 lei, instanța de fond a constatat că pentru perioada de indisponibilizare dovedită, reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terțe societăți, contravaloarea despăgubirilor fiind acordată de instanță la punctul A).
C) Pentru perioada indisponibilizării semiremorcilor, reclamanta a mai solicitat suma de 5.246,98 lei reprezentând asigurări plătite pentru cisterne, suma de 21.668 lei salariile șoferilor (fără a presta muncă) și suma de 6.631,04 lei și alte pierderi.
Toate aceste solicitări au fost cuantificate în raportul de expertiză tehnică contabilă, dovedite fiind doar sumele de 5.246,98 lei și 6.631,04 lei conform actelor de la dosar.
Prima instanță a mai considerat că nu poate acorda reclamantei daune interese constând în plata salariilor cu angajații , care nu au desfășurat nici o activitate remunerată.
În aceste condiții, a obligat pârâta la plata sumei de 5.246,98 lei reprezentând asigurări ale semiremorcilor și suma de 6.631,04 lei reprezentând alte pierderi și care constau în remedierea unor defecțiuni, respectiv a instalației ABS de către S.C. R…. S… S.R.L. pentru care s-a achitat aceste sume de către reclamantă.
În ce privește celelalte pretenții solicitate de reclamantă în precizarea de acțiune depusă, au fost respinse ca nedovedite.
Nu a fost motivată neacordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Prin apelul formulat, reclamanta SC M&D ….SRL CONSTANȚA, a solicitat admiterea căii de atac, modificarea, în parte, a hotărârii atacate, in sensul admiterii in întregime a acțiunii formulate si precizate si, pe cale de consecința obligarea paratei-intimate, cu titlu de daune-interese compensatorii, a următoarelor sume : 89.699,06 lei - contravaloarea serviciilor de transport achitate pe perioada de indisponibilizare a remorcilor; 559.550 lei - pentru lipsa de folosința a remorcilor pe perioada indisponibilizării lor; 21668 lei - pentru salariile șoferilor, angajați proprii, pe aceeași perioada de indisponibilizare a remorcilor în total - 670.917,06 lei. Acordarea cheltuielilor de judecata efectuate si dovedite, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorarii expert, onorarii avocat.
În motivarea apelului, apelanta -reclamantă a arătat că soluția data cauzei de instanța de fond este greșita, in parte, fiind supusa atât criticilor de nelegalitate, cat si de netemeinicie expuse , astfel:
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1073 din Cod Civil (vechi), aplicabil spetei, "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației si, in caz contrar, are dreptul la dezdaunare"
De asemenea, art. 1084 Cod Civil, stipulează ca : "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprinde in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit""
In aplicarea textelor vechiului Cod Civil citate mai sus, practica judiciara a conchis constant, in cazul neexecutarii culpabile a obligațiilor contractuale ori a executării lor defectuoase, ca dreptul la daune-interese al creditorului obligației cuprinde atât prejudicial efectiv suferit (damum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
Prin urmare, si in speța sunt aplicabile dispozițiile analizate, in baza cărora parata trebuie sa suporte daune-interese, atat pentru prejudiciul efectiv, cat si pentru beneficiul nerealizat de societatea apelantă.
Apelanta a mai arătat că hotărârea atacata nu a respectat intocmai prevederile legale de mai sus, întrucât nu i-au fost acordate în întregime pierderile suferite si nici beneficiul nerealizat, in mod integral.
Concret, pierderile ce sunt daune efective si care nu au fost acordate reprezintă, in cauza, contravaloarea serviciilor de transport in cuantum de 89.660,06 lei si salariile achitate șoferilor angajați, in cuantum de 21.668 lei, pe perioada de indisponibilizare a remorcilor, pe care instanța de fond le-a respins, cu motivarea ca "perioada 01.10.2008 -- 09.01.2009, in care s-au derulat contractele încheiate eu S.. - CFR si perioada 29.08.2008 - 18.12.2008, in care s-a derulat contractul încheiat cu SC E.. T… SRL, se situează in afara perioadei dovedite de indisponibilizare a remorcilor" (pentru prima suma) si ca "nu se pot acorda reclamantei daune-interese constând in plata salariilor cu angajații care nu au desfășurat nici o activitate remunerate".
Considerentele instanței de fond , sunt eronate, întrucât in raportul de expertiza ~ răspunsul la obiectivul nr. 2 (pag. 4 a expertizei) s-a reținut că durata de indisponibilizare a primei remorci, perioada cuprinsa intre 07,05.2008 - 09.01.2009, in care se situează si derularea contractelor încheiate cu S… — CFR (reținuta ca fiind in afara perioadei de indisponibilizare - 01.10.2008 - 09.01.2009) si, respectiv, cu SC E… T… SRL (29.08,2008 - 18.12.2008), expertul constatând, din actele contabile puse la dispoziție, închirierea unui număr de 10 vagoane de la S… - CFR, pentru care a calculat tariful de transport la pct. 1 al obiectivului nr. 2, in cuantum de 43.430 lei si, respectiv, achitarea de către reclamanta către transportatorul SC E… T…. SRL Constanta, a sumei de 46.269,06 lei, in aceeași perioada de indisponibilizare a remorcilor. Cele doua sume totalizează 89.699 lei - daune ce au fost respinse prin hotărâre.
Cum constatările expertizei nu au fost înlăturate de instanța si nici combătute de partea parata, care nu a solicitat o contraproba, soluția data de prima instanță nu are suport probator, cu atât mai mult cu cât constatările expertizei sunt susținute de documentele contabile ale reclamantei, care au forța probatorie data de dispozițiile art. 46 Cod Comercial.
De asemenea, a mai arătat apelanta că sunt pierderi efective si salariile șoferilor, angajați ai reclamantei, care, având contract de munca pe perioada nedeterminata, în conformitate cu care s-au prezentat la serviciu in perioada de indisponibilizare a remorcilor, trebuiau sa primească salariile corespunzătoare încadrării lor, întrucât nu au nici o vina pentru faptul ca societatea noastră nu le-a putut pune la dispoziție remorcile cu care aceștia desfășurau activitate productiva.
Ca atare, se impune a fi reconsiderata pierdere efectiva si, deci, dauna, si suma de 21.668 lei, reprezentând salariile șoferilor pe perioada de indisponibilizare a remorcilor.
În privința beneficiului nerealizat constând in lipsa de folosința a remorcilor pe perioada indisponibilizării lor, in suma de 559.550 lei, instanța a reținut ca, : "reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terțe societăți, contravaloarea despăgubirilor fiind acordata la pct. 1".
Considerentul citat nu poate fi admis, apreciază apelanta întrucât sumele plătite furnizorului de servicii de transport sunt cheltuieli ale societății, fiind achitate si înregistrate ca si cheltuieli de contabilitate, si nu venituri, ele acoperind doar partea de costuri, pe când expertul a calculat, la obiectivul nr. 3 al expertizei, folosul de tras reprezentând veniturile ce puteau fi realizate prin efectuarea de servicii de transport cu semiremorcile in cauza pe perioada cat acestea au fost imobilizate, funcție de tariful mediu de transport al societății reclamante si ținând seama de numărul mediu de curse efectuate cu remorcile in cauza atunci când acestea au funcționat.
Prin urmare, veniturile in suma de 559.550 lei nu au fost realizate de către societatea reclamanta, câtă vreme remorcile nu au putut fi folosite, iar raportarea sentinței atacate la cheltuielile achitate pentru serviciile de transport ale societății e greșita, întrucât acestea privesc doar partea de cheltuieli si, deci, serviciul efectiv, nu folosul de tras.
De asemenea, neacordarea cheltuielilor de judecata, in condițiile in care acțiunea a fost admisa in parte, este greșita, acestea trebuind a fi acordate cel puțin in parte, iar in cazul admiterii in totalitate a pretențiilor - in mod integral.
În drept au fost invocate prevederile art. 1073, art. 1084 Cod civil vechi,precum si art. 46 Cod Comercial.
Prin apelul formulat, pârâta SC A…. SA a solicitat: admiterea apelului, în sensul schimbării in parte a sentinței apelate si rejudecând cauza să se admită acțiunea precizata numai in parte in ceea ce privește primul capăt de cerere al acțiunii așa cum aceasta a fost precizata în fata instanței de fond cu referire la penalitățile de întârziere, respingând restul pretențiilor formulate; cu cheltuieli de judecata .
În motivarea apelului, apelanta -pârâtă a arătat că prin sentința apelată instanța de fond - Judecătoria Mediaș - a admis in parte acțiunea formulata de către reclamanta SC M&D S… F… SRL si a obligat pârâta la plata următoarelor sume: de 27.297,19 lei cu titlu de penalități întârziere, b.) suma de 161.975 lei lipsa de folosința pentru perioada nelivrării semiremorcilor c.) suma de 35.340 lei pierderi înregistrate de către reclamanta prin angajarea de prestații de transport cu terții pe perioada pretinsei indisponibilizări a celor 3 cisterne d.) 5246,98 lei cheltuieli cu asigurări pe perioada indisponibilizării precum 6631,04 lei alte pierderi.
Instanța de fond a mai respins si excepția prescripției dreptului material la acțiune, prescripție care viza pretențiile pe care reclamanta le învedera prin petitul 2 al acțiunii așa cum aceasta a fost precizata in fata instanței de fond al Judecătoriei Mediaș (al doilea ciclu procesual).
Apelanta S.C. A…. S.A. a arătat că soluția instanței de fond este numai in parte legala si temeinica, respectiv in ceea ce privește obligarea la plata penalităților de întârziere in suma de 27.297, 19 lei, pretenție fata de care a arătat dintr-un început ca nu se opune.
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 ind. 1, art. 284, 296 si urm. CPC.
Prin decizia nr 27/28.11.2012 pronunțată în dosarul nr 2213/85/2009* al Tribunalului Sibiu, a fost admis apelul formulat de apelanta -pârâta SC A…… SA Mediaș împotriva sentinței civile nr. 945 din 04 mai 2012 a Judecătoriei Mediaș pe care o schimbă în parte în sensul că:
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A….. S.A. și în consecință:
A fost admisă în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta S.C. M & D SRL prin administrator judiciar S.C. M… SPRL cu sediul în …..împotriva pârâtei S.C.. A… S.A …..și în consecință:
A fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere către reclamantă în sumă de 27.297,18 lei.
S-au respins celelalte pretenții solicitate de reclamantă.
S-a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M&D …. SRL împotriva aceleiași sentințe .
A fost obligată apelanta - reclamantă la plata sumei de 2105 lei cu titlu cheltuieli de judecată în apel către apelanta - pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în conformitate cu art. 7.3. din contract, pentru nelivrarea la termen a mărfii contractate, vânzătorul datorează penalități întârziere în cuantum de 0,06 % pe zi de întârziere.
Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, prima semiremorcă: Auto CT - 14… a fost livrată cu 10 zile întârziere, cea de-a doua semiremorcă: Auto CT - 56 -… a fost livrată cu 72 zile întârziere, iar cea de-a treia semiremorcă: Auto CT - … cu 146 zile de întârziere, rezultând astfel un cuantum al penalităților de întârziere de 27.297,18 lei, penalități pe care pârâta S.C. A…. S.A. a fost de acord să le plătească.
Față de această împrejurare, în temeiul art. 969 Cod Civil (vechi), coroborat cu prevederile art. 1096 Cod Civil (vechi), instanța de fond a admis în mod corect acest capăt de cerere.
Cu privire la solicitarea reclamantei de plată a daunelor interese, tribunalul a reținut că în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta S.C. A……..S.A soluția instanței de fond este greșită, aceasta fiind admisibilă motivat de aceea că, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Decretul - Lege nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune privind viciile ascunse ale unui lucru sau ale unei lucrări executate, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării, ori, în speța pendinte asumarea de către pârâtă a unor daune-interese pentru pagubele încercate de cumpărător pe perioada staționării remorcilor în reparație, are caracter pur convențional și, ca atare, este greșită interpretarea dedusă în sensul art. 1356 Cod Civil (vechi) care instituie obligația de despăgubire legală pentru vânzător în ipoteza cunoașterii/ascunderii cu viclenie a viciilor.
În consecință, față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, tribunalul a constatat că excepția prescripției este întemeiată și că ea a fost respinsă în mod greșit de prima instanță ca neîntemeiată. Consecința este aceea a respingerii acțiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.
Prin decizia nr 953/16.10.2013 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admis recursul declarat , a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare în fond instanței de apel. S-a apreciat că dreptul material la acțiune nu este prescris, cauza urmând a fi soluționată pe fondul acesteia.
Cauza s- a reînregistrat la Tribunalul Sibiu, în apel, sub numărul de dosarr 2213/85/2009**.
Prin Decizia civilă nr. 227/2014 Tribunalul Sibiu s-au admis apelurile formulate de reclamanta M & D SRL prin administrator judiciar SC M… SPRL Constanța și de pârâta SC A… SA Mediaș împotriva sentinței civile nr. 945/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosarul nr. 2213/85/2009, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pe perioada nelivrării semiremorcilor, în sumă de 161.975 lei, a fost obligată pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 20.440 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și în căile de atac, reprezentând onorariu de avocat, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate și au fost compensate cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că instanța de fond s-a pronunțat pe un extrapetit, obligând pârâta la plata sumei de 161.975 lei cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pe perioada nelivrării semiremorcilor.
Raportat la critica privind obligarea pârâtei la plata sumei de 35340 lei, cu titlu de pierderi înregistrate de reclamantă prin angajarea de prestații de transport cu terții pe perioada indisponibilizării celor trei cisterne, la plata sumei de 5246,98 lei reprezentând pierderi suferite de reclamantă pe perioada indisponibilizării cu asigurările achitate pentru cele trei semiremorci și la plata sumei de 6631,04 lei reprezentând alte pierderi, raportat la care s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că prin decizia nr. 953/16.10.2013 Curtea de Apel Alba Iulia a tranșat acest aspect, arătând că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, astfel că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului a fost prescris.
Instanța de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1073 și art. 1084 Cod civil, referitoare la neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale ori a executării lor defectuoase.
În mod întemeiat a reținut instanța de fond că perioadele de indisponibilizare a semiremorcilor, dovedite în cauză, sunt: 12.07.2007 - 09.11.2007, 3.12.2007 - 10.12.2007 pentru cisterna CT 14 ….; 12.07.2007 - 01.11.2007, 07.11.2007 - 10.12.2007 pentru cisterna CT 56 …. și 01.10.2007 - 16.11.2007 pentru cisterna CT 15 ….. Alte perioade de indisponibilizare nu au fost dovedite de către nici una dintre părți și nu au fost precizate prin cererile de apel.
De asemenea, în mod judicios a reținut instanța de fond că pentru perioada de indisponibilizare dovedită, reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terțe societăți, contravaloarea despăgubirilor fiind acordată de instanță la punctul A.
De asemenea, instanța de fond nu a acordat reclamantei daune interese constând în plata salariilor cu angajații, întrucât nu au desfășurat nici o activitate remunerată.
Raportat la aspectul critic invocat de apelanta reclamantă SC M & D … SRL, cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată în prima instanță și în apel, s-a reținut că instanța de fond, deși a admis în parte acțiunea, în mod nelegal nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.
Prin urmare, în baza dispozițiile art. 274 C.pr.civ, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.440 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond și în căile de atac, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC M & D ….. SRL și pârâta SC A…… SA.
Prin decizia civilă nr. 554/25.11.2014 Curtea de Apel Alba Iulia a admis cele două recursuri, casând hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecarea apelului la Tribunalul Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență că reținerea din apel în sensul că prima instanță s-a pronunțat extrapetit raportându-se la temeiul invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor de 161975 lei și la constatările făcute de expert, care a calculat aceste despăgubiri cu titlu de venituri ce puteau fi realizate pe perioada nelivrării remorcilor, este greșită, întrucât noțiunea de despăgubiri include chiar și pe acelea pentru venitul nerealizat. Corect este ca aceste pretenții să fie verificate sub aspectul fondului lor, urmând a fi dată o soluție raportat la caracterul fondat sau nu al acestora.
Curtea a mai reținut că tribunalul a verificat aceste pretenții raportat la prevederile art. 7.3 din contractul încheiat între părți apreciind corect asupra naturii și efectelor prevederii de către părți asupra acestor penalități de întârziere în livrare.
Instanța de apel s-a limitat la a afirma că prima instanță a reținut întemeiat care sunt perioadele de indisponibilizare și că reclamanta a realizat venit prin efectuarea transportului cu terțe societăți.
Tribunalul nu a făcut însă o evaluare a criticilor părților în apel. Nu arată la ce anume probe se raportează atunci când confirmă cele reținute de prima instanță. Nu verifică nici criticile reclamantei privind veniturile nerealizate, cele realizate din derularea activității prin angajarea unor terți în procesul de transport neavând relevanță.
Nu se verifică nici criticile pârâtei privind perioadele de indisponibilizare și modalitatea contractuală de îndeplinire a obligației de reparare a produselor vândute.
Mai mult decât atât, instanța de apel constată în alin. ultim pag. 5 a deciziei atacate că instanța de fond nu a acordat reclamantei daune interese constând în plata salariilor, întrucât nu au desfășurat activitate. Aceeași constatare a făcut-o și reclamanta, care însă a criticat-o în apelul său. Tribunalul nu motivează această reținere. Simpla constatare a instanței de apel nu este suficientă pentru a se aprecia că s-a soluționat fondul apelului reclamantei relativ la aceste critici.
Nu se motivează nici ce considerente au stat la baza obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ce reprezintă aceste cheltuieli și dacă s-a avut în vedere măsura admiterii acțiunii reclamantei.
În aceste condiții curtea de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile legate de lipsa motivării deciziei apelate și de nepronunțare asupra apelurilor admițând cele două recursuri.
Apelul se reînregistrază la Tribunalul Sibiu la data de 3 februarie 2015 sub numărul de dosar 2213/85/2009***.
Tribunalul, analizând apelurile deduse judecății prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, urmează să le admită pentru următoarele motive :
În rejudecarea celor două apeluri tribunalul va avea în vedere faptul că în două rânduri deciziile pronunțate în apel au fost casate de instanța de recurs, anumite probleme fiind soluționate de instanța de control judiciar, motiv pentru care nu vor mai fi dezbătute în cadrul prezentei judecăți. Este vorba de modul de soluționare a excepției prescrierii dreptului material la acțiune invocată de partea pârâtă, modul de soluționare pe fond a petitului 1 din acțiunea introductivă de instanță, modul de interpretare a clauzei 7.3 din contractul părților și a dispozițiilor art. 1336 din Vechiul Cod civil.
Motivele invocate de către părțile apelantă- relamantă și pârâtă vizează aspecte de netemeinicie a sentinței atacate cu privire la greșita stabilire a situației de fapt, circumscris sferei de aplicare a dispozițiilor art. 295 aliniatul 1 teza 1 din C.pr.civilă.
Motivele de apel invocat sunt în parte întemeiate .
Cu privire la fondul litigiului, Tribunalul reține că reclamanta a investit instanța cu o acțiune în daune contractuale, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata anumitor sume de bani, respectiv:
A. Suma de 27.297,18 lei solicitată cu titlu de penalități în cuantum de 0,06 % / zi întârziere în livrarea celor trei semiremorci.
Daunele sunt fundamentate pe clauza penală inserată de părțile contractante în art. 7.3. Cuantumul daunelor, raportat la zilele de întârziere în livrarea celor trei auto, nu a fost contestat de părți. Natura juridică a acestora este apreciată de Tribunal ca fiind moratorii, datorate pentru executarea cu întârziere a obligației de livrare la termen a bunurilor contractate. Cele două apeluri nu vizează acest capăt de cerere.
B. Suma de 161.975 lei solicitată cu titlu de lipsă de folosință în perioada de nepredare în termenul de livrare a celor trei semiremorci.
Acest tip de daună a fost acordată în mod nefondat de prima instanță pentru următoarea argumentație:
Daunele interese constând în lipsa de folosință au natura juridică a unor daune interese moratorii, datorate pentru neîndeplinirea în termen a obligației de livrare a bunurilor.
Așa cum deja s-a precizat, pentru nerespectarea obligației de predare la termen a bunurilor, părțile prin acordul lor de voință au statuat la art. 7.3 din convenție, obligația de plată în sarcina vânzătorului a unor penalități în cuantum de 0,06 % / zi întârziere.
Această prevedere reprezintă deopotrivă un mijloc de garantare a executării pentru creditor, dar mai cu seamă o modalitate de apreciere apriorică și convențională a eventualelor pagube pe care același creditor le-ar putea încerca prin neexecutarea conformă a obligației de predare a bunului, trăsătură ce se desprinde neîndoielnic din dispozițiile art. 1069 C.civ.
Văzând clauza penală ca o compensare a daunelor interese pe care creditorul le-ar suferi precum și caracterul exclusiv convențional și deopotrivă opozabil între părțile semnatare ale acesteia, rezultă că într-o atare situație creditorul se socotește dezdăunat exclusiv prin aplicarea mecanismului penalităților contractuale, întrucât prejudiciul ipotetic a fost evaluat convențional și definitiv chiar la momentul când părțile au convenit asupra clauzei penale. Drept urmare nici debitorul dar nici judecătorul nu ar avea posibilitatea de a micșora sau majora eventualele despăgubiri care ar rezulta din aceasta (art. 1070 C.civ.) chiar dacă în realitate prejudiciul ar fi mai mic sau mai mare.
În consecință, rezultă că prin stipularea clauzei penale problema despăgubirilor ce revine creditorului obligației este definitiv tranșată întrucât acesta este mecanismul convențional prin care părțile determină anticipat tocmai reparația ce se cuvine creditorului în cazul în care față de acesta nu se îndeplinește întocmai obligația asumată. În aceste condiții, creditorul nu mai are dreptul să pretindă și alte despăgubiri chiar dacă prejudiciul acestuia ar fi mai mare decât suma ce face obiectul clauzei penale.
Pentru toate cele expuse se reține că nu pot fi acordate de instanță daune moratorii pentru executarea cu întârziere a obligației de livrare în termen a semiremorcilor, în alt cuantum decât cel stabilit convențional de părțile contractante, în prezent litigante. Acest capăt de cerere urmează a fi respins.
C. Daune aferente perioadei de indisponibilizare a bunurilor în perioada reparării acestora, respectiv:.
C1 - Suma de 559.550 lei cu titlu de lipsă de folosință
C2 - Suma de 5.246,98 lei cu titlu de asigurări auto
C3 - Suma de 21.668 lei cu titlu de salarii șoferi
C4 - Suma de 125.039, 06 lei cu titlu de contravaloare transporturi angajate.
Instanța de fond a reținut în cauză perioadele în care cele trei bunuri au fost indisponibilizate în vederea remedierii defecțiunilor apărute în perioada de garanție, precum și contractele încheiate de către reclamantă cu societăți terțe în vederea efectuării de transporturi produse. Valoarea acestor închirieri este stabilită de expertiza contabilă la nivelul sumei de 125.039.06 lei. Cu toate că părțile nu contestă nici modul de calcul al acestei sume ( pârâta afirmând doar că nu este datorată) și nici perioadele de indisponibilizare stabilite de expert, instanța de fond a acordat cu titlu de daună doar suma de 35.340 lei. Tribunalul apreciază că această daună are valența unei daune compensatorii datorată pentru executarea necorespunzătoare a obligației de livrare bunuri conforme din punct de vedere calitativ, și ca o consecința a admiterii celor două apeluri, va schima sentința în sensul că va acorda și diferența de sumă în cuantum de 89.699,06 lei.
Deși instanța de apel reține asemenea alegațiilor apelantei- reclamante incidența în cauză a dispozițiilor art. 1073 și 1084 din Codul civil, modul de interpretare este diferit, după cum urmează:
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1073 din Cod Civil de la 1864( în prezent abrogat dar aplicabil speței ca lege în vigoare la data încheierii și executării contractului), "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare"
De asemenea, art. 1084 Cod Civil, stipulează că : "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit""
In aplicarea textelor vechiului Cod Civil citate mai sus, practica judiciara a conchis constant, în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale ori a executării lor defectuoase, că dreptul la daune-interese al creditorului obligației cuprinde atât prejudicial efectiv suferit (damum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
În cauză, daunele în cuantum de 125.039,06 lei ce sunt acordate de instanța de judecată ca reprezentând contravaloarea transporturilor antrenate de societatea reclamantă în perioada indisponibilizării bunurilor în vederea reparării acestora se circumscriu sferei prejudiciului efectiv suferit. În mod corect însă instanța de fond nu a acordat și daunele în cuantum de 559.550 lei solicitate cu titlu de daune lipsă folosință( circumscrise prejudiciului constând în beneficiul nerealizat), în contextul în care societatea reclamantă a realizat venituri tocmai prin efectuarea transporturilor cu mijloacele închiriate. Cu alte cuvinte, veniturile reclamantei rezultate din efectuarea curselor de transport ar fi fost similare indiferent dacă acestea ar fi fost efectuate cu cele trei cisterne sau cu celelalte mijloace.
Apelanta este în eroare când afirmă că instanța de fond a făcut confuzie între cheltuiala făcută de societate( contravaloare transporturi închiriate) și daunele solicitate cu titlu de lipsă de folosință, în contextul în care Tribunalul, asemenea instanței de fond, a apreciat aceste din urmă daune ca fiind nedatorate ca urmare a faptului că reclamanta a realizat veniturile cuvenite din activitatea de transport. Ori acordarea în prezent a acestor daune ar echivala cu o îmbogățire fără just temei.
Cu privire la cauza juridică ce justifică acordarea daunelor-interese de această natură, Tribunalul reține existența culpei societății pârâtei născută din obligația de garanție a bunurilor furnizate. Art. 1336 din Codul civil instituie în sarcina vânzătorului nu doar obligația de a asigura o folosință liniștită a bunului ci și una utilă, respectiv contra viciilor. Instanța de recurs, prin decizia de casare a statuat în mod obligatoriu pentru instanța de apel în temeiul art. 315 din Codul de procedură civilă de la 1864, pe de o parte că, daunele solicitate pe petitul doi se întemeiază pe răspunderea pârâtei pentru viciile ascunse( decizia 953/2013), iar pe de altă parte, că folosul de tras se circumscrie noțiunii de despăgubiri impunând cenzurarea pe fond a pretențiilor solicitate cu acest titlu( decizia 554/2014).
Deși părțile prin manifestarea lor expresă de voință au cuprins în contract clauze cu privire la obligația de garanție( art. 5.2 astfel cu el a fost modificat de addendumul propus de reclamantă la data de 8.11.2006 și însușit de pârâtă), Tribunalul reține că instanța de judecată a fost investită cu acordarea de daune interese ce se sprijină pe culpa vânzătorului născută din această obligație, fără însă a se solicita daune materiale de natura valorii transportului autovehiculelor de la sediul reclamantei la acela al pârâtei în vederea remedierii defecțiunilor, cheltuielile efectuate cu notificarea pârâtei, etc, motiv pentru care respinge apărările pârâtei ce au vizat nerespectarea de către cumpărător a obligațiilor corelative, respectiv predarea bunului pentru remediere, perioada de timp alocată staționării. Actele dosarului confirmă ideea de culpă a pârâtei- vânzător rezultată din îndeplinirea defectuoasă a obligației de livrare a unor bunuri conforme din punct de vedere calitativ, ca atare cumpărătorul este ocrotit de legea civilă. Obținerea de daune, altele decât cele născute strict din cheltuielile cumpărătorului făcute cu notificarea vânzătorului și transportul autovehiculelor, se fundamentează pe dispozițiile art. 1336 Cod civil.
Necuvenite sunt și daunele în cuantum de 21.668 lei solicitate cu titlu de salarii în contextul în care nu s-a făcut dovada că angajații ar fi fost folosiți de pârâtă doar pentru manevrarea celor trei mijloace de transport indisponibilizate.
Instanța de fond a acordat însă în mod corect daunele reprezentând asigurări cu cele trei auto și suma de 6.631 lei reprezentând alte pierderi( prejudiciu efectiv suferit).
Pentru toate cele ce au precedat, în temeiul dispozițiilor art. 269 teza a II-a Tribunalul urmează să admită apelurile promovate, să schimbe în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamantă a daunelor-interese compensatorii în cuantum de 89.699,06 lei reprezentând pierderi înregistrate de reclamantă prin angajarea de prestații de transport cu terții. Va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pe perioada nelivrării semiremorcilor , în sumă de 161.975 lei. Va obliga intimata pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 25.400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat ( fond și căi de atac).Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În temeiul dispozițiilor art. 276 C.pr.civilă va compensa cheltuielile de judecată făcute de părți în prezentul apel.
| ← Contestaţie la raportul asupra fondurilor obţinute din... | ACTE ALE AUTORITĂŢILOR PUBLICE. Jurisprudență Impozite şi taxe → |
|---|
